Insolvenţa persoanelor fizice prin prisma reglementărilor cuprinse în Legea nr. 151/2015: Scopul legii, principiile, domeniul de aplicare, formele procedurii şi iniţierea procedurii. Câteva aspecte cu privire la minusurile şi beneficiile aduse de lege

2 oct. 2018
Articol UJ Premium
Vizualizari: 7172
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Din formularea legiuitorului s‑ar putea înțelege că o con­damnare pentru una dintre infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (4) pct. b) ar exclude în totalitate debitorul condamnat de la beneficiul legii, fără a exista posibilitatea reabilitării judecătorești, în baza căreia debitorul respectiv să beneficieze de aceste dispoziții legale.

În situația în care persoana condamnată a fost reabilitată, incapacitățile și interdicțiile sunt înlăturate.

Dispozițiile art. 4 alin. (4) lit. b) stabilesc cu exactitate care sunt infracțiunile care împiedică debitorul să beneficieze de efectele legii, astfel că un debitor care este condamnat pentru una sau mai multe dintre infracțiunile prevăzute în Codul penal sau în legile speciale poate fi subiectul legii insolvenței fizice, putând fi considerat un debitor de bună‑credință.

3. Art. 4 alin. (4) lit. c): procedura nu se aplică debitorului care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile

Considerăm că ar fi bine‑venită renunțarea la această dispo­ziție, care limitează accesul la procedură a unor debitori care au avut neșansa de a‑și pierde locul de muncă, din motive ce nu le sunt întotdeauna și în totalitate imputabile.

În situația unui angajat care a fost concediat din motive stabilite de angajator ca fiindu‑i imputabile, pot apărea următoa­rele probleme: în primul rând, împotriva deciziei de concediere emise de către angajator, angajatul are posibilitatea formulării unei contestații la instanța de judecată competentă. Ulterior, procedura în fața instanței se poate prelungi în căile de atac, iar în situația casării cauzei cu trimitere spre rejudecare, termenul de soluționare a contestației poate depăși perioada de 2 ani. În toată această perioadă, angajatul care a fost concediat din motive considerate imputabile de către angajator nu are posibilitatea de a se adresa comisiei teritoriale de insolvență. Astfel, doar la finalizarea judecății, în situația în care instanța pronunță o hotărâre definitivă prin care stabilește că motivele nu îi sunt imputabile, angajatul poate formula o cerere de deschidere a procedurii.

Mai mult, în situația în care textul de lege s‑ar aplica strict, într‑un mod literal, nu ar putea beneficia de efectele procedurii nici debitorul care, după ce a fost concediat din motive imputabile, a încheiat un nou contract de muncă.

Ca propunere de lege ferenda, considerăm că s‑ar impune înlăturarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) lit. c), întrucât limitează accesul la procedură a acelor debitori care au fost concediați în ultimii 2 ani din motive imputabile.

4. Art. 4 alin. (4) lit. d): prevede categoria debitorilor persoane fizice care, deși apte de muncă, nu au depus diligența rezonabilă necesară pentru a‑și găsi un loc de muncă

Prin dispozițiile mai sus enunțate, legiuitorul a limitat accesul la această procedură pentru debitorii persoane fizice care nu au făcut niciun efort de a‑și găsi un loc de muncă, în situația în care înregistrează datorii.

Legea nu stabilește ce înseamnă această „diligență rezo­nabilă”, lăsând la aprecierea comisiei de insolvență sau a instanței de judecată să aprecieze dacă debitorul a depus sau nu diligența rezonabilă de a‑și găsi un loc de muncă.

Astfel, la momentul depunerii cererii de deschidere a procedurii debitorul are la îndemână următoarele posibilități:

– să facă dovada faptului că nu este apt de muncă sau

– că a ocupat un loc de muncă sau

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– că a făcut demersuri de a se angaja, inclusiv că este înregistrat în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă în raza căreia își are domiciliul, fără a i se oferi un loc de muncă.

Ca urmare, ar fi fost util ca legiuitorul să precizeze cu exactitate care sunt aceste „diligențe rezonabile”, astfel încât textul de lege să dea naștere la cât mai puține interpretări[14].

5. Art. 4 alin. (4) lit. f) pct. 3: prevede categoria debitorilor persoane fizice care au determinat sau înlesnit ajungerea în stare de insolvență, prin „efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăți preferențiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii”

Textul de lege poate crea confuzii, având în vedere faptul că orice plată făcută de către debitor are efectul de a reduce suma disponibilă pentru plata altor datorii. Ca urmare, considerăm că s‑ar impune înlăturarea acestor dispoziții.

6. Art. 15 alin. (1): administratorii procedurii să fie desem­nați aleatoriu de comisia de insolvență

Administratorul judiciar este desemnat aleatoriu de comisia de insolvență, din rândul practicienilor în insolvență, executorilor judecătorești, avocaților sau notarilor publici, înscriși în Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanei fizice.

Conform art. 9 alin. (1) pct. a) din H.G. nr. 11/2016 privind constituirea comisiilor de insolvență la nivel central și teritorial, printre atribuțiile comisiei de insolvență la nivel central se numără și întocmirea și actualizarea listei administratorilor și lichidatorilor procedurii, operațiune care va trebui făcută de cel puțin două ori pe an, cu sprijinul aparatului tehnic.

Iar conform art. 10 alin. (1) pct. d) din aceeași hotărâre, aparatul tehnic al comisiei de insolvență la nivel central are obligația de a centraliza listele membrilor corpurilor profesionale, care sunt admiși pentru includere în Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice.

Secțiunea a 4‑a din Normele metodologice conține mai multe dispoziții cu privire la administratorii procedurii. Astfel, dispozițiile alin. (1) al art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 stabilesc faptul că administratorul procedurii este desemnat din Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice și, dacă este cazul, înlocuit, în mod aleatoriu. În vederea asigurării desemnării aleatorii, respectiv a înlocuirii, alin. (2) prevede obligația comisiei de insolvență la nivel central de a depune diligențele necesare pentru dezvoltarea și implementarea unei aplicații informatice în acest scop.

Legea nu menționează posibilitatea ca datornicul sau creditorii să aleagă administratorul, așa cum se întâmplă în cazul persoanelor juridice.

Considerăm ca s‑ar impune modificarea textului de lege, astfel încât să‑i fie permis debitorului să‑și aleagă singur persoana care să‑i administreze procedura, din Lista administratorilor procedurii. Pentru debitor ar fi mult mai facilă colaborarea cu o persoană cunoscută decât cu o persoană străină, având în vedere și specificul acestei proceduri, precum și faptul că impune cunoașterea de către administratorul procedurii a unor elemente de ordin personal cu privire la debitorul persoană fizică.

7. Art. 49 alin. (1): lichidatorul este desemnat aleatoriu de către instanță, prin sentința de deschidere a procedurii dintre practicienii în insolvență, executorii judecătorești, avocații sau notarii publici înscriși în Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice, care își au sediul profesional în județul în care își are domiciliul, reședința principală sau reședința obișnuită debitorul

Și în această situație, la fel ca și în cazul anterior, considerăm că s‑ar impune modificarea textului de lege, astfel încât să‑i fie permis și debitorului supus procedurii judiciare prin lichidare de active să aleagă lichidatorul.

8. Art. 51 alin. (1): legea impune lichidatorilor o serie de atribuții, fără ca acestea să fie detaliate în vreun fel

Astfel, conform dispozițiilor art. 51 alin. (1) lit. p), lichi­dato­rul poate cere denunțarea unor contracte încheiate de către datornic.

Legea insolvenței persoanelor fizice nu se completează cu dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care reglementează o procedură specială, permițând administratorului judiciar să denunțe con­tractul în termen de 3 luni de la deschiderea procedurii în vederea maximizării averii debitorului, ci doar cu Codul civil, care nu permite denunțarea decât în cazul unei clauze anterioare de denunțare inserate în contract, și cu Codul de procedură civilă, care nu reglementează deloc instituția aceasta (art. 89 din Normele de completare).

În această situație, lichidatorii s‑ar putea afla în imposi­bilitatea îndeplinirii acestor obligații, neavând o clarificare a limitărilor acestor atribuții.

9. Art. 44 alin. (4): legea stabilește componența comisiilor teritoriale de insolvență doar la anumiți reprezentanți, fără a lua în calcul și categoria creditorilor

Conform art. 44 alin. (4), comisia teritorială de insolvență este alcătuită din reprezentanți ai:

– Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor;

– Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (în prezent, Ministerul Muncii și Justiției Sociale – n.r.);

– Ministerului Finanțelor Publice.

Astfel, comisia teritorială nu are în componență un repre­zentant al creditorilor.

S‑ar impune modificarea legii, în sensul includerii în rândul membrilor comisiilor teritoriale și a unui reprezentant al creditorilor, dintre creditorii a căror creanțe dețin cea mai mare pondere la masa credală, dat fiind interesul major pe care aceștia îl justifică în procedură.

10. Art. 10: alegerea judecătoriilor ca instanțe de fond competente

Există mai multe opinii în doctrină conform cărora această reglementare va duce la supraaglomerarea instanțelor respective. Pentru soluționarea cererilor în cadrul procedurii, va fi nevoie de înființarea unor secții specializate în materia insolvenței, iar judecătorii acestor secții se vor confrunta cu o procedură nouă, diferită de procedurile judiciare date până la acest moment în competența lor materială.

Secțiile specializate de la tribunal au deja în competență procedura judiciară a insolvenței profesioniștilor, iar între cele două proceduri există o serie de similitudini, procedura destinată particularilor inspirându‑se din instituțiile reglementate de Legea nr. 85/2014 și reglementările anterioare. Având în vedere faptul că în cadrul tribunalelor și a curților de apel există secții specializate în insolvență, ar fi fost de preferat alegerea tribunalelor ca instanțe de fond.

11. Un aspect omis: insolvența transfrontalieră

Se impune introducerea unui capitol distinct care să reglementeze toate aspectele ce privesc conflictul de jurisdicții și procedura de recunoaștere a hotărârilor străine în materia insolvenței particularilor.

Beneficiile aduse de lege

În ciuda deficiențelor actuale, Legea aduce și o serie de beneficii importante pentru persoanele fizice.

În primul rând, Legea acordă o nouă șansă datornicilor rău‑platnici de bună‑credință, oferindu‑le posibilitatea ca în anumite situații, strict reglementate de lege, să fie descărcați de datoriile reziduale.

În cazul deschiderii uneia dintre cele trei forme ale procedurii insolvenței persoanelor fizice, se vor suspenda executările silite și se va stopa calculul penalităților.

Iar în situația în care se va deschide procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare, debitorul persoană fizică poate propune plata eșalonată și parțială a datoriilor, prin intermediul planului.

În cazul debitorului cu o situație iremediabil compromisă, care nu îndeplinește condițiile stabilite pentru a putea propune un plan de rambursare sau care, deși a propus un astfel de plan, nu a reușit să‑l ducă la bun sfârșit, lichidarea activelor se va putea face în anumite limite. Prin măsurile de protecție stabilite, Legea încearcă să împiedice aruncarea în stradă a rău‑platnicilor de bună‑credință. Astfel, Legea instituie un drept de preferință a debitorului persoană fizică la încheierea unui contract de închiriere a imobilului sau a unei părți din acesta, la un cuantum al chiriei stabilit în condițiile pieței.

În concluzie, adoptarea unei legislații care să reglementeze insolvența persoanelor fizice nu este doar necesară, ci și obligatorie, având în vedere faptul că prevederile Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență[15] impun statelor membre extinderea procedurilor de insolvență și la persoanele fizice.

În epoca modernă, creditul stă la baza economiei, iar în afara creditului aceasta nu poate funcționa, astfel că cei care contractează un credit pot deveni excesiv de îndatorați din cauze asupra cărora nu au întotdeauna control, gestionarea afacerilor personale fiind dificil și uneori chiar imposibil de realizat.

Ca urmare, scopul Legii insolvenței persoanelor fizice nu poate fi aplicarea unui stigmat asupra celui care apelează la beneficiile legii, efectele acesteia putând fi resimțite doar pe tărâmul accesului la credit și la instrumentele financiare, și nu al limitării accesului la piața muncii sau la discreditarea publică a persoanei fizice[16].

Considerăm că legiuitorul ar face un pas important în eventualitatea unei viitoare modificări a Legii insolvenței persoanelor fizice, și anume dacă, în afară de debitorii persoane fizice de bună‑credință, Legea s‑ar putea aplica, în anumite condiții, și persoanelor fizice care s‑au dovedit de rea‑credință, dar care ar putea beneficia de o „nouă șansă”. Să nu uităm că de această șansă ar putea profita și familia debitorului de rea‑credință, persoanele pe care le are în întreținere și, în final, chiar societatea din care face parte.


[14] Într‑un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 151/2015 privind proce­dura insolvenței persoanelor fizice, dispozițiile art. 2 lit. g) stabileau următoarele: „Diligența rezonabilă necesară pentru a‑și găsi un loc de muncă – totalitatea eforturilor depuse de debitor în acest scop, pe o durată de 12 luni anterioare depunerii cererii de deschidere a procedurii insol­venței pe bază de plan de rambursare a datoriilor și/sau prin lichidare de active, pe durata procedurii, respectiv în perioada ulterioară închiderii procedurii judiciare de lichidare de active, raportat la capacitățile fizice și intelectuale ale debitorului, la pregătirea, vârsta, starea de sănătate, situația materială, starea civilă a debitorului, situația economică la nivel național și local, precum și la orice alte circumstanțe care au influențat sau pot influența conduita debitorului; se prezumă că debitorul a depus diligența rezonabilă pentru a‑și găsi un loc de muncă atunci când, în perioadele menționate, a urmat cursuri de calificare sau recalificare profesională, s‑a înregistrat în evidențele agențiilor de ocupare a forței de muncă competente, în vederea identificării unui loc de muncă, și nu a refuzat nejustificat locurile de muncă oferite”.

[15] Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 a fost publicat în JOCE nr. L 160 din 30 iunie 2000 și a intrat în vigoare la data de 31 mai 2002.

[16] A se vedea online la adresa: https://www.juridice.ro/511606/care‑ar‑trebui‑sa‑fie‑obiectivele‑legii-falimentului‑personal‑si‑care‑ar‑trebui‑sa‑fie‑efectele‑asupra‑cetatenilor‑care‑recurg‑la‑acesta‑lege‑prezentare‑succinta
‑din‑aceasta‑perspectiva‑evolutiei.html.

Insolvența persoanelor fizice prin prisma reglementărilor cuprinse în Legea nr. 151/2015: Scopul legii, principiile, domeniul de aplicare, formele procedurii și inițierea procedurii. Câteva aspecte cu privire la minusurile și beneficiile aduse de lege was last modified: octombrie 2nd, 2018 by Carmen Pălăcean

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice