Insolvenţa persoanelor fizice prin prisma reglementărilor cuprinse în Legea nr. 151/2015: Scopul legii, principiile, domeniul de aplicare, formele procedurii şi iniţierea procedurii. Câteva aspecte cu privire la minusurile şi beneficiile aduse de lege

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

3. Sprijinirea ieșirii din starea de insolvență a debitorului, inclusiv prin descărcarea de datorii, în condițiile legii, într‑un sistem sistematic și rațional, astfel încât debitorul să fie motivat să facă eforturi pentru a desfășura activități generatoare de venituri, să fie facilitată reinserția acestuia în mediul social și contribuția sa la viața economică a comunității, conform cu nivelul de pregătire profesională și experiența acumulată.

4. Maximizarea, printr‑o procedură colectivă, a gradului de recuperare a creanțelor și a gradului de valorificare a activelor, atunci când este cazul.

5. Asigurarea, în cadrul procedurii colective, a unui tratament echitabil al creditorilor și a unui tratament egal pentru creditorii de același rang.

6. Recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și respectarea ordinii de prioritate a creanțelor, având la bază un set de reguli clar determinate și uniform aplicabile.

7. Asigurarea unei proceduri de insolvență eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare și derulare a procedurii într‑un termen rezonabil, într‑o manieră obiectivă și imparțială, cu minimum de costuri pentru creditori, debitori, instituții și autorități publice, precum și pentru orice alte entități implicate.

8. Asigurarea unui grad ridicat de transparență și previ­zibilitate în procedură, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului și cu protejarea datelor cu caracter personal.

Comparativ cu Legea nr. 151/2015, în Legea nr. 85/2014^[9] sunt reglementate un număr de 13 principii, iar primul principiu stabilit la pct. 1 al art. 4 este: maxi­mizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor, spre deosebire de primul principiu reglementat de Legea insolvenței particularilor, care este acordarea unei șanse debitorilor de bună‑credință.

III. Domeniul de aplicare al Legii nr. 151/2015

Potrivit art. 6, Inițierea procedurii de insolvență, din Legea nr. 151/2015, debitorul aflat în stare de insolvență, în sensul art. 3 pct. 12, poate depune la comisia de insolvență o cerere de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare (prima formă a procedurii).

În cazul în care debitorul consideră că situația sa financiară este iremediabil compromisă^[10] și un plan de rambursare a datoriilor nu poate fi elaborat și pus în executare, acesta poate solicita direct instanței judecătorești competente deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active (a doua formă).

Debitorul care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 65 (cuantumul total al obligațiilor sale este cel mult 10 salarii minime pe economie; nu are bunuri sau venituri urmăribile; are peste vârsta standard de pensionare sau și‑a pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă) poate depune la comisia de insolvență o cerere de aplicare a procedurii simplificate de insolvență, potrivit art. 66 (a treia formă).

Așadar, raportându‑ne la dispozițiile art. 4, Domeniul de aplicare, putem conchide că procedurile prevăzute de prezenta lege se aplică debitorului persoană fizică ale cărui obligații nu rezultă din exploatarea de către acesta a unei întreprinderi, în sensul art. 3 C. civ., și care:

1. Are domiciliul, reședința sau reședința obișnuită în România de cel puțin 6 luni anterior depunerii cererii;

2. Este în stare de insolvență^[11], în sensul art. 3 pct. 12, și nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, într‑o perioadă de maximum 12 luni, capabil să își execute obligațiile astfel cum au fost contractate, cu menținerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine și pentru persoanele pe care le are în întreținere.

Pentru determinarea nivelului de trai, există o serie de criterii stabilite atât prin dispozițiile Legii nr. 151/2015, cât și prin dispozițiile stabilite de normele metodologice.

Astfel, dispozițiile art. 45 alin. (1) pct. d) din Normele metodologice stabilesc următoarele: comisia de insolvență la nivel central va emite, prin decizie a președintelui, criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, pe care le va publica anual. Iar în alin. (2) se prevede faptul că președintele acestei comisii va emite decizie și va dispune publicarea în M. Of. și pe pagina de internet a ANPC a criteriilor pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil în procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare și în procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active.

În cuprinsul alin. (2) al art. 2 din aceleași norme sunt mențio­nate reperele la care se va raporta comisia la nivel central pentru stabilirea criteriilor:

– valoarea coșului minim lunar de consum;

– valoarea cheltuielilor profesionale de școlarizare;

– prețul utilităților și al alimentelor de bază;

– componența și structura familiei debitorului;

– situațiile speciale de sănătate;

– cheltuieli minime legate de funcționarea și întreținerea unui vehicul indispensabil;

– cheltuieli legate de creșterea și îngrijirea copilului;

– exigențe minimale ale unei locuințe convenabile.

3. Cuantumul total al obligațiilor sale scadente este cel puțin egal cu valoarea‑prag^[12] de 15 salarii minime pe economie (deși legea nu precizează dacă este vorba de salarii brute sau nete, considerăm că trebuie avut în vedere salariul minim brut din România, întrucât doar acesta este unul fix, care se actualizează periodic de către Guvern – salariul minim brut pe țară, de la 1 ianuarie 2018, fiind de 1.900 lei. 15 x 1.900 lei = 28.500 lei).

În afară de starea de insolvență a unei persoane fizice, mai este necesar ca respectiva persoană să fi fost de bună‑credință (legiuitorul nu a definit în art. 3 ce înseamnă debitor de bună‑credință).

Conform dispozițiilor art. 14, buna‑credință, din Codul civil:

„(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună‑credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.

(2) Buna‑credință se prezumă până la proba contrară”.

Legiuitorul a simțit nevoia să sublinieze importanța deosebită a bunei‑credințe în această materie specială ce reglementează procedurile de insolvență pentru persoanele fizice.

Buna‑credință trebuie să existe pe tot parcursul derulării procedurii și chiar după închiderea acesteia, până la pronunțarea hotărârii judecătorești de eliberare de datoriile reziduale, în cazul procedurilor de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor și a procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active sau a închiderii procedurii simplificate de insolvență.

Cu toate că Legea nr. 151/2015 nu definește sintagma debitor de bună‑credință, ea face o enumerare a datornicilor care nu pot beneficia de procedurile reglementate de acest act normativ.

Astfel, Legea a prevăzut în art. 4 alin. (4) faptele debitorului care conduc la prezumția de rea‑credință.

Nu poate beneficia de această procedură:

– debitorul care a mai fost subiectul unei astfel de proce­duri, finalizată cu eliberarea de datoriile reziduale, cu mai puțin de 5 ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenței;

Legea interzice ca această categorie de debitori să beneficieze de prevederile legii, tocmai pentru a evita o descărcare repetată de datorii și un comportament iresponsabil al debitorului.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 151/2015, Buletinul procedurilor de insolvență – secțiunea „Debitori-persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” are drept scop publicarea, cu respectarea legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal, a deciziilor comisiei de insolvență și a hotărârilor instanței de judecată, precum și a altor acte a căror publicare o prevede legea.

Iar, conform prevederilor alin. (2) și (3) ale art. 91:

– debitorul va fi radiat din Buletinul procedurilor de insol­vență la împlinirea a 5 ani de la data pronunțării hotărârii judecăto­rești privind închiderea acestei proceduri, prin încheiere a directorului Buletinului procedurilor de insolvență;

– de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a încheierii directorului, accesul la toate actele și informațiile publicate cu privire la un debitor, inclusiv prin serviciile on‑line aferente, va fi asigurat numai pentru debitor, comisiile de insol­vență, instanțele judecătorești, organele de urmărire și cercetare penală, autorități și instituții publice.

Ca urmare, termenul de 5 ani începe să curgă de la pronunțarea hotărârii judecătorești de închidere a procedurii.

De asemenea, cele trei proceduri nu se pot aplica debitorului:

a) În cazul căruia una dintre cele trei proceduri enumerate de lege a fost închisă cu mai puțin de 5 ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenței, din motive ce îi sunt imputabile.

b) Care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, a unei infracțiuni de fals sau a unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii.

c) Care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile.

d) Care, deși apt de muncă și fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu a depus diligența rezonabilă necesară pentru a‑și găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit.

e) Care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuoare, în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe că este în stare de insolvență.

f) Care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvență, cu intenție sau din culpă gravă. Se prezumă a fi avut acest efect:

– contractarea, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, a unor datorii care reprezintă cel puțin 25% din valoarea totală a obligațiilor, cu excepția obligațiilor excluse;

Conform art. 3 pct. 14 din Legea nr. 151/2015, obligațiile excluse sunt obligațiile debitorului care nu pot fi supuse unor măsuri de eșalonare, reducere sau ștergere:

1. obligațiile legale sau convenționale de întreținere, ultimele neputând depăși un prag de cinci salarii medii pe an;

2. obligații rezultate din atragerea răspunderii penale și contravenționale.

– asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligații excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obține din contract ori la ansamblul circumstanțelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a‑și plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel;

– efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăți preferențiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;

– transferarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul său în patrimoniul altei persoane fizice ori juridice, în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe că prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvență;

– care, la data formulării cererii de deschidere a unei proceduri de insolvență, are deja deschisă o altă procedură de insolvență.

Aceste prezumții sunt relative.

Legea insolvenței persoanelor fizice, în afară de beneficii, are și o serie de minusuri și lacune:

Încă de la momentul publicării sale, Legea a dat naștere la o serie de controverse și opinii doctrinare de natură a dezaproba apariția acesteia, care au apreciat că societatea civilă nu este încă pregătită pentru o astfel de lege și că norma juridică va da posibilitatea unor persoane fizice să comită abuzuri de drept. Există și păreri conform cărora Legea trebuie modificată având în vedere lacunele și inadvertențele acesteia.

Astfel, putem enumera câteva situații care, din cauza unor insuficiente reglementări sau a unor reglementări defectuoase, au dat naștere la opinii dintre cele mai critice:

1. Excluderea din categoria subiecților de drept cărora li se adresează a profesiilor liberale și implicit a liber‑profesioniștilor

Dacă Legea nr. 85/2014 se aplică profesioniștilor, adică foste­lor societăți comerciale, actuale societăți, la care se adaugă și per­soa­nele fizice autorizate, Legea nr. 151/2015 are ca scop insti­tuirea unei proceduri colective pentru redresarea situației finan­ciare a debitorului persoană fizică de bună‑credință, simplu particular sau consumator, deci ale cărui obligații nu rezultă din exploatarea de către acesta a unei întreprinderi, în sensul art. 3 C. civ.^[13].

Astfel, niciunul dintre aceste acte normative nu protejează profesiile libe­rale. Considerăm că se impune o vii­toare adaptare a legii insolvenței parti­cularilor, în sensul includerii liber‑profesioniștilor în categoria subiecților de drept cărora se adresează procedura insolvenței persoanei fizice, evident cu adaptările de rigoare ale textului de lege, astfel încât și această categorie să beneficieze de protecția normei juridice.

2. Art. 4 alin. (4) lit. b): procedura nu se aplică persoanele condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infrac­țiuni de evaziune fiscală, a unei infrac­țiuni de fals sau a unei infracțiuni săvâr­­șite cu intenție contra patrimoniului, prin nesocotirea încrederii

Infracțiunile contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii sunt regle­mentate în Codul penal, Titlul II, Infrac­țiuni contra patrimoniului, Capitolul III, art. 238‑248 (abuzul de încredere, abu­zul de încredere prin fraudarea credito­rilor, bancruta simplă, bancruta frau­duloasă, gestiunea frauduloasă, însu­șirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, înșelăciunea, înșelăciunea privind asigurările, deturnarea licitațiilor publice și exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile). O parte dintre aceste infracțiuni, și anume bancruta simplă, bancruta frauduloasă și gestiunea frauduloasă, au fost reglementate în trecut de Legea nr. 85/2006, care a fost abrogată la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2014.