Modul de etică și deontologie profesională pentru auditorii de justiție ai INM

24 mart. 2015
Vizualizari: 1303

Despre

  • Modul în domeniul Eticii și deontologiei profesionale pentru auditorii de justiție din anul II
  • Va avea loc pe 20 și 21 aprilie 2015
  • Tema: relaționarea dintre magistrat și avocat
INPPA a publicat adresa primită din partea INM, referitoare la Hotărârea CSM nr. 237/2015, cu privire la completarea Programului de formare inițială pentru auditorii de justiție din al doilea an cu un modul în domeniul Eticii și deontologiei profesionale, având ca temă relaționarea dintre magistrat și avocat în plan profesional.

 
Departamentul de formare inițială al INM a formulat această propunere în contextul preocupării pentru formarea unor atitudini și comportamente corecte a auditorilor de justiție și are ca fundament percepția mediului juridic asupra înțelegerii insuficiente de către absolvenții INM a rigorilor profesiei de avocat.

Modulul va avea loc în zilele de 20 și 21 aprilie 2015, cu o durată totală de aproximativ 12 ore de formare, în care se vor desfășura activități precum ateliere de lucru, întâlniri cu magistrați și avocați cu o bogată experiență profesională, dar și exerciții simulate.

În cadrul acestui program participanții vor fi încurajați să schimbe idei, opinii și experiențe proprii în raport cu tema întâlnirii, și anume relaționarea dintre magistrat și avocat. Auditorii de justiție se vor găsi în situația de a reacționa la cazuri concrete, în cadrul exerciților simulate.

Prin această adresă și în contextul Acordului de colaborare încheiat între INM și INPPA din data de 1 februarie 2011, INM invită INPPA de a desemna doi sau trei avocați experimentați, care au disponibilitatea de a participa la activitățile propuse.

Puteți consulta întreaga adresă, publicată pe site-ul INPPA.

Modul de etică și deontologie profesională pentru auditorii de justiție ai INM was last modified: martie 24th, 2015 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: