INM. Selecție formatori în cadrul proiectului JUST – „CiviLink: Connecting Borders through e-CODEX Judicial Training”
Institutul Național al Magistraturii (INM) anunță demararea procedurii de selecție pentru proiectul JUST – „CiviLink: Connecting Borders through e-CODEX Judicial Training”.
Institutul Național al Magistraturii, în calitate de coordonator al proiectului, în parteneriat cu Centrul de Studii Judiciare din Portugalia, Școala Judiciară a Consiliului General al Magistraturii din Spania, Institutul Național de Justiție din Bulgaria, Școala Națională de Grefieri din România, în calitate de beneficiari, și Școala Națională de Magistratură și Parchet din Polonia, Școala de Magistratură din Italia și Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN), în calitate de parteneri asociați ai proiectului, implementează proiectul finanțat de UE JUST-2024-JTRA-101189956 „CiviLink: Conectarea frontierelor prin formare judiciară e-CODEX”.
Proiectul are ca obiectiv creșterea capacităților digitale ale judecătorilor și personalului instanțelor în cooperarea judiciară a UE în materie civilă, concentrându-se pe Regulamentele (UE) 2020/1783 și 2020/1784, e-CODEX și standardele UE de protecție a datelor.
Obiectivul general al proiectului este consolidarea capacităților digitale ale judecătorilor și personalului instanțelor în domeniul cooperării judiciare în materie civilă la nivelul UE. Proiectul vizează aplicarea eficientă a dreptului UE și îmbunătățirea înțelegerii noilor tehnologii, dezvoltarea competențelor digitale și promovarea utilizării eficiente a procedurilor judiciare digitalizate.
Se propune un program de formare de tip blended learning pentru peste 260 de judecători și personal al instanțelor din 6 state membre UE, ce include 6 seminare transnaționale și interprofesionale, fiecare precedat de un webinar introductiv. Toate activitățile proiectului se vor desfășura exclusiv în limba engleză. Activitățile sunt susținute de instrumente e-learning: trei tutoriale și șase podcasturi de învățare reflexivă. Rezultatele proiectului vor fi prezentate în cadrul unei conferințe finale formative, care va servi și ca principal canal de diseminare.
Documentele necesare pentru aplicare:
– Scrisoare de intenție;
– Curriculum vitae;
– Alte documente relevante (certificări, recomandări etc.).
Candidaturile se vor transmite în format electronic la adresa tudor.grigoroaia@inm-lex.ro până cel târziu la data de 13 mai 2025.
Vezi și INM. Vizite de studiu EJTN – septembrie-decembrie 2025