INM. Selecția a 6 experți specializați în domeniul cooperării internaționale în materie civilă

6 aug. 2019
Vizualizari: 502

Conform site-ului oficial (www.inm-lex.ro), CSM, în parteneriat cu INM, SNG și Administrația Instanțelor din Norvegia, implementează proiectul predefinit „Formarea profesională și consolidarea capacității la nivelul sistemului judiciar”, finanțat prin Programul „Justiție”, finanțat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian (MFN) 2014-2021.

Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea sistemului judiciar prin îmbunătățirea eficienței acestuia, precum și dezvoltarea conceptului de cultură juridică europeană la nivelul sistemului judiciar din România.

În cadrul acestui proiect, CSM și INM anunță lansarea procedurii pentru selecția a 6 experți (judecători, cadre didactice din învățământul universitar și alți specialiști cu experiență în domeniul cooperării internaționale în materie civilă și a domeniilor conexe), în vederea participării acestora ca personal de instruire la 10 seminare în domeniul cooperării internaționale în materie civilă.

Selecția experților se va realiza de către o comisie de selecție numită în acest sens, în două etape:

–  evaluarea, pe baza documentației transmise, a admisibilității candidaturilor depuse;

– un interviu.

Vor fi selectați, în ordinea notelor și în limita posturilor disponibile conform anunțului de selecție, numai candidații care obțin nota minimă 8.

Experții selectați vor avea asigurate toate costurile privind cazarea și masa (suportate de organizatori) pentru participarea la activitățile de formare profesională și vor beneficia de un onorariu conform bugetului proiectului, de 1400 lei/zi de activitate (care va include taxele și contribuțiile datorate de către angajat și angajator), pentru maximum 2 zile de activitate.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să consultați anunțul oficial:

[gview file=”https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2019/08/anunt-MFN_coop-materie-civila_site.pdf”]

 

Sursa informației

INM. Selecția a 6 experți specializați în domeniul cooperării internaționale în materie civilă was last modified: august 6th, 2019 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: