INM. Selecția a 10 experți specializați în domeniul Jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (aspecte civile și aspecte penale)

29 iul. 2019
Vizualizari: 478

Potrivit site-ului oficial (www.inm-lex.ro), CSM în parteneriat cu INM, SNG și Administrația Instanțelor din Norvegia, implementează proiectul predefinit „Formarea profesională și consolidarea capacității la nivelul sistemului judiciar”, finanțat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian (MFN) 2014-2021.

Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea sistemului judiciar prin îmbunătățirea eficienței acestuia, precum și dezvoltarea conceptului de cultură juridică europeană la nivelul sistemului judiciar din România.

În cadrul acestui proiect, CSM și INM urmăresc selecția a 10 experți din rândul judecătorilor, procurorilor, cadrelor didactice din învățământul universitar și al altor specialiști (5 experți specializați în domeniul Jurisprudenței CEDO și domenii conexe – aspecte civile și 5 experți specializați în domeniul Jurisprudenței CEDO și domenii conexe – aspecte penale), în vederea participării acestora ca personal de instruire la 15 seminare organizate în domeniul Jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Selecția experților se va realiza de către o comisie de selecție numită în acest sens, în două etape.

Într-o primă etapă eliminatorie, comisia de selecție va evalua, pe baza documentației transmise, admisibilitatea candidaturilor sub aspectul îndeplinirii condițiilor prezentate în documentul de mai jos.

În cea de-a doua etapă, comisia va examina candidații în cadrul unui interviu, susținut, după caz, inclusiv prin mijloace moderne de comunicare la distanță.

Vor fi selectați, în ordinea notelor și în limita posturilor disponibile conform anunțului de selecție, numai candidații care obțin nota minimă 8.

Experții selectați vor avea asigurate toate costurile privind cazarea și masa (suportate de organizatori) pentru participarea la activitățile de formare profesională și vor beneficia de un onorariu conform bugetului proiectului, de 1400 lei/zi de activitate pentru maximum 2 zile de activitate.

Atașăm, în continuare, comunicatul oficial care conține toate detaliile privitoare la selecție:

[gview file=”https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2019/07/anunt-MFN_CEDO_site.pdf”]

 

Sursa informației

 

INM. Selecția a 10 experți specializați în domeniul Jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (aspecte civile și aspecte penale) was last modified: iulie 30th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: