INM. Raport de activitate pentru anul 2016

6 apr. 2017
Vizualizari: 3060

Potrivit comunicatului din data de 5 aprilie 2017, Institutul Național al Magistraturii a anunțat că la data de 3 aprilie 2017, acesta a prezentat, la sediul său din Bd. Regina Elisabeta nr.53, București, raportul de activitate pentru anul 2016.

La acest eveniment a fost prezent colectivul Institutului Național al Magistraturii, precum  și reprezentanți ai Consiliului Științific al Institutului și ai personalului de instruire. De asemenea, au fost reprezentate următoarele instituții: Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției, Uniunea Națională a Barourilor din România, Administrația Națională a Penitenciarelor, Curtea Constituțională a României, Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, Inspectoratul General al Poliției Române, Școala Națională de  Grefieri și Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență.

Cu acest prilej au fost evidențiate, de către directorul Institutului Național al Magistraturii, doamna judecător Cristina Rotaru-Radu, principalele direcții de acțiune pentru perioada următoare. Intervenția doamnei director a fost urmată de prezentarea raportului de activitate a Institutului pentru anul 2016, realizată de către doamna judecător Ana-Maria Garofil, directorul adjunct responsabil cu formarea inițială, care a asigurat interimatul funcției de director în perioada 6 octombrie 2016 – 24 martie 2017. Au fost evidențiate succint o serie din numeroasele realizări în domeniile de competență ale Institutului aferente anului 2016 care au consolidat poziția Institutului ca o școală de referință nu doar în plan intern, dar și internațional. În egală  măsură, au fost punctate colaborările derulate la nivel intern cu alte instituții și organisme care au contribuit la dezvoltarea dialogului interprofesional. De asemenea, s-a subliniat prezența activă și constantă a Institutului în plan internațional. Prezentarea a prilejuit adresarea unor mesaje de mulțumire doamnei Octavia Spineanu- Matei, care a ocupat funcția de director până în septembrie 2016, în prezent, judecător în cadrul Tribunalului Uniunii Europene și care prin viziunea sa managerială a făcut posibile dezvoltarea și progresele Institutului din ultimii 6 ani, precum și domnului procuror Nelu Ciobanu, director adjunct al Institutului responsabil cu formarea continuă, în perioada 15 iulie 2015 – 24 februarie 2017, prezent la eveniment.

După prezentarea raportului de activitate, au adresat mesaje: Vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție – doamna judecător Gabriela Bogasiu, Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii – domnul procuror Cristian Mihai Ban, Ministrul Justiției – domnul Tudorel Toader, Procurorul General al României – domnul Augustin Lazăr, Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România – domnul avocat Gheorghe Florea, care au apreciat rezultatele obținute în anul 2016.

Institutul Național al Magistraturii mulțumește, și pe această cale, tuturor colaboratorilor și partenerilor instituționali care au contribuit la buna desfășurare a activităților programate și la rezultatele pozitive înregistrate pe parcursul anului 2016.

Preluăm Raportul de activitate pentru anul 2016 de pe site-ul instituției, de la secțiunea Rapoarte și redăm în continuare conținutul acestui document.

[gview file=”http://inm-lex.ro/fisiere/d_1721/Raport%20de%20activitate%20INM%202016.pdf” height=”800px”]

INM. Raport de activitate pentru anul 2016 was last modified: aprilie 6th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: