Infracțiunile de înșelăciune și uz de fals. Apeluri respinse ca nefondate (NCPP, NCP, L. nr. 36/1995, VCC, NCC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 31/A/2020

NCP: art. 14 alin. (2), art. 244, art.323; NCC: art. 680, art. 998, art. 999; L. nr. 36/1995: art. 68, art. 85; NCPP: art. 10 lit. g), art. 20 alin. (2), art. 25 alin. (3), art. 275 alin. (2), art. 397, art. 404 alin. (4) lit. g), art. 421 pct. 1 lit. b), art. 901; VCC: art. 652, art. 859

Prin testamentul autentificat la BNP H. sub numărul 377 din 29 martie 2010, numitul G. a testat în favoarea numitei I. întreaga avere mobiliară și imobiliară ce se va găsi în patrimoniul său la data decesului și a instituit-o legatara sa universală.

Ulterior, la data de 22 martie 2011, prin declarația autentificată la BNP C. sub numărul 1532 din 22 martie 2011, numitul G. a revocat în întregime testamentul menționat mai sus.

După decesul numitului G. survenit la data de 5 august 2011, inculpatul A., în calitate de avocat, a înmânat numitei D. un testament olograf ce prezenta aparența scrierii și a semnării lui de către numitul G., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere mobiliară și imobiliară.

Prin încheierea numărul 7 din data de 16 iunie 2011, acest testament a fost atestat în privința datei, a identității părților și a conținutului, de către inculpat în calitate de avocat din cadrul Baroului Mehedinți.

Testamentul a fost înmânat numitei D. la data de 10 august 2011 la Cabinetul de avocat al inculpatului A. din localitatea jud. Timiș, în prezența martorilor J. și K., întocmindu-se cu acest prilej un proces-verbal.

Ulterior, testamentul a fost folosit de către numita D. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului G. la BNP C., fiind emis Certificatul de moștenitor numărul 469 din 31 august 2011 autentificat de notarul B..

În cauză s-au efectuat raport de constatare tehnico-științifică și expertize criminalistice asupra scrierii și semnăturii testamentului olograf.

Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică nr. x din 28 februarie 2013 întocmit de IPJ Timiș – Serviciul Criminalistic, nu s-a putut stabili dacă scrisul din cuprinsul testamentului a fost executat de numitul G., dar, în același timp, expertul a concluzionat că semnătura depusă în cuprinsul testamentului nu a fost executată de către numitul G., fiind contrafăcută prin copiere.

Ulterior, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC – Laboratorul Interjudețean Timișoara, s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

De asemenea, și prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC București s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Prin rechizitoriu, față de numita D. s-a dispus clasarea pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen. și uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. A reținut procurorul în cuprinsul actului de sesizare că deși în testamentul falsificat D. a fost trecută ca legatară universală, pe parcursul urmăririi penale nu s-a putut demonstra că aceasta a avut cunoștință de caracterul fals al testamentului.

În continuare, se constată că DGRFP Timișoara – AJFP Timiș s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând transmiterea în natură a activelor nete succesorale din proprietatea numitului G. în proprietatea statului român ca urmare a succesiunii vacante.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. constituirea de parte civilă se face cu indicarea naturii și întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază.

Partea civilă nu a respectat aceste dispoziții legale. Pretențiile civile nu au fost individualizate, partea civilă limitându-se să arate că solicită întregul activ net succesoral, fără a indica în ce constă acest activ.

Decesul numitului G. a intervenit la data de 05 august 2011, situație în care regimul juridic al succesiunii este cel reglementat de vechiul C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 680 din vechiul C. civ. în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului. Ca atare, statul dobândește succesiunea vacantă în calitate de moștenitor doar dacă nu există moștenitori legali sau testamentari, și numai în urma unei proceduri reglementate de legiuitor.

Potrivit dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 36/1995 procedura notarială succesorală se deschide, la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului, precum și a secretarului consiliului local al localității în raza căreia defunctul și-a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoștință că moștenirea cuprinde bunuri imobile.

Dacă a fost legal sesizat, notarul are obligația de a dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar în succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul citează autoritatea administrației publice competentă a prelua bunurile.

Abia după epuizarea procedurii succesorale, conform art. 85 din Legea nr. 36/1995, în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că moștenirea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a moștenirii.

Or, în prezenta cauză, nu a fost eliberat nici un certificat de vacanță succesorală, după cum nu există nicio cerere a reprezentantului statului pentru constatarea moștenirii vacante.

De asemenea, nu au fost efectuate verificări pentru a se stabili dacă există alți moștenitori cu vocație la moștenire.

În acest context, bunurile defunctului G. nu s-au aflat niciodată în patrimoniul părții civile, în condițiile în care moștenirea numitului G. nu a fost niciodată declarată vacantă, astfel că nu se poate constata existența vreunei pagube în patrimoniul părții civile care să se impună a fi reparată.

În situația în care partea civilă consideră că moștenirea este vacantă, și, pe cale de consecință, are vocație succesorală, are obligația de a se adresa notarului public cu o cerere pentru constatarea moștenirii vacante și eliberarea certificatului de vacanță succesorală, după epuizarea procedurilor notariale succesorale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. instanța a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă DGRFP Timișoara – AJFP Timiș.

Procurorul a solicitat și anularea testamentului olograf întocmit de către o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, precum și a certificatului de moștenitor eliberat ca urmare a acestui testament.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. instanța este obligată să se pronunțe asupra desființării totale sau parțiale a unui înscris sau restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii, chiar dacă nu există constituire de parte civilă.

De asemenea, conform art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra restabilirii situației anterioare.

În cauza de față, prin cele două expertize grafice efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC – Laboratorul Interjudețean Timișoara și Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC București, s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului întocmit la data de 16 iunie 2011 nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Potrivit dispozițiilor art. 859 din vechiul C. civ. testamentul olograf este valabil doar dacă este scris în tot, datat și semnat de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn. Scrierea integrală, datarea și semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În prezenta cauză probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că testamentul datat 16 iunie 2011 și atribuit numitului G., nu a fost scris și nici semnat de acesta.

În acest context, testamentul este lovit de nulitate absolută și, pe cale de consecință, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a fost anulat.

Pornind de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, în temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. instanța a anulat certificatul de moștenitor eliberat în baza testamentului fals, respectiv a Certificatului de moștenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. – Jud. Timiș.

Procurorul a solicitat și anularea Certificatelor de moștenitor nr. x din 31 august 2011 și nr. y din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. – Jud. Timiș, fără însă a preciza motivele anulării acestor certificate. Cele două certificate au fost eliberate ca urmare a dezbaterii succesiunii numitului G. după părinții săi, G. și L., decedați la datele de 30 iulie 2001 și 13 octombrie 2001. Cele două certificate de moștenitor nu au nicio legătură cu testamentul întocmit la data de 16 iunie 2011, nefiind eliberate în baza acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. cererea formulată de Parchet privind anularea acestor certificate de moștenitor a fost respinsă.

A mai solicitat procurorul și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BIN F. sub numărul 127 din 11 februarie 2014. Prin acest contract numita D. a înstrăinat o parte din bunurile dobândite în calitate de moștenitor al numitului G. către numitul E..

De la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial există și anumite excepții, adică cazurile în care deși se anulează actul inițial, actul subsecvent este menținut, datorită unor temeiuri sau motive. Una dintre aceste excepții se referă la aplicarea art. 901 din C. civ. – cazul subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil.

S-a reținut că organele de urmărire penală nu au efectuat nici un fel de verificări privind buna credință a subdobânditorului E., pe care nici măcar nu l-au audiat, iar potrivit art. 14 alin. (2) C. civ., buna credință se prezumă până la proba contrarie.

Prin actul de sesizare procurorul a apreciat că numita D. a fost de bună-credință, necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei față de aceasta. În măsura în care vânzătorul (D.) a fost considerat de bună-credință, cu atât mai puternică este prezumția de bună-credință a cumpărătorului, respectiv a numitului E.. Prezumția de bună-credință poate fi răsturnată, dar numai prin administrarea unor probe, însă aceste probe nu au fost administrate de către organele de urmărire penală.

În atare situație cererea procurorului privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita D. și E. nu poate fi admisă întrucât nu s-a făcut dovada relei-credințe a celor două părți.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – AJFP Timiș.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a fost anulat testamentul olograf întocmit de o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, atestat în privința datei, a identității părții și a conținutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A..

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., a fost anulat Certificatul de moștenitor nr. x din 31 august 2011, autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. – Jud. Timiș.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea Ministerului Public privind anularea Certificatelor de moștenitor nr. x din 31 august 2011 și nr. y din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. – Jud. Timiș, precum și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între numita D., în calitate de vânzător și numitul E., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. x din 11 februarie 2014 de către notarul public F., din cadrul Biroului Individual Notarial F.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Timișoara și de persoana interesată D. criticând-o pentru următoarele:

1. Partea civilă – greșita soluție de respingere a acțiunii civile ca neîntemeiată, față de împrejurarea că în cauza nu se poate pune în discuție prescripția, conf. art. 10 lit. g) f din C. proc. pen., în condițiile în care pe latura civilă, dreptul de proprietate este imprescriptibil.

În motivarea apelului, s-a arătat în esență că soluția instanței de fond pentru respingerea acțiunii civile formulată în temeiul art. 20, 21 și următoarele din C. proc. pen., ca fiind nefondată, în egală măsură și soluția de respingere a acțiunii formulate împotriva persoanelor vinovate de producerea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual, uz de fals, având drept consecință înlăturarea Statului de la succesiunea vacantă a defunctului G., prejudiciul constând în întreaga avere mobiliară și imobiliară (active nete succesorale) ce se vor identificata în patrimoniul defunctului.

Totodată, s-a arătat că în calitate de succesor vacant statul român are vocație succesorală pentru activul net succesoral rezultat ca diferență dintre activul succesoral și pasivul succesoral.

În drept, s-au invocat, prevederile art. 652 teza 3 coroborate cu art. 680 din C. civ. anterior care prevăd că în cazul moștenirilor vacante unic moștenitor devine statul.

În drept, s-au invocat, prevederile art. 408, 409, 410, 412, 488 și urm. din C. proc. pen., art. 20, 21 și urm. din C. proc. pen., art. 652 teza 3 coroborate cu art. 680 din C. civ. anterior, art. 998, 999 din C. civ.

Pentru considerentele arătate, s-a solicitat, admiterea apelului, desființarea/schimbarea în parte a hotărârii apelate cu privire la latura penală, și admiterea acțiunii civile pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat în natură prin transmiterea în natură a activelor nete succesorale din proprietatea defunctului G. în proprietatea Statului Român – moștenitor vacant, și, doar în situația în care această transmitere nu mai este posibilă, s-a solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc actualizat la valoarea de piață pentru activele nete succesorale în cauză.

2. Persoana interesată- a solicitat admiterea apelului și în rejudecare – desființarea în parte a hotărârii atacate, sens în care să se respingă cererea de anulare a testamentului olograf încheiat de G. și atestat în privința datei, identității părții și conținutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 de A., precum și respingerea cererii de anulare a Certificatului de moștenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul public B.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, însă doar sub aspectul laturii civile a cauzei astfel cum s-a stabilit definitiv prin Decizia penală nr. 54/A din data de 22 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, își însușește în totalitate motivarea instanței de fond, iar în propriul demers analitic constată că, solicitarea părții civile Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timișoara, de a se dispune transferul activelor nete succesorale din proprietatea defunctului G. în proprietatea Statului Român sau acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc la valoarea activelor nete succesorale, nu poate fi primită, întrucât, pe de-o parte, partea civilă nu a indicat în ce constă activul net succesoral al defunctului G., iar pe de altă parte, din actele și lucrările dosarului rezultă că, după data decesului lui G., partea civilă nu a formulat o cerere de declanșare a procedurii succesiunii vacante. În aceste condiții proprietățile defunctului G. nu pot trece direct în proprietatea Statului Român în cadrul acestei acțiuni civile, deoarece partea civilă nu a parcurs procedura declarării vacanței succesorale.

În altă ordine de idei, parte partea civilă nici nu are calitatea de a solicita dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor defunctului G. deoarece moștenirile vacante revin Statului dar dreptul de a solicita un certificat de vacanța succesorală revine unității administrativ teritoriale de la locul unde se găsesc bunurile, aceasta unitate administrativ teritorială devenind și proprietara bunurilor în cazul emiterii certificatului de vacanța succesorală, astfel că apelanta nu are calitatea procesuală de a solicita dreptul de proprietate asupra bunurilor defunctului sau despăgubiri și raportat la faptul că nu a fost niciodată proprietara bunurilor aparținând lui G..

În plus, deși a fost anulat testamentul olograf precum și Certificatul de moștenitor nr. x din 31 august 2011 toate bunurile care au făcut obiectul acestui certificat de moștenitor, teoretic au revenit în proprietatea lui G., astfel că partea civilă sau unitatea administrativ teritorială competentă are posibilitatea de a intra în proprietatea bunurilor doar prin procedura vacanței succesorale și nu pe calea acestei acțiuni civile întrucât, dacă s-ar acorda despăgubirile solicitate, partea civilă s-ar îmbogăți fără just temei primind atât despăgubirile cât și posibilitatea obținerii bunurilor defunctului pe calea procedurii vacanței succesorale.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici solicitarea părții civile de desființare a actelor succsecvente, respectiv acel contract de vânzare-cumpărare, întrucât acea persoană nu a fost niciodată citată în cauză, deci nu s-ar putea produce o astfel de consecință juridică față de aceasta.

Mai mult decât atât, față de apelanta persoană interesată D. s-a reținut inițial că nu se poate vorbi despre un aspect de natură subiectivă, în ceea ce privește o participație penală a sa. Astfel că, dacă în cazul vânzătorului nu s-a putut reține o culpă, cu atât mai puțin s-ar putea reține în sarcina cumpărătorului.

Cu privire la criticile formulate de persoana interesată D., Înalta Curte apreciază de asemenea că acestea sunt în totalitate nefondate.

Referitor la cererile de probatorii inserate în motivele de apel formulate de apelanta persoană interesată D., prin apărător ales, Înalta Curte le-a respins întrucât starea de fapt a fost stabilită cu caracter definitiv de Înalta Curte prin Decizia nr. 54/2019 și, în consecință, nu mai pot fi administrate probe în contra a ceea ce s-a stabilit cu caracter definitiv, ca stare de fapt, în ceea ce privește latura penală a cauzei.

Astfel, față de probatoriul administrat în cauză și față de cele două expertize efectuate, raportul de constatare criminalistic, având în vedere obiectivele formulate de persoana interesată precum și obiecțiunile formulate de aceasta, în faza de urmărire penală, la care s-a răspuns, instanța a apreciat că nu este necesară o nouă expertiză.

În prezenta cauză s-au efectuat raport de constatare tehnico-științifică și expertize criminalistice asupra scrierii și semnăturii testamentului olograf.

Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică nr. x din 28 februarie 2013 întocmit de IPJ Timiș – Serviciul Criminalistic, nu s-a putut stabili dacă scrisul din cuprinsul testamentului a fost executat de numitul G., dar, în același timp, expertul a concluzionat că semnătura depusă în cuprinsul testamentului nu a fost executată de către numitul G., fiind contrafăcută prin copiere.

Ulterior, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC – Laboratorul Interjudețean Timișoara, s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

De asemenea, și prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC București s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 859 din vechiul C. civ. testamentul olograf este valabil doar dacă este scris în tot, datat și semnat de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn. Scrierea integrală, datarea și semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În prezenta cauză probele administrate în cauză au confirmat fără tăgadă împrejurarea că testamentul datat 16 iunie 2011 și atribuit numitului G., nu a fost scris și nici semnat de acesta.

În acest context, testamentul fiind lovit de nulitate absolută și, pe cale de consecință, conform dispoz. art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., a fost anulat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timișoara și de persoana interesată D. împotriva Sentinței penale nr. 297/A din data de 8 octombrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală.

Reținând culpa procesuală în formularea prezentelor apeluri, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va obliga apelantele la plata sumei de câte 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.