Infracţiunile de favorizare a făptuitorului şi mărturie mincinoasă. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCPP, NCP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 257/2019

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 598; NCP: art. 43 alin. (2)

Înalta Curte reține că, în actuala reglementare, contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.) se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta. Ca urmare, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (cauza Brumărescu împotriva României).

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat ca temei al contestației la executare dedusă judecății, împotriva executării unei hotărâri penale definitive se poate face contestație „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare”.

Analizând, în acest context, actele și lucrările dosarului, se constată că, așa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018, s-a reținut că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost săvârșite de aceasta în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracțiuni pentru care fusese anterior condamnată și ale căror sancțiuni au fost, ulterior, contopite prin Sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

În plus, și prin Decizia penală nr. 209/A din data de 18 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a reținut că infracțiunile de favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă ce au format obiectul acestei cauze au fost săvârșite de petenta A., la data de 15 ianuarie 2015, în stare de recidivă postcondamnatorie, aceasta aflându-se în executarea Mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași. Prin urmare, s-a reținut că, la data de 15 ianuarie 2015, inculpata A. se afla în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, care a început la 16 iunie 2011 și va fi finalizată la 20 mai 2020, având de executat un rest de pedeapsă de 5 ani, patru luni și 4 zile.

Așadar, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, în speță, sunt incidente dispozițiile privind sancționarea recidivei, respectiv cele ale art. 43 alin. (2) C. pen.

Or, potrivit textului de lege menționat, dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. Aceasta înseamnă că, în ceea ce privește perioada ce se impune a fi dedusă din pedeapsa aplicată pentru întreaga pluralitate de infracțiuni sub forma recidivei, contopirea efectuată conform art. 43 alin. (2) C. pen. are ca efect deducerea exclusivă din pedeapsa finală a perioadei executate de la data comiterii infracțiunii în stare de recidivă la zi, cea executată anterior fiind luată în calcul la determinarea intervalului deja executat și, implicit, a restului de pedeapsă inclus în operațiunea de contopire.

Pe de altă parte, se observă că, prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei A. perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi, întrucât la data săvârșirii infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și mărturie mincinoasă (15 ianuarie 2015, fapte în privința cărora, prin Decizia penală nr. 209/A din data de 18 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a constatat că au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie), aceasta se afla în executarea unei pedepse ce a făcut obiectul contopirii în cauză (adică a Mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași), perioadele cuprinzând reținerea din 16 – 17 decembrie 2005, arestarea preventivă de la 14 ianuarie 2011 la 08 februarie 2011 și perioada executată din intervalul 16 iunie 2011 – 15 ianuarie 2015 fiind valorificate în calculul restului de pedeapsă de executat.

În aceste condiții, nu se poate da eficiență susținerilor contestatoarei întrucât, dacă s-ar proceda în sensul solicitat, s-ar deduce de două ori perioadele deja executate.

În consecință, constatând că în cauză nu există nicio nelămurire cu privire la executarea Deciziei penale nr. 505 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată condamnata A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală o va obliga pe contestatoare la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru aceasta, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.