Infracţiuni de violare a vieţii private. Achitare (NCPP, NCP, L. nr. 51/1991)

24 ian. 2019
Vizualizari: 2943
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 18/A/2018

L. nr. 51/1991: art. 14 alin. (2) lit. e), art. 19, art. 26 alin. (1); NCP: art. 26, art. 35 alin. (1), art. 195, art. 226; NCPP: art. 275 alin. (3), art. 396 alin. (5), art. 404 alin. (4) lit. f), art. 421 alin. (2) lit. a)

Prima instanța a reținut corect situația de fapt, care a rezultat din probele administrate în faza de urmărire penală și avute în vedere și de către instanță de fond, având în vedere că s-a procedat la judecata potrivit procedurii prevăzute în cazul recunoașterii învinuirii.

Astfel, în fapt, s-a reținut că inculpatul A. a montat pe autoturismul persoanei vătămate C., marca „K.”, cu numărul de înmatriculare x a montat un dispozitiv de urmărire și localizare tip GPS,  cu ajutorul căruia, începând cu luna septembrie 2016 până la 10 – 11.09.2016, monitorizând deplasările părții vătămate C., pe care aceasta le efectua cu autoturismul, aflând astfel unde se deplasa.

Prima instanță a avut în vedere la reținerea acestei situații de fapt următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate C., procesele-verbale de cercetare, declarațiile martorilor din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia, mandate de percheziție, procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, coroborate cu declarația de recunoaștere a infracțiunii și solicitare de a se judeca pe procedura simplificată, dată în faza de judecată.

Relevante sunt în special declarațiile inculpatului A., ale persoanei vătămate C. și percheziția efectuată la domiciliul inculpatului.

Astfel, inculpatul A. a declarat că a cunoscut că persoana vătămată C. urma să facă o deplasare în acea zi în București, întrucât, anterior, fără drept, îi montase un sistem de urmărire prin GPS pe autoturismul marca „K.” cu numărul de înmatriculare x.

În declarația dată la urmărirea penală la data de 09 mai 2017, persoana vătămată C. a arătat, pe de altă parte, că în luna octombrie 2016 s-a întâlnit cu inculpatul A. la Restaurantul „O.” Ploiești pentru a încerca să aplaneze conflictul dintre ei, ocazie cu care inculpatul i-a arătat acestuia un dispozitiv, despre care i-a spus că este un GPS de urmărire, de care acesta s-a folosit pentru a descoperi unde se deplasează aceasta.

Totodată, persoana vătămată C. a mai declarat că l-a văzut pe inculpat luând acel dispozitiv din cotiera mașinii lui, de mărimea unui telefon mobil „P.”, de culoare neagră, având o antenă și un fir, despre care inculpatul i-a spus că a fost conectat la un telefon cu cartelă și montat de acesta sub mașina ei, autoturismul marca „K.” cu numărul de înmatriculare x, pe partea stângă sub roată.

În același timp, persoana vătămată a declarat că o vecină din cartier i-a spus că l-a văzut pe inculpat când îi punea ceva în mașină.

Totodată, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la data de 12 mai 2017, la locuința inculpatului A. fiind pus în executare mandatul de percheziție domiciliară emis la data de 11 mai 2017 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Ploiești, inculpatul a pus la dispoziția organelor de poliție un dispozitiv de urmărire prin sistem GPS, având seria x, seria x, cu acumulator , fără cartelă SIM introdusă și cu un cablu USB aferent.

Prima instanță a considerat că faptele, astfel cum au fost reținute în sarcina inculpatului A., întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, constituie infracțiune desfășurarea, fără autorizare, a activităților specifice culegerii de informații supuse autorizării în condițiile prezentei legi sau cu depășirea autorizării acordate, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Această dispoziție trebuie însă privită în contextul întregii reglementării, prin raportare la relațiile sociale ocrotite de lege, faptele ce constituie amenințări la securitatea națională, activitățile ce pot fi desfășurate pentru realizarea securității naționale, procedura de autorizare a activităților de culegere de informații, precum și persoanele care pot desfășura acest tip de activități potrivit legii speciale.

Sub aceste aspecte, trebuie reținut că obiectul de reglementare al Legii nr. 51/1991 îl constituie relațiile sociale privitoare la menținerea stării de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție.

De asemenea, în cuprinsul aceleiași legi, se prevede care sunt organele abilitate să desfășoare activități de informații pentru realizarea securității naționale. Astfel, potrivit art. 8 din Legea, aceste activități se execută de Serviciul Român de Informații, organul de stat specializat în materia informațiilor din interiorul țării, Serviciul de Informații Externe, organul de stat specializat în obținerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea națională, și Serviciul de Protecție și Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecției demnitarilor români și a demnitarilor străini pe timpul prezenței lor în România, precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și reședințelor acestora. Totodată, se prevede și că Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției își organizează structuri de informații cu atribuții specifice domeniilor lor de activitate.

În dispozițiile art. 14 sunt prevăzute și activitățile specifice de culegere de informații, printre care se află și aceea de localizare, urmărire și obținere de informații prin GPS …, activitate reținută în sarcina inculpatului A. în prezenta cauză.

Tot în cuprinsul acestei legii este reglementată și procedura autorizării activităților de culegere de informații, prevăzându-se că propunerea de autorizare a unor astfel de activități se formulează în scris de către organele care au astfel de atribuții, și care au fost menționate mai sus. Această propunerea este înaintată procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție care o analizează sub aspectul legalității și temeiniciei, iar dacă o apreciază ca fiind întemeiată, solicită în scris Înaltei Curți de Casație și Justiție autorizarea desfășurării unor activități de culegere de informații ce presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, printre care și cea de localizare, urmărire și obținere de informații prin GPS.

Revenind la norma de incriminare, Înalta Curte constată că subiectul activ al infracțiunii prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 este unul calificat, neputând fi decât una dinte persoanele îndreptățite, potrivit acestei legi, să desfășoare activități de culegere de informații.

Pe de altă parte, activitatea de culegere de informații incriminată nu poate fi realizată decât în scopul prevăzut de această lege specială. Aceasta deoarece, Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României este o lege care are un domeniu de reglementare special (relațiile privind securitatea națională), lege ce cuprinde și dispoziții penale.

Concluzionând sub aceste aspect, Înalta Curte constată că, prin dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, se sancționează persoanele care pot realiza activități de culegere de informații în scopul cunoașterii, prevenirii și înlăturării amenințărilor interne sau externe ce pot aduce atingere securității naționale, activități care fie au fost realizate de aceștia, deși nu au obținut în prealabil autorizația pentru a le efectua conform legii, fie au fost efectuate după expirarea autorizației legal obținute.

În cauza de față, cum lesne se poate constata, inculpatul A. nu avea o astfel calitate, iar scopul pentru care obținut informații despre persoana vătămată C. nu avea nicio legătură cu menținere securității naționale.

Așadar, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991.

De altfel, Înalta Curte, într-o altă cauză a reținut că infracțiunea prevăzută în art. 19 din Legea nr. 51/1991 (în forma anterioară republicării) are drept conținut inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranței naționale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deținerea, confecționarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicațiilor, precum și culegerea și transmiterea de informații cu caracter secret ori confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.

Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 19 teza a II-a din Legea nr. 51/1991 îl constituie, deci, deținerea, confecționarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interpretare a comunicațiilor, iar urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru siguranța națională, subiectul pasiv al infracțiunii fiind statul.

În raport cu aceste elemente ce caracterizează infracțiunile privitoare la siguranța națională, fapta inculpatului de a construi cele două sisteme cu ajutorul cărora s-au interceptat convorbirile telefonice ale soției lui D.C., a fost încadrată greșit în prevederile art. 19 teza a II-a din Legea nr. 51/1991, întrucât nu s-a produs o stare de pericol pentru siguranța națională de natură să pericliteze ordinea de drept și drepturile cetățenilor.

Activitatea infracțională a inculpatului trebuia încadrată drept complicitate la infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 195 C. pen. (violarea secretului corespondenței) care constă, între altele, în interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanță, fără drept.

Această infracțiune este îndreptată contra persoanei, iar nu contra statului, urmarea imediată constând în crearea unei stări contrare celei de asigurare a secretului convorbirilor, fiind lezată astfel libertatea de a comunica. (Decizia nr. 1492/2003 SCJ).

În realitate, fapta inculpatului A. de a monta un dispozitiv de urmărire și localizare de tip GPS pe autoturismul părții vătămate C. (fosta sa concubină) în scopul monitorizării deplasărilor efectuate de către aceasta ar putea constitui un atentat la viața privată a persoanei vătămate, care însă nu este incriminată în varianta aceasta de săvârșire.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 226 C. pen., constituie infracțiunea de violare a vieții private:

– fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private;

– divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public;

– plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2).

Din modalitatea de incriminare a infracțiunii de violare a vieții private, rezultă că deși, prin desfășurarea unor activități de natura celor reținute în sarcina inculpatului A. se poate considera că se aduce atingere vieții private a unei persoane, aceasta nu este prevăzută de legea penală.

Cum legea penală nu poate fi aplicată prin analogie, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului A. nu constituie nici infracțiunea de violare a vieții private prev. de art. 226 C. pen.

Față de considerentele expuse, Înalta de Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 128 din data de 18 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființează sentința penală apelată și rejudecând în fond:

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, C. proc. pen. îl va achita pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. va dispune restituirea către inculpatul A. a următoarele bunuri:

– dispozitivul de urmărire prin sistem GPS, având seria IMEI x, seria SN x, cu acumulator model, fără cartelă SIM introdusă și cu un cablu USB aferent;

– telefonul mobil marca „G.” de culoare alb, cu serie x, cu cartelă SIM I., seria x, cu numărul x și cablu USB.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia judecării cauzei în fond și apel vor rămân în sarcina statului, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 260 lei, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiuni de violare a vieții private. Achitare (NCPP, NCP, L. nr. 51/1991) was last modified: februarie 4th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.