Infracţiuni de trafic de influenţa şi cumpărare de influenţă. Aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită

• Legea nr. 682/2002: art. 19
• Legea nr. 78/2000: art. 6
• NCP: art. 137
• NCP: art. 292
• NCP: art. 60
• NCP: art. 61
• NCPP: art. 103
• NCPP: art. 16 lit. b) teza I
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 434
• NCPP: art. 438 alin. (1)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Efectuând o analiză proprie asupra cauzei, ținând cont de materialul probator administrat în toate fazele procesului penal, Curtea a apreciat că s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu respectarea exigențelor impuse de art. 103 C. proc. pen., faptul că în cursul lunii august 2013 inculpatul B. i-a oferit inculpatului A., în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, suma de 3.894.301.91 RON (878.222,47 euro), reprezentând 8% din valoarea contractului (48.678.773,89 RON – 10.977.780,91 euro), având ca obiect „Proiectarea și execuția modernizarea drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău”, urmând ca suma de bani să fie dată în mai multe tranșe, la momentul efectuării plăților către societatea executantă și tot în aceeași lună, inculpatul a remis inculpatului A., drept primă tranșă, suma de 75.000 euro, prin intermediul martorului C., pentru a interveni pe lângă primarul comunei Ghergheasa, jud. Buzău, în vederea atribuirii contractului de lucrări nr. x din 21.05.2014 societății H. SRL.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 47/RC din 21 februarie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 862 din data de 30 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei „în condițiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

I. Recursul în casație declarat de inculpat vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, acesta solicitând achitarea, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. întrucât instanța de judecata își întemeiază soluția de condamnare pe baza unor extrase din denunțurile și declarațiile denunțătorilor, mijloace de probă contradictorii, ignorând mijloacele de probă care demonstrează nevinovăția sa. Totodată, probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată nu au reușit să dovedească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că el ar fi comis infracțiunea de cumpărare de influență, iar presupusa înțelegere frauduloasă de cumpărare a influenței dintre el și inculpatul A. nu este susținută de mijloace de probă riguros coroborate care să tindă la dovedirea acestei situații faptice.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpatul R., cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Astfel, în baza materialului probator de la dosar, instanța de apel a constatat că s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu respectarea exigențelor impuse de art. 103 C. proc. pen., că în cursul lunii august 2013 inculpatul B. i-a oferit inculpatului A., în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, suma de 3.894.301.91 RON (878.222,47 euro), reprezentând 8% din valoarea contractului (48.678.773,89 RON – 10.977.780,91 euro), având ca obiect „Proiectarea și execuția modernizarea drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău”, urmând ca suma de bani să fie dată în mai multe tranșe, la momentul efectuării plăților către societatea executantă și tot în aceeași lună, inculpatul a remis inculpatului A., drept primă tranșă, suma de 75.000 euro, prin intermediul martorului C., pentru a interveni pe lângă primarul comunei Ghergheasa, jud. Buzău, în vederea atribuirii contractului de lucrări nr. x din 21.05.2014 societății H. SRL.

Totodată, inculpatul A. a acceptat promisiunea inculpatului B. de a-i oferi 3.894.301.91 RON (878.222,47 euro), reprezentând 8% din valoarea contractului (48.678.773,89 RON/10.977.780,91 euro) având obiect proiectarea și execuția „Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău”, și tot în aceeași lună a primit de la acesta din urmă, ca primă tranșă, suma de 75.000 euro, prin intermediul martorului C., pentru a interveni pe lângă primarul comunei Ghergheasa, jud. Buzău, în vederea atribuirii contractului de lucrări nr. x din 21.05.2014.

Instanța de apel a mai constatat că apărarea face o confuzie invocând dispozițiile art. 103 alin. (3) C. proc. pen.,care statuează că hotărârea de condamnare nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați, întrucât în cauză nu există astfel de declarații, ci denunțul și declarațiile inculpatului A. care, așa cum s-a arătat, nu reprezintă singurele probe care fundamentează concluzia vinovăției inculpatului B., ci acestea se coroborează cu celelalte probe administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cadrul cercetării judecătorești (primă instanță și apel), conform celor reținute în ampla analiză a probelor administrate în cauză.

Astfel, în decizia recurată se reține că probatoriul administrat în cauză (martorii esențiali ai acuzării fiind reaudiați și de instanța de apel în condiții de contradictorialitate, nemijlocire și oralitate) dovedește dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul B. a comis fapta de care este acuzat și pentru care a fost condamnat în primă instanță.

Recursul în casație declarat de inculpatul B. fost întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpatul B., cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În prezenta cauză, recurentul a susținut că probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecata nu au reușit să dovedească, dincolo de orice îndoială rezonabila, că el ar fi comis infracțiunea de cumpărare de influență, iar presupusa înțelegere frauduloasă de cumpărare a influenței dintre el și inculpatul A. nu este susținută de mijloace de probă riguros coroborate care să tindă la dovedirea acestei situații faptice.

A mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanțele respingând în mod nelegal probele solicitate în dovedirea nevinovăției sale și anume, audierea în calitate de martori a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor participanților la licitația pentru atribuirea contractului de lucrări vizând localitatea Ghergheasa din județul Buzău și a reprezentanților celorlalți membri ai consorțiului pe motivul ca depozițiile acestora nu au legătura cu infracțiunea reținuta în sarcina sa.

În esență inculpatul susține că în cauză nu sunt întrunite exigentele cerute de lege pentru a se putea reține tipicitatea infracțiunii de trafic de influența și cea de cumpărare de influență.

Analizând motivul de casare invocat, se constată că în realitate, inculpatul solicită pe calea recursului în casație de față reanalizarea circumstanțelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate și, pe cale de consecință, stabilirea formei de vinovăție, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casație.

Înalta Curte mai reține că pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală se are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. – fapta nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, se constată faptul că inculpatul a invocat aceste critici și cu ocazia judecării cauzei în apel.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

II. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. – „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Inculpatul a susținut că decizia penală recurată este nelegală și din perspectiva pedepsei aplicate, prin aceea că nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpatul R., și întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu se circumscrie cazului de recurs în casație indicat.

Inculpatul a susținut că la data de 20.07.2017 a formulat un denunț, înregistrat la Direcția Naționala Anticorupție, secția de combatere a corupției, prin care a denunțat infracțiuni grave de care a avut cunoștința, iar prin declarațiile furnizate a ajutat la identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate, în speță dispunându-se trimiterea în judecată a inculpatei Q. în Dosarul nr. x/2015.

Analizând motivul de recurs în casație invocat, Înalta Curte constată că acesta a fost analizat și în cadrul motivelor de apel formulate de inculpat și respins de către instanța de apel. Astfel, s-a constatat față de adresa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție referitoare la un denunț formulat de inculpatul B., că inculpatul B. nu poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, întrucât în adresa menționată se precizează expres faptul că denunțul formulat nu a stat la baza constituirii unui dosar penal nou, acesta fiind înregistrat la dosarul deja existent.

Cazul de casare invocat de inculpat, respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen. este incident în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa închisorii) aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau se situează sub aceste limite speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită (cu nerespectarea dispozițiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de casare analizat poate privi și aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Recurentul susține că instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 deși prin denunțul său a furnizat informații ce au condus la trimiterea în judecată a unei persoane, or această critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. întrucât nu vizează aplicarea unei pedepse în alte limite prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este situată în limitele prevăzute de lege pentru această infracțiune

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 862 din data de 30 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.