Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
143 views
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, iar conform art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Mandatul european de arestare constituie o procedură judiciară simplificată, de predare transfrontalieră, în scopul urmăririi penale sau executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă privative de libertate.
În cauză, arestarea şi predarea persoanei solicitate A., cetăţean român, se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de Judecător districtual (Curtea Magistraţilor) din Manchester – Marea Britanie la data de 15.01.2020, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea a două infracţiuni de spălare de bani, prevăzute de Secţiunea 328 din Legea privind bunurile provenite din săvârşirea de infracţiuni din 2002.
În fapt, în esenţă, s-a reţinut că: la data de 23 mai 2018 Agenţii Biroului de venituri şi vamă al Majestăţii Sale au observat un vehicul x, număr de înregistrare x, ocupat de B. (conducător auto) şi C. (pasager) şi un vehicul D., număr de înregistrare x, ocupat de A. (conducător auto) şi E. (pasager), parcate la supermarketul F., din Braintree, Essex. S-a observat că toţi cei patru ocupanţi ai ambelor vehicule au transferat 4 obiecte din portbagajul x în portbagajul D. În jurul orelor 20:25, Ofiţerii s-au prezentat şi au explicat că intenţionau să efectueze o percheziţie legală a celor două vehicule. În portbagajul automobilului D. au găsit trei genţi şi o cutie conţinând 345.620 lire. Suspecţii au fost arestaţi pentru suspiciunea de spălare de bani, iar la data de 24 mai 2018 suspecţii au fost audiaţi după citirea drepturilor, folosind interpreţi şi reprezentanţi legali (G. a refuzat să beneficieze de reprezentant legal). A., într-o declaraţie pregătită, a negat că ar fi implicat în spălarea de bani. A recunoscut că a fost şoferul vehiculului, dar a declarat că prietenul său, E., i-a cerut în schimbul a 100 lire să-l ducă la F., să se întâlnească cu un prieten. A recunoscut că a manipulat una dintre genţi, dar a crezut că aceasta conţinea haine.
În ceea ce priveşte natura şi încadrarea juridică a faptelor, astfel cum reiese din conţinutul mandatului european de arestare aflat la dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 332/II-5/2020, s-a concluzionat că persoana solicitată, între data de 21 mai 2018 şi 24 mai 2018, s-a implicat sau a devenit interesat în cauză într-un aranjament despre care ştia sau pe care îl suspecta ca facilitând, prin orice mijloace, achiziţionarea, păstrarea, utilizarea sau controlul de proprietate ilicită, şi anume o cantitate de numerar, de către sau în numele altei persoane. De asemenea, între data de 21 iulie 2018 şi 29 iulie 2018 s-a implicat sau a devenit interesat în cauză într-un aranjament despre care ştia sau pe care îl suspecta ca facilitând, prin orice mijloace, achiziţionarea, reţinerea, utilizarea sau controlul de proprietate ilicită, şi anume o sumă în numerar, de către sau în numele altei persoane, reţinându-se că prin acestea a fost încălcată secţiunea 328 din Legea privind bunurile provenite din săvârşirea de infracţiuni din 2002.
Înalta Curte constată că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate se regăsesc printre faptele care dau loc la predare dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate, a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, situaţie în care nu se mai impune verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări. În cauza de faţă, durata maximă a pedepsei care poate fi aplicată pentru infracţiunile presupus săvârşite este de 14 ani închisoare, conform menţiunilor cuprinse în mandatul european de arestare tradus în limba română.
Astfel, infracţiunile de spălare de bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni pentru care contestatorul este cercetat de autorităţile judiciare englezeşti şi pentru care se solicită predarea lui în vederea efectuării urmăririi penale sunt incluse în lista celor 32 de infracţiuni prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, nemaifiind necesară examinarea condiţiei dublei incriminări.
În cuprinsul dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare.
Analizând dispoziţiile legale menţionate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situaţiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Aspectele invocate de contestator care în opinia sa împiedică punerea în executare a extrădării referitoare la erorile cuprinse în mandatul european de arestate în ceea ce priveşte prenumele acestuia şi cetăţenia, precum şi susţinerea că mandatul european de arestare a fost emis în lipsa sa şi astfel i s-a încălcat dreptul la apărare ori la un proces echitabil, pe de o parte nu constituie motive care să împiedice punerea în executare a mandatului european de arestare, fiind vorba de erori materiale, iar pe de altă parte nu se circumscriu niciunui caz de refuz al predării persoanei solicitate.
Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, contestatorul, persoană solicitată A., nu a avut obiecţiuni cu privire la identitate, cu prilejul audierii sale atât la parchet cât şi în faţa primei instanţe acesta relatând că este persoana indicată în cuprinsul mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Marea Britanie.
Prin urmare, aceste aspecte reiterate în faţa instanţei de control judiciar sunt neîntemeiate, în mod judicios reţinând prima instanţă că solicitarea apărării persoanei solicitate A. în sensul respingerii cererii de punere în executare a mandatului european este nefondată în condiţiile în care s-a stabilit, în conformitate cu art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, identitatea persoanei solicitate în speţă, iar prenumele „A.” în loc de A. şi menţiunea de la rubrica cetăţenie „Moldova, Republica România”, fiind simple erori materiale cuprinse în acesta.
De asemenea nu pot fi primite nici susţinerile apărării contestatorului privind încălcarea dreptului la apărare ca urmare a emiterii mandatului european de arestare în lipsa persoanei solicitat, în speţă nefiind vorba de un mandat european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare date în lipsa inculpatului, conform dispoziţiilor art. 93 din Legea nr. 302/2004, ci prin mandatul emis în cauză de o autoritate judiciară competentă s-a solicitat arestarea persoanei solicitate A. şi predarea sa autorităţilor judiciare în vederea efectuării urmăririi penale pentru faptele presupus comise de aceasta şi descrise în cuprinsul mandatului a cărei executare se solicită.
Aşadar, motivele invocate în susţinerea prezentei contestaţii sunt neîntemeiate, în speţă nefiind incidentă situaţia prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului, întrucât în cauză nu a fost pronunţată o hotărâre de condamnare cu privire la persoana solicitată, ci aceasta urmează a participa la efectuarea urmăririi penale şi va avea astfel posibilitatea să formuleze cereri şi apărări în legătură cu acuzaţiile ce îi sunt aduse.
Referitor la cererea contestatorului privind luarea unei măsuri preventive mai puţin severe, respectiv măsura controlului judiciar aşa cum s-a solicitat la acest termen, Înalta Curte consideră că este neîntemeiată în raport de obiectul cauzei şi împrejurarea că prin măsura arestării se asigură predarea şi prezenţa persoanei solicitate în faţa autorităţilor judiciare străine. Aşa cum s-a arătat, în cauză, contestatorul a fost solicitat pentru efectuarea urmăririi penale instrumentate de autorităţile judiciare din Marea Britanie.
Mandatul european de arestare, fiind o decizie judiciară prin care statul emitent solicită arestarea şi predarea de către un alt stat a unei persoane, în cauză, în mod legal, s-a dispus arestarea, prin sentinţa contestată, în conformitate cu art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pe termenul maxim de 30 de zile, urmând ca predarea contestatorului să se realizeze în conformitate cu dispoziţiile legale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 29/F din data de 17 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul, persoană solicitată, la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
