Infracțiuni de spălare a banilor și delapidare. Recursuri în casație. Critici privind greșita încadrare juridică a faptelor și neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor (NCPP)

5 ian. 2018
Vizualizari: 2530
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 215/RC/2017

NCPP: art. 433, art. 438, art. 447 alin. (2), art. 448, art. 598 alin. (1) lit. d); Legea nr. 682/2002: art. 19

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă, doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, în mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 1. 1); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație formulate de inculpați a fost invocată incidența cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (pentru inculpații C., D., A. și B.), potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală ori au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege și de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.(pentru inculpatul D.), potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, inculpații au formulat critici subsumate, în esență, greșitei încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina lor și neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă, a mobilului ori a legăturii de cauzalitate.

Astfel, prin motivele invocate inculpatul B. a arătat că nu există niciun element probatoriu care să răstoarne prezumția de bună-credință a acțiunilor sale, că nu este îndeplinită latura obiectivă a faptei reținută în sarcina sa, întrucât nu a cunoscut planul infracțional pus la cale de ceilalți inculpați și nu a putut prefigura un eventual prejudiciu, precum și că faptele reținute nu au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală.

De asemenea, inculpatul D. a susținut că din probele administrate rezultă că nu a acționat cu intenția de a comite vreo infracțiune, desfășurându-și activitatea doar în calitate de profesionist al domeniului financiar-bancar și că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de complicitate la delapidare în formă continuată și ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a invocat greșita schimbare de încadrare juridică din forma autoratului în forma instigării, având în vedere că în opinia sa, nu se putea reține nicio formă de participație, nici măcar improprie.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Referitor la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C., instanța constată că aspectele învederate se referă la împrejurarea că în raport de probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, în sarcina inculpatului nu poate fi reținută vreo culpă în executarea mandatului de administrator.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpați, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpaților, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, Înalta Curte apreciază că starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor și vinovăția inculpaților nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Prin urmare, critica inculpaților excede analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

Din analiza deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanțele de fond și de apel au făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt prevăzute în C. pen., constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că faptele există și că au fost săvârșite de inculpați cu forma de vinovăție cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestora sunt neîntemeiate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpatul D. motivat de împrejurarea că instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, deși din adresa nr. 38/P/2016 din data de 22 iunie 2016 emisă de Direcția Națională Anticorupție rezultă că inculpatul a formulat un denunț și a fost audiat în calitate de martor în Dosarul nr. x/P/2016, declarație în raport de care poate fi atrasă răspunderea penală a unor persoane, Înalta Curte amintește că, pot fi încadrate în dispozițiile legale prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de apel.

În speță, Înalta Curte constată că inculpatul a invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în sensul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, respectiv în calea de atac extraordinară a recursului în casație, or din interpretarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 rezultă fără echivoc că reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei este o chestiune de apreciere a instanței de fond sau de apel, acestea fiind singurele în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

Astfel, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate de inculpat în susținerea cererii de recurs în casație nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu permite Înaltei Curți să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017).

În același context argumentativ, Înalta Curte apreciază că recurentul inculpat are la dispoziție alte remedii procesuale, motivele concrete invocate prin cererea de recurs în casație formulată s-ar putea subsuma unui caz de contestație la executare, fiind vorba despre o cauză de micșorare e pedepsei, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru considerente anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații D., B., C. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1182/A din data de 22 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiuni de spălare a banilor și delapidare. Recursuri în casație. Critici privind greșita încadrare juridică a faptelor și neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor (NCPP) was last modified: ianuarie 5th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.