Infracţiuni de favorizare a făptuitorului și fals intelectual. Schimbarea temeiul achitării inculpaţilor, având calitatea de experţi extrajudiciari (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 63/A/2018

NCP: art. 15, art. 91, art. 321 alin. (1), art. 323; NCPP: art. 16 lit. b) teza I și lit. c), art. 269 alin. (1), art. 275 alin. (3), art. 419, art. 421 pct. 2 lit. a); O.G. nr. 2/2000: art. 31; H.G. nr. 704/2006: art. 1; CEDO: art. 6 § 1 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea Sentinței penale nr. 76 din 29 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, iar după rejudecare: condamnarea inculpatului B. pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului la o pedeapsă cu închisoare a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condițiile art. 91 din C. pen. (având în vedere vârsta înaintată a inculpatului și lipsa antecedentelor penale); condamnarea inculpatului A. pentru infracțiunile de favorizarea făptuitorului, fals intelectual și uz de fals la pedepse cu închisoarea, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie executată sub supraveghere în condițiile art. 91 din C. pen. (având în vedere vârsta înaintată a inculpatului și lipsa antecedentelor penale).

Inculpatul A. a solicitat în principal, achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.

În fața instanței de control judiciar, s-au administrat următoarele probe: audierea inculpaților A. și B.; audierea martorilor K., A., J., H. și G.; proba cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei solicitată de către reprezentantul Ministerului Public.

Examinând motivele de apel invocate de apelanți, instanța de control judiciar constată că apelul declarat de inculpatul A. este întemeiat și urmează să fie admis, iar în baza art. 419 C. proc. pen., să fie extinse efectele apelului declarat de inculpatul A. și cu privire la intimatul inculpat B. pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că față de motivarea efectivă a sentinței pronunțate, cu privire la procesul de evaluare al probelor, în raport cu fiecare dintre faptele pretins comise de către inculpați, ce corespunde și exigențelor art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și jurisprudenței instanței de contencios european (Helle contra Finlanda) nu se mai impune o reluare a conținutului mijloacelor de probă, așa încât își însușește argumentele primei instanțe.

I. Analizând actele și probele dosarului, Înalta Curte reține că sentința instanței de fond este netemeinică, sub aspectul temeiului în baza căruia s-a dispus soluția de achitare a inculpatului A., și prin extindere și a inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.

În acest sens, prima instanță a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului, deoarece nu există probe din care să rezulte existența laturii subiective, sub forma intenției directe, pentru niciunul dintre inculpați.

Pentru ca o faptă să fie infracțiune este necesar să se constate cele trei trăsături esențiale prevăzute de art. 15 C. pen., respectiv fapta să fie prevăzută de legea penală, să fie săvârșită cu vinovăție, să fie nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.

Lipsa oricăreia dintre aceste trăsături esențiale exclude existența caracterului penal al faptei, exclude existența infracțiunii și, în consecință, răspunderea penală.

În verificarea prioritară a acestei prime trăsături esențiale pentru ca o faptă să constituie infracțiune, trebuie să se constate că fapta concretă de favorizare a făptuitorului are un corespondent în descrierea conținută în norma de incriminare, adică să se suprapună acestui model legal creat de legiuitor.

Potrivit textului de incriminare al faptei de favorizare a făptuitorului, reglementat de dispozițiile art. 269 alin. (1) C. pen., aceasta este fapta persoanei care dă ajutor unui suspect, înainte de a începe urmărirea penală sau unui inculpat, în timpul urmăririi penale, indiferent dacă s-a pornit sau nu acțiunea penală contra acelei persoane, în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, săvârșită înainte de activitatea de favorizare.

A împiedica sau îngreuna urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, înseamnă a desfășura o activitate îndreptată în mod categoric împotriva operei de înfăptuire a justiției.

Pentru existența infracțiunii de favorizare a făptuitorului este necesar ca ajutorul să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei. Totodată, acțiunea de ajutor trebuie să fie de natură a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata ori executarea pedepsei.

Nu prezintă relevanță pentru existența infracțiunii dacă urmărirea penală sau judecata au fost efectiv îngreunate sau zădărnicite, fiind suficient să fi existat posibilitatea de a se realiza unul dintre aceste rezultate.

Sub aspectul laturii subiective, este necesar să se facă dovada că autorul știa că s-a săvârșit o infracțiune și că dă ajutor unui făptuitor și a prevăzut că prin acest ajutor ar putea îngreuna sau zădărnici urmărirea penală sau judecata, rezultat pe care îl urmărește sau îl acceptă.

În cauză, din analiza materialului probator se constată că nu a existat o acțiune de ajutor dată unui inculpat, în sensul textului art. 269 alin. (1) C. pen.

Astfel, în sarcina inculpatului A. s-a reținut că, la solicitarea Consiliului Județean D., prin adresa nr. 3493 din 22 martie 2013, a încheiat un contract de prestări servicii pentru întocmirea unui raport de expertiză extrajudiciară, obiectul fiind de „stabilire a existenței/inexistenței prejudiciului cauzat bugetului Consiliului Județean D. ca urmare a executării lucrării «Pod pe DJ 703B», amplasat peste Râul D., km 84+723, în comuna L.”.

Expertiza s-a realizat de către inculpat la sediul Consiliului Județean D., având pentru analiză documente prezentate în format electronic pentru efectuarea expertizei, deoarece la data respectivă documentele originale fuseseră ridicate de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești.

Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de către inculpatul A. a fost înaintat la Curtea de Apel București, pentru a fi atașat la Dosarul nr. x/2/2013, împreună cu alte documente, prin adresa nr. 5104/2013 a Consiliului Județean D.

În concluziile raportului, inculpatul A. a atestat că în urma calamităților produse în perioada aprilie – iulie 2005, în două rânduri, podul nominalizat mai sus a fost afectat, iar calamitatea obiectivului este demonstrată cu actele întocmite în perioada respectivă. Totodată, s-a menționat că aceste acte doveditoare cu privire la calamitatea obiectivului constituie baza în urma căruia Guvernul României a emis H.G. nr. 704/2006 privind normalizarea obiectivelor de infrastructură rutieră și de mediu afectate de inundații în perioada de referință mai sus-amintită.

În sarcina inculpatului B. s-a reținut că, în calitate de expert criminalist, a efectuat o expertiză grafică extrajudiciară la solicitarea numitului G., în cursul desfășurării procedurilor judiciare în Dosarul penal nr. x/P/2010, aflat pe rolul Curții de Apel București. Obiectul expertizei criminalistice a fost acela de a se stabili: dacă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1000 din 23 martie 2009, la Biroul Notarului Public G. din Pitești, a fost semnat la poziția „cumpărător” de către numitul C.; dacă anexele la contractul menționat au fost sau nu semnate de către același C.

În scopul realizării expertizei, inculpatul B. a primit mai multe înscrisuri, considerate a fi în litigiu, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1000 din 23 martie 2009 la B.N.P. G., în fotocopie; un exemplar la contractul din dosarul de urmărire penală; un exemplar al aceluiași contract reprezentând fotocopia documentului existent în Arhiva O.C.P.I.; anexele la contractul de vânzare-cumpărare. Totodată, a avut în vedere ca și „scripte de comparație” următoarele documente în fotocopie: două cereri din data de 15 ianuarie 2013, adresate Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești din Dosarul nr. x/P/2010; cererea pentru eliberarea unui pașaport din data de 16 august 2004, fișa înlocuitor pentru pașaportul X..

Pe baza acestor documente, inculpatul B. a realizat analiza criminalistică a semnăturilor existente, concluzionând în raportul de expertiză extrajudiciară că numitul C., poate executa, în mod natural și normal, două tipuri de semnături, aparent diferite, dar care prezintă elemente de ordin general comune, respectiv că semnăturile în litigiu de pe contractul de vânzare-cumpărare și anexele la contract au fost executate de persoana titulară C.

Raportând elementele teoretice la infracțiunile concrete de favorizare a făptuitorului reținute în sarcina inculpaților, Înalta Curte constată că acțiunea inculpaților, de a întocmi, în calitate de experți, rapoarte de expertiză extrajudiciară, în Dosarul penal nr. x/P/2010, aflat pe rolul Curții de Apel București, nu este o acțiune de ajutor de natură a îngreuna sau zădărnici judecata.

Raportul de expertiză extrajudiciară nu reprezintă un mijloc de probă de natură a îngreuna judecata cauzei, întrucât forța sa probantă este una relativă, ca și a celorlalte mijloace de probă și care nu are aptitudinea de a îngreuna judecata, prin inducerea în eroare a instanței de judecată.

Opinia subiectivă a expertului, bazată pe propriile demersuri științifice, chiar dacă este favorabilă acuzaților dintr-o cauză penală, întocmită superficial sau nefundamentată științific nu reprezintă un temei probatoriu suficient pentru a atrage răspunderea penală și, prin urmare, nu poate atrage, prin ea însăși, răspunderea penală a expertului pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului.

Pe de altă parte, și în ipoteza în care rapoartele nu au fost întocmite în conformitate cu regulile procedurale și tehnicile de analiză reglementate de O.G. nr. 2/2000, nu exista posibilitatea de a se realiza îngreunarea judecății.

În cauză, din analiza probelor, nu rezultă nici faptul că inculpații A. și B., în calitate de experți extrajudiciari, ar fi acționat cu scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpaților G. și A., trimiși în judecată în cauza penală aflată pe rolul Curții de Apel București. Astfel, aceștia au întocmit rapoartele de expertiză pe baza documentelor care le-au fost puse la dispoziție, cunoștințelor de specialitate, a actelor normative incidente și a propriilor constatări rezultate în urma expertizelor. Împrejurarea că, rapoartele de expertiză extrajudiciară, prin concluziile lor, nu au fost concordante cu celelalte acte științifice din dosarul penal, nu este de natură să ducă la concluzia că inculpații au avut reprezentarea că ar ajuta un inculpat și că ar urmări sau accepta ca acest ajutor să îngreuneze judecata. De altfel, rapoartele de expertiză extrajudiciară nu au un efect hotărâtor în soluționarea cauzei penale, iar în cauză nu au generat vreo dezbatere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că actele materiale care au constituit acuzația de favorizare a făptuitorului nu corespund modelului legal de incriminare avut în vedere de legiuitor prin infracțiunea menționată și, prin urmare, fapta inculpaților A. și B. nu este prevăzută de legea penală.

II. În ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești, acesta urmează a fi respins, ca nefondat.

Criticile parchetului cu privire la greșita achitare a inculpatului B. au constat în următoarele: raportul de expertiză extrajudiciară a fost întocmit de către inculpatul B. și livrat făptuitorului G. în lipsa unui contract de prestări servicii cu beneficiarul, deși întocmirea de expertize extrajudiciare reprezintă o activitate pe care experții trebuie să o desfășoare în baza unui contract încheiat conform art. 31 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară; raportul a fost întocmit de către inculpatul B. contra unei eventuale sume de bani (deci nu în baza unui onorariu) ce avea să fie plătită abia la finalizarea cauzei în care a fost depusă lucrarea, astfel că plata sumei de bani avea să fie condiționată de obținerea unei soluții favorabile de către făptuitorii ajutați prin lucrarea întocmită de către inculpat; inculpatul a întocmit lucrarea intitulată „expertiză criminalistică extrajudiciară” cu încălcarea O.G. nr. 75/2000 și O.G. nr. 2/2000, în condițiile în care pentru o expertiză criminalistică extrajudiciară nu există cadru legal; a întocmit o lucrare neprevăzută de lege, dar i-a atribuit și un număr fictiv de înregistrare, scopul de a crea aparența unei adevărate lucrări de specialitate, întocmită în condiții obiective de către un specialist criminalist; însuși conținutul, dar și concluziile lucrării, coroborate cu înscrisurile obținute din Dosarul penal nr. x/3/2013 al Curții de Apel București, dovedesc fără echivoc faptul că inculpatul B. a acceptat, în baza unei înțelegeri ascunse cu făptuitorii implicați în întocmirea și semnarea contractului de vânzare simulat din cauza penală respectivă, să sprijine versiunea potrivit căreia numitul C. ar fi avut două tipuri de semnături; aspectul că inculpatul B. a păstrat copia constatării criminalistice efectuată anterior de către IGPR în dosarul penal care îi viza pe cei trei făptuitori, reprezintă un alt element de fapt în sprijinul tezei acuzării; declarațiile inițiale ale inculpatului B. în sensul că nu ar fi știut despre dosarul penal în care urma a fi folosit raportul pe care l-a întocmit, reprezintă elemente de fapt din care rezultă că acesta a încercat să ascundă organelor judiciare înțelegerea ilicită pe care a avut-o în sensul sprijinirii făptuitorilor G., A. și E..

Criticile parchetului cu privire la greșita achitare a inculpatului A. au constat în următoarele: împrejurările în care a fost încheiat contractul de prestări servicii între inculpatul A. și Consiliul Județean D., dar și constatările nejustificate contractual din cuprinsul raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, evidențiază un ajutor subiectiv dat de către inculpat făptuitorilor angajați ai Consiliului Județean D., în scopul împiedicării aflării adevărului cu privire la folosirea și obținerea fondurilor europene; inculpatul a analizat – la solicitarea extracontractuală din partea făptuitorului A., cu scopul de a împiedica aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a acestuia și a celorlalți funcționari din cadrul CJ D. trimiși în judecată – împrejurările în care Consiliul Județean a obținut aceste fonduri, caracterul real sau nereal al împrejurărilor invocate pentru obținerea lor (calamitarea podului înainte sau după inundațiile din perioada aprilie – august 2005), deși nu puteau face în mod legal obiectul analizei expertizei contabile extrajudiciare întrucât contractul de prestări servicii încheiat de către inculpatul A. se referea expres numai la stabilirea existenței/inexistenței prejudicierii bugetului Consiliului Județean D., și nu la prejudicierea entității care a acordat Consiliului Județean fondurile europene prin Programul PHARE 2005; natura expertizei (contabilă) nu permitea inculpatului A. să constate dacă podul a fost sau nu calamitat și care a fost cauza acestei calamitări, întrucât doar o expertiză tehnică ar fi putut stabili dacă a existat sau nu o calamitare a podului de la L., jud. D., precum și dacă această calamitare s-a produs în urma inundațiilor din aprilie-august 2005 sau din alte cauze; inculpatul a încercat să ascundă adevărul, susținând că nu avea cunoștință despre dosarul penal care îi privea pe făptuitorii favorizați.

Înalta Curte urmează a respinge, ca neîntemeiate criticile privind greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, pentru considerentele expuse în analiza aceluiași motiv invocat în apelul inculpatului A., apreciind că, în raport cu argumentele expuse mai sus se impunea achitarea celor doi inculpați.

În realitate, criticile parchetului se referă la atribuțiile și obligațiile inculpaților în calitate de experți, la modul de desfășurare și întocmire a unui raport de expertiză, la tehnicile de analiză utilizate sau la pretinse încălcări ale regulilor procedurale de efectuare a unui astfel de raport, în conformitate cu reglementările din O.G. nr. 2/2000, însă toate aspectele invocate nu au legătură cu conținutul juridic și constitutiv al infracțiunii de favorizare a făptuitorului din prezenta cauză.

Astfel, așa cum s-a arătat, raportul de expertiză extrajudiciară nu reprezintă un mijloc de probă de natură a îngreuna judecata cauzei, întrucât valoarea sa probatorie este una relativă, ca și a celorlalte mijloace de probă și, chiar dacă nu a prezentat concluzii similare cu cele ale expertului criminalist oficial – în cazul inculpatului B. și ale notei de constatare din 2015 privind podul de la L. – în cazul inculpatului A., nu avea aptitudinea de a îngreuna judecata, prin inducerea în eroare a instanței de judecată.

Opinia expertului este una subiectivă, bazată pe propriile demersuri științifice și nu are o forță probantă absolută, pronunțarea unei hotărâri fiind supusă liberei aprecieri a organului judiciar care nu este obligat să își întemeieze decizia numai pe baza opiniei expertului.

În ce privește infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., și respectiv uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., reținute în sarcina inculpatului A., Înalta Curte reține că nu există probe care să facă dovada că aceste fapte au fost săvârșite de către inculpat.

Din analiza raportului de expertiză extrajudiciară, dar și a probelor testimoniale administrate în cauză, se constată că inculpatul a întocmit expertiza și a atestat împrejurările conținute în raport pe baza documentelor în format electronic care i-au fost puse la dispoziție de către funcționarii Consiliului Județean D., iar concluziile expertizei reflectă conținutul acestor acte.

Concluziile menționate în raportul întocmit de inculpatul A. au avut la bază acte normative, respectiv H.G. nr. 704/2006 privind nominalizarea obiectivelor de infrastructură rutieră și de mediu afectate de inundații în perioada aprilie-mai și iulie-august 2005, ce vor beneficia de finanțări din programul PHARE 2005, modificată ulterior, care face referire în art. 1 la obiective de infrastructură rutieră și de mediu afectate de inundațiile din perioada aprilie-iulie 2005, precum și anexele acestor acte emise de Guvernul României, care se referă și la „Reparare pod pe DJ 703B Morărești – L., km 84+723, L = 228 m”, proiect în valoare de 1.183.400 euro. În baza acestor acte normative au fost alocate fonduri europene și credite bugetare.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 76/F din 29 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 419 C. proc. pen., va extinde efectele apelului declarat de inculpatul A. și cu privire la intimatul inculpat B.

Va desființa, în parte, sentința atacată și rejudecând, va schimba temeiul achitării inculpaților A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. din art. 16 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. pen. în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 90 lei, vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.