Infracţiuni de dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit şi spălare de bani. Admiterea excepţiei necompetenţei după calitatea persoanei

• Legea nr. 656/2002: art. 29 alin. (1) lit. b)
• Legea nr. 78/2000: art. 13^2
• NCP: art. 188-191
• NCP: art. 209-211
• NCP: art. 254
• NCP: art. 256^1
• NCP: art. 263
• NCP: art. 282
• NCP: art. 289-294
• NCP: art. 290 alin. (1)
• NCP: art. 297 alin. (1)
• NCP: art. 303
• NCP: art. 304
• NCP: art. 306
• NCP: art. 307
• NCP: art. 309
• NCP: art. 345
• NCP: art. 346
• NCP: art. 354
• NCP: art. 360-367 Legea nr. 78/2000: art. 6
• NCP: art. 47
• NCP: art. 5 alin. (1)
• NCPP: art. 36 alin. (1) lit. a)
• NCPP: art. 376
• NCPP: art. 40
• NCPP: art. 41
• NCPP: art. 424 alin. (4)
• NCPP: art. 47 alin. (1) şi alin. (2)
• NCPP: art. 48
• NCPP: art. 50
• VCPP: art. 322

Prin sentința penală nr. 507 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2015, în baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. c) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și pentru infracțiunea de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. c) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B., pentru infracțiunile de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) cu referire la art. 252 din C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța nr. 90/P/2015 din 13 iulie 2015 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A. și B., individualizate la dosar urmărire penală.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 167 din 5 mai 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Prioritar analizării cauzei prin prisma competenței după calitatea persoanei, se impune a se nota natura și efectele juridice pe care le produce decizia penală de trimitere spre rejudecare pronunțată de instanța de control judiciar.

Astfel, prin decizia penală nr. 256 din data de 06 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2017, s-a dispus cu majoritate, admiterea apelurilor declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de către apelanta parte civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploiești împotriva sentinței nr. 507 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2015, privind și pe inculpații A. și B..

S-a desființat sentința penală apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin raportare la dispozițiile legale prevăzute de art. 424 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora „când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să își reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desființate de drept”, Înalta Curte constată că nu se indică expressis verbis în cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 256 din 06 noiembrie 2019, limitele în care instanța de rejudecare urmează a proceda la reevaluarea cauzei. Per a contrario, Înalta Curte constată că în urma desființării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desființate de drept și toate actele procedurale întocmite, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței.

În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii penale nr. 258 din 10 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte, urmare a respingerii contestației formulată de inculpatul B.. În plus, procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal și nu o etapă a judecății, astfel că rejudecarea nu va putea avea în vedere decât reluarea acestei din urmă faze procesuale.

Funcțiile judiciare distincte (funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată și funcția de judecată) corespund unor faze procesuale separate, finalizate cu hotărârile subsumate dublului grad de jurisdicție, ce intră în puterea lucrului judecat.

Un alt aspect ce se impune a fi analizat, în contextul pronunțării deciziei de trimitere spre rejudecare la instanța de fond, vizează competența după calitatea persoanei a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 40 din C. proc. pen. „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Această competență ratione personae în cazul deputaților și senatorilor este determinată de necesitatea asigurării independenței acestora și este justificată de garanțiile pe care le prezintă, în același sens, instanța supremă de judecată, inclusiv sub aspectul realizării dreptului la un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale. (decizia Curții Constituționale nr. 66 din 13 februarie 2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 200 din 27 martie 2003).

Dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, absolute sau după caz, relative. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. necompetența materială sau după calitatea persoanei a instanței inferioare celei competente potrivit legii atrage sancțiunea nulității absolute, excepția de necompetență putând fi invocată în tot cursul judecății, până la pronunțarea hotărârii definitive, în timp ce necompetența materială sau după calitatea persoanei a instanței superioare celei competente potrivit legii atrage nulitatea relativă, excepție ce poate fi invocată până la începerea cercetării judecătorești.

În acest context, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, în urma desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare este îndeplinită condiția de a nu fi început cercetarea judecătorească și care permite examinarea excepției de necompetență după calitatea persoanei a instanței ierarhic superioară.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că legiuitorul a statuat în conținutul art. 48 din C. proc. pen. un caz de prorogare legală a competenței în caz de schimbare a calității inculpatului, astfel: alin. (1) „când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat citire actului de sesizare a instanței”.

Înalta Curte, examinând conținutul dispozițiilor art. 40, art. 48 alin. (1) din C. proc. pen., în raport cu baza factuală descrisă în actul de sesizare, precum și reținerea în drept a pretinselor fapte săvârșite de inculpați, constată că niciunul dintre cele două cazuri nu este incident în prezenta cauză, astfel încât nu există motive pentru prorogarea competenței după calitatea persoanei în favoarea instanței supreme.

Astfel, în examinarea condiției statuate în art. 48 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul B., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în modalitatea normativă prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. și spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., avea calitatea de deputat în Parlamentul României la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv la data de 28.07.2015, calitate ce atrăgea competența, în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 40 din C. proc. pen., însă încă din cursul anului 2016 acestuia i-a încetat această calitate.

În raport de aceste aspecte, analizând condiția „fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului”, Înalta Curte constată că printr-o atare legătură se înțelege existența unui raport direct între exercitarea atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului și fapta pretins a fi comisă, de către acesta, respectiv infracțiunile de dare de mită, în modalitatea normativă prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. și spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., .

În concret, nu se poate aprecia că există o legătură între faptele inculpatului B. constând în aceea că: în anul 2013, a oferit primarului municipiului Ploiești – A., prin intermediul S.C. C. S.A. Ploiești – societate pe care o controlează, un imobil – casă de locuit situat în Ploiești, județul Prahova, în valoare de 1.041.600 RON (din care cel din urmă a suportat doar 124.000 RON), în schimbul acordării unei finanțări nerambursabile suplimentare în sumă de 1.500.000 RON de la bugetul local, în cadrul unei selecții de proiecte privind programul „Promovarea sportului de performanță”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de E. (instituție aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploiești) către D., pe care o susținea, obiectul mitei – în valoare de 917.600 RON (diferența dintre 1.041.600 și 124.000 RON) fiind deghizat prin încheierea unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare a imobilului, autentificată în luna august 2013, încheiate între promitentul – vânzător S.C. C. S.A. Ploiești și promitentul – cumpărător S.C. F. S.R.L. Plopeni, societate la care A. are calitatea de asociat unic; – în anul 2013, l-a determinat, cu intenție, pe primarul municipiului Ploiești – A. ca, în calitate de ordonator principal de credite, să acorde către D. (ale cărei interese financiare le susținea), în cadrul unei selecții de proiecte privind programul „Promovarea sportului de performanță”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de E. (instituție aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploiești) o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 RON, față de suma de 300.000 RON alocată inițial prin buget pentru aplicarea Legii nr. 350/2005, prin încălcarea dispozițiilor art. 49 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, art. 61 alin. (2) și art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001 și art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului municipiului cu suma de 1.500.000 RON, sumă ce reprezintă – totodată – folosul necuvenit obținut de asociație; – a disimulat adevărata natură a provenienței imobilului pe care-l oferise cu titlu de mită primarului A., prin efectuarea în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014 unor operațiuni de plăți în sumă totală de 1.116.000 RON din contul S.C. G. S.R.L. Ploiești – pe care o coordona în fapt, în contul S.C. F. S.R.L. Plopeni, cu justificarea de plată a mărcii „H.” – cesionată fictiv – și din care cea mai mare parte a fost transferată prin intermediul S.C. F. S.R.L. Plopeni – administrată în fapt de A. – către S.C. C. S.A. Ploiești (societate din grupul de firme pe care-l controlează), cu motivarea nereală a achitării imobilului.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută la lit. b) a art. 48 C. proc. pen., respectiv condiția de a se fi dat citire actului de sesizare a instanței, Înalta Curte reține că spre deosebire de procedura anterioară (art. 322 C. proc. pen. anterior), citirea actului de sesizare nu mai marchează începutul cercetării judecătorești, moment procesual reglementat de art. 376 C. proc. pen., ci se situează anterior acestui moment, menirea sa fiind de a asigura încă de la debutul fazei de judecată cunoașterea și expunerea în public a acuzațiilor formulate de procuror.

Astfel, rezultă că citirea actului de sesizare a instanței reprezintă, în economia dosarului, o măsură procesuală prin care instanța de judecată aduce la cunoștința inculpatului faptele de care este acuzat și încadrarea juridică a acestora și care se reflectă în actul procedural al încheierii de ședință de la termenul de judecată când are loc.

În acest sens este și Decizia Curții Constituționale nr. 301 din 04 mai 2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 560 din 14 iulie 2017, paragraful 15:

„Curtea reține că citirea actului de sesizare reprezintă punctul inițial al etapei preliminare cercetării judecătorești, aceea a aducerii la cunoștință a învinuirii, lămuririlor și formulării cererilor prealabile. Prin citirea actului de sesizare, acuzarea devine publică, fiind stabilite totodată și limitele judecății. În același timp, la acest moment se poate aprecia că dosarul se află în stare de judecată și, de asemenea, la acest moment președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar, această obligație a președintelui fiind, în fapt, o garanție a dreptului la apărare al inculpatului”, iar în cuprinsul paragrafului 16 „potrivit doctrinei dezvoltate cu referire la dispozițiile art. 322 din C. proc. pen. din 1968, efectuarea acestui act procesual nu poate fi omisă sub cuvânt că necitirea actului ar fi compensată prin explicațiile date de președintele completului de judecată inculpatului”.

În acest context argumentativ, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 48 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și care ar fi justificat prorogarea de competență, întrucât în cauză nu s-a dat citire actului de sesizare.

În antiteză cu punctul de vedere exprimat de avocat L. pentru inculpatul B., Înalta Curte și-a format convingerea că în urma desființării în integralitate a sentinței penale nr. 507 din data de 25 septembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte, secția Penală, au fost desființate de drept toate actele procedurale întocmite în cauză, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței și încheierea de ședință în care era consemnată această măsură. Astfel, conform îndrumărilor obligatorii ale instanței de control judiciar pe care Înalta Curte, secția Penală trebuie să le respecte întru-totul, judecata prezentei cauzei se va relua de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară.

Raportat la considerentele ce preced, Înalta Curte constată că pierderea calității de deputat a inculpatului B. a intervenit înainte de citirea actului de sesizare a instanței și având în vedere că nu s-a început cercetarea judecătorească în cauză, apreciază că sunt îndeplinite condițiile procesuale pentru invocarea necompetenței după calitatea persoanei a instanței ierarhic superioare.

Evaluând datele speței prin prisma acestor argumente și având în vedere că în materie penală prorogarea de competență poate fi doar legală, instanța apreciază că nu mai există motive în sensul păstrării competenței după calitatea persoanei a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta revenind Tribunalului Prahova.

Potrivit art. 36 alin. (1) C. proc. pen. „Tribunalul judecă în primă instanță: a) infracțiunile prevăzute de C. pen. la art. 188-191, art. 209-211, art. 254, art. 256^1, 263, 282, art. 289-294, art. 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 și art. 360-367”. Or, în cauză s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (art. 289 alin. (1) C. pen.) și abuz în serviciu (art. 297 alin. (1) C. pen.) pentru inculpatul A. și dare de mită (art. 290 alin. (1) C. pen.) abuz în serviciu (art. 297 alin1 C. pen.) și spălare de bani (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru inculpatul B., astfel încât Înalta Curte constată că infracțiunile de luare de mită, dare de mită intră în competența materială a tribunalului.

În ceea ce privește competența pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, prevăzută în art. 41 din C. proc. pen., potrivit ordinei de preferință cronologică instituite de legiuitor în condițiile de la alin. (1) lit. a) locul săvârșirii faptei, al normei menționate și din descrierea în detaliu a faptelor reținute în sarcina inculpaților și prezentate în actul de sesizare a instanței, se situează în circumscripția teritorială de competență a Tribunalului Prahova.

Raportând dispozițiile legale menționate la circumstanțele obiective ale dosarului, în baza art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 50 din același cod, va dispune admiterea excepției necompetenței după calitatea persoanei invocată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Va trimite cauza, ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, spre competentă soluționare, la Tribunalul Prahova.

Sursa informației: www.scj.ro.