Infracțiuni comise de militari. Recurs (NCP; NCPP)

16 iun. 2017
Vizualizari: 4430
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 384/RC/2016

NCPP: art. 37 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. d), art. 438; NCP: art. 174; O.U.G. nr. 43/2002:  art. 13 alin. (6); Legea nr. 303/2004: art. 32

Înalta Curte reține că recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

În susținerea recursului în casație inculpatul a arătat că prezenta cauză s-a judecat cu nerespectarea normele de competență materială după calitatea persoanei, deoarece atât la data săvârșirii faptei, cât și în prezent are calitatea de general în rezervă, motiv pentru care apreciază că, în raport de dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., competența de a judeca infracțiunile săvârșite de generali în primă instanță aparține curții militare de apel, legiuitorul nefăcând nicio distincție între generali activi și cei în rezervă. Totodată, mai arată inculpatul că generalii în rezervă își păstrează calitatea de militar, motiv pentru care trebuia să i se aplice legislația specială în materie, în raport de adagiul Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat în mod definitiv de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Se reține că la data săvârșirii faptei inculpatul nu avea calitatea de cadru militar activ, fiind cadru militar în rezervă din data de 7 iunie 2001.

Potrivit art. 37 alin. (1) C. proc. pen. tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Potrivit art. 39 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. competența de judecată în cazul infracțiunilor săvârșite de generali, mareșali sau amirali aparține curții militare de apel.

Înalta Curte reține că legea procesual penală folosește termenul de militar, fără a face distincție între militarii activi sau în rezervă, competența instanțelor militare fiind atrasă de calitatea de militar.

În ceea ce privește sintagma „infracțiunile comise de militari” se rețin că în art. 174 C. pen. se prevede că: „prin săvârșirea a unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice„.

Raportând norma de drept procesual penal la dispozițiile art. 174 C. pen., reiese că militarul a săvârșit o infracțiune când, în sens material, acțiunile sau inacțiunile sale sunt incriminate de o normă de drept penal material, în formă consumată sau tentată și când, în sens personal, militarul a avut o contribuție care se poate încadra în definițiile legale ale noțiunilor de „autor”, „coautor”, „instigator” sau „complice”, atât timp cât fapta este pedepsită de legea penală.

Astfel, competența de judecată aparține instanțelor militare ori de câte ori o persoană aparținând categoriei „cadrelor militare” a efectuat acțiuni sau inacțiuni ce sunt incriminate de legea penală, în orice formă de participație și indiferent de contribuția concretă pe care acesta a avut-o la comiterea faptei sau de calitatea celorlalte persoane care au participat la săvârșirea infracțiunii.

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare stabilește situațiile în care se pot afla cadrele militare:

a) în activitate, când ocupă o funcție militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcții pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, precum și atunci când sunt puse la dispoziție: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate.

b) în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar.

Înalta Curte apreciază că, deși legea nu face deosebire între un militar aflat în activitate, în rezervă ori în retragere, acest text de lege trebuie interpretat în sensul că numai calitatea de general în activitate atrage competența Curții Militare de Apel.

Dispozițiile art. 13 alin. (6) din O.U.G. nr. 43/2002 prevăd în mod explicit că: „Urmărirea penală în cauzele privind infracțiunile prevăzute la alin. (1) – (3), săvârșite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate”.

De asemenea, potrivit art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor: „Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui minister.

Plecând de la dispozițiile legale anterior evocate se constată că în cazul militarilor legiuitorul a înțeles ca această competență după calitatea persoanei să fie atrasă de funcțiile militare exercitate efectiv. Faptul că militarii aflați în rezervă beneficiază de o parte din drepturile conferite cadrelor militare (nu de plenitudinea acestora) nu constituie un argument suficient pentru a contrazice concluzia anterioară în materia competenței personale.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere și practica instanței supreme în acest domeniu, respectiv Decizia nr. 709 pronunțată în 27 februarie 2013 în Dosarul nr. x/3/2009 și Decizia nr. 742 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Completul de 9 judecători în Dosarul nr. x/1/2009.

De asemenea, se are în vedere faptul că jurisprudența invocată de inculpatul A., respectiv Dosarul nr. x/1/2013 al Înaltei Curți privind pe inculpații L.L., ș.a., din care s-a desprins prezentul dosar, nu este incidență în prezenta cauză câtă vreme în speța invocată competența personală era atrasă atât de calitatea de parlamentar a unui inculpat, cât și de calitatea inculpaților de cadre militare active la data săvârșirii faptelor, calitate pe care inculpatul A. nu a avut-o în prezenta cauză.

În ce privește incidența cauzei Curții Europene a Drepturilor Omului, Maszni contra României (21 septembrie 2006), Înalta Curte constată că instanța europeană a reținut că, pentru a stabili dacă un tribunal poate fi considerat „independent” în sensul art. 6 parag. 1, trebuie luate în calcul, în special, modul de desemnare și durata mandatului membrilor săi, existența unei protecții împotriva presiunilor din afară și faptul de a ști dacă există sau nu aparența de independență. Curtea a apreciat că îndoielile nutrite de reclamantul civil în privința independenței și imparțialității instanțelor militare pot fi considerate justificate din punct de vedere obiectiv, atâta timp cât există caracteristici ale statutului judecătorilor militari care pot arunca o urmă de îndoială asupra independenței și imparțialității lor, judecătorii militari fiind ofițeri de carierei, plătiți de Ministerul Apărării, supuși disciplinei militare și promovarea lor fiind reglementată de dispozițiile interne ale armatei. A constatat că puterea justiției penale militare nu ar trebui să se extindă la civili decât dacă există motive imperioase care justifică o asemenea situație și dacă se sprijină pe o bază legală clară și previzibilă. Existența acestor motive trebuie să fie demonstrată pentru fiecare caz, in concreta. Aceste aspecte nu au nicio greutate în prezenta cauză și nu își găsesc aplicarea în prezenta speță.

Față de cele anterior evocate, Înalta Curte constată că noțiunea de militar prevăzută de dispozițiile procedural penale are în vedere cadrul militar activ, fiind excluși din această categorie cadrele militare în rezervă, persoane care nu mai beneficiază de aceleași drepturi și obligații cu militarii aflați în activitate, drept pentru care va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 120/A din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiuni comise de militari. Recurs (NCP; NCPP) was last modified: iunie 15th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: