Infracţiunea de trafic de influenţă. Recurs în casație respins ca nefondat (NCPP)

2 dec. 2019
Vizualizari: 708
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 279/RC/2019

NCPP: art. 291 alin. (1), art. 433, art. 438, art. 447 alin. (2), art. 448

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, inculpatul a formulat critici subsumate, în esență, greșitei încadrări juridice a faptelor, precum și neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență reținute în sarcina sa, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă, în sensul că în mod greșit s-a reținut de instanța de apel săvârșirea infracțiunii prin două modalități normative, respectiv cea a pretinderii și cea a primirii.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, Înalta Curte apreciază că starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență și vinovăția inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Prin urmare, criticile inculpatului exced analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

Din analiza deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 291 alin. (1) C. proc. pen., constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că fapta există, a fost corect încadrată juridic și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestuia sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește susținerea inculpatului potrivit căreia acțiunile de pretindere, de primire sau de acceptare a promisiunii nu au relevanță penală, în absența promisiunii de intervenție și că doar promisiunea, fără vreuna dintre cele trei acțiuni alternative, nu realizează elementul material al acestei infracțiuni, Înalta Curte reține că pentru existența elementului material și deci a infracțiunii de trafic de influență nu este necesar ca pretinderea banilor sau folosului, acceptarea promisiunii de foloase ori a darurilor să fi fost urmată de executare, adică de satisfacerea pretenției sau de respectarea promisiunii de foloase. De asemenea, nu este necesar ca actul ce intră în atribuțiile funcționarului să fi fost ori nu efectuat; este suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase ori daruri în vederea determinării funcționarului.

Împrejurarea că elementul material al infracțiunii de trafic de influență se realizează nu numai prin pretinderea de foloase, ci și prin primirea de foloase sau prin acceptarea de promisiuni, înseamnă că pentru existența acestei infracțiuni este indiferent faptul că inițiativa aparține traficantului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.

În concret în speță, consumarea actului de pretindere a unor foloase necuvenite, de către inculpat, s-a realizat într-un context factual menit, în mod evident, să confere credibilitate prin chemarea martorului denunțător în sediul unității de parchet și al instanței unde se desfășura procesul, prin folosirea implicită a calității de procuror, susținând că ar fi fost aranjată dispunerea unei modalități de executare a pedepsei neprivative de libertate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 237/A din data de 01 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de trafic de influență. Recurs în casație respins ca nefondat (NCPP) was last modified: noiembrie 29th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.