Infracțiunea de tâlhărie. Respingerea cererii de contestaţie la executare (NCPP, NCP, VCP, L. nr. 682/2002)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1292/2016

L. nr. 682/2002: art. 19; VCP: art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)^1 lit. a) și alin (3); NCP:art. 64 lit. a) teza a II-a și b), art. 70, art. 320^1 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2), art. 320 alin. (1) și (7), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a), art. 598 alin. (1) lit. c)

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiți, secția penală, condamnatul B. a formulat contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 2152 din data de 20 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În motivarea contestației, condamnatul contestator a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia judecării recursului ordinar împotriva hotărârii de condamnare la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare a omis să se pronunțe cu privire la incidența unei cauze de reducere a pedepsei, aceea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, această omisiune având consecințe majore asupra situației sale juridice, întrucât urmează să execute o pedeapsă mai mare decât cea legală.

În concret a arătat că pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)^1 lit. a) și alin (3) din VCP, pedeapsa rezultantă, în urma reducerilor succesive determinate de aplicarea dispozițiilor art. 320^1 alin. (1) și art. 70 C. proc. pen., precum și ale art. 19 din Legea nr. 682/2002 ar fi fost de 8 ani și 4 luni închisoare și nu aceea de 12 ani închisoare.

A susținut condamnatul că pe parcursul judecării căii ordinare de atac a recursului a depus la dosar înscrisuri emise de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București din care rezultă că beneficiază de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanța luând act de aceste înscrisuri prin încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2012.

Deși, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul condamnatului a solicitat expres aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prin Decizia nr. 2152 din data de 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, fără a face aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Prin contestația formulată, condamnatul a solicitat ca instanța să lămurească dacă la procesul de individualizare a pedepselor aplicate, s-a avut sau nu în vedere cauza de reducere a pedepsei reglementată de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, precum și faptul că o pedeapsă în alte limite decât cele legale reprezintă un impediment la executare. A solicitat lămurirea aspectelor privind neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu ocazia pronunțării deciziei de condamnare.

Contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care prevede că se poate face contestație la executare când se ivește o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Din actele dosarului rezultă că prin decizia atacată cu contestație la executare, față de condamnatul B. s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 alin. (1) și (7) C. proc. pen. cu consecința reducerii pedepsei principale de la 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)^1 lit. a) și alin. (3) C. pen., la 12 ani închisoare.

Totodată, din adresa nr. 564/2/2012 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, aflată în dosarul de recurs, rezultă că numitul B. a fost audiat în calitate de martor în dosarele înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub nr. x/P/2008 și nr. x/P/2011, iar prin declarațiile sale a contribuit la aflarea adevărului în cauză, lăsându-se la aprecierea instanței cu privire la cererea condamnatului de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecția martorilor.

Contestația la executare reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite pe parcursul executării pedepselor, pe această cale neputându-se invoca decât aspecte ce țin exclusiv de executarea hotărârilor judecătorești definitive, tară a se putea modifica dispozițiile din hotărâre care au intrat în puterea lucrului judecat.

Față de motivul invocat de condamnat privind neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, contestația la executare apare ca fiind inadmisibilă întrucât, pe de o parte, prin aceasta se tinde la soluționarea pe fond a cauzei, calitatea de martor în sensul Legii nr. 682/2002 conducând la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, aspect ce ține de judecata în fond a cauzei, fiind inadmisibil ca pe această cale să se procedeze la o nouă individualizare a pedepsei. Pe calea contestației la executare se pot invoca aspecte care privesc, exclusiv, executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că motivul invocat în contestație, acela legat de lămurirea aspectelor privind neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu ocazia pronunțării deciziei de condamnare, raportat la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu se încadrează în dispozițiile legale menționate.

Împiedicarea la executare la care se referă art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Or, în cauza de față, deși condamnatul a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motivul invocat nu vizează o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și nici o împiedicare la executare.

Împrejurarea că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la cererea condamnatului de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 692/2002 nu este un motiv de împiedicare la executare și nici nu poate fi lămurită pe calea contestației la executare, apreciindu-se că aplicarea dispozițiilor referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, prevăzute într-o lege specială este o chestiune de fond.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că cererea de contestație la executare, formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei nr. 2152 din data de 20 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, este inadmisibilă, urmând ca în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să fie respinsă ca atare.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul la pata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 401 lei cuvenită apărătorul desemnat din oficiu, cu titlu de onorariu parțial, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.