Infracțiunea de șantaj. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 167/A/2016

NCPP: art. 404 alin. (2), art. 421 pct. 2 lit. a); NCP: art. 66 alin. (1) lit. a) și b), art. 67, art. 68 alin. (1) lit. b), art. 91, art. 92, art. 93 alin. (1) și (3), art. 96, art. 207 alin. (1) și (3)

Între inculpata B. și numitul E., fiul persoanei vătămate C., a existat o relație de concubinaj. B. are o fetiță, născută la data de 11 mai 2003 și pretinde că tatăl ei este E., care nu și-a recunoscut legal paternitatea, dar după plecarea sa în Suedia a trimis, sporadic, diferite sume de bani pentru întreținere.

În vara anului 2014, prin intermediul martorei H., inculpata l-a cunoscut pe inculpatul A., avocat în Baroul Mureș, care a consiliat-o și cu privire la minora a cărui tată ar fi E., însă nu a fost inițiată nicio procedură legală de recunoaștere a paternității ori de stabilire a unei pensii de întreținere.

Cu toate acestea, în data de 7 august 2015 când inculpatul A. a aflat de la inculpata B. că partea vătămată C. a revenit în România din Suedia, unde locuiește împreună cu fiul său E., profitând de calitatea sa de avocat, a conceput și transmis la locuința părții vătămate un înscris pe care la intitulat „notificare”.

Notificarea era adresată în aparență fiului părții vătămate C., însă și acesteia spre știință, deși problematica juridică a conținutului înscrisului conceput de inculpat nu avea nicio legătură cu partea vătămată, deoarece se solicita achitarea unei sume totală de 3.800 de euro cu titlu de pensie de întreținere restantă pentru minora D. și în continuare, cu același titlu, suma de 200 de euro lunar, sub sancțiunea chemării în judecată și a testului de paternitate.

Acest înscris, ce a fost comunicat în mod voit părții vătămate, menționa că, la nevoie, se va apela la sprijinul Interpolului pentru aducerea în țară a fiului acesteia și se preciza că orice persoană care nu respectă legea nu scapă de răspundere fiindcă România este membră Nato și UE, utilizarea organizațiilor internaționale fiind aleasă, întrucât inculpatul avea evaluată împrejurarea că partea vătămată se va teme de producerea unor urmări negative asupra fiului său.

În data de 8 septembrie 2014, la două zile după ce partea vătămată C. a luat la cunoștință de conținutul notificării, sub pretextul unei rezolvări amiabile a pretențiilor pecuniare, inculpatul A., însoțit de martorele H. și I., precum și de inculpata B., s-a deplasat la locuința părții vătămate, pe care a chemat-o în curtea imobilului.

Deși era de domeniul evidenței juridice că partea vătămată nu putea avea vreo calitate procesuală chiar și în cazul existenței unui litigiu civil de stabilire a paternității – aspect de altfel cunoscut de către inculpat încă de la momentul redactării înscrisului, totuși, profitând de calitatea sa de avocat, inculpatul A. a reiterat pretențiile pecuniare, solicitând ritos părții vătămate să-i remită pe loc suma de 500 euro concomitent cu susținerea că în caz contrar fiul său va fi adus în România cu ajutorul Interpolului.

Acestea au fost momentele în care observând manifestarea de îngrijorare a părții vătămate martorii J. și G. – nepoții acesteia – au intervenit în discuții și au replicat – „(…) vreți bani cu japca?” și astfel polemica iscată a degenerat într-un scurt scandal, la care ulterior au fost solicitați și lucrătorii de poliție.

Înalta Curte, reține că în raport de momentul în care a luat rezoluția infracțională – atunci când a aflat că partea vătămată a sosit din Suedia în România – în modalitatea prin care a dus-o la îndeplinire, demonstrează fără vreun echivoc că inculpatul A. a acționat în scopul șantajării părții vătămate.

Astfel, inculpatul a acționat asupra unei persoane ce nu putea avea niciun fel de obligație juridică într-un eventual litigiu de stabilire a paternității minorei inculpatei B. și s-a folosit de prestigiul unei organizații internaționale de poliție criminală, cum este Interpol pentru a crea presiunea morală necesară în scopul determinării părții vătămate să remită folosul pecuniar solicitat.

Această organizație nu are competențe în ceea ce privește chestiunile referitoare la litigiile civile ori de familie, competențele sale fiind pur polițienești, fapt cunoscut fără tăgadă de către inculpatul A., în virtutea profesiei sale de avocat.

Înalta Curte reține că menționarea posibilei intervenții a Organizației Internaționale de Poliție Criminală – Interpol, de către o persoană cu pregătire juridică, a fost suficientă pentru ca partea vătămată C., în etate, fără pregătire școlară, dar care cunoștea că în trecut fiul său a avut conflicte cu legea penală, a avut un unic scop, acela de a crea presiunea morală necesară pentru a-i înfrânge orice opoziție și de a o determina să satisfacă interesul pecuniar manifest, de remitere a sumelor de bani solicitate.

Înalta Curte precizează că nu va avea în vedere declarațiile martorei I. – avocată stagiară a inculpatului A. la data comiterii faptelor, avocat definitiv la momentul ascultării sale de către instanța de control judiciar – și constată că nu se coroborează cu celelalte probatorii.

Astfel, deși a susținut cu fermitate că nici avocatul A. și nici numita B., mama unei fetițe în vârstă de 11 ani, nu au șantajat, amenințat sau violentat nici verbal, nici fizic pe numita C. sau vreo altă persoană în incidentul consumat la data de 8 septembrie 2014, nu și-a adus aminte cu precizie în care moment al discuției dintre B. și avocatul A. a rezultat că tatăl minorei nu locuiește în România ci în Suedia, și că în prezența ei nu s-a discutat de către avocatul A. și numita B. ca C. să fie interpelată și cu privire la sume de bani, având ca obiect asigurarea întreținerii acelei minore.

Totuși menționează: „(…) de altfel, numitei C. neavând nicio legătură, nici nu urma să i se ceară plata vreunei sume de bani pentru întreținerea minorei”. Cu toate acestea reafirmă că în condițiile în care a asistat în integralitate la discuția din acea curte, că niciun moment avocatul A. nu i-a cerut lui C. ca în acel loc și timp sa plătească suma de 500 euro, iar ulterior să facă plata într-un cont bancar a sumei de 3300 euro, ca reprezentând prestații pentru întreținerea minorei sau cu vreun alt titlu, iar ulterior menționează: într-adevăr, în momentul în care avocatul A. a cerut adresa de contact a numitului E., nu neapărat chiar textual (nu îmi aduc aminte dacă C. a refuzat să dea curs cererii avocatului sau a susținut că nu cunoaște acea adresat fiului său), avocatul A. i-a spus acesteia că există și alte mijloace pentru a afla acea adresă, chiar dacă nu ne-o oferă C., inclusiv prin Interpol, pentru ca apoi să arate că avocatul A. nu i-a făcut cunoscut că a trimis o notificare la acea adresă și nici cu privire la obiectul acesteia.

Declarația oscilantă în aspectele sale circumstanțiale s-a menținut chiar și la interpelarea instanței, martora afirmând că deplasarea la acea locuință nu s-a efectuat pentru a avea o rezolvarea cu C., deși a menționat că „aceasta nu avea nicio calitate”, ci intenția era de a afla adresa lui E. și cu acesta se intenționa rezolvarea amiabilă, iar folosirea posibilității apelului la Interpol în vederea aflării adresei lui E. a fost făcută în contextul informativ, deși conținutul discuției telefonice din 28 octombrie 2014, când inculpatul îi „explică” martorei I.: „(…) când am încercat să zic ceva, au sărit țiganii pe mine” explică care era realitatea celor petrecute.

Or, contrar afirmațiilor acestei martore, Înalta Curte reține – cum de altfel a reținut și instanța de fond – că probele dosarului relevă indubitabil că părțile au discutat pe marginea notificării. Acest fapt este confirmat atât de martorii G., J. și de către partea vătămată, cât și de către martora H., împrejurări de fapt ce se coroborează cu conținutul dialogului purtat la momentul apelării la poliție – transcrierea înregistrării apelului martorului G. la Serviciul de Urgență 112 – din care rezultă că s-au purtat discuții pe marginea unei sume de 500 de euro cu titlu de pensie de întreținere, așa încât se confirmă că în realitate scopul discuției a fost obținerea sumei de bani, iar ca presiune morală asupra părții vătămate s-a utilizat posibilitatea aducerii în România a fiului părții vătămate prin apelarea la Interpol.

Înalta Curte mai reține – ceea ce în mod corect a reținut de asemenea și prima instanță – că deși la data de 1 august 2014 între inculpați exista un acord verbal de asistență juridică, contractul de asistență depus la instanța de fond – a fost întocmit în perioada imediat anterioară datei de 23 octombrie 2014 sau în acea dată, în orice caz nu înainte de data de 16 octombrie 2014 și ca urmare, înscrisul este antedatat, așa încât mențiunea din cuprinsul său că a fost încheiat în data de 1 august 2014 este nereală.

În raport de toate acestea, în drept, Înalta Curte reține că fapta inculpatului A. – avocat, care, fără să existe un litigiu juridic declarat, a întocmit un înscris denumit notificare, pe care l-a transmis părții vătămate C., ce nu avea nicio calitate în presupusul litigiu, iar la data de 08 septembrie 2014 s-a deplasat la locuința acesteia, unde prin constrângere morală i-au cerut în mod injust, să-i remită pe loc, suma de 500 de euro, iar diferența de 3.300 de euro să o vireze în contul bancar indicat, toate sub motivul îndeplinirii de către fiul său a unei obligații de întreținere în favoarea copilului numitei B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzute și pedepsite de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

Așa cum s-a arătat, la evaluarea presiunii morale exercitate de inculpatul A., dar și a consecințelor acesteia, Înalta Curte are în vedere faptul că partea vătămată C. este o persoană în etate, cu o stare precară de sănătate, credincioasă, fără pregătire școlară, neștiutoare de carte, care însă cunoștea problemele judiciare din trecut ale fiului său, dar și eventualele consecințe negative în comunitatea în care locuiește fiul său în Suedia cu privire la eventuala sa interpelare de către Interpol.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte reține că inculpatul A. a acționat cu vinovăție, sub forma intenției directe, dedusă din modalitatea prin care a conceput și pus în practică hotărârea infracțională, de modalitatea insidioasă de folosire a prestigiului unei organizații internaționale de poliție criminală – Interpol, de folosire a prestanței calității de avocat, toate elemente prin care a acționat asupra părții vătămate C., pentru a o determina să-i remită folosul pecuniar solicitat.

Sub aspectul pedepsei și al modalității de executare, față de momentul comiterii faptei, în evaluarea sa, Înalta Curte apreciază că reeducarea inculpatului A. – avocat se poate realiza prin aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere. Această modalitatea de executare este considerată ca fiind cea mai justă pentru a răspunde ferm și echilibrat faptei penale comise de către inculpat, prin termenul de supraveghere și obligarea la prestarea unei munci în folosul comunității fiind asigurată o reeducare eficientă a inculpatului.

În aceste condiții, evaluând situația concretă a inculpatului A. – avocat, vârsta acestuia, prestația profesională și prestanța socială avută până la comiterea faptelor, dar și ulterior, Înalta Curte se va orienta la o pedeapsă a cărei durată va fi individualizată spre minimul prevăzut de lege.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte va dispune condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare a cărei executare o va suspenda sub supraveghere pentru un termen de încercare de 2 ani.

Cu privire la faptele imputate lui B., dar și cu privire la acuzația de fals imputată inculpatului A., Înalta Curte apreciază că probele readministrate ce au reliefat starea de fapt reținută, cu consecințele juridice arătate mai sus, nu pot schimba soluția de achitare a instanței de fond.

Astfel, în sarcina lui B. nu se poate reține vreo participație penală la comiterea infracțiunii de șantaj, deoarece, chiar dacă probele evidențiază că ea a fost cea care a pus la dispoziție informațiile despre problemele judiciare ale fiului victimei C., de faptul că victima a sosit din Suedia și astfel ar avea bani pentru a satisface pretențiile pecuniare, activitatea infracțională a fost concepută și derulată de către inculpatul A., care s-a folosit de prestanța și cunoștințele profesionale oferite de calitatea de avocat. Sub aspectul falsului convenției de reprezentare, soluția de achitare este de asemenea corectă, întrucât nu se poate nega că a existat o consultanță în materie juridică pe care inculpatul o acorda lui B., atât în chestiunea pretinsei paternități, dar și în alte chestiuni juridice, cum este cazul unor evenimente rutiere, împrejurări ce rezultă cu claritate din conținutul convorbirilor telefonice purtate între aceștia.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că judecătorul este necesar să evite folosirea unor cuvinte sau „termeni tari” cu privire la acuzațiile formulate de către Ministerul Public – așa cum este cauza pendinte, în care judecătorul a precizat că acuzația este aparent aberantă – ori asupra susținerilor părților sau apărătorilor acestora, deoarece se creează un cumul de nesiguranță al actului de justiție.

În actuala arhitectură procesual penală, pentru a se ajunge la judecata propriu-zisă, se realizează controlul de legalitate din cameră preliminară, control realizat de același judecător. Or, într-un astfel de caz, cum este cel din prezenta cauză, este dificil de explicat oricărui justițiabil, cum de este posibil ca în camera preliminară judecătorul să statueze regularitatea și legalitatea unei acuzații, pe care apoi, la judecată să o caracterizeze ca fiind aparent aberantă?

Trecând peste aceste chestiuni de principiu, Înalta Curte reiterează faptul că instanța de fond, deși în principiu a avut în vedere o corectă stare de fapt, a ajuns la o concluzie greșită, în principal deoarece a raportat toate împrejurările de fapt la un eventual litigiu cu E.

Neluarea în considerare a unei evidente constatate, aceea că faptele imputate se refereau la acțiunile ilegale comise asupra mamei acestuia – partea vătămată C. – printr-o presiune morală insidioasă, profitând de vârsta și de convingerile sale, de creare a unei stări de temere pentru copilul său, ce ar putea să fie căutat de Interpol în țara în care se afla, au condus în final la o eroare asupra concluziilor, eroare de apreciere reflectată în pronunțarea unei greșite hotărâri de achitare.

Față de cele ce preced, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va admite apelul formulat de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva Sentinței penale nr. 16 din 12 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpații A. și B., va desființa în parte sentința penală atacată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., va condamna pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, iar în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul se va supune, pe durata termenului de supraveghere, următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Târgu Mureș, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. Datele prevăzute la lit. c) – e) se vor comunica Serviciului de Probațiune Târgu Mureș, organ desemnat cu supravegherea inculpatului.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, va obliga inculpatul la efectuarea unei munci neremunerate în folosul comunității, în cadrul Primăriei municipiului Târgu Mureș, pe o perioadă de 120 zile, iar în baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 67 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Va menține restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii și va dispune asupra cheltuielilor judiciare.

Sursa informației: www.scj.ro.