Infracţiunea de participaţie improprie sub forma instigării la tentativă privind infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri. Respingerea recursului ca nefondat

• NCP: art. 306 alin. (1)
• NCP: art. 32
• NCP: art. 320 alin. (1)
• NCP: art. 52 alin. (3)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 434
• NCPP: art. 438 alin. (1)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin Sentința penală nr. 205 din data de 19 iunie 2018 a Tribunalului Cluj, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la următoarele pedepse:

– 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen.

– 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma instigării la tentativă la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 și art. 306 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat existența concursului formal de infracțiuni și, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai mare de 1 an închisoare la care a fost aplicat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, astfel încât în final urmează a executa pedeapsa rezultantă de 1 an 2 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a fost stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 41/RC din 5 februarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei „în condițiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Prin urmare, cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate și în fața instanței de apel, referitor la infracțiunea de participație improprie sub forma instigării la tentativa la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri, solicitându-se a se observa că pentru a intra sub incidența art. 306 alin. (1) C. pen. este necesar să se folosească un document fals sau incomplet și acesta să aibă un conținut cu relevanță juridică. Raportat la speță cererea de finanțare trebuia să fie însoțită de documente apte să facă persoana vătămată, instituția în cauză, oricare ar fi finanțarea, să acorde acea finanțare. Or, un document care este de natura evidenței fals sau care este inapt pentru a produce consecințe juridice, deoarece este o copie, nu poate conduce la întregirea elementului material al infracțiunii de obținere ilegală de fonduri.

S-a mai arătat că, așa cum rezultă din toate declarațiile de la dosar, nicio persoana nu a fost înșelată cu privire la aptitudinea acestui înscris, dosarul de finanțare fiind respins pentru folosirea unei copii xerox color și nu pentru folosirea unui înscris falsificat. A apreciat recurentul inculpat că referitor la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev de art. 320 alin. (1) C. pen., de care a fost acuzat, condamnarea a intervenit pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată însă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt existentă și cadrului normativ aplicabil, arătând în considerentele deciziei sale argumentele pentru care faptele reținute în sarcina inculpatului constituie infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat, argumente de lege pe care instanța de recurs și le însușește în totalitate și trimite la ele fără a considera necesar să le mai expună și în cuprinsul prezentei decizii.

Or, reținând ca activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului a fost corespunzător calificată juridic ca reprezentând infracțiunile prevăzute de art. 320 alin. (1) C. pen. și art. 52 alin. (3) rap. la art. 32 C. pen. și art. 306 alin. (1) și (2) C. pen., nici celalalt motiv de recurs în casație invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu poate fi primit în cauză, pedepsele aplicate inculpatului situându-se în limitele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituțiilor penale sau procesual penale reținute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței acestor instituții, precum cauze de reducere a pedepsei, concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

În egală măsură, în jurisprudența instanței supreme s-a stabilit: „Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauz”.

Or, în speță, instanța de recurs în casație constată că nu există nicio nelegalitate cu efect asupra stabilirii pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, pedepsele aplicate în cauză, de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., și respectiv de 1 an închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri, sub forma participației improprii, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 și art. 306 alin. (1) și (2) C. pen.

De asemenea, se constată și că pedeapsa rezultantă a fost corect stabilită în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., referitor la aplicarea pedepsei în situația concursului de infracțiuni.

Reducerea cuantumului pedepsei, astfel cum s-a solicitat pe calea recursului în casație de față – apărarea recurentului solicitând instanței de casație aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar pe de altă parte, invocând că instanța de apel deși a constatat incidența tentativei pentru infracțiunea de participație improprie sub forma instigării la tentativă la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri, nu i-a aplicat beneficiul prevăzut la dispozițiile art. 33 alin. (2) din C. pen. – nu poate fi dispusă în prezenta procedură judiciară, aspectele menționate neputând fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație invocat, și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte constată că nu pot fi primite motivele de recurs în casație invocate de inculpat, având în vedere faptul că instanța de apel, în pronunțarea deciziei recurate, a respectat atât dispozițiile speciale ale C. pen. cu privire la existența infracțiunilor prin analizarea elementelor constitutive, cât și prevederile referitoare la aplicarea pedepselor.

Așa fiind, reținând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. (7) și (12) C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1532/A din data de 20 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 156 RON, rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.