Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.030 views
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., susţinând, în esenţă, că încetarea procesului penal, în raport de deciziile instanţei de control constituţional, a fost dispusă în mod eronat.
Ca atare, instanţa de recurs va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în funcţie de deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi a deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. pen., intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:
„cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
Prin Decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:
„soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională .
Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
În considerentele acestei din urmă decizii, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (…) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72); în consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (paragraful 74); aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea”, care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate (paragraful 76).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de .28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.
Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.
Este adevărat că la momentul soluţionării prezentei căi extraordinare de atac, Curtea Europeană de Justiţie este sesizată în vederea pronunţării cu titlu preliminar asupra interpretării unor dispoziţii comunitare în legătură cu instituţia prescripţiei răspunderii penale în cauze ce vizează cercetarea unor infracţiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Instanţele naţionale au urmărit să obţină o interpretare a normelor comunitare referitoare la înţelesul, întinderea şi maniera aplicabilităţii principiul supremaţiei dreptului Uniunii şi stabilirii limitelor condiţiilor şi manierei în care acesta se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun ale unui stat membru sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale ori ale instanţei supreme şi nu pot să lase neaplicată această jurisprudenţa naţională ce pare a fi contrară unor dispoziţii ale dreptului Uniunii ce au efect direct.
Indiferent şi independent de maniera în care se va pronunţa Curtea de Justiţie, în prezent jurisprudenţa naţională este constantă în a valorifica, în cauze similare din perspectiva obiectului judecăţii şi împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale, soluţia încetării procesului penal. La această situaţie juridică se raportează aşteptarea inculpatului în procesul penal, în cazul în care probatoriile sunt eficiente răsturnării prezumţiei de nevinovăţie.
Predictibilitatea actului de justiţie este rezultatul aplicării normelor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii [art. 16 alin. (1)] şi la exigenţele actului de justiţie de a fi unic, imparţial şi egal pentru toţi destinatarii săi [art. 124 alin. (2)].
Ca urmare, necesitatea respectării şi asigurării principiului predictibilităţii actului de justiţie se opune ignorării jurisprudenţe anterioare constante şi pronunţării unei soluţii diferite în cauza pendinte. O astfel de reformare jurisprudenţială sau rezolvare eminamente diferită unei situaţii juridice similare, chiar identice din perspectiva obiectului judecăţii şi incidenţei instituţiei prescripţiei, ar putea pune în discuţie încălcări ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia EDO, atât timp cât, în cazul unor situaţii similare se pot pronunţa soluţii ireconciliabile şi evident mai severe decât cele ce se subsumează unei jurisprudenţe constante (condamnare vs. încetarea procesului penal).
Revenind la analiza aplicată a termenului de prescripţie în prezenta cauză, pentru infracţiunea săvârşită de intimatul A., respectiv pentru participaţie improprie la fals intelectual, în formă continuată (comisă în perioada 19.03.2012-12.05.2017), se va reţine incidenţa art. 154 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte va constata că termenul de prescripţie se determină, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Cluj, admiţând apelul declarată de inculpat, a dispus, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Potrivit art. 321 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de fals intelectual, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Referitor la prescripţia răspunderii penale, în conformitate cu art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; iar în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (2) C. pen., termenele prevăzute în acest articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, care, în cazul infracţiunii continuate, prev. de 35 C. pen., este data ultimei acţiuni sau inacţiuni ce intră în unitatea legală.
În speţă, se mai constată că a existat un caz de suspendare a cursului prescripţiei răspunderii penale, conform art. 156 din C. pen.. Astfel, pe durata stării de urgenţă instituită pe teritoriul României, prin Decretul Preşedintelui nr. 195/16.03.2020, prelungită prin Decretul Preşedintelui nr. 240/14.04.2020, urmare a pandemiei SARS-CoV-2, respectiv în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020, termenul general de prescripţie a fost suspendat de drept (în acest sens, prima instanţă a constatat suspendarea de drept a cauzei fila x şi dosar Tribunalul Vaslui).
În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârşirii faptelor, termenul general de prescripţie calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, s-a împlinit la data de 11.07.2022 (faţă de ultimul act material săvârşit în data de 12.05.2017, luând în considerare şi perioada de 2 luni în care cauza a fost suspendată de drept), deci înainte de pronunţarea deciziei penale definitive din 25 ianuarie 2023.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 79 din 25 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
