Infracţiunea de lovire sau alte violenţe. Apeluri respinse ca nefondate (NCPP, NCP)

23 iul. 2020
Vizualizari: 3531
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 99/A/2020

NCPP: art. 275 alin. (2) și (3), art. 409, art. 421 pct. 1 lit. b); NCP: art. 19 alin. (1), art. 26, art. 38 alin. (1), art. 75 alin. (2), art. 76, art. 80 alin. (1), art. 81, art. 193 alin. (2)

În ceea ce privește inadmisibilitatea apelului promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, excepție ridicată de inculpatul A., instanța de apel constată că este nefondată.

Potrivit art. 409 C. proc. pen., pot face apel:

a) procurorul, referitor la latura penală și latura civilă;

b) inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă;

c) partea civilă, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă;

d) persoana vătămată, în ceea ce privește latura penală;

e) martorul, expertul, interpretul și avocatul, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate;

f) orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat asemenea vătămare.

Văzând aceste dispoziții care statuează asupra titularilor căii de atac a apelului și ținând seama de motivul de apel al inculpatului A., se constată că legea permite atât procurorului, cât și persoanei vătămate și părții civile să formuleze apel, dreptul acestora fiind distinct reglementat prin prevederile art. 409 lit. a), lit. c) și lit. d) C. proc. pen.., fără a exista vreo condiție de valabilitate a apelului vreunuia dintre participanții la proces, de promovarea căii de atac de către alt participant.

Așadar, dispozițiile legale menționate nu condiționează formularea căii de atac a apelului de către procuror de exercitarea aceleiași căi de atac de către persoana vătămată sau partea civilă, indiferent dacă obiectul judecății îl constituie o infracțiune care se urmărește din oficiu sau la plângere prealabilă.

Este evident că legea nu distinge între cauzele în care procurorul poate face apel, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să distingă (ubi lex non distinguet nec nos distinguere debemus). Între exercitarea apelului de către parchet și apelul formulat de persoanele vătămate, victime ale unor infracțiuni care se urmăresc la plângere prealabilă, nu există o relație de intercondiționare.

Pe fond – la fundamentarea prezentei decizii, instanța are în vedere declarațiile persoanelor vătămate, martorilor, inculpatului, cu accent pe cele din prima instanță administrate în condiții de contradictorialitate (probe nesolicitate a fi readministrate în apel), înscrisurile, fotografiile, motivele de apel, concluziile orale și notele scrise depuse la dosarul cauzei.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Apelantul inculpat A. nu a contestat existența unui conflict de natură fizică între el și persoanele vătămate B. și C., însă a invocat legitima apărare și, în subsidiar, excesul neimputabil, considerând că este incident principiul in dubiu pro reo.

Analizând, în continuare, motivele de apel care vizează fondul cauzei, instanța de control judiciar constată că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut în fapt, în baza probelor administrate, că, fără niciun dubiu, apelantul inculpat A. a lovit, în data de 22.09.2015, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla în scara B a blocului din Calea x, persoanele vătămate C. și B., cauzându-le vătămări ce au necesitat un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico – legal nr. A2/5340/23.09.2015, respectiv, un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico – legal nr. A2/5341/23.09.2015.

Faptele întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., aflate în concurs real, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reține, în baza probelor administrate în cursul procesului că, în seara de 22.09.2015, în jurul orei 20:30-21:00, la ușa de acces în scara B a blocului situat în Calea x, București, inculpatul A. s-a întâlnit cu persoana vătămată B. care locuia împreună cu persoana vătămată C. la etajul 4 al imobilului, fiind vecini de palier cu inculpatul și familia acestuia.

Pe fondul unor relații anterioare tensionate între părți, în acea seară, inculpatul a lovit-o pe B., cauzându-i vătămări corporale, constatate prin certificatul medico-legal nr. A2/5341/23.09.2015 eliberat de Institutul Național de Medicină-Legală „Mina Minovici”, care a concluzionat că aceasta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 22.09.2015, prin lovire cu corp dur și care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

În legătură cu acest act de agresiune îndreptat împotriva sa, persoana vătămată B. a declarat, în primă instanță:

„În 2015, în 22 septembrie, mai exact, pe seară, după ora 20:30, în timp ce ieșeam din scara blocului m-am întâlnit cu A.. Precizez că A. era în fața ușii, încercând să intre în timp ce eu încercam să ies. Când s-a deschis ușa, m-a lovit în față cu pumnul și l-am întrebat de ce a făcut acest lucru, răspunzându-mi că i-am amenințat fiica prin vrăji, iar cei 3 căței pe care îi dețineam făceau mizerie în fața ușii dânsului. Nu am primit niciun răspuns, m-a mai lovit încă o dată, moment în care am căzut pe scările din stânga ușii care duc spre parcarea interioară”. Aceleași elemente factuale a prezentat persoana vătămată B. și prin declarațiile date în faza de urmărire penală.

Auzind strigătul de ajutor al victimei B., persoana vătămată C., care se afla în afara imobilului, pe o bancă, s-a deplasat la locul faptei, a cerut explicații inculpatului în legătură cu motivul agresiunii exercitate asupra fostei sale prietene, actuala soție, a intrat într-un conflict fizic cu inculpatul și a fost lovit de inculpat, fiindu-i produse vătămări corporale, consemnate în certificatul medico-legal nr. A2/5340/23.09.2015 al Institutului Național de Medicină-Legală „Mina Minovici”, care a concluzionat că a prezentat leziuni care s-au putut produce la 22.09.2015, prin lovire cu corp dur și a necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Cu privire la intervenția lui C., persoana vătămată B. a relatat, în fața instanței de fond: „Am început să strig și așa a venit C. care se afla pe bancă, i-am deschis ușa și a intrat în incinta blocului, care a realizat dată fiind starea mea că, între mine și A. a avut loc o altercație. I-a cerut explicații dlui A. care l-a lovit cu pumnii, cu picioarele, între cei doi având loc o altercație. Am bătut la toate ușile de la parter, dar nu mi-a deschis nimeni. La un moment dat, s-a deschis ușa blocului și a intrat dl. D. care a văzut ce s-a întâmplat și a plecat fără a avea vreo intervenție. Văzând că lui C. îi curge sânge de la arcadă, a încetat orice agresiune, mi-a luat telefonul și a urcat pe scări spunând să vadă dacă nu l-am înregistrat cu telefonul și apoi aruncându-l. Doresc să menționez că A. avea pete de sânge pe cămașă și erau și pete de sânge pe scara blocului (…). C. a sunat la serviciul 112, a relatat ceea ce s-a întâmplat și, urmare a acestui telefon, a venit la fața locului un echipaj de poliție și salvare”.

Persoana vătămată B. a mai menționat că urmele de sânge de pe cămașa inculpatului și din scara blocului proveneau de la C. și că inculpatul nu prezenta leziuni, ci doar cămașa era plină de sânge și avea un nasture rupt .

În același sens, la urmărire penală, B. a precizat că i-a deschis ușa de acces în scara blocului lui C., după care a urmat o încăierare între acesta și A., menționând că „în timpul altercației, prietenului mei i-au fost rupte hainele. De asemenea, acesta a fost doborât la pământ de mai multe ori de către numitul A. care-l lovea cu pumnii și picioarele (…) La un moment dat, în timplul agresiunii, a intrat în scara blocului un alt vecin, D., care a surprins încăierarea dintre prietenul meu și A., însă după câteva secunde a ieșit, fără să intervină”.

În legătură cu starea de fapt, se reține că persoana vătămată C. a declarant, în fața primei instanțe: „În data de 22.09.2015, în jurul orelor 20:30, mă aflam pe băncuța din fața scării B a imobilului în care locuiam, așteptând-o pe soția mea B.. La un moment dat, l-am văzut pe A. venind grăbit și intrând în scara blocului pe partea dreaptă. La scurt timp după ce a intrat în scara blocului, am auzit zgomot și pe prietena mea, B. strigând după mine. Am mers către intrarea blocului să văd ce s-a întâmplat și eventual să o ajut. Întrucât nu aveam cheie sau cartelă de la intrarea în bloc, mi-a fost deschisă ușa de B. (…) în scara blocului am văzut-o pe B. lovită și plângând și pe A. la distanță mică de aceasta, moment în care l-am întrebat de ce a lovit-o și ce s-a întâmplat. A. m-a lovit cu pumnii, eu am încercat să mă apăr împingându-l, încercând să-l îndepărtez, fără a răspunde agresiunii. Sub ploaia de lovituri mi-a curs sânge din zona feței și atunci m-am agățat de cămașa dlui A.. În timpul altercației l-am văzut pe dl. D., vecinul nostru intrând și ieșind din scara blocului. Precizez că l-am văzut intrând și ieșind scurt din scara blocului, bănuiesc că pentru a nu fi implicat. Altercația s-a desfășurat în fața avizierului, l-am împins pe A. și am încercat să mă retrag spre ușă pentru a ieși din scara blocului și pentru că prietena mea ieșise din bloc (…) În curtea interioară a blocului nu era lumină, dar în fața scării era lumină din scara blocului, din interior”.

În timpul audierii în fața instanței, la interpelarea apărătorului ales al inculpatului dacă s-au îmbrâncit, persoana vătămată C. a susținut că a încercat să îl îndepărteze pe inculpat prin împingere și a mai precizat că nu a urcat după inculpat pe scări, de la parter până la etaj .

Înalta Curte constată că, în timpul urmăririi penale, persoana vătămată C. a relatat aceleași aspecte, susținând că, în seara zilei de 22.09.2015, în jurul orei 21:00, se afla în curtea interioară a blocului unde locuiește și o aștepta pe B. când l-a văzut pe vecinul său A. care a intrat în scara blocului și, apoi, a auzit strigăte și lovituri. S-a deplasat în scara blocului și a observat că prietena lui (n.n. actuala soție) era lovită în zona feței, și-a dat seama că a fost lovită de A., s-a interpus între cei doi pentru a o apăra pe B., iar în acel moment a fost lovit cu pumnii în zona feței de inculpat, căzând la pâmănt, în timpul încăierării. A mai arătat că nu l-a lovit pe inculpat, ci a încercat doar să-l oprească pe acesta din agresiune, pe parcursul desfășurării incidentului fiind prezent pentru scurt timp vecinul D., care a văzut ce s-a întâmplat și nu a intervenit .

În Foaia de intervenție la eveniment, întocmită la data de 22.09.2015, organele de poliție au consemnat că au luat legătura cu B. care se afla împreună cu prietenul ei, C., fiind arătat că, în urma unor discuții mai aprinse cu vecinul lor de la apartamentul 36, A., acesta l-a lovit cu pumnul în zona feței pe C., iar pe B. cu palma, tot în zona feței . Persoanele vătămate au fost cele care au solicitat prezența la fața locului a echipajului de poliție și a ambulanței.

Date și informații care fundamentează situația de fapt stabilită, în mod corect, de instanța fondului reies și din depoziția martorului ocular D., care a declarat în primă instanță: „Eram în fața blocului, am auzit zgomote pe scară și am vrut să intru în scara blocului. Am intrat în scară și am văzut doi bărbați care se împingeau. La prima vedere nu mi-am dat seama cine sunt deoarece totul s-a desfășurat foarte repede, într-o fracțiune de secundă. Am realizat apoi că sunt vecinii mei. Am ieșit afară întrucât eram cu copilul.

Când am dat să intru în scară erau în fața mea împingându-se, coborând de pe scară.

Întrebare avocat inculpat: dna B., unde se afla în acest timp?

Răspuns: Era cineva două trepte mai sus pe scară, dar totul a fost într-o fracțiune de secundă și nu pot da detalii”.

La întrebarea avocatului inculpatului dacă i-a văzut pe inculpat și C. lovindu-se sau împingându-se, martorul D. a arătat că aceștia doar se împingeau.

Aceleași fapte a descris martorul D. și prin declarația dată la urmărire penală: „la data de 22.09.2015, în jurul orelor 21:00, mă aflam în fața blocului unde domiciliez, la un moment dat în scara blocului s-a auzit gălăgie și m-am dus să văd ce se întâmplă, am văzut două persoane de sex masculin care se îmbrânceau și după fizionomie i-am recunoscut ca fiind vecinii mei, ulterior aflând de la organele de poliție că se numesc C. și A.”.

Înalta Curte mai reține că martorul F., audiat numai în fața instanței, a declarat referitor la incident: „(…) în timp ce eram la avizier, am auzit zarvă în spatele meu și i-am văzut pe A. și pe dna. Muntean. Îmi amintesc că își făceau reproșuri, dar nu îmi amintesc ce anume. Îmi amintesc că A. care avea ceva (o sacoșă sau o servietă) în mâna dreaptă, s-a îndreptat către lift, iar dna Muntean i-a dat o palmă, acesta apărându-se cu mâna stângă și fără a riposta, pornind pe scări către et. 1, pe casa scărilor. Îmi amintesc că a intrat în scara blocului dl. C. care a strigat „A., A.” și, împreună cu soția sa a urcat scările către locul unde era A., care se oprise. C. a încercat să îl lovească cu pumnul în zona faței, dar lovitura a deviat spre gât. Îmi amintesc că C. l-a tras de cămașă și, apoi, eu am plecat”.

Elemente factuale și circumstanțe legate de comiterea faptelor rezultă și din declarația martorei G., soția inculpatului, care a relatat că: „În septembrie 2015, dar nu îmi amintesc exact data, seara, soțul meu a intrat în casă speriat, având cămașa ruptă și pete de sânge pe cămașă. După ce a dat jos cămașa, am văzut că avea zgărieturi în zona spatelui și, dacă îmi amintesc bine minte, și pe față. Mi-a spus că, la intrarea în scara blocului, s-a întâlnit cu doi vecini pe care eu îi cunoșteam din vedere, dar nu le știu numele, doar știu că pe doamnă o cheamă B. și aceasta l-a jignit pe soțul meu, iar vecinul l-a lovit. În timp ce îmi povestea cele întâmplate, la ușă a sunat un polițist cu care soțul meu a purtat o discuție fără ca eu să fiu prezentă. După discuția cu polițistul sau polițiștii, soțul meu a plecat la secție pentru a depune plângere. La întoarcere, soțul meu mi-a spus că polițistul a refuzat înregistrarea plângerii, cerându-i să revină a doua zi dimineața. A doua zi, soțul meu a fost la INML, dar nu a avut suficienți bani pentru a emite acel certificat, astfel că acesta nu a mai fost emis (…)” – fila x d.prima inst.

Relativ la apărările inculpatului A., se constată că prin depoziția dată în fața primei instanțe, acesta a menționat că își menține declarațiile de la urmărirea penală, fără a face alte precizări.

Fiind audiat de procuror, la urmărire penală, inculpatul a declarat: „În seara zilei de 22.09.2015, intrând în scara blocului, m-am intersectat foarte aproape de numita B., ocazie cu care i-am reproșat jignirile pe care mi le-a adresat cu ceva timp în urmă. Aceasta, în ultima lună, împreună cu prietenul său, C., la inițiativa proprie, mi-a adresat diverse jigniri precum „Iasă boul din lift”, „Intră boul”, „Avocat cu borcane”. Cu aceeași ocazie, intrând în bloc nu i-am acordat prioritate la ieșire, fiind umăr la umăr, moment în care s-a simțit ofensată și mi-a aplicat o palmă cu mâna dreaptă pe obrazul stâng. Instantaneu, m-am apărat împingând-o cu mâna stângă (în zona pieptului și/sau feței). Imediat, susnumita și-a strigat prietenul care se afla pe bancă, în fața blocului, mai exact pe diagonală față de intrare. Simțind riscul degenerării situației, nu am mai așteptat liftul pe care îl chemasem, începând să urc scările deși aveam o pungă în mână și un ghiozdan în spate.

Numitul Munteanu, intrând în bloc, m-a strigat pe când mă aflam pe scări, între parter și etajul 1, ajungându-mă imediat din urmă cu prietena sa. Imediat ce a ajuns în fața mea, a început să aplice violența cu pumnii spre fața mea, însă am reușit să mă feresc, dar să mă și apăr, trăgându-mă de cămașă spre parterul imobilului ghiozdanul și punga au căzut în zona dintre parter și etajul 1. La parter, numitul Munteanu a continuat să aplice violențe, folosind mâinile, ținta atacurilor fiind zona feței, mai exact zona capului. Menționez că susnumitul a și alunecat în acest timp, prinzându-mă de picior în timp ce se afla la pământ (…) s-a ridicat, a continuat să încerce să mă lovească, ocazie cu care l-am observat pe martorul D.. În îmbrânceală, numitului Muntean i s-a spart arcada, moment în care s-a oprit, eu părăsind locația având cămașa ruptă la toți nasturii și serios afectat.

Menționez că în momentul în care m-a ajuns din urmă, între parter și etajul 1, eram serios tulburat știind cauza istoricului relației cu cei doi și din cauza unei zile stresante (…)” – file x d.u.p.

Motivele de apel formulate de inculpatul A. prin care a solicitat achitarea motivat de faptul că a acționat în legitimă apărare și, în subsidiar, pentru că este aplicabilă cauza de neimputabilitate prev. de art. 26 C. pen. a excesului neimputabil, sunt neîntemeiate, probele dovedind fără dubiu comiterea infracțiunilor de către inculpat.

Potrivit art. 19 alin. (1) și (2) C. pen., este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în legitimă apărare. Este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.

Apelantul inculpat A. a susținut că între el și persoanele vătămate exista o relație tensionată din cauza faptului că acestea i-ar fi adresat cuvinte/expresii jignitoare, de-a lungul timpului, verbal sau prin scrieri efectuate pe pereții din scara blocului și ai liftului, ar fi rupt majoritatea informărilor afișate în spațiul imobilului de către asociația de proprietari, inculpatul fiind președintele acestei asociații o anumită perioadă de timp, și i-ar fi cauzat neplăceri în contextul în care dețineau mai multe animale în apartament, fiind vecini de palier, la etajul 4 al imobilului.

Fără a aprecia asupra veridicității acestor susțineri, instanța de apel consideră că, și reale dacă ar fi, aceste împrejurări nu constituie, în mod evident, un atac material îndreptat împotriva inculpatului, condiția prevăzută de art. 19 alin. (1) C. pen., ca atacul să fie materal, fiind neîndeplinită.

Atacul este material când se exercită prin mijloace de natură să pună în pericol fizic valoarea socială contra căreia este îndreptat și pentru efectuarea lui s-a recurs la violență fizică ori s-a manifestat o atitudine pasiv agresivă prin care s-a creat un pericol fizic pentru valoarea vizată.

Legea penală exclude de la aplicarea legitimei apărări atacurile nemateriale produse prin acțiuni non-violente, cum sunt insultele, amenințările scrise sau verbale, defăimările, zvonurile etc., considerând că în aceste situații s-ar putea invoca cel mult provocarea, ca circumstanță atenuantă legală sau o circumstanță atenuantă judiciară.

Ca atare, acțiunile de lovire exercitate de apelantul inculpat asupra persoanelor vătămate B. și C. nu sunt consecința unui atac material îndreptat împotriva acestuia, din partea victimelor.

Împrejurarea invocată în apărare de inculpatul A., constând în aceea că ar fi ripostat fizic împotriva persoanei vătămate B. deoarece aceasta i-a aplicat o palmă – „mi-a aplicat o palmă cu mâna dreaptă pe obrazul stâng. Instantaneu, m-am apărat împingând-o cu mâna stângă (în zona pieptului și/sau feței)”, nu se coroborează cu nicio probă credibilă dintre cele administrate în cauză, în cele două faze procesuale.

Pe de altă parte, chiar dacă ar exprima realitatea faptul că persoana vătămată B. i-a aplicat o palmă pe obraz inculpatului, riposta acestuia nu s-ar înscrie în limitele proporționalității dintre atac și apărare, pentru a fi aplicabil art. 19 din C. pen.

În evaluarea proporționalității dintre atac și apărare se ține seama de natura atacului, de mijloacele folosite de agresor, de scopul urmărit, de starea fizică a persoanei agresate fizic (forța fizică a combatanților) și de împrejurările concrete în care s-a produs atacul.

În cauză, persoana vătămată B. a relatat că a fost lovită de inculpat cu pumnul, de două ori, în zona feței, declarație care se coroborează cu certificatul medico-legal nr. A2/5341/23.09.2015 eliberat acesteia, care a constatat „contuzie părți moi regiune malară dreaptă, contuzie atm bilateral”, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Ca atare, loviturile aplicate de apelantul inculpat A. nu ar prezenta o gravitate mai mică sau cel mult egală cu cea a presupusului atac, ceea ce înseamnă că agresiunile fizice exercitate asupra persoanei vătămate B. ar fi, oricum, disproporționate în raport cu palma prezumtiv primită de inculpat.

Împotriva solicitării privind reținerea legitimei apărări pledează inclusiv comportamentul ulterior al apelantul inculpat A. care a continuat să exercite violențe fizice și împotriva persoanei vătămate C., care s-a deplasat la locul faptei la strigătul de ajutor al prietenei sale. Urmare acțiunii de lovire realizată de inculpat, C. a suferit leziuni (la nivelul arcadei drepte, malar stâng, ambele buze, membre superioare, torace și picior stâng), de natura tumefacțiilor și excoriațiilor, pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. A2/5340/23.09.2015 eliberat de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Actele de violență fizică ale inculpatului împotriva lui C. sunt dovedite nu doar prin certificatul medico-legal, ci și prin declarațiile celui din urmă („am văzut-o pe B. lovită și plângând și pe A. la distanță mică de aceasta, moment în care l-am întrebat de ce a lovit-o și ce s-a întâmplat. A. m-a lovit cu pumnii, eu am încercat să mă apăr împingându-l, încercând să-l îndepărtez, fără a răspunde agresiunii”) și ale persoanei vătămate B., care a relatat că: „Am început să strig și așa a venit C. care se afla pe bancă, i-am deschis ușa și a intrat în incinta blocului, a realizat, dată fiind starea mea că între mine și A. a avut loc o altercație. I-a cerut explicații dlui A. care l-a lovit cu pumnii, cu picioarele, între cei doi având loc o altercație”.

Împrejurarea că persoana vătămată C. a fost agresată fizic de inculpat rezultă și din declarația martorului D. care, deși a perceput direct numai o parte din faptele reținute în sarcina inculpatului A., a relatat că a văzut când, în scara blocului, cei doi se îmbrânceau, ceea ce dovedește, în coroborare cu celelalte probe, faptul că inculpatul l-a lovit pe C..

Martora G. a declarat că inculpatul a prezentat zgărieturi în zona spatelui și, dacă își amitește bine, și pe față, dar aceste aspecte (chiar adevărate), nu ar fi în măsură să conducă la aplicarea dispozițiilor privind legitima apărare cum a solicitat inculpatul, în primul rând pentru că ar exista o disproporție vădită între leziunile suferite de persoanele vătămate (probate inclusiv prin certificatele medico-legale) și cele presupus cauzate inculpatului. De altfel, este improbabil ca inculpatul să fi prezentat zgârieturi la nivelul feței deoarece nici chiar inculpatul nu a afirmat că a fost zgâriat, ci numai că ar fi primit o palmă de la B..

În acord cu prima instanță, se apreciază că depoziția martorului F., prin care a susținut că inculpatul a fost agresat fizic, nu este credibilă. Instanța de control judiciar ia sub beneficiu de inventar afirmația acestui martor, respectiv că inculpatul a fost lovit cu palma de B. și cu pumnul de către C., pentru motivul că nici inculpatul, nici persoanele vătămate și nici martorul ocular D. nu au declarat la urmărire penală sau în instanță că numitul F. ar fi fost prezent la locul faptei, în vreun moment al derulării activității infracționale.

Față de conținutul notelor scrise depuse de inculpat în apel, se constată că niciuna dintre persoanele vătămate nu l-a indicat pe martorul F. că ar fi perceput nemijlocit incidentul. Astfel, persoanele vătămate au arătat, prin declarațiile din 22.09.2015, că au fost de față la cele întâmplate, o vecină care locuiește la etajul 6 și un vecin de la etajul 1, care intra în scara blocului, iar prin declarațiile ulterioare, au indicat drept martori pe D. și E. . Martorul E. a relatat în faza de urmărire penală că nu cunoaște nimic din cele sesizate și nu a fost de față la incident, întorcându-se de la serviciu după ora la care acesta s-a derulat, motiv pentru care instanța de control judiciar nu a apreciat necesar să pună în discuție din oficiu audierea acestui martor, care nu a fost ascultat nici în prima instanță.

Dintr-o altă perspectivă, presupunând că datele prezentate de martorul F. exprimă adevărul, mărturia acestuia nu ar putea fundamenta reținerea legitimei apărări, existând o disproporție între actele de agresiune comise de inculpat, ale căror urmări sunt dovedite și prin probele științifice reprezentate de certificatele medico-legale, și prezumtivele acte de lovire exercitate de persoanele vătămate.

Față de toate acestea, instanța de apel consideră că apelantul inculpat A. nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa în condițiile legitimei apărări și, ca atare, este neîntemeiată solicitarea acestuia de a se dispune achitarea pentru că faptele ar fi fost justificate și nu ar avea caracter penal.

În ceea ce privește apărarea apelantului inculpat A. prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 26 alin. (1) C. pen., se notează că, potrivit acestor dispoziții legale, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului.

Din punct de vedere teoretic, în cazul excesului de apărare, cel care se apără se află în fața unui atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dar mijloacele folosite în apărare sunt exagerate, depășesc pericolul pe care îl reprezintă atacul, din cauza tulburării sau temerii.

În cauză, însă, după cum s-a arătat în cele ce preced, apelantul inculpat A. nu s-a aflat în fața unui atac material, direct, imediat și injust din partea niciuneia dintre persoanele vătămate, prin care să fi fost pusă în pericol persoana inculpatului, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 19 alin. (2) C. pen.

Ca urmare, aspectele indicate de inculpat ca generatoare de tulburare și temere și care ar fi determinat lipsa de proporționalitate dintre atac și apărare, nu prezintă concludență prin prisma dispozițiilor art. 26 C. pen. privind excesul neimputabil.

Înalta Curte reține, așadar, că activitatea inculpatului constând în lovirea la nivelul feței a persoanei vătămate B., care a continuat, apoi, cu agresiunea îndreptată de inculpat împotriva lui C. (ce intervenise în sprijinul soției sale), concretizată în aplicarea unor lovituri cu pumnii și picioarele în mai multe zone corporale, nu a fost desfășurată în împrejurări care să probeze că faptele s-au derulat pe tiparul legitimei apărări din care ar fi lipsit condiția proporționalității dintre atac și apărare datorită tulburării sau temerii provocate de atac.

În consecință, apare ca neîntemeiată și cererea inculpatului A. de a fi achitat pentru că ar lipsi caracterul imputabil al faptelor de care este acuzat, fiind dovedită fără tăgadă săvârșirea infracțiunilor de către inculpat.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că inculpatul nu a acționat sub imperiul unei provocării.

Probatoriul evidențiază că incidentul dintre părți a fost declanșat chiar de inculpat, acesta lovind-o pe B..

Or, provocarea presupune existența unei legături de cauzalitate între acțiunea persoanei vătămate și reacția inculpatului, reacție care în cauză nu există, deoarece inculpatul nu a ripostat ca urmare a unei acțiuni provocatoare a persoanei vătămate, ci, dimpotrivă, chiar inculpatul a provocat incidentul fizic.

Deopotrivă, instanța de apel apreciază că, la momentul întâlnirii inculpatului cu persoana vătămată B., în scara blocului, inculpatul nu se afla sub o puternică tulburare sau emoție determinată de relațiile tensionate, conflictuale care, deși existau între părți, datau de mai mult timp. În aceste condiții nu a existat o provocare sub imperiul căreia inculpatul a întreprins actele de violență fizică.

Motivul de apel al parchetului privind greșita soluție de renunțare la aplicarea unei pedepse pentru inculpatul A., este neîntemeiat.

Potrivit art. 80 alin. (1) C. pen., instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

(2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

(3) În caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracțiune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2).

Prevederile legale enunțate permit instanței de judecată să dispună renunțarea definitivă la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru inculpatul găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căruia, ținând seama de infracțiunea săvârșită, de persoana inculpatului și de conduita avută de acesta anterior și ulterior comiterii faptei, este suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.

Totodată, se impune precizarea că, și dacă toate condițiile cerute de lege sunt îndeplinite, utilizarea acestei instituții nu este obligatorie, ci facultativă, instanța de judecată fiind cea care apreciază dacă este sau nu oportună.

În cauză, instanța supremă consideră că, deși infracțiunile săvârșite sunt îndreptate împotriva integrității fizice a persoanei, gravitatea acestora este una apreciată ca redusă, în raport de întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite și împrejurările în care au fost comise faptele.

Deopotrivă, se au în vedere datele ce circumstanțiază persoana inculpatului A., constatându-se, în esență, că, evaluând cumulat cerințele prev. de art. 80 alin. (1) C. pen., prima instanță a dispus în mod legal și temeinic soluția renunțării la aplicarea pedepsei.

Sub aspectul împrejurărilor în care s-au derulat faptele, este de remarcat faptul că, prin contribuția caracteristică a persoanei vătămate C., care a intrat în scara blocului după ce B. a fost lovită, acesta a potențat și a întreținut acțiunea violentă ulterioară a inculpatului A..

Astfel, din declarațiile coroborate ale persoanelor vătămate și inculpatului reiese că C., după ce a pătruns în scara imobilului, i-a cerut explicații inculpatului în legătură cu lovirea persoanei vătămate B. și a intrat într-un conflict de natură fizică cu inculpatul, atitudinea sa având impact serios asupra continuării disputei.

Înalta Curte mai consideră relevantă, în privința circumstanțelor în care s-au desfășurat faptele, declarația martorului D. care probează că inculpatul a realizat, în cursul desfășurării evenimentelor, implicațiile acțiunilor sale prin care a lovit-o mai întâi pe B. și, apoi, pe C..

Pentru acest motiv, la un moment dat, inculpatul a urmărit să părăsească locul faptei, urcând pe scări, de la parter spre etajul 1 al imobilului, secvență descrisă de martorul ocular D., prin declarația dată.

Elocventă în legătură cu atitudinea inculpatului pe parcursul incidentului este și precizarea persoanei vătămate B., care a menționat despre inculpat:

„Văzând că lui C. îi curge sânge de la arcadă, a încetat orice agresiune”.

Date fiind leziunile suferite de C., constatate inclusiv prin certificatul medico-legal, instanța de apel apreciază că momentul în care inculpatul a luat hotărârea de a părăsi locul faptei este ulterior celui în care l-a agresat pe C., acesta fiind episodul surprins de martorul D..

Afirmația inculpatului că a încercat să părăsească zona de intrare în scara blocului, pornind pe scări de la parter către etajul 1, imediat după conflictul fizic cu B., și anume înainte de a sosi persoana vătămată C., nu este dovedită prin niciun mijloc de probă credibil.

În această ordine de idei, este de subliniat că, deși inculpatul a afirmat că a fost lovit de C., la dosar nu există o altă probă care să dovedească acest fapt, nefiind concludentă împrejurarea relatată de martora G. că, soțul său, inculpatul A. nu are certificat medico-legal deoarece nu a avut bani suficienți pentru a i se emite acest act, când s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală. Apoi, în ceea ce privește declarația martorului F., așa cum s-a arătat, aceasta a fost înlăturată deoarece prezența sa la locul faptei nu a fost indicată de participanții la conflict și nici de martorul D..

O altă împrejurare care susține soluția de renunțare la aplicarea pedepsei, o reprezintă și contextul în care au avut loc faptele de care este acuzat inculpatul A..

Astfel, chiar dacă relațiile tensionate dintre inculpat și persoanele vătămate nu pot justifica, în niciun mod, acțiunea de lovire realizată de inculpat asupra lui B. și C., nu se poate face abstracție de această situație, care se impune a fi valorificată, împreună cu împrejurările anterior expuse și datele ce conturează persoana inculpatului, mai mult decât presupune circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) coroborat cu art. 76 C. pen.

Faptul că între inculpat și persoanele vătămate exista o stare tensionată, din perioada anterioară datei de 22.09.2015, este dovedit prin depoziția inculpatului A.:

„intrând în scara blocului, m-am intersectat foarte aproape de numita B., ocazie cu care i-am reproșat jignirile pe care mi le-a adresat cu ceva timp în urmă. Aceasta, în ultima lună, împreună cu prietenul său, C., mi-a adresat diverse jigniri, precum „Iasă boul din lift”, „Intră boul”, „Avocat cu borcane”. Cu aceeași ocazie, intrând în bloc nu i-am acordat prioritate la ieșire, fiind umăr la umăr, moment în care s-a simțit ofensată și mi-a aplicat o palmă cu mâna dreaptă pe obrazul stâng”.

Această situație conflictuală rezultă indirect și din declarația persoanei vătămate B.:

„în timp ce ieșeam din scara blocului m-am întâlnit cu A.. Precizez că A. era în fața ușii, încercând să intre în timp ce eu încercam să ies. Când s-a deschis ușa, m-a lovit în față cu pumnul și l-am întrebat de ce a făcut acest lucru, răspunzându-mi că i-am amenințat fiica prin vrăji, iar cei trei căței pe care îi dețineam făceau mizerie în fața ușii dânsului”.

Edificatoare în privința relațiilor dintre părți este și declarația martorei G.:

„Într-o zi am auzit zgomot pe scară, am deschis ușa și l-am văzut pe soțul meu, venind spre apartament și pe cei doi îndreptându-se spre casa lor și am auzit cuvântul „magie”, ulterior, soțul meu mi-a spus că aceasta a spus că îi va face magie fetiței noastre. În acel moment am încetat să ne mai salutăm. Cu altă ocazie, trecând pe lângă cei doi, împreună cu soțul, doamna B. s-a exprimat de genul „avocat prost”. Aș vrea să precizez că soțul meu a ocupat pro bono funcția de președinte al asociației de locatari, situație în care a interacționat cu toți vecinii. În această perioadă, mi-a atras atenția că nu este în regulă comportamentul părților vătămate, am sesizat și eu că mergeau cu animalele de companie la subsolul blocului (…)”- fila x d.prima inst.

Declarația acestei din urmă martore se coroborează cu înscrisurile aflate la dosar privind sesizarea către poliția locală sector 5, a numitei H., care locuiește pe Calea x 76A, sc. B, cu referire la faptul că vecinii de la apt. 30, C. și B. aveau mai multe animale, iar prin neigienizarea corespunzătoare putea fi afectată în mod iminent sănătatea vecinilor .

Soluția de renunțare la aplicarea unei pedepsei este temeinic stabilită de prima instanță de fond nu doar în raport de cirsumstanțele reale de comitere a faptelor, dar și pentru datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Apelantul inculpat A. este la primul conflict cu legea penală, are studii superioare, fiind avocat, iar instanța de apel, în acord cu prima instanță, consideră că pregătirea sa juridică constituie un argument pentru o conduită viitoare conformă cu dispozițiile legale. Se mai observă că inculpatul este integrat în societate, are familie și un copil minor în întreținere, posibilitățile sale de îndreptare fiind reale prin aplicarea avertismentului prev. de art. 81 C. pen.

Înalta Curte mai constată, în conformitate cu sentința apelată, că apelantul inculpat nu a suferit anterior o condamnare, față de acesta nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunilor pentru care este judecat în prezenta cauză, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite nu este mai mare de 5 ani închisoare.

În consecință, motivele anterior expuse creează convingerea că apelantul inculpat se poate îndrepta fără aplicarea unei pedepse, care ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia, iar avertismentul primit este suficient pentru îndreptarea comportamentului inculpatului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 173/F din data de 19 august 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de lovire sau alte violențe. Apeluri respinse ca nefondate (NCPP, NCP) was last modified: iulie 22nd, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.