Infracțiunea de înșelăciune și tentativă la înșelăciune. Contopirea pedepselor aplicate condamnatului

• Legea nr. 187/2012: art. 12 alin. (1)
• Legea nr. 241/2005: art. 3
• Legea nr. 241/2005: art. 9 alin. (1) lit. b)
• NCP: art. 244 alin. (1) şi (2)
• NCP: art. 32
• NCP: art. 367 alin. (1)
• NCP: art. 38 alin. (1)
• NCP: art. 39 alin. (1) lit. b)
• NCP: art. 396 alin. (1) și (5)
• NCP: art. 45 alin. (1) și (5)
• NCP: art. 5
• NCP: art. 65 alin. (1)
• NCP: art. 66
• NCP: art. 68 alin. (1) lit. c)
• NCP: art. 72
• NCP: art. 73 alin. (1)
• NCPP: art. 399 alin. (9)
• NCPP: art. 404 alin. (4) lit. a)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
• NCPP: art. 585 alin. (1) lit. a)
• VCP: art. 33
• VCP: art. 34
• VCP: art. 52
• VCP: art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a
• VCP: art. 65 alin. (1)
• VCP: art. 66

Împotriva Sentinței penale nr. 201/F din data de 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție pentru motivele susținute oral și arătate în scris, astfel cum au fost depuse la dosarul cauzei.

În esență, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea contestației, criticând hotărârea atacată sub aspectul temeiniciei cu privire la modalitatea în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 și art. 34 din vechiul C. pen., în sensul că instanța de fond a omis să aplice la pedeapsa rezultantă sporul facultativ prevăzut de aceste texte de lege. A arătat că prin Sentința penală nr. 4 din 15 ianuarie 2015, definitivă la data de 25 noiembrie 2015, intimatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, sporul de 2 ani care a intrat în componența pedepsei rezultante dobândind un caracter obligatoriu. Din punctul de vedere al Ministerului Public, când s-a făcut contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 5 ani stabilită prin sentința penală din data de 17 august 2015, definitivă la data de 03 mai 2016, pentru fapte concurente, se impunea aplicarea unui spor, urmare a individualizării judiciare a pedepsei rezultante, în condițiile în care instanța de fond trebuia să facă o apreciere globală cu privire la activitatea infracțională analizată de instanțele de judecată cu caracter definitiv.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 111 din 9 februarie 2017)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând actele aflate la dosar, prin prisma motivului de contestație invocat de Parchet în sensul majorării cuantumului pedepsei rezultante prin necesitatea aplicării unui spor, urmare a aplicării prevederilor art. 33 și art. 34 din vechiul C. pen., Înalta Curte constată că, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 4/F din data de 15 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, definitivă prin Decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 367 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, faptă din perioada 2009 – 2012.

În baza art. 66 C. pen. rap. la art. 367 alin. (1) teza finală C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pedeapsă ce se va executa în condițiile prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, parte vătămată SC B. SA, faptă din cursul anului 2009.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, parte vătămată C., faptă din perioada 2010 – 2012.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, parte vătămată SC D. SA, faptă din perioada 2007 – 2012.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de 2 ani, 4 ani, 2 ani și 2 ani închisoare aplicate prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv, 2 ani închisoare, în final, 6 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) și (5) C. pen. inculpatul va executa alături de pedeapsa principală de mai sus și pedeapsa complementară, precum și pedeapsa accesorie aplicate anterior.

În baza art. 15 din Legea nr. 302/2004 republicată, art. 72 C. pen., art. 73 alin. (1) C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen. și art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a dedus detenția preventivă a inculpatului de la data de 17 martie 2014, până la data de 28 august 2014, inclusiv, precum și durata măsurii preventive a arestului la domiciliu de la data 29 august 2014, la zi.

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul A. s-a asociat, în perioada 2009 – 2012, cu inculpații E., F. și G. în vederea săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune; că în cursul anului 2009, împreună cu inculpatul F., E. și G., în baza unui plan bine stabilit și având roluri determinate, au dobândit, prin manopere dolosive, prin inducerea în eroare a SC B. SA, suma de 2.036.797,09 lei în cadrul procedurii executării silite pornite în cadrul Dosarului nr. x/2009 al BIEJ F., deși creditorul G. nu a avansat aceste cheltuieli; că, în perioada 2010 – 2012, împreună cu inculpații E., G. și F. în baza unui plan bine stabilit și având roluri determinate, au încercat să inducă în eroare unitățile bancare C., H. și I., prin manopere dolosive, în scopul obținerii pe nedrept a sumei de 24.400.000 lei în cadrul procedurii executării silite pornite în Dosarul nr. x/2010 al BIEJ F., deși creditorul G. nu a avansat aceste cheltuieli, că, în perioada 2007 – 2012, împreună cu inculpatul J., în baza unui plan bine stabilit și având roluri determinate, au încercat să inducă în eroare, prin manopere dolosive, instanțele de judecată și SC D. SA în scopul obținerii pe nedrept a sumei de 350.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în cadrul Dosarului civil nr. x/299/2008 al Judecătoriei Sector 1 București, deși inculpatul J. nu a avansat aceste cheltuieli.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 132 din data de 17 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, în baza art. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la 5 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 5 C. pen., a condamnat pe același inculpat la 8 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) vechiul C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) vechiul C. pen., pe o durată de 4 ani, în condițiile art. 66 vechiul C. pen.

În baza art. 33 lit. a) vechiul C. pen., 34 lit. b) vechiul C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) vechiul C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani în condițiile art. 66 vechiul C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) vechiul C. pen., a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) vechiul C. pen.

În temeiul art. 88 vechiul C. pen. a dedus durata arestării preventive a inculpatului, de la 27 martie 2014 la 17 august 2015.

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul A., în perioada 2006 – 2012, în calitate de reprezentant al „A. – avocat PFA”, cu intenție, nu a refăcut documentele de evidență contabilă sustrase, în termenul acordat de către Garda Financiară Teleorman și că, în perioada 2006 – 2012, în calitate de reprezentant al „A. – avocat PFA”, prin omisiunea, cu știință, de a evidenția în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, a cauzat, un prejudiciu total bugetului de stat în cuantum de 7.573.767 lei, constând în impozit pe venit și taxă pe valoare adăugată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 182/A din data de 03 mai 2016, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 132 din data de 17 august 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

A desființat, în parte, sentința apelată și rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) C. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

A redus de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 5 C. pen. și a menținut pedeapsa complementară aplicată inculpatului, respectiv 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. anterior a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta cauză durata arestului preventiv din perioada 13 noiembrie 2014 la 23 aprilie 2016. A constatat că inculpatul A., începând cu data de 27 noiembrie 2015, se află în executarea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 4/F din 15 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 433/A din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2013.

Prin Sentința penală nr. 201/F din data de 15 noiembrie 2016, contestată, Curtea de Apel București, secția I penală, învestită cu soluționarea cererii înregistrată la data de 11 octombrie 2016 sub numărul x/2/2016, prin care condamnatul A. a solicitat, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., modificarea pedepsei prin contopirea pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 4/F din data de 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2013, definitivă prin Decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și prin Sentința penală nr. 132 din data de 17 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2013, definitivă prin Decizia nr. 182/A din data de 03 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a hotărât astfel cum s-a arătat în debutul prezentelor considerente.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni.

În aceeași ordine de idei, se constată că, având în vedere data comiterii acestor infracțiuni, în mod corect Curtea de apel a făcut aplicarea art. 5 C. pen., precum și a Deciziei nr. 13/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorie, prin care s-a stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 C. pen.

În această succesiune logico-juridică, prima instanță, analizând dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce-l privește pe condamnatul A. din ambele coduri penale, a constatat, în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este Codul penal din anul 1969, întrucât regimul concursului de infracțiuni reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., prin stabilirea unui spor fix și obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite este mult mai aspru decât cel prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, care lasă la aprecierea judecătorului dacă se aplică sau nu un spor de pedeapsă.

În considerarea textelor de lege anterior evocate, prima instanță, contopind pedepsele aplicate condamnatului prin hotărârile de condamnare a căror contopire s-a solicitat, având în vedere sporul de 2 ani închisoare stabilit prin Sentința penală nr. 4/F din data de 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2013, definitivă prin Decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care a intrat în puterea autorității de lucru judecat, fiind obligatorie menținerea acestui spor, a hotărât ca petentul condamnat A. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat sporul de 2 ani închisoare, în total 7 ani închisoare.

Dată fiind împrejurarea că legea penală mai favorabilă a fost determinată ca fiind Codul penal anterior tocmai în considerarea faptului că regimul concursului de infracțiuni reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., prin stabilirea unui spor fix și obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite este mult mai aspru decât cel prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, care lasă la aprecierea judecătorului dacă se aplică sau nu un spor de pedeapsă, Înalta Curte constată că pedeapsa astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond a fost just individualizată, judecătorul fondului apreciind în mod corect că sporul de 2 ani aplicat print-una din hotărârile de condamnare, intrat în puterea autorității de lucru judecat, care a fost menținut obligatoriu, este suficient, pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare fiind corespunzător stabilită în raport cu criteriile generale de individualizarea a pedepselor, potrivit textelor de lege referitoare la pedeapsă și scopul educativ-preventiv al acesteia.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. anterior, vizând pedeapsa și scopul ei, „pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului”.

Ca atare, pedeapsa astfel cum a fost stabilită de instanța de fond este corect individualizată, astfel că nu se impune mărirea acesteia prin majorarea cuantumului sporului aplicat condamnatului A.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, nefiind fondată, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respinsă.

Sursa informației: www.scj.ro.