Infracțiunea de furt calificat. Executarea pedepsei cu închisoare. Interesul superior al copilului. Mandatul european de arestare. Recunoașterea hotărârii de condamnare în România (Legea nr. 302/2004, NCP și NCPP)

20 aug. 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1261

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1269/2017

NCP: art. 228 și art. 229; NCPP: art. 211, art. 275; Legea nr. 302/2004: art. 84, art. 96, art. 98, art. 101 

Conferința Noi reglementări în agricultură

Mandatul european de arestare reprezintă o decizie emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002.”

Potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede următoarele: În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107.

Înalta Curte constată că instanța fondului a dispus respingerea executării mandatului european de arestare în baza dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, reținându-se ca temei atât refuzul persoanei solicitate de a executa pedeapsa în statul solicitant, cât și situația familială a acesteia, având în vedere interesul superior al copilului.

De asemenea, instanța fondului a mai avut în vederea și faptul că persoana solicitată a fost condamnată la 4 ani închisoare și mai are de executat un rest de 449 de zile.

Față de toate aceste argumente, instanța de control judiciar constată că, în mod greșit, instanța fondului s-a limitat la respingerea executării mandatului european de arestare.

Astfel, aplicând dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 și dând eficiența refuzului persoanei solicitate de a fi transferat în statul solicitant pentru a executa pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria nr. 1 din Manresa (Barcelona – Spania), definitivă prin Hotărârea nr. 415/2012 aplicată condamnatului A. pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 și art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen., instanța fondului trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, însă Curtea s-a limitat a arăta că există posibilitatea aplicării procedurii recunoașterii hotărârii de condamnare în România, cu toate consecințele care ar decurge dintr-un astfel de act.

Or, așa cum prevede art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, atunci când este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

Mai mult decât atât, se reține că instanța fondului a întreprins toate demersurile prev. de art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 solicitând autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și celelalte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care sunt solicitate, însă, cu toate acestea, contrar dispozițiilor legale incidente, evocate anterior, nu a procedat la recunoașterea hotărârii.

Înalta Curte constată, de asemenea, că în mod eronat s-a reținut că persoana solicitată a fost condamnată la 4 ani închisoare și mai are de executat un rest de 449 de zile. Cu privire la acest aspect, se constată că există o neconcordanță între mandatul european de arestare transmis de autoritățile judiciare spaniole și celelalte relații transmise de aceleași autorități cu privire la perioada executată de către persoana solicitată.

Astfel, pentru a se lămuri situația juridică, instanța de control judiciar a dispus efectuarea unei adrese către autoritatea judiciare spaniolă emitentă a mandatului european de arestare în vederea furnizării de informații privind pedeapsa pentru care s-a emis mandatul european, data la care a început executarea pedepsei, data la care persoana solicitată a plecat din executarea pedepsei, precum și restul de pedeapsă rămas neexecutat.

În urma transmiterii relațiilor solicitate (fila 31), se constată că persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea, în calitate de autor, a unui delict de efracție într-o casă locuită.

Aflându-se în executarea pedepsei, persoana solicitată a beneficiat de o permisie, astfel încât a părăsit penitenciarul la data de 11 septembrie 2015, având obligația de a reveni în centrul de încarcerare la data de 15 septembrie 2015.

În momentul în care a părăsit centrul de deținere, persoana solicitată executase 449 de zile din cei 4 ani de închisoare pentru care fusese condamnat.

De asemenea, s-a mai făcut referire și la o altă pedeapsă dispusă prin altă sentința de către Tribunalul Corecțional nr. 1 din Sabadell.

În consecință, având în vedere obligativitatea aplicării dispozițiilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este întemeiată contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești astfel încât o va admite și va desființa în totalitate sentința apelată.

Reținând cauza spre rejudecare, se va face aplicarea art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 astfel încât, raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 se va dispune recunoașterea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria nr. 1 din Manresa (Barcelona – Spania), definitivă prin Hotărârea nr. 415/2012 aplicată condamnatului A. pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 și art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen. și executarea pedepsei în continuare într-un penitenciar din România.

Se va deduce din pedeapsă perioada executată începând cu data de 23 iunie 2014 până la data de 14 septembrie 2015 și durata reținerii de 24 ore din data de 19 mai 2017.

Se va dispune emiterea formelor de executare emise în baza prezentei decizii.

Având în vedere situația familială dovedită prin înscrisurile existente la dosarul cauzei, se va dispune sesizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș în vederea aprecierii luării măsurilor legale de ocrotire a minorului B.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 100 lei, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea contestației formulată de parchet vor rămâne în sarcina statului.

 

Sursa informației

Infracțiunea de furt calificat. Executarea pedepsei cu închisoare. Interesul superior al copilului. Mandatul european de arestare. Recunoașterea hotărârii de condamnare în România (Legea nr. 302/2004, NCP și NCPP) was last modified: august 20th, 2018 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter