Infracţiunea de fraudă informatică. Recurs respins ca inadmisibil (NCPP, NCP)

26 iun. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 112

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 85/RC/2020

NCPP: art. 7, art. 23 alin. (12), art. 377 alin. (4), art. 396 alin. (10), art. 433, art. 438 alin. (1), art. 447; NCP: art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 249

Original Black Friday pe UJmag.ro!

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care procurorul și părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor în art. 438 din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Astfel, se constată că, în actuala reglementare, prin intermediul recursului în casație, sunt supuse verificării hotărârile definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În cauză, se constată că, prin cererea de recurs în casație formulată de inculpata A., s-a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond a soluționat cauza în procedura simplificată făcând aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., în condițiile în care nu a formulat o cerere în acest sens, nu a fost prezentă în fața instanței de fond, și nu a declarat personal în fața instanței de fond că recunoaște acuzațiile ce i-au fost aduse, că își însușește probele administrate și că dorește ca judecata în cauză să se facă în procedura simplificată, arătând că declarația notarială dată în fața Ambasadei României de la Londra se referă la dosarul nr. x/2016, dosar civil ce are ca obiect pretenții și în care recurenta inculpată nu are nici o calitate procesuală și din această perspectivă înscrisul autentic este nul absolut, întrucât numărul de dosar este greșit.

Cu referire la pct. 7 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., recurenta a arătat că în mod greșit instanța de apel prin decizia pronunțată, a condamnat-o pe inculpată, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică, prev. de art. 249 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., și chiar dacă cuantumul pedepsei îi este favorabil, limitele de pedeapsă prev. de C. pen., sunt de la 2 ani la 7 ani închisoare, menționând că în mod greșit instanța de apel a reținut săvârșirea celor 10 acte materiale în formă continuată, deși cel puțin două acte materiale reținute în sarcina sa au fost săvârșite sub imperiul vechiul C. pen., respectiv la datele de 27 decembrie 2013 și 31 ianuarie 2014, astfel că recurenta a apreciat că a fost condamnată pentru o faptă ce nu era prevăzută de legea penală la acel moment.

Înalta Curte reține că potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării atunci când:

„s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

În aceste condiții, prin prisma cazului de recurs în casație, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin Decizia penală nr. 302/A din 28 martie, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea și inculpata A., împotriva Sentinței penale nr. 237 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

A fost desființată în parte sentința și rejudecând:

A fost înlăturată dispoziția referitoare la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de fraudă informatică prevăzută de art. 249 C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. și cea referitoare la menținerea măsurii sechestrului asigurător, și în consecință:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În baza art. 249 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică, pe care, în baza art. 43 alin. (1) C. pen., a adăugat-o la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 450 din 18 septembrie 2013 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în final inculpata urmând să execute 4 ani și 4 luni închisoare, în condițiile art. 60 din C. pen.

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța din data de 10 mai 2017 emisă de procuror asupra sumelor de 900 RON, 260 LIRE sterline și 350 EURO, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Înalta Curte apreciază că instanța de control judiciar a stabilit corect că judecata a avut loc în cadrul procedurii abreviate, pe baza unui înscris autentic în care deși este menționat dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Vâlcea și nu dosarul nr. x/2017, cum ar fi fost corect, în mod evident s-a apreciat că este vorba despre o eroare de tehnoredactare care nu justifică neluarea în seamă a actului.

Înalta Curte constată că această concluzie se baza în mod absolut întemeiat pe conduita procesuală a inculpatei care a solicitat în mod constant amânarea soluționării cauzei, pentru a i se da posibilitatea să solicite aplicarea regulilor procedurii simplificate și chiar a depus eforturi pentru a se asigura că înscrisul a ajuns la dosar.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că instanța de fond a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 377 alin. (4) din C. proc. pen., la termenul din data de 7 noiembrie 2018, punând în discuție posibilitatea schimbării încadrării juridice a faptei de fraudă informatică în formă continuată, în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, nu înainte de a întreba apărătorul desemnat din oficiu dacă solicită amânarea soluționării cauzei pentru pregătirea apărării, care a răspuns în sens negativ.

Totodată, instanța de apel a reținut corect astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa (Decizia nr. 2106 din 13 iunie 2013), că infracțiunea de fraudă informatică este o variantă a infracțiunii de înșelăciune săvârșită în spațiul virtual, cea de-a doua fiind norma generală și prima menționată constituind norma specială.

Așadar, recursul în casație fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și analiza alte motive ce țin de împrejurările și circumstanțele săvârșirii faptei și ale inculpaților.

Raportat la aceste prevederi, se constată că prin cererea de recurs în casație inculpata A. nu a invocat în realitate aspecte de nelegalitate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci a criticat hotărârea instanței de control judiciar prin prisma menținerii sentinței instanței de fond sub aspectul soluționării cauzei în procedura abreviată, având drept consecință posibilitatea rejudecării cauzei de către instanța de fond, ceea ce nu este posibil în calea recursului în casație.

Or, în procedura recursului în casație, prin prisma cazului de casare prevăzut de disp. art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. invocat, se verifică legalitatea pedepsei aplicate, în raport cu încadrarea juridică și circumstanțele de fapt reținute, în mod definitiv, de instanța care a judecat apelul.

Din această perspectivă, se observă că, în cauză, s-a aplicat o pedeapsă legală între limitele prevăzute de dispozițiile legale incriminatoare.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., ar fi fost incident în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, altfel spus, dacă pedepsele aplicate nu s-ar fi încadrat în limitele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu este cazul.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., este incident în situația în care o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

În esență, acest caz de casare este o expresie a principiului legalității incriminării, prevăzut, atât la nivel constituțional – art. 23 alin. (12), cât și la nivel convențional – art. 7 paragraful 1.

Tradițional, în materie procesual penală, „prevederea faptei de legea penală” și „întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii” au fost apreciate drept noțiuni distincte și au fost tratate diferit. O faptă poate fi prevăzută de legea penală, dar în concret să-i lipsească un element constitutiv, în schimb, nu există o faptă care să nu fie prevăzută de legea penală, dar să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Deși se poate susține și ideea că noțiunea de „prevedere în legea penală” se suprapune cu noțiunea de conținut juridic al infracțiunii, instanța consideră că și conținutul juridic al infracțiunii este mai larg decât cel constitutiv care se referă exclusiv la actul de conduită incriminat.

Prevederea faptei de legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare). Prin urmare, orice infracțiune trebuie să fie prevăzută de legea penală ca atare, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este și infracțiune, fiindcă prevederea în lege este doar o trăsătură a acesteia.

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat – persoana fizică sau persoană juridică – pe care prima instanță sau instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se găsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune, fiind corespondentul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. anterior.

Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracțiuni, dar și cazul faptei care fusese prevăzută ca infracțiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată.

Fapta neprevăzută de legea penală și fapta care nu constituie infracțiune sunt două noțiuni diferite, tratate distinct în C. pen. anterior (art. 10 lit. b) și 10 lit. d) C. proc. pen.), implicând situații concrete diferite, astfel încât, în opinia Înaltei Curți, nu se poate extinde înțelesul sintagmei „fapta nu e prevăzută de legea penală” și la situația când fapta nu întrunește elementele constitutive prevăzute de lege ale unei infracțiuni, punct de vedere conturat la nivelul jurisprudenței secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ex. Încheierea nr. 131/RC din 25 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) și reconfirmat în Ședința de secție din 20 ianuarie 2015.

Prin urmare, față de considerentele teoretice mai sus prezentate, se observă că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, este în sensul că în situație similară, există infracțiunea de fraudă informatică. Modalitățile alternative ale normei de incriminare privind comiterea infracțiunii de fraudă informatică au ca punct și efect comun două aspecte, pe de o parte fraudarea subiectului pasiv, în sensul prejudicierii acestuia, care nu se poate produce decât prin inducerea în eroare a victimei și al doilea aspect, cel care vizează obținerea unui folos material injust pentru subiectul activ.

În acest sens fiind și Decizia nr. 2106 din 13 iunie 2013, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și în literatura juridică de specialitate, respectiv „modalitatea de introducere a datelor informatice în această procedură, infracțiunea presupune, inserare, înfățișare în format prealabil informatic sau concepte inexistente anterior”.

Așadar, se reține că această modalitate a infracțiunii, se realizează și în cazul în care sunt introduse date informatice false, nereale, pe diverse platforme, așa cum s-a întâmplat și în cauza de față.

Or, în acest context, toate argumentele invocate de către recurentă, în sensul că simpla introducere a datelor informatice nu sunt de natură să producă în sine un prejudiciu în sarcina persoanei vătămate nu poate să denatureze considerentele avute în vedere de legiuitor atunci când a reglementat infracțiunea de fraudă informatică.

Mai mult decât atât, în cadrul acestei căi de atac, nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe reaprecierea probelor, nu se poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu se poate da o nouă apreciere materialului probator și nu se poate stabili o altă situație de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenta-condamnată nu a evidențiat elemente de nelegalitate, în așa măsură încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnată, nu constituie infracțiuni, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond și cu titlu de motive de apel, având drept consecință reevaluarea materialului probator prin prisma întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 302/A din 28 martie 2019, a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori, dată în dosarul nr. x/2017.

Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de fraudă informatică. Recurs respins ca inadmisibil (NCPP, NCP) was last modified: iunie 25th, 2020 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter