Infracţiunea de fals intelectual. Admiterea apelurilor formulate și trimiterea cauzei spre rejudecare (NCP, NCPP, Constituție României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 211/A/2017

NCP: art. 289; NCPP: art. 8, art. 16 lit. f), art. 25 alin. (5), art. 26, art. 27 alin. (2) teza a II-a, art. 275, art. 346 alin. (1), art. 396 alin. (5) și (8), art. 421 alin. (2) lit. b), art. 522 – 526; Constituție României: art. 21 alin. (3)

Din actele cauzei rezultă că inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., constând în aceea că, în calitate de notar, în încheierea de autentificare nr. x din 6.08.2008 a stipulat, în mod necorespunzător, că s-au prezentat în fața sa numiții C. și B., prin care au dat o declarație falsă în sensul renunțării de bună-voie la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în București, str. x, nr. 12A, sector 3, cu număr cadastral x.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 28 octombrie 2015.

Prin încheierea pronunțată la data de 2 decembrie 2015, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, respectiv legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

La termenul de judecată din 23 iunie 2016 inculpata A. a solicitat continuarea procesului penal, administrarea de probe și achitarea sa conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual.

Prin hotărârea atacată instanța de fond a dispus încetarea procesului penal, conform art. 396 alin. (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., fiind împlinit termenul de prescripție.

A lăsat nesoluționată latura civilă.

Ulterior pronunțării hotărârii instanței de fond (22.06.2016) a fost pronunțată Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr. 1.001 din 13 decembrie 2016, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., sunt neconstituționale în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că lăsarea nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală în cazul prevăzut la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., presupune, de plano, repararea prejudiciilor provocate prin săvârșirea infracțiunilor pentru care intervine prescripția răspunderii penale în urma parcurgerii unei proceduri nejustificat de lungi, care presupune mai întâi constituirea persoanei vătămate ca parte civilă în procesul penal, iar, apoi, după pronunțarea hotărârii de către instanța penală a soluției de încetare a procesului penal, parcurgerea procedurii civile.

Așadar, Curtea a considerat că garanțiile procesuale prevăzute la art. 27 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv art. 522 – 526 C. proc. pen., apar ca fiind insuficiente pentru asigurarea dreptului fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând calea de atac exercitată de Parchet și inculpata A., prin prisma deciziei pronunțată de instanța de contencios constituțional și a hotărârii instanței de fond, soluția care se impune este aceea de desființare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se pronunța, deopotrivă, atât asupra laturii penale a cauzei cât și asupra laturii civile.

Nu se impune disjungerea laturii civile de latura penală a cauzei – astfel cum a susținut Parchetul – din cel puțin două motive.

Pe de o parte, disjungerea acțiunii civile constituie o excepție în procesul penal.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 C. proc. pen., instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile, când soluționarea acesteia determină depășirea termenului rezonabil de soluționare a acțiunii penale.

Regula este preluată și în dispozițiile art. 26 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea fiind generată de depășirea unui termen rezonabil, și nu a duratei rezonabile.

În cauză însă, cu privire la soluționarea acțiunii penale, instanța a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție – cercetările în faza de urmărire penală fiind prelungite semnificativ – durata rezonabilă a procedurii nefiind generată astfel de complexitatea probatoriului necesar a fi administrat.

Pe de altă parte, inculpata a solicitat continuarea procesului penal și pronunțarea unei hotărâri de achitare apreciind că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., lipsind latura subiectivă și respingerea acțiunii civile.

Din această perspectivă instanța are obligația de a verifica susținerile inculpatei prin administrarea de probe pentru ca, la finalizarea cercetării judecătorești, să aprecieze dacă, prioritar se impune achitarea inculpatei conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. și doar dacă nu este susținută o astfel de ipoteză să dispună încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție și pronunțarea pe fond asupra laturii civile a cauzei.

Soluția trimiterii cauzei spre rejudecare se impune și din perspectiva dreptului la un proces echitabil. Noțiunea de proces echitabil este definită în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care face trimitere implicită dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv art. 8 din C. proc. pen. Echitatea evocă principiul due process of law. Ea presupune un sens strict, în care echitatea include drepturile apărării și egalitatea armelor dar și un sens larg, în care echitatea evocă ideea de bună justiție, incluzând, în plus, pe lângă celeritatea procedurii, și principii de interes general cât și de interes individual.

Dreptul la un proces echitabil trebuie să se regăsească în conținutul oricărei proceduri, pe toată durata derulării procesului penal, ca o sumă de garanții procedurale acordate nu numai inculpatului dar și celorlalte persoane interesate, a tuturor participanților la proces.

Pe cale de consecință, cum excepția disjungerii acțiunii civile, nu poate fi însușită, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. coroborate cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, va dispune admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpata A. cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.