Infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată. Recurs în casație respins ca nefondat (NCPP, L. nr. 241/2005)

9 mai 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 199

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1/RC/2018

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 448 alin. (1) pct. 1; L. nr. 241/2005: art. 9 alin. (1) lit. b)

Biblioteca Universul Juridic Sintact

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal – și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale – încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) – caz invocat de recurenta inculpată A. în susținerea căii de atac – se constată că acesta nu este incident în cauză.

Prin motivele de recurs formulate, se realizează o analiză a probelor, tinzându-se practic către o schimbare a încadrării juridice dată faptelor (apreciindu-se că faptele reținute în sarcina recurentei inculpate ar fi fost de natură a atrage răspunderea în materia contenciosului administrativ și fiscal, raportat și la valoarea prejudiciului, în mod eronat acestea fiind încadrare în sfera ilicitului penal), ceea ce nu mai este însă posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Ceea ce s-a urmărit prin recursul în casație formulat este, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate, iar nu îndreptarea unei erori de drept.

Având în vedere situația de fapt reținută în cauză, instanța de fond și cea de apel în mod corect au constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Celelalte critici invocate prin motivele scrise formulate în susținerea căii de atac, referitoare la încălcarea de către procuror a competenței prevăzute de lege, precum și la împrejurarea că C. nu s-a constituit parte civilă în cauză, nu pot face obiectul analizei Înaltei Curți, în calea de atac a recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare.

Nici criticile circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), formulate de recurenta inculpată în susținerea căii de atac, nu pot fi primite. Prin motivele scrise ce fundamentează calea de atac, acest caz de recurs în casație a fost invocat cu privire la latura civilă a cauzei. Cu prilejul susținerii orale a motivelor de recurs, apărătorul recurentei inculpate a criticat pedeapsa aplicată acesteia din urmă, apreciind că ar fi trebuit aplicată o sancțiune administrativă, raportat la valoarea prejudiciului. Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident în cauză cazul de recurs în casație menționat, pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată recurentei inculpate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, fiind în limite legii.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1280 din 14 iulie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/101/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată. Recurs în casație respins ca nefondat (NCPP, L. nr. 241/2005) was last modified: mai 7th, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter