Infracţiunea de contrabandă. Respingerea recursului ca nefondat (NCPP, L. nr. 86/2006)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 267/RC/2021

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 433, art. 436 alin. (1) lit. b) și c), art. 438 pct. 7, art. 448 alin. (1) pct. 1; L. nr. 86/2006: art. 270

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosar nr. x/2018, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. („inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”), se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

De asemenea, cazul de casare menționat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În recursul în casație de față, inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat Înaltei Curți pronunțarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv infracțiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, susținând că nu s-a demonstrat cu nicio probă că bunurile deținute de inculpat provin din contrabandă sau că acesta ar fi cunoscut proveniența lor.

Înalta Curte constată că potrivit art. 438 alin. (2) C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate de inculpat și în fața instanței de apel, iar prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Constanța a analizat aceste critici și a apreciat că nu sunt întemeiate.

În recursul în casație formulat, inculpatul, prin apărător susține că nu s-au analizat elementele de tipicitate ale infracțiunii de contrabandă asimilată și nu s-a dovedit nici că ar fi cunoscut că bunurile deținute ar fi provenit din contrabandă, nici că ar fi fost destinate săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

În esență, se susține că pentru existența infracțiunii de contrabandă asimilată este necesar: fie să se cunoască proveniența bunurilor ca fiind din contrabandă, fie să fie destinate săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Examinând decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se constată că dispozițiile legale menționate nu sunt incidente în cauză.

Astfel, critica constând în aceea că instanța de apel nu a analizat toate motivele de nelegalitate și netemeinicie și totodată că nu a expus argumentele în baza cărora aceste apărări sunt neîntemeiate nu se încadrează în cazul de casare indicat de recurent, aspectele putând fi analizate eventual în celelalte căi extraordinare de atac reglementate.

Referitor la susținerea recurentului potrivit cu care nu ar fi întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de contrabandă asimilată, întrucât nu a cunoscut că bunurile deținute ar fi provenit din contrabandă și nici că ar fi fost destinate săvârșirii infracțiunii de contrabandă, Înalta Curte apreciază în mod asemănător că raportat la această afirmație nu sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sens în care se prezintă următoarele argumente:

Potrivit art. 270 din Legea nr. 86/2006:

(1) Introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracțiune de contrabandă și se pedepsește potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, asimilată infracțiunii de contrabandă, este unul complex deoarece apără atât regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului consolidat al statului, cât și regimul frontierei de stat.

Ca și în cazul infracțiunii de contrabandă în variantele normative prevăzute de art. 270 alin. (1) și art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din aceeași lege, se urmărește sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Din analiza textelor de incriminare menționate mai sus se observă că în situația infracțiunii asimilate de contrabandă menționată la alin. (3) nu se prevede cerința ca subiectul activ să cunoască că bunurile sau mărfurile provin din săvârșirea unei infracțiuni de contrabandă, textul folosind doar termenul generic de contrabandă.

Înalta Curte constată că legiuitorul incriminează ca modalități alternative ale elementului material acțiunile de deținere și de transport, acțiuni care sunt fără dubiu demonstrate de probatoriul aflat la dosar.

Astfel, în urma probatoriului administrat în cauză Curtea de Apel a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, reținându-se că, la data de 22.03.2016, a deținut și transportat 4 cutii a câte 20 kg de cărbuni, proveniență Indonezia și 99 de pungi, a câte 1 kg cu aromă pentru narghilea, proveniență Statele Arabe Unite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. (3) din legea nr. 86/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Arătăm că instanța de apel a ajuns la concluzia că recurentul cunoștea că bunurile provin din contrabandă în baza materialului probator administrat în cauză.

Pentru a se ajunge la o concluzie contrară Înalta Curte ar fi obligată să reanalizeze întreg materialul probator, ceea ce nu este posibil în calea de atac a recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală, fapta întrunește elementele de tipicitate prevăzute de normele de incriminare, realizându-se o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune.

Referitor la recursul în casație formulat de inculpatul A. cu privire la latura civilă a cauzei;

Înalta Curte, constată că prevederile art. 436 alin. (1) lit. b) și c) din C. proc. pen. recunosc capacitatea procurorului, inculpatului, părții civile și părții responsabile civilmente de a exercita calea extraordinară de atac a recursului în casație cu privire la latura civilă.

Totodată, se observă că, prin raportarea acestor din urmă dispoziții procedurale la prevederile art. 438 din C. proc. pen., se restrânge capacitatea părților privind calea extraordinară de atac a recursului în casație cu privire la latura civilă, prin neprevederea expresă a unui caz în care se poate face recurs în casație cu privire la acest aspect.

Motivele de recurs în casație prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. vizează: nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; încetarea în mod greșit a procesului penal; lipsa constatării sau constatarea greșită a grațierii pedepsei aplicate inculpatului și aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs în casație incidența, în cauză, a dispozițiilor referitoare la modul de soluționare a laturii civile.

Motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosar nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.