Infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Recurs respins ca nefondat (NCPP, NCP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 98/RC/2019

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 438 alin. (1), art. 448 alin. (1) pct. 1; NCP: art. 336 alin. (1)

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Se constată că inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10, a condus pe drumurile publice autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 1,31 gr.‰.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut că fapta reținută în sarcina sa este contravenție, întrucât, la momentul conducerii autoturismului x, cu număr de înmatriculare x, se afla în faza de absorbție a alcoolului, împrejurare față de care nu se poate stabili retroactiv alcoolemia la momentul producerii accidentului.

Înalta Curte constată că art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin Decizia nr. 732/2014 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a reținut că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională. S-a considerat că sintagma menționată lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale.

Curtea Constituțională a constatat că „îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale mai sus menționate”.

Se constată că instanța de fond a reținut alcoolemia de 1,31 gr.‰ la ora producerii accidentului, respectiv la 21:10, valorificând varianta a II-a a concluziilor raportului de expertiză, nu la momentul prelevării mostrelor biologice, la ora 22:15, când alcoolemia era de 1,20 gr.‰ (prima probă) sau la ora 23:15, când alcoolemia era de 1,10 gr.‰ (a doua probă).

Prin urmare, apărările recurentului-inculpat, în sensul că valoarea alcoolemiei nu a fost corect stabilită nu vizează sintagma declarată neconstituțională din textul de incriminare, ci aprecierea probelor administrate în cauză, cu consecințe asupra temeiniciei situației de fapt reținute de către instanța de apel, nu a legalității soluției pronunțate.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că recurentul-inculpat se afla la momentul producerii accidentului auto din data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10 în faza de absorbție a alcoolului, precum și a celor care au determinat stabilirea valorii alcoolemiei inculpatului la acest moment, nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat A. a condus pe drumurile publice, la data de 23.10.2015, ora 21:10, autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.