Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.074 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 98/RC/2019
NCPP: art. 275 alin. (2) şi (6), art. 438 alin. (1), art. 448 alin. (1) pct. 1; NCP: art. 336 alin. (1)
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Se constată că inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10, a condus pe drumurile publice autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 1,31 gr.‰.
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa este contravenţie, întrucât, la momentul conducerii autoturismului x, cu număr de înmatriculare x, se afla în faza de absorbţie a alcoolului, împrejurare faţă de care nu se poate stabili retroactiv alcoolemia la momentul producerii accidentului.
Înalta Curte constată că art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Prin Decizia nr. 732/2014 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională. S-a considerat că sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.
Curtea Constituţională a constatat că „îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate”.
Se constată că instanţa de fond a reţinut alcoolemia de 1,31 gr.‰ la ora producerii accidentului, respectiv la 21:10, valorificând varianta a II-a a concluziilor raportului de expertiză, nu la momentul prelevării mostrelor biologice, la ora 22:15, când alcoolemia era de 1,20 gr.‰ (prima probă) sau la ora 23:15, când alcoolemia era de 1,10 gr.‰ (a doua probă).
Prin urmare, apărările recurentului-inculpat, în sensul că valoarea alcoolemiei nu a fost corect stabilită nu vizează sintagma declarată neconstituţională din textul de incriminare, ci aprecierea probelor administrate în cauză, cu consecinţe asupra temeiniciei situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel, nu a legalităţii soluţiei pronunţate.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că recurentul-inculpat se afla la momentul producerii accidentului auto din data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10 în faza de absorbţie a alcoolului, precum şi a celor care au determinat stabilirea valorii alcoolemiei inculpatului la acest moment, nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat A. a condus pe drumurile publice, la data de 23.10.2015, ora 21:10, autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A..
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.
