Infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Recurs respins ca nefondat (NCP, NCPP)

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 87/RC/2019

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 396 alin. (10), art. 433, art. 434, art. 438, art. 448 alin. (1) pct. 1; NCP: art. 60, art. 61, art. 137, art. 336 alin. (1)

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei „în condiţiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Referitor la recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte reaminteşte că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., este incident în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepsei prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.

De asemenea, constituie motiv de casare stabilirea pedepsei sub sau peste limitele prevăzute de lege în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante şi, respectiv a circumstanţelor agravante sau nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de lege pentru stabilirea pedepsei în caz de pluralitate de infracţiuni ori infracţiune continuată.

Cazul de casare analizat poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Inculpatul a susţinut că infracţiunea prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă, situaţie în care, conform art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 180 şi 300 zile-amendă, iar ca urmare a reducerii cu o pătrime, prin aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aceste limite sunt cuprinse între 135 şi 225 zile-amendă.

În concluzie a solicitat, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, şi, în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei amenzii aplicate invocând drept caz al recursului în casaţie cel prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constă că pedeapsa stabilită inculpatului – de 6.000 RON amendă penală al cărei cuantum se compune din 200 zile amendă a câte 30 de RON pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului se situează în limite prevăzute de lege, ca urmare a reducerii cu o pătrime, prin aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aceste limite fiind cuprinse între 135 şi 225 zile-amendă.

După cum se poate observa, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat, cazul de casare respectiv vizând numai ipoteza în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a realizat, pedeapsa fiind în limite legale.

Totodată, pe calea recursului în casaţie se examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 767 din 17 septembrie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.