Infracţiunea de abuz în serviciu comisă de către un executor judecătoresc. Neafişarea publicaţiei de vânzare silită a imobilului la sediul imobilului care urma a se vinde silit

1 iul. 2022
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 429
  • Legea nr. 1/2005: art. 117 alin. (1)
  • Legea nr. 1/2005: art. 120 alin. (1)
  • Legea nr. 1/2005: art. 44 alin. (1)
  • Legea nr. 109/1996: art. 160
  • Legea nr. 109/1996: art. 177
  • Legea nr. 109/1996: art. 92 alin. (1)
  • Legea nr. 109/1996: art. 93 alin. (2)
  • Legea nr. 109/1996: art. 96 alin. (1) şi (2)
  • Legea nr. 36/1995: art. 45
  • NCP: art. 246
  • NCP: art. 290
  • NCP: art. 291
  • NCP: art. 295
  • NCP: art. 297
  • NCP: art. 308
  • NCP: art. 38 alin. (1)
  • NCP: art. 48
  • NCP: art. 5
  • NCPP: art. 16 lit. b)
  • NCPP: art. 25 alin. (5)
  • NCPP: art. 286 alin. (2)
  • NCPP: art. 328
  • NCPP: art. 329
  • NCPP: art. 504 alin. (3)

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. x/P/2009 din 27.10.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., pentru săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu prev. de disp. art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. B., pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. și delapidare prev. de art. 295 C. pen. în cond. art. 308 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. și complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen. S.C. B. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. și complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 293/A din 9 noiembrie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței, conform art. 329 C. proc. pen., trebuie să cuprindă în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: datele vizând organul judiciar emitent, data întocmirii și numele procurorului, datele referitoare la fapta care a făcut obiectul urmăririi penale, reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, motivele de fapt și de drept care au determinat soluția de trimitere în judecată, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, propunerea de luare, menținere, revocare sau înlocuire a unei măsuri preventive, date referitoare la măsurile asigurătorii, propunerea de luare a unei măsuri de siguranță cu caracter medical, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei.

Un aspect important sub aspectul reținerii de către procuror a comiterii infracțiunii de abuz în serviciu de către executorul judecătoresc A., cu sublinierea expresă că acesta a reieșit din cercetarea judecătorească, nefiind reținut în rechizitoriu, este că se constată că executorul judecătoresc A. nu a afișat publicația de vânzare silită a imobilului la sediul imobilului care urma a se vinde silit, astfel cum era obligat prin dispozițiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ., în acest sens fiind declarațiile chiriașilor din imobilul L., precum și înscrisurile aflate la dosar, existând dovezi de comunicare a acestei publicații de vânzare doar către Judecătoria Constanța, G., Primăria Constanța și Biroul Executorului Judecătoresc A.

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

În literatura juridică se afirmă hotărât că rechizitoriul este singurul tip de act în care se poate materializa dispoziția de trimitere în judecată, chiar dacă acesta este un act complex care poate îngloba mai multe acte de dispoziție sau mai multe învinuiri. Rechizitoriul este un act cu conținut prestabilit de art. 328 C. proc. pen., iar dispoziția principală și obligatorie este trimiterea în judecată care fixează totodată și limitele judecății.

Este adevărat că se poate vorbi și despre neregularități ale rechizitoriului, care pot fi intrinseci, dacă privesc forma și conținutul rechizitoriului (dintre neregularitățile intrinseci cele mai importante sunt cele de conținut, care împiedică stabilirea limitelor judecății) sau extrinseci (de exemplu, absența mențiunii verificării sub aspectul legalității, întocmirea rechizitoriului de un procuror necompetent). Însă, doar în situația în care sunt necesare completări ale rechizitoriului care nu se referă la stabilirea limitelor judecății, cum ar fi, de exemplu, cuantumul cheltuielilor judiciare, precizările cu privire la măsurile asiguratorii luate, etc., dacă s-au omis aceste mențiuni din cuprinsul actului de sesizare, este posibilă formularea în scris a unor precizări referitoare la acestea.

Cert este că o formă de acuzație penală „remediată” nu poate fi acceptată, aceasta nu trebuie să fie diferită de rechizitoriu și acuzația concretă inițiale, să se refere în consecință la alte forme (sau și la alte forme) de acuzații. Procurorul în timpul judecării cauzei, și cu atât mai mult în căile de atac, nu poate emite un „nou rechizitoriu”, diferit de cel emis inițial, care să privească și alte fapte decât cele arătate în rechizitoriul inițial, alte forme de vinovăție sau alți inculpați decât cei trimiși în judecată prin actul de sesizare.

Mai mult, împrejurarea că executorul judecătoresc A. nu a afișat publicația de vânzare silită a imobilului la sediul imobilului care urma a se vinde silit, astfel cum era obligat prin dispozițiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ., în acest sens fiind de altfel declarațiile neechivoce ale chiriașilor din imobilul L., audiați expres în faza apelului, precum și înscrisurile aflate la dosar, existând dovezi de comunicare a acestei publicații de vânzare doar către Judecătoria Constanța, G., Primăria Constanța și Biroul Executorului Judecătoresc A., este o chestiune juridică ce îndeobște este invocată și dezbătută în cadrul unor contestații la executare civile promovate de persoanele interesate.

În aceste condiții, subiectul juridic central asupra căruia stăruie acuzația și trebuie astfel să facă obiectul unor deslușiri și din partea instanțelor de judecată derivă din împrejurarea că executorul judecătoresc A. (și de aici întreaga ramificație infracțională privind pe toți ceilalți inculpați) și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a procedat la executarea silită a imobilului L., din mun. Constanța, în absența oricărui înscris care să ateste dreptul de proprietate al G. societate M. de F. de gradul I Constanța, fostă K. Constanța, în Dosarul de executare silită nr. x/2006, executare silită finalizată cu licitația imobiliară care a avut loc la data de 3 decembrie 2007.

De altfel, de remarcat este Sentința penală nr. 51F din 20 mai 2008 a Curții de Apel Pitești unde o abordare juridică similară a vizat Complexul „Hanul BBB.”, s-au stabilit următoarele:

Actul de trimitere în judecată a reținut:

La data de 20 iunie 2003, după ce inculpații B. și H. (președinte și, respectiv, contabil șef la K. Constanța) au modificat (prin aplicarea pastei corectoare) Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973 și Autorizația pentru executare de lucrări nr. x din 6 octombrie 1974, în sensul că radiind înscrierea „DDD.” au înscris „Hanul BBB.”, apoi, în înțelegere cu inculpații EEE. și FFF., administratori la S.C. „GGG.” S.R.L. Constanța (care închiriaseră imobilul respectiv), au perfectat actele de transfer a proprietății către S.C. „GGG.„ S.R.L. Constanța, întocmind factura nr. x și actul sub semnătură privată; actele respective le-au folosit la Biroul notarial al notarului public HHH., pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului de la K. Constanța la S.C. „GGG.” S.R.L. În plus, cei patru inculpați au declarat, în fața notarului, în mod nereal primirea integrală a prețului, cauzând, astfel, un prejudiciu părții civile E. Constanța de 1.251.934.000 RON ROL.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Pitești sub nr. x/2005, iar prin Sentința penală nr. 30/F din 11 aprilie 2006, a fost soluționată prin condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Prima instanță a reținut că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, cauzând, prin înșelăciune, părții civile E. Constanța, un prejudiciu de 1.251.934.000 RON ROL, prin vânzarea nelegală către S.C. „GGG.” S.R.L. Constanța, ai căror administratori erau inculpații EEE. și FFF., a complexului turistic „Hanul BBB.”.

Urmare recursurilor formulate de inculpații EEE., B., H., FFF. și HHH. la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 5392 din 20 septembrie 2006, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești, reținându-se, printre altele:

„nu a fost lămurită problema titlului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul actului de înstrăinare” (…) „la termenul din 21 februarie 2006, s-a solicitat de apărare, între altele, ca expertul să lămurească aspectul privind actele de proprietate, dar cererea nu a fost încuviințată. Instanța de fond, deliberând asupra cauzei, a admis punctul de vedere al E. Constanța, fără a examina apărările inculpaților cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului și nici concluziile raportului de expertiză, sub acest aspect ignorându-le pur și simplu”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Dispozițiile deciziei de casare au fost aduse la îndeplinire de către instanța de trimitere, respectiv Curtea de Apel Pitești, prin efectuarea unei expertize, inițial de către expertul III. și completată (datorită pierderii calității de expert a acestuia) de către expertul JJJ.

Examinând probatoriul administrat în cauză, pe întreg ciclu procesual, Curtea reține următoarele:

Inculpatul B. a fost președinte al K. Constanța, iar H., contabil șef la aceeași unitate. Inculpații EEE. și FFF. erau administratori ai S.C. „GGG.” S.R.L. Constanța; în plus, inculpata FFF. făcea parte și din consiliul de administrație al K. Constanța iar EEE. era salariat la unitatea cooperatistă.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Decretul-lege nr. 67/1990, privind organizarea și funcționarea cooperației de F. și de credit, la data de 18 mai 1992, prin protocol, E. Constanța – succesoare de drept a JJ. Constanța transmite din patrimoniul său în administrare către K. Constanța mai multe imobile, printre care și Complexul comercial „BBB.”.

Complexul „Hanul BBB.” era proprietatea JJ. Constanța și a fost realizat în mai multe etape, începând cu anul 1969, inițial fiind construit un magazin cu bufet iar apoi ajungându-se la finalizarea unor construcții cu destinație specială. Sub acest aspect E. Constanța a prezentat Autorizația nr. x din 7 octombrie 1969, pentru executare de lucrări și procesul-verbal de recepție finală din 12 septembrie 1970. Astfel, deși documentele respective se referă, primul la „amenajare” iar secundul la „remediere lucrări”, acestea relevă dreptul de proprietate pe care E. îl avea asupra hanului „BBB.”, deoarece în mod logic nu ar fi făcut atare lucrări, în mod gratuit, la o construcție care nu-i aparținea; în plus, construcția imobilului de către acesta era o stare de fapt care a fost dovedită în cauză.

Potrivit protocolului întocmit pe baza reglementărilor de la acea dată, K. Constanța avea obligația achitării impozitelor și a taxelor aferente clădirilor preluate în administrare inclusiv a taxei de folosință a terenului, teren care era și a rămas în continuare proprietatea Primăriei municipiului Constanța.

De asemenea, în baza protocolului, pe durata administrării imobilului, K. Constanța dobândea dreptul de a închiria unele din spații pentru a-și acoperi cheltuielile rezultate din impozite și taxe aferente precum și participarea cu anumite fonduri cu susținerea unor acțiuni comune organizate de E. Constanța, în domeniile social, de formare și perfecționare a pregătirii profesionale, de întrajutorare cooperatistă, de investiții și de asistență de specialitate.

În anul 2003, hanul „BBB.” funcționa ca o unitate de alimentație publică prosperă și, cu toate acestea, la data de 18 iunie 2003, Consiliul de Administrație al K. Constanța condus de inculpatul B. – președinte, ia în discuție cererea formulată de S.C. „GGG.” S.R.L. Constanța de cumpărare a hanului „BBB.”.

Astfel, ca urmare a intervențiilor făcute de B. și H. (asociată la S.C. „GGG.” S.R.L. Constanța) se aprobă, de principiu, vânzarea imobilului, deși aveau cunoștință că nu există acte de proprietate nici pentru imobil și nici pentru teren, cu încălcarea dispozițiilor date de Q. București – Direcția de Control Financiar, în care se precizează:

„art. 8 – pentru fiecare activ care se propune pentru vânzare se va elabora o documentație tehnico-economică: art. 12 – „organizațiile și unitățile cooperatiste deținătoare de active, au obligația publicării anunțului de vânzare în revista cooperației de F., într-un ziar de mare tiraj, într-un ziar local, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru licitație” art. 16 – „organizația sau unitatea cooperatistă are obligația de a afișa la sediul său precum și la locul activului scos la vânzare publicația de vânzare, precizând data, ora și locul desfășurării vânzării”.

Toate aceste dispoziții au fost încălcate de către cei patru inculpați, astfel că în niciun moment nu s-a dorit a se organiza, în mod transparent, licitație pentru vânzarea activului respectiv iar totul s-a făcut în mod ocult.

Prin urmare, inculpații B., în calitatea sa de președinte, și H., în calitate de contabil șef la K. Constanța, deși cunoșteau că nu dețin acte de proprietate pentru „Hanul BBB.” au emis, la data de 20 iunie 2003, factura fiscală nr. x, prin care înstrăinau imobilul „AAA.” inculpaților EEE. și FFF., asociați ai S.C. “GGG.” S.R.L. Constanța, pentru suma de 150.000 RON ROL, sumă modică în raport de valoarea imobilului.

Tot la data de 20 iunie 2003, inculpații B., H., EEE. și FFF., primii doi în calitate de vânzători, iar ceilalți în calitate de cumpărători, încheie un alt act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect imobilul „Hanul BBB.” (suprafață construită, anexă, grup sanitar, magazie) precum și suprafața de 970,09 m.p. teren aflat nu în proprietatea lor ci în proprietatea Primăriei municipiului Constanța. În actul respectiv se face precizarea că prețul vânzării rămâne la suma de 150.000.000 RON ROL, conform facturii nr. x din 20 iunie 2003, dar plata sumei se va efectua în rate până la data de 31 decembrie 2003, cu posibilitate de prelungire. Acest act a fost înregistrat atât în contabilitatea K. Constanța cât și în cea a S.C. „GGG.” S.R.L. Constanța.

Inculpații, dându-și seama că pentru întocmirea documentației la cartea funciară nu este suficient actul sub semnătură privată întocmit, au hotărât să-l întocmească în formă autentică, apelând la serviciile unui notar public.

Deoarece cunoșteau că la notarul public trebuie să prezinte acte de proprietate a bunului ce urma a fi vândut, la data de 20 iunie 2003, inculpații B. și H., având cunoștință de faptul că în arhiva K. Constanța se află documente privind proprietatea asupra imobilului din DDD., s-au hotărât să le falsifice și în care să menționeze în loc de Complexul comercial „DDD.”, hanul „BBB.”.

Astfel, identificând în arhiva cooperativei Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973, prin care se transmitea din administrarea municipiului Constanța în folosința Uniunii Județene a Cooperației de F. Constanța, terenul proprietate de stat în suprafață de 2614 m.p., situat în perimetrul construibil al municipiului Constanța – DDD., cei doi inculpați, prin aplicarea pastei corectoare, au înscris pe acest document în locul „DDD.”, „Cartierul Piața BBB.” . Tot astfel, inculpații au identificat în arhiva cooperativei și Autorizația pentru executări de lucrări nr. x din 6 octombrie 1974, eliberată pentru Complexul comercial „DDD.”, falsificând-o, tot prin aplicarea pastei corectoare, în sensul că în loc de „DDD.” au înscris „BBB.” . La fila x din volumul III se află copia Autorizației pentru executare de lucrări nr. x, care fusese întocmită corect pentru complexul comercial „DDD.”, falsul neputând fi contestat.

Inculpații B. și H., după falsificarea celor două documente, împrejurare cunoscută și de inculpații EEE. și FFF., s-au deplasat, toți patru, la Biroul notarului public HHH., din orașul Ovidiu, unde au prezentat documentele falsificate și au solicitat autentificarea tranzacției Complexului „Hanul BBB.”, declarând, astfel, necorespunzător situația juridică a imobilului, inclusiv darea și primirea integrală a prețului.

În aceste condiții, notarul public HHH. a autentificat actul, prin care se menționa că se transmite în proprietate de la vânzătorul K. Constanța la cumpărătorul S.C. „GGG.” Constanța, atât imobilul – Complexul „BBB.” cât și terenul care, de fapt, era proprietatea Primăriei municipiului Constanța.

Complexul comercial, așa cum s-a precizat, este folosit din anul 2000 de către S.C. „GGG.” S.R.L. Constanța, ca unitate de alimentație publică., ale cărui beneficii sunt însușite de asociații EEE. și FFF.

În drept, faptele inculpaților B. și H. realizează conținutul infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., în sensul că au falsificat Decizia nr. 209/1973 și Autorizația pentru executare de lucrări nr. x, privind imobilul din DDD.; art. 291 C. pen., constând în folosirea celor două acte falsificate la notarul public; art. 292 C. pen., prin declarații nereale făcute notarului public, privind plata integrală a prețului; art. 215 alin. (2) C. pen., constând în inducerea în eroare a părții civile E. Constanța, prin vânzarea bunului proprietatea acesteia.

Faptele inculpaților EEE. și FFF. realizează, în drept, conținutul infracțiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., în sensul că deși aveau cunoștință de faptul că inculpații B. și H. falsificaseră cele două documente privind Complexul comercial „DDD.”, le-au folosit la notarul public; art. 292 C. pen., constând în declarații necorespunzătoare adevărului privind plata integrală a prețului; art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., constând în actele de complicitate la infracțiunea de înșelăciune săvârșite de inculpații B. și LLL.

Organul de urmărire penală a imputat notarului public încălcarea dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 36/1995, privind notarii publici și activitățile notariale, precum și art. 70 din Regulamentul pentru aplicarea acestei legi, în sensul că a procedat la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, prin încălcarea obligațiilor de serviciu, nepretinzând prezentarea de către inculpați a titlurilor de proprietate pentru imobil, dând, astfel, posibilitatea vânzătorului să prezinte documente cu un conținut falsificat.

Conceptul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este dat de art. 246 C. pen., și constă în „fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează vătămarea intereselor legale ale unei persoane”.

Din conținutul textului rezultă că infracțiunea de abuz în serviciu nu se poate săvârși decât cu forma de vinovăție a intenției directe, caracterizată prin scopul urmărit, concluzie desprinsă din folosirea în text a sintagmei „cu știință”.

Revenind la speță, din niciun act al dosarului nu rezultă că notarul public HHH. a avut cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre inculpații B., H., EEE. și FFF., pentru a vinde un bun care nu le aparținea. Sub acest aspect, declarațiile tuturor inculpaților sunt univoce, în sensul că nu au cunoscut-o înainte pe inculpata HHH. și că au mers la biroul acesteia, pur și simplu, căreia nu i-au adus la cunoștință decât faptul că vor să încheie în formă autentică actul de vânzare-cumpărare.

Notarului public i s-au prezentat de către părți actele privind imobilul „Hanul BBB.” și, chiar dacă acestea fuseseră falsificate, împrejurarea respectivă nu putea fi observată de către notar, din moment ce nu cunoștea manoperele frauduloase ale inculpaților.

Nu se poate imputa notarului public încălcarea dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 36/1995 și art. 70 din regulamentul de aplicare al acestei legi, din moment ce în mod obiectiv acesta nu putea să deslușească raporturile reale dintre părți, cu privire la actul pe care vor să-l încheie și scopul pe care acestea îl urmăresc, așa cum prevăd dispozițiile art. 45 din legea citată.

Prin urmare, neconstatându-se îndeplinită condiția privind latura subiectivă a săvârșirii faptei „cu știință” (intenție directă caracterizată prin scopul urmărit), evident, notarului public nu-i poate fi imputată săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, motiv pentru care se va dispune achitarea în temeiul textului pre-citat.

Situația de fapt a fost dovedită cu probele administrate în cauză pe întregul ciclu procesual.

Inculpații B., H., EEE. și FFF. au contestat calitatea de proprietar a E. Constanța. Dimpotrivă, atare acte de proprietate există în favoarea E., exemplificând Autorizația pentru executare de lucrări nr. x din 7 octombrie 1969 și procesul-verbal de recepție din 12 septembrie 1970, la care s-a făcut referire, lucrări care nu puteau fi executate decât de către un proprietar sau de către o persoană care are o legătură juridică cu bunul respectiv.

Faptul că imobilul figurează, așa cum se menționează în rapoartele de expertiză, în evidențele contabile ale K. Constanța nu-i conferă dreptul de proprietate asupra acestuia, din moment ce deținea imobilul în baza protocolului încheiat cu E. la 18 mai 1992. Tot astfel, împrejurarea că parte din imobil a fost închiriată de K. Constanța, S.C. „GGG.” S.R.L. Constanța și că, aceasta din urmă a efectuat anumite lucrări de reparații, nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost și rămâne pe mai departe în favoarea E. Constanța. Lucrările respective au fost efectuate în baza protocolului încheiat și, ca o compensație pentru folosirea lui și încasarea beneficiilor de către K. Constanța. Însuși expertul (JJJ.) precizează că în evidența K. Constanța nu se găsesc acte de proprietate – gen autorizații de construire, procese-verbale de recepție finală, facturi, contracte de vânzare-cumpărare etc. Precizează, însă, expertul că imobilul figurează în patrimoniul K. Constanța și este înregistrat la toate organele competente, situație dovedită cu bilanțul contabil la 31 decembrie 1995; evidența în listele de inventariere de la acea dată și declarații de impunere, taxe și impozite, astfel că, se susține în raportul de expertiză că bunul ar fi proprietatea K. Constanța. Această concluzie este în contradicție cu actele depuse la dosar, nerezultând din niciun document că unitatea cooperatistă – K. Constanța este proprietara imobilului înstrăinat.

În concluzie, inculpații B. și H. au vândut un bun care nu aparținea în proprietate K. Constanța, evident, în înțelegere frauduloasă cu inculpații EEE. și FFF., care aveau interese în dobândirea acestui bun. De fapt, interesele erau nu numai ale inculpaților EEE. și FFF. ci și ale inculpaților B. și H., ultima fiind chiar asociată în S.C. „GGG.” S.R.L., cumpărătoarea. Nu este lipsită de semnificație împrejurarea că așa-numita vânzare s-a făcut la un preț foarte mic, rezultând, și sub acest aspect, dorința inculpaților de a obține avantaje pe căi necinstite.

Prin înțelegerea frauduloasă a celor 4 inculpați, partea civilă E. Constanța a fost prejudiciată cu imobilul ce a făcut obiectul vânzării frauduloase.

Ca atare, sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea de Apel a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., restabilirea situației anterioare, prin repunerea părții civile E. Constanța în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor, respectiv în cea de proprietară a Complexului „Hanul BBB.” Constanța; anularea actelor falsificate.

În abordarea subiectului juridic vizând problematica proprietății asupra imobilului ce a făcut obiectul executării silite, Înalta Curte de Casație și Justiție pornește de la concluziile primei instanțe raportat la acest subiect, pe care le va dezvolta în continuare:

„E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța nu este continuatoarea fostei Federale Județene a K. Constanța, singura organizație rezultată din organizarea acesteia în baza Legii nr. 1/2005 fiind Uniunea Județeană a Cooperației de F. Constanța.

– Societate M. de F. de grad II – Constanța nu a preluat, în proprietate, niciun bun imobil de la fosta Federală Județeană a K. Constanța, toate bunurile existente la data reorganizării fostei Federale Județene în patrimoniul acesteia fiind preluate, în patrimoniu, cu titlu de proprietate de către Uniunea Județeană a Cooperației de F. Constanța.

– Societate M. de F. de grad II – Constanța a preluat de la noua Uniune Județeană a Cooperației de F. Constanța bunuri în folosință, conform contractului de comodat încheiat între cele două organizații cooperatiste.

Hotărârea olografă nr. 2 din 17.03.2005, Protocolul din data de 01.09.2005, protocolul din data de 18.05.1992 și Protocolul din data de 30.08.2000 (asupra celor din urmă Ministerul Public chiar a insistat în motivele de apel scrise ca fiind documente concludente în materie de stabilire a proprietății) sunt înscrisuri ce nu constituie dovezi indubitabile ale pretinsului drept de proprietate pe care E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța l-ar deține asupra imobilului L.

Procesul de retragere al K. Constanța din fosta Federală Județeană a K. Constanța și deci dezafilierea acesteia de la fosta organizație cooperatistă nu a avut loc cu titlu definitiv.

La data afilierii K. Constanța la fosta Federală Județeană a K. nu s-au predat bunuri imobile către K. Constanța, imobilul L. fiind scriptic la acea dată în patrimoniul fostei Cooperative de F. oraș Constanța, reorganizată în K. Constanța și ulterior în G. Societate M. de F. de Gradul I – Constanța.

Din anul 1980 imobilul L. s-a aflat înregistrat, ca activ incorporal, în evidențele contabile și de gestiune ale fostei Cooperative de F. oraș Constanța, reorganizată în K. Constanța și ulterior în G. Societate M. de F. de Gradul I – Constanța, fiind înscris, potrivit art. 160 din Legea nr. 109/1996, în partea indivizibilă a cooperativei de F. menționată, dispoziție legală care creează o prezumție de proprietate cu privire la bunurile imobile evidențiate în înregistrările contabile la data de 31.12.1995.

Constanța a parcurs toate procedurile instituite de Legea nr. 109/1996 privind reorganizarea în baza acestui act normativ, existând toate înregistrările la toate instituțiile financiare și judecătorești impuse pentru constituirea sa în mod legal.

La data de 07.03.2005, data reorganizării fostei Federale Județene a K. Constanța, în patrimoniul acesteia nu se afla imobilul L., acesta fiind în patrimoniul K. Constanța, ca activ incorporal.

Nu a existat niciun demers judiciar de revendicare a imobilului L. de la K. Constanța nici de E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța și nici de Uniunea Județeană a Cooperației de F. Constanța, organizație cooperatistă care a preluat întregul patrimoniu al fostei Federale Județene a K. Constanța.

În cauza de față E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța a pretins că este proprietarul imobilului L., însă prin Sentința civilă nr. 4417/03.03.2011 pronunțată de Judecătoria Constanța s-a reținut că din înscrisurile depuse la dosar și în lumina prevederilor Legii nr. 1/2005, nu rezultă că, la data încheierii actului de adjudecare, contestatoarea E. ar fi avut calitatea de proprietar al bunului. De asemenea, s-a reliefat că deși E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța a invocat că, urmare a reorganizării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2005, a preluat activul și pasivul fostei Federale Județene și conform Legii nr. 109/1996, urmare a dezafilierii Cooperativei de F. Constanța bunul a rămas în proprietatea E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, fiind parte a fondului indivizibil, instanța civilă a constatat că aceasta nu a probat susținerile întrucât, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei neputându-se stabili că urmare a reorganizării urmate de dezafiliere imobilul ar fi în proprietatea E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 22/COM/12.05.2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în același dosar, s-a admis apelul formulat de E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, stabilindu-se că, deși nu se poate determina cu certitudine dacă imobilul se regăsește în proprietatea E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, totuși aceasta se legitimează cel puțin ca titular al unui drept de administrare asupra bunului. Pentru a reține astfel, instanța civilă a avut în vedere contractele de închiriere încheiate între E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța în calitate de locator și Societatea M. de F. Tomis. Ulterior însă, în contractele încheiate de Societatea M. de F. Tomis cu persoanele fizice care ocupau spațiile locative din imobilul L., calitatea de proprietar și de locator este reclamată de AA. Constanța, rezultată din reorganizarea în baza Legii nr. 1/2005 a fostei Federale Județene.

Nu s-au avut în vedere de instanța civilă în calea de atac a apelului toate actele de reorganizare ale fostei federal, nu s-a indicat niciun act decizional al AA. Constanța care să dea în administrare imobilul L. către E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța pentru ca aceasta, în absența unui drept de proprietate, să dobândească un drept de administrare la care face trimitere instanța civilă.

Ulterior, în calea de atac a recursului se stabilește cu titlu irevocabil că prin încheierea din 29.01.2009 a OCPPI Constanța s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept de cumpărare în favoarea S.C. B. S.R.L., data de la care începe să curgă termenul de 15 zile pentru promovarea contestației la executare. Instanța de recurs s-a pronunțat în acest sens urmare a faptului că E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța nu a reușit să își dovedească dreptul pretins, respectiv cel de proprietar asupra bunului sau de titular al altui drept real.

Cert este că, începând din anul 1980, imobilul L. a figurat în evidența contabilă a G. Societate M. de F. de Gradul I – Constanța, sub diferitele denumiri pe care le-a avut, evidență contabilă care creează o prezumție de proprietate în favoarea acesteia. Totodată, s-a realizat declararea bunului la Serviciul de Taxe și Impozite, încă din momentul în care a fost preluat, în anul 1980 și s-a plătit continuu impozit pentru acesta.

Înregistrarea contabilă s-a realizat cu bună-credință.

Totodată, întreaga procedură prin care imobilul a fost înregistrat în evidența contabilă a fost publică, conform reglementărilor legale, efectuându-se mențiunile corespunzătoare la autoritățile financiare, la autoritățile judiciare, respectiv instanțe judecătorești, la momentul reorganizării în anul 1996, la Oficiul Registrului Comerțului și la autoritățile financiare.

Înscrisurile care au fost prezentate de către E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, și care ar fi făcut dovada că asupra bunului respectiv K. Constanța ar fi avut un alt drept decât cel de proprietar și care ar fi atestat că E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța ar fi fost proprietarul bunului nu sunt concludente.

Inculpatul B. a devenit Președinte al K. Constanța abia în anul 2002, data până la care s-a realizat înregistrarea imobilului L. în patrimoniul K. Constanța și ca și alte persoane cu funcții de conducere, au acționat, în numele acestei cooperative, în apărarea dreptului de proprietate asupra imobilului L., în mod public, în fața instanțelor de judecată și al organelor de urmărire penală.

Totodată, K. Constanța a avut posesia imobilului L. pe care a exercitat-o în mod public, încheind în calitate de proprietar contracte de închiriere ale spațiilor locative, contracte care s-au executat, încasând chiriile de la locatarii persoane fizice.

Procedura execuțională a fost declanșată și s-a procedat în mod public, orice persoană interesată putând interveni în apărarea unui drept propriu, ceea ce nu s-a întâmplat.

Procedura execuțională a fost analizată, în întregul ei de către o instanță civilă care a stabilit că au fost respectate toate dispozițiile legale, și că, în mod corect executorul judecătoresc, în analiza dreptului de proprietate asupra imobilului, s-a bazat pe evidențele publice privind taxele și impozitele plătite de debitor ca și proprietar, aspect corelat cu dispozițiile art. 160 din Legea nr. 109/1996.

Pe de altă parte însă, consemnarea ritoasă a primei instanțe că, „G. Societate M. de F. de Gradul I – Constanța este proprietarul bunului, astfel că nu se poate reține în sarcina niciunuia dintre inculpați că ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina lor”, nu poate fi acceptată de către instanța de apel în contextul în care obiectul prezentei cauze penale nu este cel de stabilire cine este proprietarul bunului, aceasta putându-se realiza numai în cadrul unei acțiuni în revendicare, în fața unei instanțe civile, rezumându-ne la prezumția de proprietate ce rezultată din actele prezentate coroborate cu dispozițiile legale în materie, dar și cu posesia, cu nume de proprietar, asupra bunului.

Nici redarea confuză (prin prisma succesiunilor de idei din considerentele sentinței atacate), și anume faptul că „E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța nu este succesoarea fostei Federale Județene a K. și nici a fostei AA. Constanța, astfel încât, întrucât imobilul L. a fost inițial în patrimoniul fostei AA. Constanța, care în prezent este reorganizată, în baza Legii nr. 1/2005 în actuala AA. Constanța, prin vânzarea la licitație publică a imobilului, nu s-a produs în patrimoniul E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța niciun prejudiciu”, nu poate fi acceptată și promovată.

Argumentele juridice mai sus arătate nu au darul decât de a confirma că realul caz ce împiedică exercitarea acțiunii penale în speță este cel circumscris de art. 16 lit. b) C. proc. pen.., respectiv faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

În acest context, strict procedural, soluția Curții de apel care a apreciat că se impune achitarea acestora în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., este nelegală.

Fără îndoială, și Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța penală nu stabilește cine este proprietarul bunului, aceasta putându-se realiza numai în cadrul unei acțiuni în revendicare, în fața unei instanțe civile, ci doar faptul că prezumția de proprietate rezultată din actele prezentate coroborate cu dispozițiile legale în materie, posesia, cu nume de proprietar asupra bunului, ar fi suficientă, în lipsa unor probe contrare, pentru a se aprecia asupra bunei-credințe în realizarea executării silite asupra unor bunuri imobile pretins proprietatea debitoarei.

Pe de altă parte, redarea primei instanțe că, „întrucât imobilul L. a fost inițial în patrimoniul fostei AA. Constanța, care în prezent este reorganizată, în baza Legii nr. 1/2005 în actuala AA. Constanța, prin vânzarea la licitație publică a imobilului nu s-a produs în patrimoniul E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța niciun prejudiciu”, dincolo de învederatul său caracter confuz (prin raportare la concluzia înscrisă în chiar aliniatul precedent), este cert că face trimitere la evoluția organizării G. Societate M. de F. de Gradul I – Constanța și E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, precum și a Uniunii Județene a Cooperației de F. Constanța, altfel minuțios redate în prim ciclu procesual.

Astfel, anterior modificărilor legislative determinate de schimbarea regimului juridic al proprietății în România și până în anul 1991, a funcționat, în sistemul cooperatist, Uniunea Județeană a K. Constanța.

În anul 1991 Uniunea Județeană a K. Constanța s-a reorganizat în Federala Județeană a K. și de Credit – E., care a fost înregistrată la ORC Constanța sub nr. x/1991 și care a funcționat până în anul 2005.

Federala Județeană a K. și de Credit – E. s-a reorganizat, în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației în Uniunea Județeană a K. Constanța – AA. Constanța și care a fost înregistrată la Judecătoria Constanța sub nr. x/2005.

Potrivit art. 120 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, Federalele teritoriale ale K. – E., înființate în conformitate cu prevederile Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de F., cu modificările ulterioare, precum și asociațiile teritoriale ale organizațiilor cooperației meșteșugărești – QQ., înființate în temeiul Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației meșteșugărești, cu modificările ulterioare, se vor reorganiza, cu respectarea prevederilor prezentei legi, în maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a acesteia, astfel: a) în una dintre formele de asociere prevăzute în titlul III, și anume asociație sau uniune județeană, după caz; b) în societate M. de gradul 1 sau 2, după caz. Totodată, potrivit art. 120 alin. (2) din același act normativ, Activul și pasivul federalelor și asociațiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), cuprinzând partea divizibilă și partea indivizibilă, vor fi determinate conform situației financiare încheiate la data reorganizării acestora.

Importantă este și reglementarea din alin. (3) al art. 120 potrivit cu care „Bunurile mobile și imobile necesare bunei funcționări a asociațiilor sau uniunilor județene, înființate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), vor fi stabilite înainte de reorganizare, prin hotărâre a adunării generale a membrilor asociați ai federalei sau asociației teritoriale respective și de la alin. (4) conform căruia „Societățile cooperative de gradul 1 sau 2, după caz, înființate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b), vor prelua activul și pasivul federalelor și asociațiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), mai puțin bunurile prevăzute la alin. (3). Partea divizibilă preluată devine partea divizibilă a societății cooperative nou-înființate, respectiv partea indivizibilă preluată devine partea indivizibilă a acesteia.”

Conform dispozițiilor legale mai sus menționate, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța din data de 07.03.2005 s-a aprobat situația financiară la data de 28.02.2005 pe baza balanței de verificare și s-a stabilit partea divizibilă la 26.500 mii RON și partea indivizibilă la suma de 40.259.590 RON. Totodată, s-a aprobat, pentru buna funcționare a Uniunii Județene a K. Constanța – AA. Constanța, bunuri mobile în valoare de 1.200.000 mii RON și bunuri imobile în valoare de 40.259.590 mii RON.

Se poate constata că, întregul patrimoniu indivizibil al Federalei Județene a K. și de Credit Constanța a fost preluat de Uniunea Județeană a K. Constanța – AA. Constanța.

La acel moment societățile cooperative de F. asociate, printre care se numără și E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța ar fi adus numai un aport în numerar, în sumă totală de 15.000.000 RON vechi.

În cadrul aceleiași Adunări Generale Extraordinare s-a pus în discuție adoptarea și a unei hotărâri privind transmiterea unor bunuri mobile și imobile, din patrimoniul noii structuri înființate, respectiv Uniunea Județeană a K. Constanța – AA. Constanța și către societățile cooperative de gradul I și II asociate, mai exact a folosinței unor active, aspect cu privire la care nu s-a luat nicio hotărâre (vezi Procesul-verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța din data de 07.03.2005 – pag. 157, paragraf ultim, și pag. 159 paragraf 2 vol. III, instanță de fond).

Nu există nicio mențiune nici în Procesul-verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța din data de 07.03.2005 și nici în Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța, luată în baza acestui proces-verbal, privind transmiterea, în proprietate, din patrimoniul Federalei Județene a K. și de Credit Constanța a unor bunuri imobile către cooperativele asociate.

Mai mult, s-a stabilit, dar numai la nivel de discuție, că noua structură care se va înființa va transmite folosința unor bunuri către cooperativele asociate, aspect care însă nu a fost preluat în hotărârea mai sus menționată.

Potrivit art. 6 din Actul Constitutiv al Uniunii Județene a K. Constanța – AA. Constanța, organizarea și conducerea acesteia se realizează prin Adunarea Generală și Comitetul Director, cu precizarea că din Comitetul Director făceau parte și martora LL., președinte al E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, numitul SS. reprezentantul actual al E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, cu mențiunea că martora LL. a deținut și calitatea de Președinte al Uniunii Județene a K. Constanța – AA. Constanța, structura nou înființată în urma reorganizării Federalei Județene a K. și de Credit Constanța.

La consemnările reprezentând punctul de vedere chiar al martorei LL., care reprezenta, la acel moment, această M., din Procesul-verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța din data de 07.03.2005, la momentul reorganizării în baza Legii nr. 1/2005, potrivit cu care, la întrebarea ce se va întâmpla cu restul patrimoniului, dacă va rămâne la M. de gradul II, respectiv la E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, martora arată că această M., ca și cooperativele de gradul I vor primi, în administrare, prin protocol, împreună cu celelalte cooperative de gradul I asociate, bunuri, cu mențiunea că „averea coop. rămâne pe organizația județeană, conform actelor de proprietate”. În încercarea de a desluși afirmațiile numitei LL. s-a procedat la audierea acesteia în apel, fără posibilitatea însă de a obține o elucidare deplină a situației născute atâta vreme cât martora și-a nuanțat profund afirmațiile:

„Este real că în adunarea din 7 martie 2005 am făcut mențiunea că averea cooperației rămâne pe organizația județeană, înțelegând prin aceasta că întreaga avere evidențiată în bilanțurile contabile rămânea la AA., mai puțin activele cooperativelor, pentru care unitățile cooperatiste dețineau titluri de proprietate, respectiv clădirile”

Este cert însă că prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța din data de 07.03.2005, nu s-a hotărât cu privire la aspectele puse în discuție și evidențiate.

În baza Adunării Generale Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța din data de 07.03.2005 a fost emisă o hotărâre fără număr care a fost depusă la dosarul la dosarul de înregistrare al Uniunii Județene a K. Constanța – AA. Constanța, constituit la Judecătoria Constanța și care a fost actul în baza căruia s-a pronunțat Încheierea nr. 165/09.08.2005 prin care s-a dispus înscrierea AA. Constanța în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, operațiune care s-a realizat la data de 26.08.2005, astfel cum rezultă din certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 153/F/2005 din data de 29.08.2005 eliberat de Judecătoria Constanța.

Această hotărâre este singura care poate fi luată în considerare în analiza procesului de reorganizare a cooperativelor și organizațiilor cooperatiste implicate în prezenta cauză și de transmitere a patrimoniului acestora. Mențiunea este necesară având în vedere că E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța a invocat faptul că în baza aceleiași Adunări Generale Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța din data de 07.03.2005 s-ar fi adoptat și o altă hotărâre, respectiv Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2 care se referă expres la înființarea E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța prin reorganizarea Federalei Județene a K. și de Credit Constanța precum și la patrimoniul acesteia.

Însă, din Procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța din data de 07.03.2005 nu rezultă că aceste aspecte au fost discutate de membrii cooperatori, dimpotrivă, există mențiuni contrare, aceste mențiuni fiind regăsite doar în Hotărârea care nu poartă niciun număr, astfel încât numai aceasta reprezintă voința membrilor cooperatori prezenți la Adunarea Generală, și care a și fost prezentată instanței judecătorești, astfel cum s-a arătat.

Totodată, E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța s-a înființat la data de 13.06.2005 fiind înregistrată la ORC Constanța sub nr. x/2005, având ca asociați mai multe cooperative de F. de gradul I, înscrise în Anexa 1 la Actul Constitutiv.

Potrivit art. 117 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, Organizațiile cooperatiste existente la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligația să își modifice statutele dacă nu sunt în conformitate cu prevederile prezentei legi și să le înregistreze la oficiul registrului comerțului în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a acesteia. Conform art. 117 alin. (5) din același act normativ, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), toate organizațiile cooperatiste vor convoca adunarea generală a membrilor cooperatori care, în mod obligatoriu, va include pe ordinea de zi cel puțin: a) prezentarea situației patrimoniului, a numărului părților sociale pentru fiecare membru cooperator, a modului de formare a capitalului social; b) aprobarea modificărilor statutului conform prevederilor prezentei legi; c) prezentarea situației persoanelor care au făcut obiectul contestațiilor prevăzute la alin. (4), în urma rezolvării contestațiilor primite.

Este de observat, potrivit aspectelor care rezultă din Adresa nr. x din 25.06.2009 a Oficiului Registrului Comerțului, că organizarea în E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, a avut loc în baza Adunării Generale Extraordinare din data de 16.05.2005 și nu a Adunării Generale Extraordinare din data de 07.03.2005. Facem trimitere în acest sens și la Decizia civilă nr. 2412 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. x/2006 din care rezultă că E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța s-a reorganizat în societate M. de gradul II prin Hotărârea AGEA din data de 16.05.2005 și nu prin Hotărârea numerotată olograf nr. 2 luată în baza Adunării Generală Extraordinare a Federalei Județene a K. și de Credit Constanța din data de 07.03.2005.

De asemenea, luând în considerare același conținut al Hotărârii numerotată olograf cu nr. 2 care se referă expres la înființarea E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța această hotărâre trebuia să se regăsească la dosarul privind pe E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța din cadrul Oficiului Registrului Comerțului, cu atât mai mult cu cât art. 44 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 prevede obligativitatea depunerii în cadrul Oficiului Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data adoptării, a hotărârilor Adunării Generale, or, această hotărâre nu există în acel dosar.

Totodată, la momentul Adunării Generale Extraordinare din data de 16.05.2005 care a stat la baza înființării E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța nu s-a prezentat și nu s-a discutat situația patrimonială în sensul celor reținute prin Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2, după cum nu s-a depus, ulterior nici Protocolul din data de 01.09.2005.

Este de menționat că Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2 devine publică abia când este depusă la instanța civilă în cadrul procesului aflat pe rolul Tribunalului Constanța, în toamna anului 2006 când E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între K. Constanța și S.C. RR. S.R.L. Constanța.

În baza Hotărârii nr. 2 se încheie la data de 01.09.2005 un Protocol care atestă predarea efectivă de către fosta Federală Județeană a K. și de Credit Constanța și E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța a bunurilor menționate generic la pct. 3 din Hotărârea nr. 2, aspect apreciat de către prima instanță drept pur formal.

Relevant este faptul că, nici Protocolul din 01.09.2005 nu a fost depus la Oficiul Registrului Comerțului, el fiind invocat și depus ca și act subsecvent de anulare a uni contract de vânzare-cumpărare în fața unei instanțe civile.

În ceea ce privește Sentința civilă nr. 3652/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. x/2007 prin care s-a respins cererea G. – Societate M., denumire sub care s-a reorganizat K. Constanța de a se constata nulitatea absolută a Hotărârii numerotată olograf cu nr. 2 și a Protocolului din data de 01.09.2005 pe motiv de cauză ilicită și imorală și de ordine publică, Curtea de Apel a reținut că aceasta nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

De altfel, prin ordonanța din data de 02.11.2015 dispusă în Dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a fost admisă plângerea formulată de petenta G., fiind menținută soluția de clasare dispusă de procurorul de caz cu privire la infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune, constatându-se ca fiind împlinit termenul de prescripție specială și dispunându-se sesizarea judecătorului de cameră preliminară pentru a se pronunța cu privire la desființarea înscrisurilor care nu corespund realității și anume: Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 07.03.2005 și Protocolul din data de 01.09.2005, emise de fosta Federală Județeană a K. și de Credit Constanța. Evidențiem că ordonanța mai sus menționată s-a pronunțat urmare a plângerii formulate de G. reprezentată de inculpatul B., fosta K. Constanța împotriva numiților LL., SS., NN. și TT., în calitate de reprezentanți ai fostei Federale Județene a K. și de Credit Constanța pentru comiterea infracțiunilor de fals și uz de fals prev. de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. anterior în referire la redactarea și semnarea a două înscrisuri, respectiv Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 07.03.2005 și Protocolul din data de 01.09.2005 încheiat în baza acestei hotărâri.

În conținutul ordonanței se mai face trimitere și la faptul că fiind audiați în calitate de martori reprezentanții cooperativelor afiliate la fosta Federală Județeană a K. și de Credit Constanța, care au fost prezenți la A.G.E. din 07.03.2005, nu au declarat că aceste subiecte, respectiv reorganizarea fostei Federale în E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța și transmiterea în patrimoniul acesteia din urmă a bunurilor litigioase și a părții indivizibile ce ar fi aparținut fostei Federale, ar fi fost pus în dezbatere sau aprobate la adunarea respectivă, mai mult, aceștia au declarat că nu au avut la cunoștință despre Hotărârea nr. 2, despre care doar angajații Federalei Județene au precizat că au văzut-o înainte de a fi audiați în cauză.

Inclusiv în depoziția martorului NN., consilier juridic la fosta Federală Județeană a K. și de Credit Constanța, audiat și în apel, s-a susținut că înscrisul intitulat Protocol din 01.09.2005 reprezintă doar un proces-verbal de predare – primire dosare – bunuri litigioase aflate la oficiul juridic, dosare pe care le-ar fi predat consilierului juridic TT. și în care era iminentă împlinirea termenului de prescripție și că, pentru opozabilitate a solicitat ca acest înscris să fie supervizat de către președinte și de către contabilul șef.

Tot în conținutul Ordonanței se reține că Hotărârea nr. 2 din 07.03.2005 a fost întocmită cu date nereale, necorespunzătoare adevărului (punctul 3 din Hotărâre) și pe baza acesteia s-a întocmit Protocolul din 01.09.2005, după data la care societatea care a predat imobilele cuprinse în protocol se desființase (la data de 10.06.2005), cu scopul fraudulos de a crea o aparență juridică falsă.

Relevant este faptul că întreg conținutul ordonanței din 02.11.2015 a fost confirmat de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța care fiind sesizat cu cererea de desființare ca false atât a Hotărârii nr. 2 din 07.03.2005 cât și a Protocolului din 01.09.2015 s-a pronunțat prin Încheierea nr. 320 din data de 12.05.2017 în Dosar nr. x/2016, definitivă, în sensul desființării totale a următoarelor înscrisuri: Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 07.03.2005 și Protocolul din data de 01.09.2005, emise de fosta E. Constanța, care au făcut obiectul cercetărilor în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Audiat de instanța de fond dar și în apel, martorul SS., contabil șef atât la fosta Federală cât și la E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța prezintă o situație ambiguă a modului în care s-a reorganizat fosta Federală Județeană a K. și de Credit Constanța în Uniunea Județeană a K. Constanța – AA. Constanța și E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, pretinzând că E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța a preluat activul și pasivul fostei Federale Județene strict întemeiat pe disp. art. 120 alin. (3) din Legea nr. 1/2005.

A susținut însă martorul că imobilul L. nu era înregistrat în contabilitatea fostei Federale Județene în intervalul 2001 – 2005, iar ulterior ar exista un protocol în baza căruia a fost predat către M. oraș Constanța și ar fi fost normal ca în momentul în care s-a solicitat oficial dezafilierea acest imobil să fie restituit către E.

Asupra acestor aspecte martora LL. arată că, imobilul L. a fost preluat de E. în anul 2005, printr-o hotărâre judecătorească. În apel, în final, a fost identificată respectiva hotărâre ca fiind cea civilă cu nr. 2105 din august 2005 a Tribunalului Constanța, hotărâre ce nici nu confirmă direct susținerile martorei și nici nu are darul de a clarifica situația juridică specifică speței de față asupra imobilului L.

Inițial, imobilul L. s-a aflat în proprietatea Băncii O., drept de proprietate dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 17.02.1937.

În anul 1950, prin operațiunea de lichidare a Băncii O. de către M., aceasta din urmă preia activul și pasivul instituției bancare, preluarea fiind dispusă prin hotărârea Uniunii K. Constanța.

În aceste condiții, în anul 1950, imobilul L. este înscris ca activ în patrimoniul Cooperativei M.

În anul 1955 are loc fuziunea între M. și M. P.

În anul 1962 imobilul L. apare ca fiind în patrimoniul Uniunii Regionale a K. Dobrogea, conform procesului-verbal din 30.04.1955, care, în urma reorganizării teritoriale din anul 1968 și-a schimbat denumirea în Uniunea Județeană a Cooperației de F., imobilul L. fiind identificat în patrimoniul acestei uniuni, aspect probat cu declarația AA. nr. 3355/01.02.1980 asupra impozitului pe clădiri.

În anul 1955, urmare a unor decizii politice luate de fostul partid comunist, au fost desființate ca persoane juridice cooperativele de F., fapt pentru care imobilele care s-au aflat în proprietatea fostelor cooperative de F. au fost predate Uniunilor teritoriale ale K. și de Credit, situație care a durat până în anul 1971, an în care s-a înființat M. de F. K. Constanța în baza Legii nr. 6/1970.

Prin Hotărârea Plenarei C. civ. al PCR din 22 – 23 martie 1978 s-a dispus transferul unor mijloace fixe de la Uniunea Centrală a K. la organizațiile și întreprinderile cooperației de F. În baza acestei Hotărâri s-a emis Decizia nr. 67/24.04.1979 de Uniunea Centrală a K. – Q. cu privire la aplicarea în cooperația de F. a noului mecanism economico – financiar. Potrivit Deciziei nr. 67/24.04.1979 emisă de Uniunea Centrală a K. – Q., s-au aprobat normele privind finanțarea investițiilor și transferul fondurilor fixe la organizațiile și întreprinderile cooperației de F. iar ulterior, în baza circularei Q. nr. x din 15.05.1979, dată în aplicarea Deciziei nr. 67/1979 s-a prevăzut că decontarea și evidența fondurilor fixe redistribuite (transferate) între organizațiile și întreprinderile cooperației de F. se va face – fără plată – prin transmiterea corespunzătoare a mijloacelor din activ și a sumelor din pasiv, conform regulilor contabile trasate prin această circulară.

În aplicarea acestei Decizii și a circularei menționate, imobilul L. a fost transferat de la fosta AA. Constanța la M. de F. Oraș Constanța, aspect probat cu Adresa nr. x/14.02.1980. Astfel cum rezultă din conținutul acestei adrese, fosta AA. Constanța instrucționează M. de F. Oraș Constanța să înregistreze în evidența contabilă și de gestiune clădirea cu valoarea de 626.000 RON cu o uzură calculată, la acea vreme de 280.448 RON și cu o amortizare de 2764 RON, urmând ca, în continuare M. de F. Oraș Constanța să calculeze și să înregistreze amortizare pentru anul 1980 și în continuare. Reținem că, prin aceiași adresă se menționează și scoaterea din evidența contabilă și de gestiune a fostei AA. Constanța a imobilului menționat, prin stornare în roșu. Potrivit actelor mai sus menționate, s-a realizat un transfer al mijloacelor fixe, operațiune care urma să fie înregistrată atât în evidența contabilă dar și de gestiune.

În sensul reținut ar fi și practica judiciară, fapt pentru care prima instanță face trimitere la Decizia nr. 826/A din 27.05.2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, care în acțiunea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil promovată de o M. de F. în contradictoriu cu Q., care plecând de la actul de transmitere a unui imobil în baza Deciziei mai sus menționate de către Q. către M. de F., constată existența unui drept de proprietate asupra acelui imobil, în favoarea cooperativei de F.

Totodată, astfel cum rezultă din Adresa nr. x/14.02.1980, imobilul L. a fost transmis de către fosta AA. Constanța către M. de F. Oraș Constanța.

La data transmiterii, fosta AA. Constanța a depus declarații de impunere aferente anului 1980, astfel cum rezultă din Adresa nr. x/15.02.1980.

  1. de F. Oraș Constanța a înregistrat și depus la Administrația Financiară a Municipiului Constanța declarația de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri și a taxei pentru folosirea terenurilor proprietatea statului, figurând în evidențele fiscale la matricola 92 începând cu anul 1982 cu o valoare de inventar de 626.000 RON și un impozit pe clădiri de 4695 RON, conform Adresei nr. x din data de 04.10.1991.

Relevantă sub aspectul titlului cu care a fost transferat imobilul L. de la fosta AA. Constanța către M. de F. Oraș Constanța este Adresa nr. x/20.01.1993 a Uniunii Generale a K. și Credit – Q. potrivit cu care „în urma măsurilor de reorganizare a cooperației, patrimoniul cooperatist a fost divizat și transmis în proprietatea K. locale. În acest fel, bunurile care au aparținut fostelor Bănci O. din Constanța, între care și imobilul din B-dul x cu terenul aferent se regăsesc în patrimoniul K. Constanța ca parte a capitalului său social”. De asemenea, s-a reliefat, în aceiași adresă, în mod expres că „proprietatea asupra acestui imobil a fost înscrisă în actele contabile – bilanțurile anuale – începând din anul 1981.

În mod cert Adresa nr. x/20.01.1993 a fost emisă de Q., cu numărul și data evidențiată, întrucât, potrivit Adresei nr. x/06.12.2007 emisă de Q. ca răspuns la adresa emisă de E. Constanța, rezultă că „din verificările efectuate în registrele de evidență a corespondenței s-a constatat că Adresa nr. x/20.01.1993 a fost emisă de Q. și înregistrată sub nr. și la data de mai sus, fiind adresată E. Constanța.

În anul 1991, M. de Producție, Achiziții și Desfacerea Mărfurilor Constanța își schimbă denumirea în M. de F. oraș Constanța aspect ce rezultă din certificatul de înmatriculare eliberat la data de 15.02.1991.

Ulterior, în baza Deciziei nr. 208/12.12.1991 emisă de Uniunea Centrală a K. și de Credit Q. București se decide, conform prevederilor Legii nr. 67/1990 cu privire la organizarea și funcționarea cooperației de F. și de credit, reorganizarea sistemului cooperatist.

În referire la această reorganizare se emite Adresa nr. x/03.06.1992 de către fosta Federală Județeană Constanța către Oficiul Registrului Comerțului al Județului Constanța din care rezultă că toate organizațiile cooperatiste sunt organizate în sistem, unitatea de bază fiind cooperativele care sunt asociate în Uniuni Județene iar Uniunile Județene sunt reunite în Uniuni Centrale cooperatiste.

Conform aceleiași adrese, fiecare din verigile alcătuitoare ale sistemului are personalitate juridică și este deci titulara unui patrimoniu propriu și întrucât fiecare M. de F. are personalitate juridică distinctă de a E. Constanța, are un patrimoniu propriu și au fost înmatriculate la Registrul Comerțului ca agenți economici și nu ca subunități ale E.

Relevantă ar fi și Hotărârea nr. 6 din 18 – 19 octombrie 1994 emisă de Q. – Consiliul de Administrație care la art. 1 dispune inventarierea tuturor mijloacelor fixe (construcții, terenuri etc.) proprietatea unităților cooperației de F., pe baza actelor de proprietate, grupate în funcție de modul de dobândire: act de vânzare-cumpărare, act de donație, act de atribuire în dotare, act de dobândire prin construcții și alte forme de dobândire, fiind evident că, și bunurile care, potrivit actelor normative și deciziilor anterioare au fost transferate în patrimoniul unităților cooperatiste erau apreciate ca fiind proprietatea acestora.

În aceste condiții legislative și decizionale, în baza Adunării Generale a membrilor cooperatori din cadrul M. de F. oraș Constanța din data de 28.10.1991 care a avut ca temă constituirea K. Constanța, s-a hotărât schimbarea denumirii Cooperativei de F. oraș Constanța în K. Constanța, noul statut, organele de conducere, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal din data de 28.10.1991.

Ulterior s-a hotărât ca noul K. Constanța să se asocieze, pe baza interesului reciproc la E. Constanța, mai exact la fosta Federală Județeană a K. și de Credit Constanța.

La momentul asocierii cu fosta Federală Județeană a K. Constanța, K. Constanța avea scriptic în patrimoniul propriu imobilul L., fapt probat cu Adresa nr. x/14.02.1980 emisă de fosta AA. Constanța dar și cu Adresa nr. x/14.02.1980 emisă tot de fosta AA. Constanța.

În sensul acestei concluzii este și faptul că, și fosta AA. Constanța și-a înregistrat imobilul în patrimoniul propriu tot în urma unei hotărâri de reorganizare a sistemului cooperatist, la fel cum s-a întâmplat și la momentul 1980, când urmare a unei Hotărâri a Plenarei PCR din 1979 s-a hotărât o nouă reorganizare a sistemului cooperatist cu obligația transferării bunurilor de la uniunile teritoriale la cooperativele de F. și nu urmare a faptului că fosta AA. Constanța ar fi realizat din fonduri proprii investiția constând în imobilul L.

Pentru a dovedi totuși că imobilul L. s-ar fi aflat la momentul 1992, când ia ființă K. Constanța și se hotărăște asocierea acesteia la fosta Federală Județeană a K. și de Credit Constanța, în patrimoniul acesteia din urmă, s-ar fi întocmit Protocolul din data de 18.05.1992, respectiv transmiterea către K. Constanța a dreptului de administrare asupra unor imobile, inclusiv asupra imobilului L.

Protocolul din data de 18.05.1992 și ANEXA nr. 1 la acesta au fost înlăturate de Curtea de Apel din probatoriul care ar dovedi, potrivit acuzării, că imobilul L. ar fi făcut parte din patrimoniul fostei Federale Județene a K. și de Credit Constanța având în vedere o serie de argumente. Instanța de apel nu preia întocmai aceste susțineri însă constată, încă o dată, că Protocolul din data de 18.05.1992 nu dovedește în niciun caz în mod indubitabil că imobilul L. ar fi făcut parte din patrimoniul fostei Federale Județene a K. și de Credit Constanța.

În plus, nu trebuie omise considerentele Ordonanței din 22.08.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța în Dosar nr. x/2007, ale Sentinței penale nr. 1239/19.11.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosar nr. x/2008 definitivă prin Decizia penală nr. 85/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța sau Sentinței civile nr. 4496/COM din 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, aparte de caracterul definitiv și irevocabil prin Decizia civilă nr. 2981/22.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dar și depozițiile martorilor audiați și în apel, LL. și U.

Un alt aspect juridic relevant reliefat chiar și de reprezentantul E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, numitul NN., fiind audiat cu privire la acest aspect, vizează că la un moment dat (anul 1996, în baza Legii nr. 109/1996) s-a pus problema obținerii dreptului de proprietate în baza listelor, a inventarului din contabilitate, susținând că, la acel moment imobilul L. figura în bilanțul contabil al E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, aspect altfel nereal.

Declarația sa inițială a fost speculată de Curtea de Apel care a apreciat că în consecință, chiar dacă a susținut contrariul în prezentul proces, în realitate, chiar unul din reprezentanții E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, mai exact chiar consilierul juridic al acestei entități, este de părere că dispozițiile art. 160 din Legea nr. 109/1996 a constituit baza legală pentru stabilirea ca fiind în proprietatea K. a bunurilor care erau evidențiate în contabilitatea proprie. Singurul document contabil care atestă situația financiară și patrimonială a fostei Federale Județene este situația financiară la data de 28.02.2005 întocmită în baza balanței de verificare, prezentată Adunării Generale, cu ocazia reorganizării în baza Legii nr. 1/2005, situație în care nu se regăsește ca activ patrimonial și imobilul L., astfel cum, de altfel, declară și martorul SS., audiat.

Este real că reprezentantul E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, numitul NN., fiind audiat cu privire la acest aspect și în apel, revine total asupra declarației – „faptul că scrie într-un bilanț contabil un anumit bun imobil nu reprezintă acest lucru un drept de proprietate dacă nu ai și un suport concret, un document de proprietate”.

Însă, după cum s-a mai precizat, în ceea ce privește prezumția relativă de proprietate, aceasta ar funcționa, dimpotrivă, în favoarea K. Constanța, cu atât mai mult cu cât această M. avea și posesia imobilului și se comporta ca un proprietar, perfectând contracte de închiriere cu persoanele fizice care locuiau în imobilul L. sau cu persoane juridice, sens în care facem trimitere la contractele de închiriere perfectate până la data vânzării imobilului L. prin licitație publică, de către K. Constanța în calitate de proprietar locator și persoanele fizice care ocupau apartamentele din imobil în calitate de chiriași dar și la declarațiile martorilor, chiriași în acel imobil.

Audiind și în apel persoanele fizice care ocupau apartamentele din imobilul L., remarcăm că, singura împrejurare care a determinat la un moment dat perfectarea contractelor de închiriere între AA. Constanța în calitate de proprietar și de K. în calitate de administrator al imobilului cu chiriașii persoane fizice nu a fost o modificare reală în situația juridică a imobilului, prin pronunțarea vreunei hotărâri judecătorești care să ateste un drept de proprietate ci doar refuzul chiriașilor de a mai încheia contracte de închiriere cu societatea unde administrator era inculpatul B.

Este real că acest refuz a fost prezentat de Curtea de Apel, total impropriu și într-o interpretare subiectivă a depozițiilor martorilor, ca fiind impus de reprezentanții E. Constanța, că, la acel moment, s-a practicat o formă de șantaj de către reprezentanții E. Constanța în sensul că li s-a adus la cunoștință posibilitatea de a fi evacuați din imobil dacă nu vor încheia cu E. Constanța noile contracte, însă, cu toate acestea, nu înseamnă că prin aceste împrejurări (sau înlăturarea acestei împrejurări) se modifică în substanță însăși situația juridică reală a imobilului.

Un alt Protocol de care E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța s-a folosit pentru a crea convingerea că ar fi proprietarul imobilului L. este Protocolul nr. 1 din data de 31.08.2000 (asupra căruia s-a insistat, de asemenea, în scris, în motivele de apel ale Parchetului).

Conform mențiunilor din acest înscris acesta s-a perfectat între E. Constanța, (pentru rigurozitate în termeni și pentru a se evita confuziile, subliniem că este vorba de fosta Federală Județeană a K. Constanța) și K. Constanța prin reprezentanții săi legali, Președinte R. și contabil șef U. având ca obiect modalitatea de administrare a spațiilor proprietatea E. Constanța, în sensul că spațiile proprietatea E. Constanța, potrivit Anexei nr. 1 vor fi date în administrarea Cooperativei de F., în vederea desfășurării de activități proprii. Totodată, s-a menționat că, începând cu data prezentului Protocol, E. Constanța ia în patrimoniu clădirile care îi aparțin de drept urmând să efectueze operațiunile contabile corespunzătoare noii situații. De asemenea, se consemnează că, o dată cu semnarea prezentului Protocol își încetează aplicabilitatea protocolul încheiat între aceleași părți la data de 18.05.1992.

Reținem că acest protocol nu a fost prezentat în original, constituind o simplă copie xeroxată dar și faptul că, acest protocol nu are un număr de înregistrare la cele două societății ale cooperației de F.

Totodată, evidențiem că acest protocol nu are o listă anexă deși se face trimitere la aceasta chiar prin înscris, astfel încât nu se pot determina bunurile la care acest protocol se referă. Aceste presupuse bunuri date în administrare nu au putut fi identificate nici în evidența contabilă a fostei Federale Județene întrucât deși, cu toate că, chiar prin înscris se susține că, odată cu luarea în patrimoniu a clădirilor care îi aparțin, fosta Federală Județeană va efectua și operațiunile contabile corespunzătoare noii situații, operațiunile nu au fost operate.

De asemenea, putem constata că, acest protocol face trimitere la un alt protocol, care și-ar înceta efectele la data perfectării noului protocol, respectiv cel din data de 18.05.1992.

Scopul redactării acestui act a fost posibil de a se sublinia calitatea de proprietar pe care pretindea că o are fosta Federală Județeană asupra unor bunuri, care nu erau înregistrate în evidența sa contabilă, dar care erau înregistrate în contabilitatea cooperativelor asociate cu atât mai mult cu cât, urmare a dispozițiilor art. 160 din Legea nr. 109/1996, se crea o prezumție de proprietate asupra bunurilor care erau înscrise în evidența contabilă a K. asociate în favoarea acestora.

Este de remarcat și că, deși s-a pretins că s-ar fi încheiat acest act, fosta Federală Județeană nu a luat măsuri de aducere la îndeplinire a dispozițiilor din acest înscris în sensul că nu și-a înregistrat în contabilitatea proprie niciun bun imobil despre care pretindea că se află în proprietatea sa.

Fiind audiați cu privire la Protocolul nr. 1 din 30.08.2000, inclusiv în apel, martorul U. sau LL. au afirmat simplist că își recunosc semnăturile.

Indiferent de aceste împrejurări prezentate, și Înalta Curte va constata că nu s-a putut proba în acest fel că în anul 2000 s-ar fi încheiat vreun acord de voință în sensul transmiterii în administrare de fosta Federală Județeană către K. Constanța a vreunui bun imobil cu privire la care E. Constanța pretindea că este proprietar.

Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din data de 17.12.2002 a K. Constanța s-a dispus excluderea din această M., printre alți membrii cooperatori, și a martorilor LL. și R. dar și dezafilierea K. Constanța de la fosta Federală Județeană a K.

La data de 14.02.2003 K. Constanța a solicitat înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor cu referire la Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a K. Constanța din data de 17.12.2002 însă, prin Încheierea nr. 10540 din data de 05.02.2003, judecătorul delegat al Oficiului Registrului Comerțului a dispus suspendarea înregistrării mențiunilor în baza Adunării Generale Extraordinare din 17.12.2002, urmare a opozițiilor și contestațiilor formulate față de aceasta.

O altă înregistrare la Registrul Comerțului nu există.

Potrivit art. 92 alin. (1) din Legea nr. 109/1996, Calitatea de asociat încetează prin retragerea sau prin excluderea din E., prin încetarea activității organizației cooperatiste asociate, precum și prin dizolvarea E.

Potrivit art. 93 alin. (2) din Legea nr. 109/1996, hotărârea de retragere se ia în adunarea generală a organizației cooperatiste asociate care dorește să se retragă și se aprobă de adunarea generală a E.

Evidențiem că nu a existat, potrivit prevederilor legale menționate, o Adunare Generală a fostei Federale Județene a K. care să fi hotărât aprobarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a K. Constanța de retragere din fosta Federală Județeană.

Totodată, conform art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr. 109/1996, pe baza hotărârii definitive de retragere sau de excludere, consiliul de administrație al E. va dispune, în termen de 15 zile, efectuarea unui control financiar de gestiune pentru verificarea integrității patrimoniului organizației cooperatiste asociate respective și pentru stabilirea datoriilor pe care aceasta le are. Constatările controlului se aduc la cunoștință adunării generale a organizației cooperatiste asociate respective în termen de 30 de zile de la finalizarea acestuia.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă că s-ar fi efectuat un astfel de control financiar de gestiune cu mențiunea că, deși s-a invocat opoziția organelor de conducere ale K. Constanța privind efectuarea controlului financiar de gestiune, fosta Federală Județeană, deși avea posibilitatea de a sesiza instanța de judecată în vederea obligării K. Constanța de a permite efectuarea acestui control sau de a fi realizat de către un expert autorizat desemnat de instanța de judecată, nu a recurs la o asemenea procedură.

Relevantă ar fi și depoziția martorului WW., care a deținut calitatea de contabil la fosta AA. Constanța din anul 1980 până în anul 1991, și care, dincolo de acuratețea susținerilor juridice, a susținut că imobilul L. a trecut de la o M. de o altă natură decât cea de F., care s-a desființat, la M. oraș Constanța, intrând în patrimoniul acesteia cu titlu de drept de proprietate, întrucât, într-o asemenea situație patrimoniul cooperativei desființate trecea în patrimoniul unei alte cooperative.

Referindu-se la Legea nr. 109/1996, martorul a arătat că dată fiind situația juridică a imobilelor care se aflau în bilanțul contabil al cooperativelor erau considerate că de fapt făceau parte din patrimoniul acestora, martorul considerând că, pe cale legislativă, s-a recunoscut practic că toate imobilele existente la data apariției legii în patrimoniul K. sunt în proprietatea acestora.

În ceea ce privește înscrierea în bilanțul contabil al unor bunuri, aceasta se realiza pe baza ordinului de dotare, semnat de Președintele AA. și al contabilului șef, ordin de dotare care era însoțit de actul prin care imobilul a ajuns în sistemul cooperației de F. și a actelor de proprietate anterioare.

Totodată, același martor a susținut că, după părerea sa, în cazul executării silite asupra unui bun imobil înscris în bilanțul contabil al unei cooperative de F., se putea realiza legal și în baza bilanțului contabil și al Legii nr. 109/1996 care preciza că bunurile înscrise în bilanțul contabil sunt în proprietatea cooperativei de F. care prezenta bilanțul contabil, nefiind necesară și o înscriere în cartea funciară întrucât înregistrarea era doar pentru opozabilitate față de terți (poziție juridică reiterată și în apel).

În final, remarcăm că se poate susține și faptul că, în absența Hotărârii de aprobare a retragerii din fosta Federală Județeană a K. Constanța, hotărâre care să fi fost luată de Adunarea Generală a fostei Federale Județene, și totodată, în absența controlului financiar contabil și de gestiune care să fi fost efectuat de fosta Federală Județeană, chiar și prin intermediul instanței de judecată, a lipsei mențiunilor de la Oficiul Registrul Comerțului Constanța privind rămânerea definitivă a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a K. Constanța privind retragerea din fosta Federală Județeană a K. Constanța, procesul de dezafiliere nu ar fi avut loc, dovadă în acest sens fiind și faptul că, nu s-a operat nicio modificare în evidențele contabile ale ale K. Constanța sau ale fostei Federale Județene a K. Constanța.

În măsura în care s-ar fi stabilit, în urma controlului financiar contabil și de gestiune că ar fi existat bunuri imobile care ar fi intrat în partea indivizibilă a fostei Federale Județene, nu ar fi existat astfel obligația restituirii întrucât, nefiind finalizat procesul de retragere a K. Constanța din fosta Federală Județeană nu erau aplicabile dispozițiile art. 177 din Legea nr. 109/1996.

Remarcăm și faptul că, deși fosta Federală Județeană avea posibilitatea declanșării procedurii de excludere a K. Constanța din organizația cooperatistă nu a declanșat o asemenea procedură.

Relevant este și faptul că, la nivelul anului 2005, când s-a declanșat procedura de reorganizare a fostei Federale Județene în baza Legii nr. 1/2005, imobilul L. nu era înregistrat ca bun imobil în evidența contabilă a acestei organizații cooperatiste.

Mai evidențiem și faptul că, prin Adresa nr. x/04.12.2006 emisă de Q. – Uniunea Națională a Cooperației de F. ca răspuns la Adresa nr. x/23.11.2006 emisă de E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța se arată că, în condițiile retragerii K. Constanța din E. Constanța la data de 17.12.2002, au devenit incidente prevederile art. 177 din Legea nr. 109/1996, act normativ care reglementa organizarea și funcționarea cooperației de F. la data respectivă.

În aceiași adresă se arată că, având în vedere reorganizarea E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța în societate M. de gradul II, în temeiul prevederilor art. 120 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, cu predarea activului și pasivului fostei federale teritoriale, îi revine obligația acestei organizații cooperatiste de a se adresa instanței de judecată pentru recuperarea imobilelor în cauză.

Adresa a fost emisă cu ignorarea însă a o serie de detalii – faptului că, fosta Federală Județeană s-a reorganizat în Uniunea Județeană a Cooperației de F. Constanța care a preluat întregul patrimoniu al fostei Federale Județene a K. Constanța, E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța fiind înființată distinct, este incert dacă cei care au emis adresa au avut la cunoștință toate actele de reorganizare ale fostei Federale Județene sau dacă au avut cunoștință că procesul de retragere al K. Constanța s-a finalizat sau nu.

Ignorând chiar îndrumarea din partea Q. București potrivit cu care E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța ar fi avut obligația de a se adresa instanței de judecată pentru a recupera bunurile cu privire la care aceasta considera că fac parte din această organizație cooperatistă de la fosta K. Constanța, în prezent G. Societate M. de F. de Gradul I – Constanța, E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, înregistrează la data de 31.12.2006 în propria sa contabilitate imobilul L., deși acesta figura și în evidența contabilă a G. Societate M. de F. de Gradul I – Constanța.

Mai mult, așa cum am arătat, deși E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța a efectuat această înregistrare în evidențele contabile, totuși contractele de închiriere cu chiriașii imobilului L., care au urmat momentului înregistrării, nu au fost încheiate de această organizație cooperatistă în calitate de proprietar ci de AA. Constanța, cea rezultată din reorganizarea fostei Federale Județene, astfel cum a reținut și Curtea prin prezenta sentință, în calitate de proprietar.

Un alt înscris invocat de E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța care ar proba că imobilul L. era proprietatea acestei organizații cooperatiste ar fi contractul de închiriere nr. 3 din data de 04.01.2002 (înscris asupra căruia, de asemenea, s-a insistat de către Parchet în motivele de apel scrise) perfectat între fosta Federală județeană a K. Constanța, în calitate de locator, prin martorii LL., în calitate de Președinte și SS., în calitate de contabil șef, și K. Constanța, în calitate de locatar, prin reprezentantul acesteia, martorul R., în calitate de Președinte și martorul U., în calitate de contabil șef.

Contractul de închiriere a avut ca obiect folosința de către locatar a imobilelor situate în localitatea Constanța, proprietatea locatorului precum și a bunurilor din dotare nominalizate în listele de inventar anexă.

S-a depus la dosar procesul-verbal din data de 04.12.2001, în care se menționează că fosta Federală Județeană a predat în baza Contractului de închiriere nr. 3 mai multe spații comerciale dar și procesul-verbal din data de 04.12.2002 în care se menționează că fosta Federală Județeană a predat în baza contractului de închiriere nr. 3 mai multe imobile, printre care și imobilul L., proces-verbal care este semnat de martorul R. pentru K. Constanța dar și de martorul U.

În primul rând se constată că în conținutul contractului nu se specifică clar care imobile se dau în folosință, arătându-se că bunurile materiale contractate sunt necesare pentru activitatea YY.

Remarcăm și că procesul-verbal de predare primire a obiectului locațiunii este anterior perfectării contractului. Remarcăm și faptul că, cel puțin un bun imobil din procesul-verbal din data de 04.12.2001, despre care se susține că a fost predat K. Constanța nu aparținea fostei Federale Județene Constanța ci E. Dolj al cărei drept de proprietate a fost înscris în Cartea Funciară în baza Încheierii nr. x/11.04.2000 a Judecătoriei Constanța, E. Dolj fiind organizația cooperatistă care, în calitate de proprietar a închiriat K. Constanța etajul I, pentru ca aceasta să folosească spațiul respectiv ca sediu administrativ.

Înscrisul care a fost prezentat de către E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, și care ar fi făcut dovada că asupra bunului respectiv K. Constanța ar fi avut un alt drept decât cel de proprietar și care ar fi atestat că E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța ar fi fost proprietarul bunului, nu este concludent.

Cert este că nu a existat niciun demers judiciar de revendicare a imobilului L. de la K. Constanța nici de E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța și nici de Uniunea Județeană a Cooperației de F. Constanța.

Procedura execuțională asupra imobilului L.

Inculpatul B. a înființat S.C. B. S.R.L. în anul 1991, persoana juridică fiind autorizată să funcționeze prin Sentința civilă nr. 1189 C 21 mai 1991 acesta având calitatea de asociat unic.

Conform certificatului de înmatriculare de la fila x, sediul social al S.C. B. S.R.L. a fost stabilit în Constanța, Satul de Vacanță – I.

Prin Hotărârea nr. 1 din 1 noiembrie 2007 a asociatului unic B. s-a procedat la modificarea documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L., în sensul că a fost cooptată, în calitate de asociat, alături de inculpat, numita J. și s-a procedat la revocarea din calitatea de administrator inculpatul B. fiind aleasă, prin vot secret, inculpata D.

Modificările aduse documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L. au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului prin Încheierea nr. 30996 din 17 decembrie 2007.

Calitatea de administrator a inculpatei D. a fost prelungită prin Hotărârea nr. 1/2010 a asociaților S.C. B. S.R.L., mențiune înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Constanța prin Rezoluția nr. 2650 din 23 februarie 2010, calitate care s-a menținut până la data de 21 martie 2014.

Se relevă că inculpatul B., în calitatea sa de asociat dar și de administrator al S.C. B. S.R.L. Constanța, la data de 1 martie 1999 a procedat la încheierea Contractului de închiriere nr. x/1999 cu K. Constanța reprezentată de numitul U., obiectul acestui contract fiind închirierea, de către K. Constanța, în calitate de proprietar a spațiului comercial situat în Satul de Vacanță I. și a spațiului comercial situat în Constanța.

Pe durata contractului de închiriere, S.C. B. S.R.L. a efectuat o serie de lucrări de reparații la I., astfel cum rezultă din cuprinsul proceselor-verbale de recepție.

Pentru recuperarea cheltuielilor efectuate de S.C. B. S.R.L. cu lucrările de îmbunătățire, întreținere și ridicare a gradului de confort asupra spațiului comercial I., societatea comercială administrată de B. a formulat acțiune civilă și a solicitat obligarea K. la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire.

Prin Sentința civilă nr. 59/COM/16.01.2001 a Tribunalului Constanța pronunțată în Dosarul civil nr. x/2000 a fost admisă acțiunea S.C. B. S.R.L. iar K. Constanța a fost obligată la plata sumei de 1.875.000 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate.

Pentru punerea în executare a Sentinței civile nr. 59 din 16 ianuarie 2001 S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de începere a executării silite asupra bunurilor debitorului E. Prahova, cerere admisă prin Încheierea nr. 2015 din 1 octombrie 2002 a Judecătoriei Constanța.

Împotriva încheierii de încuviințare a executării silite a declarat apel E. Prahova, apel care a fost respins prin Decizia civilă nr. 1506 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța pronunțată în Dosarul civil nr. x/2002 motivându-se că E. Prahova a devenit succesoare în drepturi a K. Constanța cu privire la activul I.

  1. Prahova a declarat recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 369/C/7 aprilie 2003 a Curții de Apel Constanța pronunțată în Dosarul civil nr. x/2003 reținându-se de instanța de control judiciar că E. Prahova nu este succesoarea în drepturi a K. Constanța, fiind respinsă cererea de începere a executării silite împotriva E. Prahova, situație în care s-a format o nouă cerere de executare silită, de data aceasta împotriva K. Constanța, cerere admisă prin Încheierea nr. 951 din 13 mai 2003 a Judecătoriei Constanța.

Singurul act de executare efectuat de S.C. B. S.R.L., prin intermediul executorului judecătoresc V., a avut loc în Dosarul nr. x/2003 și s-a materializat într-o somație formulată către K. Constanța la data de 31.07.2003, somație din care rezultă că se intenționa executarea silită prin începerea procedurii de vânzare a imobilului proprietatea K. Constanța, situat în Constanța, Satul de Vacanță, I.

Mențiunea nu are nicio relevanță juridică având în vedere că, prin Decizia civilă nr. 369/C/7 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul civil nr. x/2003 s-a respins cererea de începere a executării silite împotriva E. Prahova și s-a reținut, cu titlu irevocabil că E. Prahova nu este succesoarea în drepturi a K. Constanța, deci executarea silită nu putea fi îndreptată împotriva acesteia iar imobilul I. se afla în proprietatea E. Prahova, astfel încât executarea silită nu se putea realiza asupra acestui bun.

Deosebit de important este faptul că, E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța a avut cunoștință de acest proces întrucât a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, cerere pe care și-a retras-o, astfel încât este evident că a avut cunoștință de procedura execuțională și de pretențiile îndreptate împotriva K. Constanța.

La data de 07.07.2006 S.C. B. S.R.L. s-a adresat cu o nouă cerere de executare silită a Sentinței civile nr. 59/COM/16.01.2001 executorului judecătoresc A., formându-se Dosarul de executare silită nr. x/2006 iar la aceeași dată s-a formulat la instanța de judecată cerere de încuviințare a executării silite care a fost admisă prin Încheierea nr. 2020 din 10.07.2006.

Executorul judecătoresc A. a solicitat Primăriei Constanța eliberarea unui certificat de stare materială privind bunurile impozitate proprietatea S.C. K. Constanța iar prin Adresa nr. x din 9 august 2006 a Consiliului Local al Municipiului Constanța – Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local s-a comunicat executorului judecătoresc că K. Constanța, la momentul emiterii adresei, G. Societate M. de F. de Gradul I Constanța, figura în evidențele instituției cu mai multe bunuri mobile și imobile, primul bun imobil fiind clădire bloc L., valoare impunere 11.982 RON.

Referitor la imobilul L., executorul judecătoresc W., în calitate de executor judecătoresc și care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., a încheiat un proces-verbal de situație menționând părțile din imobil asupra cărora debitorul ar fi proprietar, fără ca în cuprinsul procesului-verbal menționat să fie invocat vreun titlu de proprietate care să confirme, din punct de vedere legal, susținerile executorului judecătoresc, aspect care în opinia organului de urmărire penală ar fi constituit o încălcare a dispozițiilor legale care guvernează procedura execuțională.

Dincolo de împrejurarea că dispozițiile legale care reglementează conținutul procesului-verbal de situație nu impun precizarea titlului de proprietate în baza căruia debitorul deține imobilul asupra căruia se va efectua executarea silită, ceea ce se impută substanțial executorului judecătoresc A. este că nu ar fi anexat niciun înscris doveditor al consemnărilor din procesul-verbal, respectiv titlul de proprietate – împrejurări juridice ce tocmai că au fost antamate, clarificate ca aspecte esențiale, anterior.

Același executor judecătoresc, respectiv W., care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., emite adresa din data de 02.02.2007 prin care a solicitat Biroului de Carte Funciară Constanța să comunice dacă acest imobil este proprietatea debitoarei.

Prin Adresa nr. x/05.02.2007 a OCPI – Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța s-a comunicat executorului judecătoresc faptul că imobilul menționat nu figurează cu carte funciară.

Însă, după cum s-a menționat, executorul judecătoresc A. a solicitat Primăriei Constanța eliberarea unui certificat de stare materială privind bunurile impozitate proprietatea S.C. K. Constanța iar prin Adresa nr. x din 9 august 2006 a Consiliului Local al Municipiului Constanța – Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local s-a comunicat executorului judecătoresc că K. Constanța, la momentul emiterii adresei, G. Societate M. de F. de Gradul I Constanța, figura în evidențele instituției cu mai multe bunuri mobile și imobile, primul bun imobil fiind clădire bloc L.

Relevant este și faptul că, după finalizarea procedurii executării silite, actul de adjudecare a fost înscris în Cartea Funciară, moment de la care, deși avea posibilitatea să formuleze contestație la executare în termenul procedural prevăzut de lege, E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța nu a acționat în sensul precizat în termenul procedural prevăzut de lege, aspect constatat irevocabil prin Decizia civilă nr. 1457/03.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosar nr. x/2009.

Din însăși expunerea mersului procedurii execuționale asupra imobilului L. rezultă și alte elemente specifice tipicității infracțiunilor reclamate, cu trimitere și la latura subiectivă caracteristică acestora, în contextul în care, pentru punerea în executare a Sentinței civile nr. 59 din 16 ianuarie 2001, S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de începere a executării silite asupra bunurilor debitorului E. Prahova, cerere admisă prin Încheierea nr. 2015 din 1 octombrie 2002 a Judecătoriei Constanța, așadar nici nu s-ar fi urmărit efectiv pretinsa fraudare a patrimoniului E. Constanța. Mai mult, nașterea contextului pretins infracțional vizând infracțiunea de delapidare a survenit în urma unui demers judiciar concret ce a reclamat o nouă cerere de executare silită, de data aceasta împotriva K. Constanța, cerere admisă prin Încheierea nr. 951 din 13 mai 2003 a Judecătoriei Constanța.

În acest litigiu, E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța a pretins că este proprietarul imobilului L., aspect juridic ce dincolo de un cadru juridic efectiv de abordare mai puțin adecvat, sub aspectul aparențelor s-a constatat că E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța nu a justificat cert calitatea de proprietar și nici a vreunui alt drept real asupra imobilului L.

Cel mult, este de apreciat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că toate documentele menționate anterior, acele înscrisuri, nu fac decât să dovedească că situația imobilului L. este una controversată, chiar în contextul acceptării ideii că inculpatul B. a încercat, indiferent de forme, să păstreze în patrimoniu imobilul L.

Apoi, de remarcat că nu s-a probat nicio conivență între executorul A. și inculpații B. și D., procedura execuțională asupra bunului imobil L. s-a declanșat simplist, neocult, întrucât acest imobil era primul pe lista cu imobile, conform adresei primite de la Serviciul de Taxe și Impozite Constanța, iar valoarea lui era suficientă pentru acoperirea creanței.

În procesul execuțional, legătura cu executorul s-a realizat, de regulă, prin intermediul martorului MM., consilier juridic, și care fiind audiat, inclusiv în apel, după ce a confirmat că în procedura de executare a intervenit și un alt executor care a efectuat acte esențiale de executare și care a apreciat, la rândul său, că imobilul L. este proprietatea debitorului, că nu a existat o legătură între executor și B., însă și că executorul A. și nici B. nu i-au solicitat un punct de vedere cu privire la executare, în apel revine și precizează că „e posibil să fie reală declarația inculpatului A. în sensul că a luat legătura cu mine vis-a-vis de executarea acelui imobil”.

S-a constatat că, începând din anul 1980, imobilul L. a figurat în evidența contabilă a G. Societate M. de F. de Gradul I – Constanța, sub diferitele denumiri pe care le-a avut, evidență contabilă care, în raport de dispozițiile art. 160 din Legea nr. 109/1996, creează o prezumție de proprietate în favoarea acesteia.

Totodată, s-a realizat declararea bunului la Serviciul de Taxe și Impozite, încă din momentul în care a fost preluat, în anul 1980 și s-a plătit continuu impozit pentru acesta. Înregistrarea contabilă s-a realizat cu bună-credință.

Totodată, întreaga procedură prin care imobilul a fost înregistrat în evidența contabilă a fost publică, conform reglementărilor legale, efectuându-se mențiunile corespunzătoare la autoritățile financiare, la autoritățile judiciare, respectiv instanțe judecătorești, la momentul reorganizării în anul 1996, la Oficiul Registrului Comerțului și la autoritățile financiare.

Reiterăm că înscrisurile care au fost prezentate de către E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța, și care ar fi făcut dovada că asupra bunului respectiv K. Constanța ar fi avut un alt drept decât cel de proprietar și care ar fi atestat că E. – Societate M. de F. de grad II – Constanța ar fi fost proprietarul bunului, au fost considerate în prezenta cauză, dar și de alte instanțe civile sau penale ori de organele de urmărire penală, în numeroasele litigii declanșate de această organizație cooperatistă, ca nefiind concludente, în întregul lor, atât pe fond cât și formal.

Totodată, inculpatul B. a devenit Președinte al K. Constanța abia în anul 2002, data până la care s-a realizat înregistrarea imobilului L. în patrimoniul K. Constanța și, ca și alte persoane cu funcții de conducere, au acționat, în numele acestei cooperative în apărarea dreptului de proprietate asupra imobilului L., în mod public, în fața instanțelor de judecată și al organelor de urmărire penală, demersuri care au fost continuate natural și de inculpatul B. K. Constanța a avut posesia imobilului L. pe care a exercitat-o în mod public, încheind în calitate de proprietar contracte de închiriere ale spațiilor locative, contracte care s-au executat, încasând chiriile de la locatarii persoane fizice.

Procedura execuțională a fost declanșată în formula expusă, și s-a procedat în mod public, orice persoană interesată putând interveni în apărarea unui drept propriu.

În contextual dat, cu trimitere inclusiv la procedura execuțională în formula declanșată și expusă, însăși forma de învinuire, respectiv „faptele inculpatului B. care, în calitate de asociat la S.C. B. S.R.L. a dobândit în mod ilicit imobilul L., în baza procesului-verbal de licitație imobiliară de la data de 3 decembrie 2007 și a actului de adjudecare de la data de 31 decembrie 2007, ca urmare a cererilor formulate executorului judecătoresc A. la data de 7.07.2006 și a acțiunilor acestuia, deși inculpatul B. cunoștea că acest imobil nu se află în proprietatea G. Societate M. De F. De Gradul I Constanța, fostă K. Constanța, având în vedere activitatea desfășurată de inculpat în calitate de președinte al K. Constanța și de fost membru cooperator, cu consecința prejudicierii E. Constanța de acest imobil care este inclus în partea indivizibilă a patrimoniului său și care s-a aflat în administrarea organizației cooperatiste reprezentate de acest inculpat, constituie infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. și delapidare, prev. de art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.” este improprie, infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. și delapidare, prev. de art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., neputând coexista în speță, excluzându-se reciproc.

Fără a putea individualiza cine este proprietarul bunului, nu se poate reține în sarcina niciunuia dintre inculpați că ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina lor.

După cum s-a precizat însă, toate argumentele juridice sus arătate nu au avut darul decât de a confirma că realul caz ce împiedică exercitarea acțiunii penale în speță este cel circumscris art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv „faptele nu sunt prevăzute de legea penală” și nu împrejurarea că „fapta nu există”.

În acest context, strict procedural, soluția Înaltei Curți, în apel, este de schimbare a temeiului de achitarea a inculpaților din art. 16 lit. a) în art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., și deci de admitere a apelurilor exercitate de Parchet și partea vătămată în cauză.

Corelativ, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen. se va lăsa nesoluționată acțiunea civilă, în acest moment, instanța penală nu stabilește cine este proprietarul bunului, aceasta putându-se realiza numai în cadrul unei acțiuni în revendicare, în fața unei instanțe civile.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de abuz în serviciu comisă de către un executor judecătoresc. Neafișarea publicației de vânzare silită a imobilului la sediul imobilului care urma a se vinde silit was last modified: iulie 1st, 2022 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.