Infracţiune în formă continuată de participaţie improprie sub forma instigării la abuz în serviciu în formă continuată. Constatarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului și obligarea la repararea prejudiciului cauzat prin fapta reţinută în sarcina lui

27 iun. 2024
Vizualizari: 94
  • Legea nr. 78/2000: art. 13^2
  • NCC: art. 1357 alin. (1)
  • NCC: art. 1381
  • NCC: art. 1385 alin. (1)
  • NCP: art. 246
  • NCP: art. 297
  • NCP: art. 300
  • NCP: art. 35 alin. (1)
  • NCP: art. 47
  • NCP: art. 5
  • NCP: art. 52 alin. (3)
  • NCPC: art. 864
  • NCPP: art. 123 alin. (2)
  • NCPP: art. 19 alin. (1) şi (5)
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 281 alin. (4) lit. a)
  • NCPP: art. 282 alin. (5) lit. b)
  • NCPP: art. 345 - 348
  • NCPP: art. 386
  • NCPP: art. 417 alin. (2)
  • O. U. G. nr. 43/2002: art. 13 alin. (3)

Prin Sentința penală nr. 12/F din data de 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a constatat că prin încheierea din data de 18.11.2022, în baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din patru infracțiuni în concurs, privind participația improprie sub forma instigării la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (din care două în formă continuată), într-o singură infracțiune, constând în participație improprie sub forma instigării la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (patru acte materiale).

În baza art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen., pentru săvârșirea participației improprii sub forma instigării la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (patru acte materiale, respectiv din perioada 22.02.2013 – 12.06.2014, cu persoane vătămată S.C. B. S.R.L. și RADEF „C.” din perioada 07.03.2014 – 02.06.2014, cu persoana vătămată D., fosta E.; din perioada 03.03.2015 – 16.03.2015, cu persoane vătămate F., G. și H.; din perioada 25.06.2015 – 10.11.2015, cu persoana vătămată S.C. I. S.R.L., prin lichidatorul judiciar J., reprezentat de K.).

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. privind pedeapsa accesorie.

În baza art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., executarea pedepsei complementare va începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa pronunțată o zi, constând în durata reținerii dispusă prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 25.07.2017.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 1357 alin. (1) din C. civ., s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile în cauză și, în consecință, a fost obligat inculpatul A. la plata, cu titlu de daune materiale, către partea civilă RADEF „C.” a sumei de 790.583,78 RON, către partea civilă D., fostă E., a sumei de 208.421 RON, către H. S.A. a sumei de 200.197,42 RON și către J., prin reprezentant legal K., pentru S.C. I. S.R.L. a sumei de 165.104,98 RON.

S-au respins, ca nefondate, restul pretențiilor părților civile formulate în cauză.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 305/A din 17 octombrie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, vor fi analizate cazurile de nulitate absolută pe care apelantul a înțeles să le invoce prin memoriul depus la ultimul termen de judecată în apel.

În primul rând, a invocat nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate de către Parchetul de pe lângă Curte de apel Brașov și de către DNA, secția de combaterea a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, datorită încălcării normelor de competență materială a organului de urmărire penală, susținând că este greșită reținerea de către parchet a încadrării juridice care atrăgea competența materială a Direcției Naționale Anticorupție, respectiv art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece în fapt el nu a obținut vreun folos necuvenit, sumele reținute reprezentând foloase cuvenite, în speță, onorarii de succes; pe cale de subsidiaritate a arătat că și actele de urmărire penală efectuate anterior de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov ar fi nule, pentru că au fost menținute ulterior de către un organ de urmărire penală necompetent material, respectiv DNA.

Înalta Curte, în apel, constată că în faza de cameră preliminară desfășurată în primă instanță inculpatul nu a invocat cereri și excepții, însă judecătorul de cameră preliminară a analizat din oficiu legalitatea sesizării instanței, a actelor de urmărire penală și regularitatea rechizitoriului. Prin încheierea din 11 martie 2020 a constatat regularitatea rechizitoriului, iar cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a reținut că acestea au fost legal administrate.

În contestația declarată de către inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus începerea judecății, prin apărător ales inculpatul a formulat cereri și excepții, respinse prin Încheierea Înaltei Curți nr. 601/1 octombrie 2020; completul de cameră preliminară a constatat că inculpatul a renunțat la invocarea nulității relative referitoare la necompetența teritorială a Curții de Apel Brașov, menținându-și doar motivele de contestație referitoare la nulitatea absolută a urmăririi penale efectuate cu încălcarea dispozițiilor privind competența materială și după calitatea persoanei, motive care însă au fost considerate neîntemeiate. Așadar, în apel se constată, cu privire la nulitatea relativă pretins atrasă de necompetența teritorială a Curții de Apel Brașov, incidența dispozițiilor art. 282 alin. (5) lit. b) din C. proc. pen., conform cărora nulitatea relativă se acoperă prin renunțarea expresă la invocarea ei.

Referitor la necompetența materială a organului de urmărire penală, Înalta Curte observă că potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispozițiilor privind competența materială și personală a organului de urmărire penală poate fi invocată până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Deci, este inadmisibilă invocarea acesteia direct în apel. Oricum, și pe fond, se constată că nu s-au încălcat dispozițiile menționate.

Astfel, în esență, în camera preliminară inculpatul a susținut că urmărirea penală nu trebuia să fie efectuată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, întrucât infracțiunile prevăzute la art. 246, 297 și 300 din C. pen. sunt de competența acestei unități de parchet doar în situația în care s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în RON a 1.000.000 euro, astfel cum este prevăzut în mod expres în art. 13 alin. (3) din O.U.G nr. 43/2002.

În schimb, în apel inculpatul a invocat aceeași necompetență, susținând că este greșită reținerea de către parchet a încadrării juridice care atrăgea competența materială a Direcției Naționale Anticorupție, respectiv art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece în fapt el nu a obținut vreun folos necuvenit, sumele reținute reprezentând foloase cuvenite, în speță, onorarii de succes.

Instanța de apel constată că, în cauză, competența Direcției Naționale Anticorupție a fost atrasă de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G nr. 43/2002, potrivit cărora infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție, dacă sunt comise de avocați.

Or, inculpatul a fost acuzat că în calitate de avocat ar fi comis o infracțiune prevăzută în Legea nr. 78/2000, respectiv participația improprie sub forma instigării la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

Ca atare, acest caz de nulitate absolută invocat în apel este deopotrivă inadmisibil în apel, dar și nefondat.

În al doilea rând, apelantul a invocat în apel nulitatea absolută a tuturor declarațiilor din faza de urmărire penală pe motiv că nu au legătură cu faptele, deci ar fi fost administrate cu încălcarea principiului loialității probelor, principiu ce constituie o condiție indispensabilă aflării adevărului. Punctual, a invocat nulitatea declarațiilor de martor date anterior de către inculpatul L., sens în care a invocat Decizia CCR nr. 236/2020, dar și a declarațiilor date de N., EE., K. și M.; a arătat că declarațiile au fost obținute nelegal, prin folosirea de îndemnuri sau promisiuni legate de eventualitatea de a nu fi incriminate faptele de natură penală, ce ar fi putut fi reținute în sarcina unora dintre persoanele audiate, dar și datorită neînregistrării audio-video a declarațiilor.

Înalta Curte reține că în prezenta cauză formularea direct în apel a cererii de excludere a declarațiilor persoanelor audiate în faza de urmărire este lipsită de interes procesual, deoarece sentința atacată cu prezentul apel este motivată cu declarațiile luate în cursul cercetării judecătorești, declarații a căror excludere nu s-a solicitat. De altfel, apelantul a invocat excluderea declarațiilor administrate în faza de urmărire penală și trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 346 din C. proc. pen. solicitare care este nelegală, deoarece prezenta cauză nu se află în procedura de cameră preliminară legiferată de art. 345 – 348 din C. proc. pen., ci în etapa procesuală a apelului.

Or, în apel, art. 421 din C. proc. pen., referitor la soluțiile legale ce se pot pronunța la judecata în apel, nu prevede soluția admiterii apelului și trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale din cauza nelegalei administrări a probelor în cursul urmăririi penale.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

În plus, Deciziei CCR nr. 236/2020 nu este incidentă cererii apelantului de excludere a declarației de martor a unei alte persoane care ulterior a dobândit calitate de inculpat, în absența cererii acesteia; la punctul 46 din decizia precitată, instanța de contencios constituțional, într-o primă concluzie a demersului analitic, a constatat că dreptul la tăcere și la neautoincriminare nu este un drept absolut, fiind un drept procedural, circumscris garanțiilor procesual penale instituite prin art. 6 din Convenție, având caracter relativ, în acest sens fiind permis titularului său să renunțe la acest drept, dar și organelor judiciare să aducă limitări justificate, în anumite circumstanțe și având în vedere diverși factori, cu respectarea unui just echilibru între restrângerea acestui drept și scopul urmărit.

În consecință, dreptul la tăcere și la neautoincriminare aparține persoanei audiate, deci regula este că aceasta poate invoca nerespectarea acestui drept.

De altfel, L. a fost audiat ulterior de către instanță în calitate de martor în ședința din 26 noiembrie 2021, deci ulterior publicării deciziei și nu a invocat dreptul la tăcere sau la neautoincriminare, drept care i s-a adus la cunoștință de către judecătorul fondului, după cum rezultă din încheierea de ședință de la acel termen, tocmai în respectarea Deciziei CCR nr. 236/2020.

Pe de altă parte, susținerea că declarațiile ar fi fost obținute în faza de urmărire penală prin folosirea de îndemnuri rămâne la stadiul de simplă afirmație, fiindcă nu a fost probată.

În ceea ce privește neînregistrarea audio-video a audierilor de martori, aceasta nu este sancționată cu nulitatea absolută de către art. 281 din C. proc. pen., deci nici formal nu se încadrează în vreun caz de nulitate absolută; dimpotrivă, art. 123 alin. (2) din C. proc. pen. dispune că în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta și înregistrarea este posibilă. Similare sunt și dispozițiile incidente pentru audierea persoanei vătămate, a suspectului ori inculpatului.

Așadar, cererea de excludere a declarațiilor din faza de urmărire penală este deopotrivă nelegală, lipsită de interes și nefondată.

În fine, Înalta Curte observă că în concluziile scrise depuse de apărătorul inculpatului s-a mai invocat nulitatea sentinței pentru că la ultimul termen de judecată s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată și s-a acordat cuvântul în dezbateri fără a i se da posibilitatea inculpatului să propună probe pe noua încadrare juridică.

Înalta Curte constată că susținerea este inexactă, deci nu poate fi acceptată. La termenul din 24 iunie 2022 parchetul a cerut schimbarea încadrării juridice, iar prima instanță, conform art. 386 din C. proc. pen., a pus în vedere apărătorului inculpatului faptul că are dreptul de a cere amânarea cauzei sau lăsarea cauzei mai la urmă, pentru a se discuta cererea de schimbare a încadrării juridice și a amânat cauza la 18 noiembrie 2022.

La termenul din 18 noiembrie 2022, după ce instanța fondului a luat concluziile părților asupra cererii de schimbare a încadrării juridice invocate la termenul anterior, a dispus în baza art. 386 din C. proc. pen. admiterea cererii Ministerului Public și schimbarea încadrării juridice, din patru infracțiuni de participație improprie sub forma instigării la abuz în serviciu, în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, dintre care prima cu 26 de acte materiale și ce-a de-a doua cu 2 acte materiale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., într-o singură infracțiune în formă continuată de participație improprie sub forma instigării la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. – cu patru acte materiale.

Constatând că părțile nu au formulat alte cereri, instanța în mod legal a constată încheiată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Ca atare, inculpatul nu a solicitat administrarea altor probe în urma schimbării încadrării juridice, cum se susține în apel.

Prin urmare, invocarea nulității sentinței pentru acest motiv este nefondată.

Înalta Curte, în continuare, va analiza motivele de apel prin care apelantul critică fondul cauzei.

Sub acest aspect, se constată că judecătorul fondului a efectuat o judicioasă analiză a acuzațiilor aduse apelantului, analiză exhaustivă întemeiată pe probele administrate în cursul urmăririi penale, relevante din această fază procesuală fiind înscrisurile emise de inculpat, pe declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești, dar și pe înscrisurile depuse de inculpat în susținerea apărărilor invocate în cursul judecății.

În urma coroborării probelor s-a concluzionat întemeiat că inculpatul, în calitate de avocat, în mai multe dosare execuționale în perioada 2013 – 2015 a formulat cereri de executare silită în numele creditorilor însoțite de împuterniciri avocațiale și a indicat executorului judecătoresc L. conturile bancare deschise în nume personal sau în numele cabinetului său de avocatură, solicitându-i plata sumelor executate silit prin poprire direct în aceste conturi sale, sume pe care nu le-a mai restituit creditorilor, chiar dacă instanțele de judecată au decis întoarcerea executării silite, reținându-se în sarcina inculpatului participația improprie sub forma instigării la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (patru acte materiale).

În această manieră, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce, fără vinovăție, dispozițiile art. 864 din C. proc. civ. care stabilesc că Dacă există un singur creditor urmăritor, după reținerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului.

De aceea, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de apel invocat de inculpat, conform căruia pentru existența instigării la abuz în serviciu, în speță, se impunea constatarea existenței infracțiunii de abuz în serviciu comise de executorul judecătoresc; motivul invocat face abstracție de specificul acuzației reținute, și anume instigare la abuz în serviciu comis de autor sub forma participației improprii, participație care prin definiția legală exclude reținerea infracțiunii în sarcina autorului.

Ca atare, trecând la propria analiză a fiecărui act material comis de către inculpat, Înalta Curte reține că primul act material a fost comis în perioada 22.02.2013 – 12.06.2014 raportat la persoanele vătămate S.C. B. S.R.L. și RADEF „C.” judecătorul fondului a reținut că la data de 15.01.2013, la Biroul executorului judecătoresc L. din municipiul București, inculpatul a înregistrat cererea de executare silită prin care S.C. B. SRL(reprezentată legal de administrator M., societate aflată în procedură de insolvență derulată de administrator judiciar N.), cerere prin care a solicitat punerea în executare silită împotriva debitorului C., cu sediul în municipiul București, pentru plata sumei de 904.000 RON, reprezentând creanță, cu dobânda legală, începând cu data de 28.11.2012 până la achitarea sumelor datorate, 10.000 RON cheltuieli de judecată și 10.000 RON onorariu de avocat, precum și alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 175/Ap/28.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul civil nr. x/2012

Inculpatul a atașat cererii de executare silită Împuternicirea avocațială nr. x/09.01.2013, din care rezulta pentru executor că inculpatul era împuternicit de clientul S.C. B. S.R.L., în baza Contractului de asistență juridică nr. x din data de 23.07.2012 să exercite următoarele activități: redactare cerere executare silită și ridicare sume provenite din recuperare – titlu executoriu decizia civilă legalizată și executorie în Dosar nr. x/2012 Curtea de Apel Brașov, reprezentare în eventuale contestații la executare silită și să asiste/să reprezinte clientul în fața instanței de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ la toate instanțele, indiferent de rang, precum și în fața oricăror alte instituții, autorități de stat și oricărei alte persoane juridice și fizice de drept privat sau public unde interesele petenților o cer, precum și Factura nr. x/09.01.2013, emisă de A. – Cabinet de Avocat către S.C. B. S.R.L., pentru suma de 10.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat formare, reprezentare dosar execuțional RADEF S.A. și eventuale contestații la executare silită.

Prin Adresa nr. x/21.02.2013, inculpatul a înaintat către L. copia Contractului de asistență juridică nr. x/23.07.2012, cu mențiunea că având în vedere că, potrivit art. 2.2 din contract, onorariul de avocat reprezintă 50% din sumele recuperate de la debitoarea C., sumele recuperate să fie distribuite cu prioritate către Cabinet de Avocat A., până la concurența a 1/2 din debitul datorat. Totodată, prin e-mail-urile din datele de 22.02.2013 și 13.03.2013, inculpatul avocat A. i-a indicat executorului judecătoresc contul său, deschis la P., pentru virarea sumelor de bani rezultate din executarea silită prin poprire.

Ca urmare în perioada 22.02.2013 – 22.08.2013, martorul L. a efectuat 21 de viramente bancare din contul x, aparținând L., deschis la Q. S.A., în contul x, aparținând Cabinetului de avocat A., deschis la Q. S.A., în valoare totală de 604.404,37 RON, iar în perioada 12.08.2013 – 12.06.2014 a mai efectuat cinci plăți în numerar, prin casierie, a sumei totale de 72.733,19 RON.

Prin Decizia nr. 2030 din data de 04.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de C. împotriva Deciziei civile nr. 174/Ap/28.11.2012 a Curții de Apel Brașov și a respins apelul declarat de S.C. B. S.R.L. Brașov împotriva Sentinței civile nr. 2596/26.09.2012 a Tribunalului Covasna, aceasta din urmă fiind nevoită să restituie sumele de bani executate silit.

Judecătorul fondului, a reținut că martorul L. a confirmat că suma de bani încasată în cadrul Dosarului execuțional nr. x/2013 a virat-o în contul indicat de avocatul A., considerând că acesta din urmă avea mandat să primească banii în baza împuternicirii avocațiale, susținând că, deși inculpatul i-a cerut să îi vireze 50% din sumele recuperate cu titlu de onorariu, martorul a precizat că „nu am luat în considerare această adresă întrucât contractul de asistență juridică era titlu executoriu și trebuia investit cu formulă executorie. Întreaga executare a avut ca scop recuperarea creanței, iar nu plata onorariului”.

Înalta Curte constată că inculpatul nu era împuternicit pentru încasarea sumelor executate, după cum reiese din declarația martorului N. care a menționat că nu a existat nicio înțelegere, discuție sau vreun mandat special pentru ca avocatul A. să încaseze vreo sumă de bani în contul său în numele creditoarei S.C. B. S.R.L., iar suma achitată de RADEF către B. nu a ajuns în conturile bancare ale acesteia din urmă.

Justificat, prima instanță a respins apărarea inculpatului care a susținut că sumele respective au fost încasate direct în contul său bancar, în baza unui act adițional la contractul de asistență juridică, și apoi predate administratorului societății S.C. B. S.R.L., respectiv martorului M.; Înalta Curte reține că, într-adevăr, martorul M., a declarat că nu a primit nicio sumă de bani de la inculpat.

Inculpatul în apel s-a apărat susținând că martorul M. nu a fost sincer, fiind un martor interesat să declare împotriva inculpatului, pentru a-și acoperi propriile fapte penale, însă Înalta Curte nu va primi această apărare, tocmai pentru că inculpatul omite să menționeze că față de martor nu s-a derulat vreo procedură penală, deci nu este real că ar fi martor interesat.

Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce fără vinovăție normele legale care stabilesc că plata sumelor executate se face creditorului, spunându-i inclusiv că are acceptul creditorului ca sumele executate să-i fie virate integral lui.

Cu privire la cel de-al doilea act material comis de inculpat în perioada 07.03.2014 – 02.06.2014 Înalta Curte constată că la data de 07.03.2014 acesta a înregistrat la Biroul executorului judecătoresc L. cererea de executare silită prin care E., reprezentată de împuternicit R., în calitate de director, a solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului S.C. S. S.A., pentru plata sumei de 207.710 RON, reprezentând creanță, cu dobânda legală, începând cu data cererii până la achitarea sumelor datorate, 10.321 RON și 2.636 RON cheltuieli de judecată și 2.000 RON onorariu de avocat, precum și alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 53/Ap/05.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul civil nr. x/2011

Inculpatul a atașat Împuternicirea avocațială nr. x/03.01.2014, prin care era împuternicit de clientul E. SpA, în baza Contractului de asistență juridică nr. x din data de 03.01.2014, să exercite următoarele activități: redactare și reprezentare apel în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Brașov, să asiste/să reprezinte clientul în fața instanțelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ, la toate în instanțele, indiferent de rang, precum și în fața oricăror alte instituții, autorități de stat și oricare altă persoană juridică și fizică, de drept privat sau public unde interesele petenților o cer.

Din declarația dată în calitate de martor în acest dosar de către executorul judecătoresc, T., s-a reținut că acesta primise în cursul anului 2014 o ofertă reală de plată de la debitorul S., în favoarea creditoarei D. (fostă E.) pentru suma de aproximativ 208.421 RON, iar după consemnarea sumei și emiterea unor somații către creditoare, aceasta a indicat ca banii să fie virați în contul L., lucru pe care martorul l-a și făcut.

Prin încheierea din data de 12.03.2014, martorul executor judecătoresc L. a constatat efectuată plata în sumă de 208.421 RON pe care debitoarea S.C. S. a datorat-o creditoarei E..

Prin corespondența purtată prin poștă electronică la 17 martie 2014, inculpatul a indicat inculpatului L. un cont personal, deschis la H. cu referire evidentă la operațiunea viitoare de virare a sumei rezultată din executare silită, iar la data de 30.05.2014, prin adresă, inculpatul A. a comunicat executorului judecătoresc L. contul bancar, deschis pe numele cabinetului său de avocat la U., Sucursala Brașov, pentru virarea sumelor de bani provenite din executare.

La data de 02.06.2014, s-a constatat că suma menționată mai sus a fost transferată din contul executorului judecătoresc în contul cabinetului inculpatului avocat A., cont indicat de acesta din urmă, iar prin încheierile din 02 iunie 2014 s-a dispus cu privire la eliberarea acestei sume, respectiv încetarea executării silite și închiderea Dosarului execuțional nr. x/2014.

Înalta Curte reține că suma de 208.421 RON nu a fost predată de către inculpatul A. clientului E..

Din declarația martorului FF. reiese cu certitudine că nici verbal, nici prin contractul de asistență juridică, inculpatul nu a fost împuternicit să încaseze vreo sumă de bani în numele băncii.

De altfel, chiar apelantul inculpat în completările(setul al treilea pag. 62 – 64) la concluziile scrise din apel a precizat că după recuperarea sumelor provenite din procesul cu S. S.A., acestea au rămas în custodia cabinetului de avocatură în contul bancar de la U., sume pe care inculpatul a recunoscut că am decis să îmi compensez creanțele din celelalte contracte neachitate pe traseu, deși banca reziliase contractele de asistență juridică și deși sumele executate fuseseră cerute de către client.

Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce fără vinovăție normele legale care stabilesc că eliberarea sumelor executate se face creditorului.

Al treilea act material a fost comis în perioada 03.03.2015 – 16.03.2015: inculpatul a înregistrat la Biroul executorului judecătoresc L. cererea de executare silită prin care creditorii F. și G. au solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului S.C. V. S.A. pentru plata sumei de 187.547,42 RON, reprezentând creanță, compusă din 96.060,77 RON debit și 91.486,33 dobânda legală, plus dobânda legală, începând cu data cererii până la achitarea sumelor datorate și 5.000 RON onorariu de avocat, precum și alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1250/09.02.2015, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul civil nr. x/2014

Inculpatul a atașat Împuternicirea avocațială nr. x/26.02.2015, prin care a fost împuternicit de clienții F. și W., în baza Contractului de asistență juridică nr. x din data de 26.02.2015 să exercite următoarele activități: recuperare debit V. S.A. conform Sentinței civile nr. 1250/2015 a Judecătoriei Brașov, să asiste/să reprezinte clientul în fața instanțelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ, la toate instanțele, indiferent de rang, precum și în fața oricăror alte instituții, autorități de stat și oricare altă persoană juridică și fizică, de drept privat sau public unde interesele petenților o cer și Factura nr. x/03.03.2015, emisă de A. – Cabinet de avocat, către F., pentru suma de 5.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.

În corespondența purtată prin poștă electronică la 16 martie 2015, inculpatul A. i-a transmis inculpatului L. următoarele:

„Conform solicitării clientului meu F., sumele rezultate din executarea silită îndreptată către V. S.A. vor fi virate în contul x deschis la X. titular cont Cab de av A. cu titlu sume remise în custodie rezultate din recup. Debit datorat F.”.

Urmare a acestei adrese, prin încheierea din aceeași zi, 16.03.2015, executorul judecătoresc L., a eliberat suma de 200.197,42 RON, rezultată din urmărirea silită, astfel: 7.650 RON, reprezentând cheltuieli de executare care a fost reținută și virată în contul executorului judecătoresc, respectiv suma de 192.547,42 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanță, cheltuieli de executare avansate de creditor care a fost virată în contul Cabinetului de avocat A..

Înalta Curte pe baza declarației persoanei vătămate F. reține că inculpatul nu a avut mandat expres pentru primirea în depozit a sumei de 192.547,42 RON; de-altminteri, inculpatul nu a comunicat creditorului F. ridicarea acestei sume de bani și nici nu i-a dat banii cuveniți, deci nu a avut intenția de a ține în depozit suma încasată.

Apărarea apelantului că persoana vătămată F. a indus în eroare instanța fondului prin declarațiile sale pentru a nu fi executat de H., nu va fi primită de Înalta Curte, deoarece această apărare este neconcludentă raportat la conduita penală reproșată apelantului, aceea de a determina executorul judecătoresc să-i vireze direct sumele virate, sume pe care nici nu le-a transmis persoanei vătămate.

Mai mult, titlul executoriu a fost obținut în Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Brașov, în care instanța a obligat V. să îi restituie persoanei vătămate suma de 23.376 CHF, plus dobânda legală, cu titlu de plată nedatorată de la data acordării comisionului de risc pentru fiecare lună și până la data plății efective, aferent Contractului de credit nr. x din data de 20.06.2007. Or, persoană vătămată a declarat că a vorbit cu avocatul A. cu privire la posibilitatea punerii în executare a acestei hotărâri și i-a comunicat că nu dorește să execute banii până nu se pronunță o hotărâre judecătorească definitivă; cu toate acestea, inculpatul a formulat o cerere de executare silită a hotărârii nedefinitive fără ca persoana vătămată să fie încunoștințată în acest sens; ulterior avocatul i-a spus că a pus în executare prima hotărâre, însă nu i-a comunicat că ar fi încasat vreo sumă de bani rezultată din executare. Pe de altă parte, persoana vătămată a afirmat că niciodată nu s-a pus problema ca vreo sumă de bani recuperată să fie virată în contul inculpatului sau ridicată de către acesta.

Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc L. să-i vireze lui suma executată, contrar dispoziției legale ce prevede că aceasta se eliberează creditorului, executorul acționând fără vinovăție, bazându-se pe comunicarea avocatului potrivit căreia suma o va ține în custodie și presupunând că avocatul acționează în numele clientului său, conform indicațiilor acestuia.

Al patrulea act material a fost comis de inculpat în perioada 25.06.2015 – 10.11.2015: la data de 25.06.2015, la Biroul executorului judecătoresc L. din municipiul București inculpatul a înregistrat cererea de executare silită prin care S.C. I. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. J. – lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc pentru plata sumei de 716.250,14 RON cu dobânda legală, compusă din: 520.075 RON – debit datorat potrivit Sentinței civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, 196.175,14 RON – dobânda legală calculată potrivit prevederilor art. 6 coroborat cu art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, până la data formulării cererii de executare silită și dobânda legală calculată în continuare până la achitarea efectivă a debitului, precum și alte cheltuieli legate de executarea în cuantum de 8.579 RON.

Inculpatul a atașat Împuternicirea avocațială nr. x/11.01.2013, prin care era împuternicit de clientul S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar J., în baza Contractului de asistență juridică nr. x din data de 27.09.2012 să exercite următoarele activități: redactare acțiune în pretenții în contradictoriu cu Municipiul Târgu Secuiesc, reprezentare fond Tribunalul Covasna, precum și la instanțele superioare, formare și reprezentare dosar execuțional și să asiste/să reprezinte clientul în fața instanțelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ la toate instanțele, indiferent de rang, precum și în fața oricăror alte instituții, autorități de stat și oricare altă persoană juridică și fizică de drept privat sau public unde interesele petenților o cer, precum și Factura nr. x/27.06.2015, emisă de A. – Cabinet de avocat către S.C. I. S.R.L., pentru suma de 8.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat formare dosar execuțional.

În urma actelor de executare silită, la data de 07.09.2015, terțul poprit AA. S.A., a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc suma de 33.790,73 RON.

Prin încheierea din data de 07.09.2015, executorul judecătoresc L. a dispus eliberarea sumei de 33.790,73 RON rezultată din urmărirea silită după cum urmează: suma de 13.150 RON reprezentând cheltuieli de executare, a fost reținută și virată în contul executorului judecătoresc, suma de 20.640,73 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanță, cheltuieli de executare a fost virată în contul x, deschis la Q., beneficiar Cabinet avocat A..

La data de 09.09.2015, la cererea debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, Judecătoria Târgu Secuiesc a dispus, în Dosarul nr. x/2015, suspendarea provizorie a executării silite pornită în Dosarul nr. x/2015 al L., până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite.

La data de 29.09.2015, la L. s-a înregistrat cererea formulată de S.C. I. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. J., lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., de renunțare la executare silită.

Prin încheierea din data de 01.10.2015 executorul judecătoresc L. a dispus încetarea executării silite și închiderea Dosarul execuțional nr. x/2015, încheierea fiind comunicată în aceeași zi, prin poșta electronică, avocatului A., și, prin postă, debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar.

Tot în aceeași zi, respectiv în data de 01.10.2015, la L. s-a înregistrat o nouă cerere de executare silită, identică cu prima.

În urma actelor de executare silită, la data de 13.10.2015 terțul poprit BB. S.A., a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc suma de 591,25 RON.

La data de 26.10.2015, la sediul Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc a avut loc o întâlnire între S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. J., reprezentată de K., însoțit de avocat A. și reprezentantul Municipiului Târgu Secuiesc, Primarul CC., însoțit de consilierul juridic al primăriei, DD., în vederea stabilirii de comun acord a unei modalități de stingere a debitului generat de litigiul care a făcut obiectul Dosarului civil nr. x/2013 al Tribunalului Covasna.

În urma întâlnirii, s-a stabilit că în data de 12.11.2015 se va introduce pe ordinea de zi a Consiliului Local, propunerea de rectificare a bugetului local în vederea achitării unei prime tranșe în valoare de 144.372,17 RON urmând ca, ulterior, lichidatorul să pună în discuția creditorilor plata eșalonată a debitului. În procesul-verbal încheiat cu această ocazie, se face referire și la suma de 33.790,73 RON executată silit, fiind consemnat și contul de lichidare deschis pe numele S.C. I. S.R.L., cont unde urmau să fie virate sumele de bani de către debitor.

Din declarația reprezentantului S.C. J., K., a rezultat, cu privire la suma executată silită, că inculpatul i-a comunicat că aceasta se află în contul executorului judecătoresc.

La data de 30.10.2015, s-a înregistrat la L. cererea formulată de I. S.R.L., prin lichidator judiciar J., prin avocat A., prin care s-a solicitat suspendarea executării silite în Dosarul execuțional nr. x/2015, motivat de faptul că, în urma întâlnirii dintre creditor și UAT Târgu Secuiesc din data de 26.10.2015, s-a convenit ca debitul să fie prins pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din data de 05.11.2015, în ceea ce privește modalitatea și termenele de plată.

Prin încheierea din data de 04.11.2015, executorul judecătoresc L. a admis cererea creditorului și a dispus suspendarea executării silite a debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, încheiere ce a fost comunicată debitorului.

La data de 10.11.2015, debitoarea Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, a consemnat suma de 144.373 RON la dispoziția executorului judecătoresc.

La data de 10.11.2015 s-a înregistrat la L. cererea formulată de I. S.R.L., prin lichidator judiciar J., prin avocat A., prin care s-a solicitat renunțarea la suspendarea executării silite pe perioada instrumentării actelor de eliberare sume aflate în contul de consemnațiuni, urmând ca ulterior eliberării, să se dispună din nou suspendarea executării silite. În aceeași zi, avocat A. a comunicat prin email executorului judecătoresc contul bancar în care urma să fie eliberate sumele provenite din executarea silită, respectiv x, deschis la U..

Prin încheierea din data de 10.11.2015, executorul judecătoresc L. a dispus eliberarea sumei de 144.964,25 RON rezultată din urmărirea silită declanșată de creditorul I. S.R.L., prin lichidator judiciar J., împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, după cum urmează: suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de executare, a fost reținută și virată în contul executorului judecătoresc, suma de 143.873,00 RON reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanță, cheltuieli de executare avansate de creditor, a fost virată în contul x, deschis la H., beneficiar Cabinet avocat A..

Imediat după eliberarea sumelor mai sus menționate, la data de 11.11.2015, la L. s-a înregistrat cererea formulată de S.C. I. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. J., lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., de renunțare la executare silită (dup, fila x).

Prin încheierea din data de 11.11.2015, executorul judecătoresc L. a dispus încetarea executării silite și închiderea Dosarului execuțional nr. x/2015.

Înalta Curte reține că martorul K., în calitate de reprezentant al părții civile S.C. J., a declarat că fără acceptul său inculpatul a primit sumele executate în contul lui bancar. Apărarea apelantului că declarația martorului K. ar fi subiectivă, fiindcă ar preconstitui drepturi succesorale este străină de natura cauzei.

Referitor la S.C. I. S.R.L. Tg. Secuiesc apelantul a mai susținut că executorul judecătoresc nu a făcut abuz în funcție, procedând la distribuirea sumelor provenite din executarea silită potrivit dispozițiilor incidente; chiar dacă executorul ar fi fost obligat să distribuie sumele potrivit regulilor incidente procedurii insolvenței, apelantul a arătat că tot inculpatului ar fi fost obligat executorul să le vireze, fiind cheltuieli curente; în contextul acestei apărări, Înalta Curte nu poate să nu remarce că inculpatul a recunoscut că personal i-a dat executorului informațiile necesare de virament pentru creanțele datorate cabinetului de avocatură, sume care nu au fost însă încasate cu titlu debit datorat clienților, ci au fost încasate numai în limita creanțelor datorate cu titlu de onorariu de avocat (pag. 64 din completările la memoriul de apel, depuse în 26 septembrie). Înalta Curte constată că tocmai conduita recunoscută antrenează răspunderea inculpatului pentru instigarea executorului judecătoresc la abuz în serviciu sub forma participației improprii, instigare ce constă în instrucțiunile transmise executorului vizând titlul sumei distribuite, nicidecum în calificarea acesteia de către avocat cu ocazia încasării.

Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executor să încalce, fără vinovăție dispoziția legală, prevăzute în art. 864 din C. proc. civ. ce stabilește că eliberarea sumei executate se face doar creditorului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că toate cele patru acte materiale anterior analizate cad sub incidența legii penale independent de justificările ulterioare ale inculpatului, valorificate prin motivele de apel, ce acreditează teza, de altfel nereală, că a operat compensarea legală ori un drept de retenție asupra sumelor executate. Nerealitatea tezei este evidentă pentru simplul fapt că sumele executate nu aveau ce să caute în alt cont decât al creditorului, după cum stabilește legea, iar din contul creditorului nu putea opera compensarea ori dreptul de retenție al avocatului.

De altfel, motivul referitor la compensarea legală, în cadrul procedurii insolvenței, a sumelor ce i se cuveneau cu titlu de onorariu de la debitorii procedurii escamotează acuzația adusă inculpatului, constând tocmai în aceea că debitorii nu aveau cunoștință de sumele încasate de avocat în numele lor, fără acceptul lor.

Apelantul a mai solicitat, prin concluziile depuse ulterior închiderii dezbaterilor în apel, schimbarea de încadrare juridică din forma continuată a unei unice infracțiuni în patru infracțiuni concurente, ca fiind mai favorabilă apelantului, deoarece primele acte materiale ar fi prescrise; Înalta Curte constată însă că în etapa deliberării apelantul nu poate solicita schimbarea de încadrare juridică, iar, nu în cele din urmă, încadrarea juridică într-o singură infracțiune continuată reprezintă încadrarea reală a actelor materiale comise de inculpat în baza aceleiași rezoluții infracționale și prin același mod de comitere a faptei.

În acest sens, sunt pe deplin întemeiate considerentele primei instanțe, care, în esență, a observat că actele de executare omogene juridic au fost comise la intervale de timp care permit să fie reținută unicitatea rezoluției infracționale, fiecare dintre ele fiind alcătuite din mai multe acte de executare care se contopesc în aceeași unitate naturală infracțională, unele din acestea chiar întrepătrunzându-se reciproc sub aspect temporal; mai mult, inculpatul a comis toate acțiunile prin același tip de conduită infracțională, respectiv în cadrul procedurii de executare silită derulate de același birou de executare judecătorească și a avut aceeași poziție subiectivă în toate cele patru acte materiale reținute, pe care le-a comis în același scop infracțional constând în însușirea sumelor de bani aparținând clienților săi, cu o justificare comună reprezentată de plata propriilor onorarii avocațiale sau activități fiduciare nereale.

Ca urmare, Înalta Curte concluzionează că este temeinică reținerea faptelor de către judecătorul fondului, precum și efectuarea încadrării juridice a acestora într-o singură infracțiune în formă continuată de participație improprie sub forma instigării la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu patru acte materiale.

În continuare, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale a inculpatului, deoarece termenul general de prescripție este de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. – text legal incident întrucât limitele speciale de pedeapsă sunt cuprinse între 2 ani și 8 luni închisoare, respectiv 9 ani și 4 luni închisoare – și a început să curgă de la ultimul act material din 10 noiembrie 2015, deci nu s-a împlinit în cauză.

La individualizarea judiciară a pedepsei principale de 5 ani închisoare și a duratei pedepsei complementare aplicate, judicios prima instanță a dat eficiență deplină tuturor criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen., având în vedere în special cuantumul ridicat al prejudiciului, dar și circumstanțelor personale ale inculpatului, care este bine integrat social și nu are antecedente penale, aspecte de natură să limiteze agravarea individualizării pedepsei penale.

Nu în cele din urmă, judecătorul fondului corect a dat eficiență, diminuând cuantumul pedepsei, duratei relativ mari a procedurilor penale desfășurate în cauză, așa cum cere jurisprudența CEDO în materie.

Înalta Curte constată că soluționarea laturii civile a cauzei în mod just s-a întemeiat pe dispozițiile art. 19 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. și cele ale art. 1357 alin. (1), art. 1381 și art. 1385 alin. (1) din C. civ., constatându-se îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului, ceea ce a condus la obligarea reparării prejudiciului cauzat prin fapta reținută în sarcina lui, respectiv la plata către părțile civile a sumei totale de 1.364.307,18 RON, cu titlu de daune materiale, fiind just respinsă cererea de daune morale a S.C. I. S.R.L.

Legal, judecătorul fondului a menținut măsurile asiguratorii în vederea garantării recuperării prejudiciului și a cheltuielilor judiciare ocazionate în cauză.

La examinarea cauzei din oficiu, instanța de apel nu a constat cazuri de nelegalitate sau de netemeinicie ale sentinței atacate.

În concluzie, pentru considerentele expuse, se constată că apelul declarat de inculpatul A. este nefondat.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 12/F din data de 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pe seama inculpatului, în sumă de 942 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiune în formă continuată de participație improprie sub forma instigării la abuz în serviciu în formă continuată. Constatarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului și obligarea la repararea prejudiciului cauzat prin fapta reținută în sarcina lui was last modified: iunie 27th, 2024 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.