Infracțiune de înșelăciune. Termenul de prescripție a răspunderii penale. Recurs (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 39/RC/2017

CP: art. 123; NCP: art. 154, art. 155 alin. (1), art. 244 alin. (1) și (2); NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-j), art. 275 alin. (2), art. 433, art. 438 alin. (1) pct. 8, art. 439 alin. (1) pct. 8, art. 448 alin. (1) pct. 1

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta parte civilă și-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., arătând, în esență, că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatele A. și B. prin aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 154 C. pen. (care stabilesc un termen de prescripție a răspunderii penale de 5 ani), întrucât instanța a fost sesizată cu rechizitoriu la 27 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a noii codificări, că actele de urmărire penală au întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, potrivit art. 123 C. pen. (1969), urmărirea penală fiind începută, în mod corect, la 18 noiembrie 2013, în cadrul termenului general de prescripție a răspunderii penale (10 ani), conform reglementării anterioare, motiv pentru care se impune admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate, analiza fiind strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de prescripție, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport de încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, însă, având în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului acestui termen.

Astfel, în speță, se constată că prin decizia atacată, instanța de apel a constatat, în temeiul art. 154 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. pen., că a intervenit prescripția răspunderii penale a inculpatelor A. și B. pentru infracțiunile prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., constând în prezentarea, cu ocazia încheierii unor contracte de credit cu Banca D. Constanța, a adeverințelor de salariu emise de SC E. SRL Constanța și a contractelor individuale de muncă care atestau, contrar realității, calitatea de angajat al societății comerciale, obținând astfel câte un credit de 15.000 euro și cauzând unității bancare o pagubă reprezentând credit neachitat, dobânzi restante și dobânzi majorate, iar fidejusorului C. o pagubă reprezentând sumele ce i-au fost poprite din veniturile salariale, în procedura de executare silită.

Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, iar conform alin. (2), acesta începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de înșelăciune este de maxim 5 ani, iar, pe de altă parte, că faptele inculpatelor au fost săvârșite la 17.12.2007 și respectiv 24.01.2008, astfel încât, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit pentru A. la data de 16.12.2012, iar pentru B. la 23.01.2013.

Totodată, se mai observă că prin rezoluția din 18.11.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus începerea urmăriri penale față de A. și B. pentru săvârșirea, între altele, a câte unei infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (1969), astfel încât, îndeplinirea, ulterioară, în cauză, a acestui prim act de procedură nu a putut conduce la întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) C. proc. pen.

În aceste condiții, Înalta Curte, raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute de lege (maxim 5 ani) pentru infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatelor A. și B., în raport de încadrarea juridică a faptei [art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.] și legea penală mai favorabilă (actuala codificare), stabilite cu caracter definitiv de instanța de apel, constată că, în cauză, termenul general de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 16.12.2012 (pentru A.) și respectiv 23.01.2013 (pentru B.), având în vedere și împrejurarea că nu a existat nici un act de întrerupere a acestui termen, așa cum s-a menționat anterior, astfel încât, în mod corect, s-a dispus încetarea procesului penal.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu este incident temeiul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. întrucât, în mod corect, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de partea civilă C. împotriva deciziei penale nr. 1147/P din 3 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/212/2014 și să oblige recurentul, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală.

Sursa informației: www.scj.ro.