Infracțiune de încăierare. Recalificarea faptei. Legea penală mai favorabilă și lex tertia (CP, NCP, NCPP)

9 oct. 2017
Vizualizari: 3355
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 129/2015

CP: art. 181 alin. (1), art. 322 alin. (1), ; NCP: art. 5, art. 63 alin. (1) și (3), art. 155 alin. (4), art. 193 alin. (2), art. 322 alin. (1), art. 861, art. 863 alin. (1) lit. a)-d), art. 864; NCPP: art. 16 lit. f), art. 17 alin. (2), art. 396 alin. (6), art. 438 alin. (1) pct. 12

În motivarea recursului în casație s-a învederat că este nelegală dispoziția din decizia atacată prin care, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.N.C. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 322 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Astfel, Parchetul a susținut că în ceea ce-l privește pe inculpatul D.N.C., legea penală mai favorabilă, (având în vedere ambele infracțiuni reținute în sarcina sa, încăierare și vătămare corp orală/lovire sau alte violențe), este actualul C. pen., care, deși prevede o pedeapsă minimă de trei luni închisoare pentru infracțiunea de încăierare (mai mare decât minimul special de 1 lună prevăzut pentru aceeași infracțiune în C. pen. din 1969), permite aplicarea de amenzi penale pentru ambele infracțiuni.

În aceste condiții, s-a susținut că răspunderea penală pentru infracțiunea de încăierare din data de 30 iulie 2009 nu este prescrisă, deoarece sunt incidente dispozițiile art. 155 alin. (4) C. pen.: termenul prevăzut la art. 154 lit. e) (3 ani fiindcă pedeapsa prevăzută de lege este de maxim 6 luni închisoare sau amendă) trebuie depășit cu încă o dată pentru a fi socotit îndeplinit și anume la 30 iulie 2015. Apreciind că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, atunci sunt nelegale dispozițiile prin care instanța de apel i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 6000 RON amendă penală, reprezentând echivalentul a 200 zile amendă, urmare a recalificării faptei din infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., aceasta deoarece pentru infracțiunea de vătămare corporală – art. 181 alin. (1) C. pen. 1969 – limitele de pedeapsă sunt de la 6 luni la 5 ani închisoare, iar instanța nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Având în vedere criticile formulate de parchet și conținutul dispozițiilor legale menționate mai sus, constată că în cauză este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Evaluând criteriile de apreciere a legii penale mai favorabile și criticile formulate în susținerea recursului în casație, constată că legea penală mai favorabilă inculpatului D.N.C. este C. pen. anterior motivat de faptul că în cauză erau incidente dispozițiile referitoare la termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior (limitele speciale de pedeapsă fiind 6 luni-5 ani), situație față de care instanța putea să dispună încetarea procesul penal, cum de altfel a și procedat.

În aceste condiții, în mod greșit a fost recalificată infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. nou cu aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., aplicându-se inculpatului pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON reprezentând echivalentul a 200 de zile închisoare, întrucât s-a făcut o aplicare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome, iar nu o aplicare globală așa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014.

În situația în care nu s-au reținut circumstanțe atenuante, iar limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 181 alin. (1) C. pen. anterior erau de la 6 luni la 5 ani închisoare, practic se putea aplica pedeapsa amenzii de 6.000 RON, fiind stabilite pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză sunt incidente doar dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., deoarece în mod corect s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 322 C. pen. anterior raportat la termenul de prescripție specială a răspunderii penale, însă, procedându-se astfel, trebuia menținută sancțiunea care a fost aplicată de către instanța de fond pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, iar nu să se procedeze la schimbarea încadrării juridice și să se aibă în vedere dispoziții C. pen. nou cu consecința aplicării unei pedepse de 6.000 RON amendă.

Practic, instanța a făcut lex tertia întrucât pentru o infracțiunea a avut în vedere dispoziții C. pen. anterior, iar pentru o altă infracțiune dispoziții C. pen. în vigoare. Având în vedere considerentele exprese, urmează a admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 477/A/2014 din 8 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 11628/271/2012, a casa în parte decizia penală atacată privind pe inculpatul D.N.C. și rejudecând, urmează a descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare și 3.000 RON amendă penală aplicată inculpatului D.N.C. în pedepsele componente de:

– 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen.;
– 5.000 RON amendă penală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. înlăturând dispoziția de adăugare în parte a pedepsei amenzii penale în cuantum de 3.000 RON.

Urmează a înlătura din decizia penală atacată dispoziția de recalificare a faptei reținute în sarcina inculpatului D.N.C. din infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. precum și dispoziția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. la o pedeapsă de 6.000 RON amendă penală reprezentând echivalentul a 200 zile amendă.

Totodată, va înlătura din decizia penală atacată dispoziția de atenționare a inculpatului asupra nerespectării dispozițiilor art. 63 alin. (1) și (3) C. pen. care prevăd că, dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu va executa pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se va înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoare și, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile amendă îi va corespunde o zi de închisoare.

Urmează a reține în sarcina inculpatului dispozițiile art. 5 C. pen.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Urmează a menține dispoziția din decizia penală atacată potrivit căreia în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. referitor la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.N.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. urmează a dispune condamnarea inculpatului D.N.C. la o pedeapsă suficientă și proporțională în raport cu natura și gravitatea faptei săvârșite, cu persoana inculpatului și cu periculozitatea socială a acestuia, de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

În baza art. 861 C. pen. urmează a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele ce vor fi fixate de acest serviciu care va verifica respectarea de către inculpat a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. b)-d) C. pen.

Urmează a atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Urmează a menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiune de încăierare. Recalificarea faptei. Legea penală mai favorabilă și lex tertia (CP, NCP, NCPP) was last modified: octombrie 8th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.