Infracțiune de fals. Realizarea conținutului constitutiv al unei infracțiuni. Amenda contravențională (NCP, NCPP)

27 feb. 2018
Vizualizari: 8441
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 386/RC/2017

NCP: art. 47, art. 77 lit. a), art. 322 alin. (1) și (2), ; NCPP: art. 16 lit. b), art. 275 alin. (2), art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a)

Împotriva hotărârii instanței de apel au formulat recurs în casație inculpații A., B., C. și D.

Calea de atac vizează cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. – „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, cu motivarea că inculpații au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută în sarcina acestora.

În motivarea scrisă a cererii inculpații au susținut, în esență, că au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât situația de fapt reținută de instanța de apel nu realizează conținutul juridic al vreunei infracțiuni, impunându-se achitarea acestora, în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În acest sens, inculpații au motivat următoarele:

Faptele reținute de instanță nu se încadrează în conținutul juridic al infracțiunii prev. art. 322 alin. (1) C. pen. (și cu atât mai puțin al art. 322 alin. (2) C. pen., reținută pentru 3 din cei 4 inculpați), ori al altor incriminări, faptele descrise de instanță nefiind prevăzute de legea penală.

Astfel, prin hotărârea instanței de apel (și a celei de fond) nu se realizează o corespondență deplină între faptele arătate de instanță ca fiind săvârșite în realitate și configurarea legală a infracțiunilor reținute, întrucât faptele descrise de instanța de apel nu întrunesc toate elementele constitutive prevăzute în normele invocate (art. 322 alin. (1) și art. 322 alin. (2) C. pen).

1. Autorizația de vânătoare, referitor la care s-a susținut că a fost falsificată, era eliberată cu o zi înainte (14 februarie 2015) de comiterea „faptelor” (de altfel autorizația nu poate fi decât anterioară desfășurării vânătorii). Datele incriminate ca fiind false sunt cuprinse în procesul-verbal din 15 februarie 2015, aflat pe același suport de hârtie, iar instanța de judecată nu a fost sesizată pentru falsificarea acestuia. Rezultă că hotărârea prin care se reține falsificarea autorizației nu are niciun suport în realitatea obiectivă. Autorizația de vânătoare nu cuprinde date nereale, astfel că, cu privire la aceasta nu s-a comis nicio infracțiune.

2. În sarcina inculpaților B., C. și D. s-a reținut art. 322 alin. (2) C. pen, ca temei al stabilirii pedepselor și al celorlalte măsuri, deși faptele descrise de instanță nu se încadrează în acest text, care, de altfel, nu conține vreo incriminare.

3. Din analiza conținutului juridic al incriminării prev. de art. 322. alin. (1) C. pen., se poate constata cu ușurință că faptele, așa cum au fost reținute de către instanța de apel în sarcina celor 4 inculpați, nu realizează nici conținutul acestei infracțiuni, nefiind realizate în întregime atât elementele laturii obiective, cât și cele ale laturii subiective.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată face parte din categoria infracțiunilor de pericol, având o structură complexă, astfel că elementul material se realizează numai prin săvârșirea, cumulativă, a două acțiuni:

– falsificarea cu intenție directă a unui înscris sub semnătură privată:

– folosirea, cu intenție directă (ori încredințarea altei persoane) a înscrisului falsificat în vederea producerii unei consecințe juridice, respectiv a scopului urmărit încă de la început (în speță, alterarea evidențelor la sediul Asociației de vânătoare) în vederea exonerării de o eventuală răspundere contravențională a asociației pentru nerespectarea planului de vânătoare.

Dacă prima acțiune componentă a elementului material (falsificarea) se încadrează (după descrierea instanței de apel), în spiritul și litera normei de incriminare (fiind deci conformă cu aceasta), cea de-a doua acțiune componentă nu s-a mai comis – folosirea (sau încredințarea spre folosire) a înscrisului, în scopul centralizării datelor din aceasta (la sediul asociației) pentru a se evita sancțiunea contravențională nu s-a mai produs.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Au susținut că s-a insinuat că actul a fost „predat” din proprie inițiativă organelor de poliție „în scopul de a produce efecte juridice” sub aspectul nesancționării contravenționale pentru nerealizarea cotei de vânătoare, acreditându-se astfel ideea că inculpații au plănuit de la început să scrie date false în „autorizație” cu scopul de a o prezenta organelor de poliție (ghicind că-i vor opri pe drum), ca să le întocmească dosar penal. Ori, deși, scopul era de a denatura evidențele asociației pentru a evita răspunderea contravențională, văzând organele de poliție, au predat (din proprie inițiativă) „autorizația falsificată”, desistându-se sau pentru a întrerupe activitatea infracțională și a nu-și mai realiza scopul.

Potrivit Legii nr. 406/2006, amenda contravențională pentru nerespectarea planului putea fi aplicată numai de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (în prezent Garda Forestieră), iar organele de poliție nu puteau să aplice și nici să împiedice aplicarea legii (amenzii). Reținând însă documentele (pentru a înregistra, greșit, dosar penal, deși falsul nu se desăvârșise), organele de poliție au realizat o acțiune de prevenire, întrucât au oprit realizarea în întregime a „planului infracțional”, prevenind comiterea celei de-a doua acțiuni a infracțiunii complexe.

Nerealizându-se cea de-a doua acțiune a elementului material (așa cum a fost concepută și voită de inculpați), grație intervenției preventive a organelor de poliție, nu s-a produs cerința de a se crea starea de pericol privitoare la încrederea publicului, acordată valorii probante a unui asemenea înscris (iar realizarea urmării periculoase și a legăturii de cauzalitate cu cele două acțiuni ilicite sunt indispensabile pentru existența infracțiunii); starea de pericol se putea produce numai prin alterarea evidențelor (sau încercarea) de la sediul asociației, iar nu prin „predarea” actului presupus falsificat unor organe de control (Poliție, Curte de conturi. Consiliul Concurenței etc). Infracțiunea nu se desăvârșește dacă documentul nu este folosit în scopul pentru care a fost falsificat, întrucât până la săvârșirea celei de-a doua acțiuni ilicite autorii se pot răzgândi, ori să intervină o cauză exterioară, cum ar fi și ridicarea acestuia de organele de poliție.

Au susținut că sancționarea unei fapte concrete nu este posibilă decât dacă există concordanță deplină între toate trăsăturile acesteia și cele ale normei de incriminare aprobate de legiuitor, astfel că nu se poate reține, prin aproximări și însăilări echivoce, că cineva se face vinovat de o faptă atât de gravă cum este infracțiunea – cu atât mai mult cu cât, nici chiar situația de fapt reținută de instanță (echivocă și pe alocuri contradictorie) nu realizează conținutul normei de incriminare (art. 322 alin. (1) C. pen.). ci doar seamănă cu aceasta.

De altfel, instanța nu a arătat în niciun loc că „autorizația falsificată” ar fi fost folosită pentru realizarea scopului urmărit de către inculpați încă de la început (denaturarea evidențelor de la sediul asociației pentru evitarea sancțiunii contravenționale), deși reținuse ca real acest scop.

Și în doctrină se arată că, dacă înscrisul sub semnătură privată falsificat a ajuns să fie folosit în altă împrejurare și alt scop, latura obiectivă și cea subiectivă, art. 322 alin. (1) C. pen., nu sunt realizate – reprezentarea și hotărârea privind realizarea scopului pentru care urmează să fie folosit actul falsificat, nefiind repentină, ci era luată încă înainte de comiterea acțiunii de falsificare.

4. Chiar și în situația în care inculpații ar fi folosit procesul-verbal care cuprindea datele incriminate, depunându-l la sediul asociației (cf. cu scopul avut în vedere de la început), tot nu ar fi fost realizat conținutul constitutiv al infracțiunii. întrucât pentru îndeplinirea cotei de recoltă (de 15 mistreți) trebuia să fie raportați ca împușcați 3 mistreți (nu 2), astfel că „actul fals” nu ar fi fost apt să producă consecințele juridice reținute de instanță ca reprezentând scopul „falsificării” (planul a rămas nerealizat cu 3 mistreți).

Față de cele arătate, au solicitat admiterea, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2, lit. a) și art. 16 lit. b), C. proc. pen., a recursului, casarea hotărârii atacate în vederea achitării inculpaților A., B., C. și D., pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât din situația de fapt prezentată de instanța de apel și din probe rezultă că faptele lor nu realizează conținutul unei infracțiuni prevăzute de legea penală.

V. Examinând recursurile în casație, se constată că acestea nu sunt fondate.

Examinând recursurile în casație, se constată că în cuprinsul acestora se formulează obiecțiuni care nu se subsumează cazului de recurs în casație invocat, respectiv critici cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

Cazul de casare invocat de inculpați are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, ș.a. ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate și în fața instanței de apel, respectiv că inculpații se consideră nevinovați de săvârșirea infracțiunii, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive relativ la falsificarea autorizației de vânătoare, întrucât înscrisul respectiv nu a fost folosit sau încredințat cu scopul de a fi înregistrat în evidențele asociației, iar în cuprinsul său au fost evidențiate aspecte reale, cei doi mistreți fiind răniți, așa cum reiese din depozițiile martorilor, iar în sensul legislației cinegetice, sunt considerați ca „împușcați”.

S-a reținut de către primele instanțe că fapta inculpatului A., care în data de 15 februarie 2015 a determinat pe inculpații B., C. și D. să ateste în fals în cuprinsul autorizației colective de vânătoare eliberată la data de 14 februarie 2015, recoltarea a două exemplare de mistreț, aspecte nereale, cu scopul de a produce consecințe juridice pentru E., urmată de folosirea autorizației în fața organelor de poliție cu ocazia unui control efectuat pe linia combaterii infracțiunilor la fondul cinegetic, întrunește elementele infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Totodată, faptele inculpaților B., C. și D., care în data de 15 februarie 2015 au atestat în fals, primul prin consemnare, iar ultimii doi prin contrasemnare, în cuprinsul autorizației de vânătoare eliberată la data de 14 februarie 2015, recoltarea a două exemplare de mistreț, aspecte nereale, cu scopul de a produce consecințe juridice pentru E., urmată de folosirea autorizației în fața organelor de poliție cu ocazia unui control efectuat pe linia combaterii infracțiunilor la fondul cinegetic, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel cum este incriminată de art. 322 alin. (1) C. pen.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel cum este incriminată de art. 322 alin. (1) C. pen.

În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel – atestarea în fals în cuprinsul autorizației colective de vânătoare eliberată la data de 14 februarie 2015, a recoltării a două exemplare de mistreț, aspecte nereale, cu scopul de a produce consecințe juridice pentru E., urmată de folosirea autorizației în fața organelor de poliție cu ocazia unui control efectuat pe linia combaterii infracțiunilor la fondul cinegetic -Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpaților: înscrisul falsificat a fost folosit și era susceptibil de a fi folosit în vederea producerii unei consecințe juridice, creând acea stare de pericol decurgând din producerea unui înscris fals cu aparențe de înscris adevărat de care s-au folosit inculpații.

Astfel, s-a reținut, pe baza probelor, săvârșirea de către inculpați a unei acțiuni de falsificare cu intenție directă a unui înscris sub semnătură privată și folosirea înscrisului falsificat în vederea producerii unei consecințe juridice, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși se menționează de către apărare că nu se contestă în niciun fel situația de fapt stabilită de către instanța de apel, această precizare este doar formală pentru că, în realitate, fondul criticii formulată pe calea recursului în casație pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpaților, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Natura criticilor formulate de recurenți ține de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, existența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub aspectul laturii obiective și subiective a acesteia.

Criticile referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Având în vedere că în cauză calea de atac exercitată vizează în mod formal un caz de recurs în casație, instanța va respinge ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A., B., C. și D. împotriva Deciziei penale nr. 388/A din 26 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,în Dosarul nr. x/241/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 90 lei, vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiune de fals. Realizarea conținutului constitutiv al unei infracțiuni. Amenda contravențională (NCP, NCPP) was last modified: februarie 25th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.