Infracțiune de conflict de interese. Recurs în casație. Critica recurentului inculpat privind lipsa folosului material obținut (CP, NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 77/RC/2017

CP: art. 246 alin. (1), art. 253^1; NCP: art. 297 alin. (1); NCPP: art. 5 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (2) și (3), art. 433, art. 438, art. 447; Legea nr. 215/2001: art. 36 alin. (2) lit. c), art. 63, art. 123 alin. (1) și (2)

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casație” exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului Cod de procedură penală, recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel și nu vizează temeiul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând că soluția de condamnare dispusă față de acesta de instanța de fond și menținută de instanța de control judiciar este nelegală.

În dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat A. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253^1 C. pen. din 1969.

Astfel, a arătat că infracțiunea de conflict de interese prevăzută în art. 253^1 C. pen. din 1969, trebuie analizată din perspectiva dispozițiilor art. 15 alin. (1) C. proc. pen., opinie exprimată de literatura de specialitate, dar și practica judiciară care, în mod constant s-a reținut că pentru a putea fi reținută drept infracțiune, trebuie să îndeplinească cumulativ trei cerințe, respectiv: actul pe care-l îndeplinește funcționarul public să intre în atribuțiile acestuia, actul sau decizia funcționarului public să determine în concret un folos pentru el, rudă până la gradul doi, afin sau soț, precum și o condiție negativă, obținerea folosului să nu fie realizat în legătură cu un act normativ.

De asemenea, a susținut că fiind o infracțiune de serviciu și în cazul conflictului de interese, având în vedere mutatis mutandis, argumentele expuse în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale – paragraful 60 și urm. din care rezultă importanța determinantă pentru existența oricărei infracțiuni de serviciu a raportării faptei la atribuțiile funcției publice, precis stabilite prin lege sau acte normative cu putere egală. Per a contrario, dacă fapta funcționarului public nu are legătură cu atribuțiile sale, este evident că neintrând în tiparul normei de incriminare a infracțiunii de serviciu nu poate subzista ca atare și rămâne după caz, în sfera ilicitului comercial, administrativ sau disciplinar.

Totodată, a făcut trimitere la dispozițiile art. 63 din Legea nr. 215/2001 care nu conțin nicio atribuție de natură a-i conferi acestuia, direct sau indirect, puterea de decizie asupra închirierii bunurilor imobile din patrimoniul local.

Deopotrivă, a arătat că, prin dispozițiile cuprinse în art. 36 alin. (2) lit. c) și art. 123 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001 se stabilește că închirierea sau concesionarea bunurilor din domeniul public sau privat al localităților se decide de Consiliul Local care emite hotărâri în acest sens, pentru fiecare bun în parte.

Or, în acest context, a arătat că rezultă că fapta recurentului se plasează în afara sferei atribuțiilor de primar.

În acest sens, a solicitat să se constate că din perspectiva art. 15 alin. (1) C. pen. fapta recurentului inculpat A. nu se încadrează în tiparul normativ al infracțiunii de conflict de interese sau a altei infracțiuni de serviciu.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, se constată că recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, pentru infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 253^1 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În considerentele deciziei recurate s-a reținut faptul că activitatea infracțională a inculpatului A. constă în aceea că la data de 07 mai 2010, în calitate de primar al orașului Băicoi, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a încheiat contractul de închiriere nr. 28 din 07 mai 2010 prin care i-a închiriat sorei sale, B., un teren aparținând domeniului privat al orașului Băicoi, în suprafață de 92 mp, situat în Băicoi, pe o perioadă de 10 ani, act prin care s-a realizat astfel în mod direct un folos material pentru ruda sa, constând în folosirea terenului.

Prin urmare, s-a opinat de către instanțele inferioare că, fapta imputată inculpatului există, a fost comisă de acesta în împrejurările arătate în actul de sesizare, și cu vinovăția cerută de lege, respectiv intenție directă, prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. din 1969.

Ca atare, din analiza motivelor de recurs în casație invocate se constată că, în realitate acestea nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Or, în prezent, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Prin urmare, solicitarea recurentului inculpat A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de cele două instanțe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție.

Referitor la critica recurentului inculpat întemeiată pe dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că prin această decizie a instanței de contencios constituțional au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 246 alin. (1) C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen., iar în argumentarea soluției s-a precizat că scopul urmărit de legiuitor prin legislația penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, de a apăra valori sociale identificate de legiuitor în partea specială a Codului penal, acest scop fiind, în principiu, legitim. Măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte un just echilibru între interesul public și cel individual. Totodată, din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, Curtea Constituțională a mai arătat că nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală. Ca atare, dispozițiile acestei decizii nu sunt aplicabile situației recurentului inculpat chiar dacă și în ipoteza susținută de acesta, în sensul că infracțiunea de conflict de interese pentru care acesta a fost condamnat face parte din categoria infracțiunilor de serviciu.

Critica recurentului inculpat privind lipsa folosului material obținut, cerință necesară pentru existența infracțiunii și care se circumscrie elementelor de tipicitate ale infracțiunii, trebuie analizată din perspectiva Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014 prin care Curtea Constituțională a statuat că, fapta de conflict de interese nu presupunea doar obținerea unor foloase necuvenite ci orice tip de folos, scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea faptei vizând protejarea valorilor sociale și atunci când exercitarea imparțială a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public ar putea fi afectată.

Or, raportat la împrejurările faptice reținute de către instanța de fond și de instanța de control judiciar, respectiv, că în calitate de primar, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a încheiat un contract de închiriere prin care i-a închiriat sorei sale, un teren aparținând domeniului privat, se constată că în mod justificat s-a apreciat de către instanța de apel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese și a fost menținută soluția de condamnare a inculpatului A. pentru această faptă.

În consecință, pentru toate aceste argumente și având în vedere că situația de fapt reținută în cauză, corespondența și susținerea acesteia de probatoriul administrat dată faptelor nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație, Înalta Curte apreciază criticile recurentului inculpat ca fiind neîntemeiate.

În realitate, prin motivele relevate în susținerea cazului de casare invocat, recurentul vizează pronunțarea unei soluții de achitare urmare reaprecierii probatoriului, analiză ce excede verificărilor ce pot fi efectuate în cadrul căii de atac a recursului în casație, și ca atare, Înalta Curte, urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1041 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/204/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.