Infracțiune continuată de abuz sexual. Mandat european de arestare (NCP, NCPP, Legea nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 698/2017

NCP: art. 74; NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 281 alin. (1) lit. c), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b); Legea nr. 302/2004: art. 84, art. 85, art. 86 alin. (1), art. 88 alin. (1), art. 98, art. 102; Codul penal spaniol: art. 181 alin. (1), (2), (3) și (4);

În cauză, se reține că, persoana solicitată A. a fost prezentată Curții de Apel București pentru a se dispune potrivit art. 102 din Legea nr. 302/2004, modificată, împreună cu ordonanța procurorului din 15 iunie 2017 prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pentru 24 de ore, ocazie cu care, instanța a dispus admiterea propunerii și arestarea provizorie a persoanei solicitate pentru 15 zile, în vederea predării acesteia autorităților spaniole.

Propunerea Parchetului a avut la bază solicitarea autorităților judiciare din Regatul Spania, transmisă prin intermediul Sistemului Informatic Schengen, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01 septembrie 2016 de către autoritățile judiciare spaniole față de numitul A., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz sexual, prev. de art. 181 alin. (1), (2), (3) și (4) cu aplicarea art. 74 C. pen. spaniol și abuz sexual prev. de art. 181 alin. (1) și (2) C. pen. spaniol.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat la dosarul cauzei mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole, împreună cu traducerea în limba română a acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002”.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială – art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 – care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. (infracțiuni continuate de abuz sexual și abuz sexual), având în vedere că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune de legea statului emitent este mai mare de 3 ani, precum și intervalul de timp al comiterii faptelor (2011 – 2013), Înalta Curte apreciază că măsura instanței de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare spaniole, este întemeiată, apreciind totodată, în mod corect judecătorul primei instanțe că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, se apreciază ca neîntemeiate susținerile apărătorului contestatorului de menținere a măsurii arestării după o perioadă de timp cât s-a aflat sub imperiul măsurii arestării provizorii, nefiind invocat vreun motiv temeinic care să justifice punerea în libertate a persoanei solicitate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că nu pot fi primite în susținerea contestației de față nici criticile formulate de către apărare, în sensul că la momentul luării măsurii arestării provizorii judecătorul nu avea la dispoziție mandatul european de arestare ori că măsura arestării preventive a încetat de drept, critici care au făcut obiectul analizei instanței de control judiciar prin contestația soluționată la data de 23 iunie 2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2017/a1.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. invocat de contestator vizează aplicarea nulității absolute în cazul încălcării dispozițiilor privind publicitatea ședinței de judecată, dispoziții legale ce au fost respectate la pronunțarea sentinței penale atacate.

Față de aceste împrejurări, se constată că nici apărările formulate de apărătorul contestatorului referitoare la invocarea judecării recursului de către autoritățile spaniole în lipsa acestuia ori de existența unor dubii cu privire la vinovăția sa, nu pot fi primite, în condițiile în care, potrivit art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării și nu la aspecte care vizează fondul cauzei, condiții avute în vedere de instanță așa cum reiese din hotărârea Curții de Apel București.

Pentru aceste considerente, apreciind că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 135/F din data de 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoana solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 400 lei va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.