Infracțiune autonomă de complicitate la o faptă: trafic de droguri. Admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Recurs (NCPP, Legea nr. 47/1992)

18 mai 2018
Vizualizari: 1536
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 178/A/2017

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 305, art. 311; Legea nr. 47/1992: art. 29

Preparator, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat A., Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (…) privind neconstituționalitatea (…) unei dispoziții dintr-o lege (…) în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În prezenta cauză, după cum a reținut și curtea de apel, este incontestabil faptul că excepția a fost invocată de către apelantul inculpat A., prin apărător ales, în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Admisibilitatea cererii impune însă îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

Așadar, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal.

Înalta Curte notează că sintagma „legătura cu soluționarea cauzei” privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Or, având în vedere cadrul procesual, soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de către apelantul inculpat A. cu referire la modul în care s-a desfășurat urmărirea penală, nu poate avea o înrâurire cu privire la soluția ce se pronunță în cauză, câtă vreme, în cauză, a fost parcursă etapa urmăririi penale și a camerei preliminare, fiind menținute ca legale și temeinice toate actele efectuate de organele de urmărire penală, iar excepția de neconstituționalitate susținută de parte vizează aspecte care reglementează proceduri ce intră într-un al cadru juridic ce ține de domeniul de activitate a procurorului.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în mod judicios, instanța de fond a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu situația juridică a apelantului inculpat A., ci doar urmărește o modificare a unui cadru legislativ, ceea ce determină, o dată în plus, aprecierea că aceasta nu are legătură cu cauza pendinte.

Pe de altă parte, criticile invocate de inculpat privind neconstituționalitatea textelor de lege cuprinse în conținutul art. 305 și art. 311 C. proc. pen. reprezintă, de fapt, critici aduse modalității în care aceste dispoziții legale au fost aplicate de către organul de urmărire penală în cauză, prin ordonanțele din data de 13 mai 2015 și 02 octombrie 2015.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/102/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. 6 onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Infracțiune autonomă de complicitate la o faptă: trafic de droguri. Admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Recurs (NCPP, Legea nr. 47/1992) was last modified: mai 18th, 2018 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.