Informaţii secrete de stat declasificate de Guvern

24 iun. 2016
Vizualizari: 1018

Potrivit comunicatului publicat pe site-ul Guvernului (www.gov.ro), în ședința din 22 iunie, acesta a hotărât declasificarea mai multor categorii de informații secrete de stat, emise de Ministerul Finanțelor Publice anterior datei de 17 februarie 1972.

Informațiile declasificate vor putea fi consultate cu respectarea dispozițiilor din Legea Arhivelor Naționale, precum și cele ale Legii privind accesul la informațiile de interes public, conform unei Hotărâri adoptate de Guvern.

Decizia a fost luată de Executiv având în vedere importanța documentelor financiare în refacerea drepturilor de proprietate, în repararea unor încălcări ale drepturilor și libertății civile, precum și pentru acordarea accesului liber la cunoașterea istoriei relațiilor financiare din perioada comunistă. De asemenea, trebuie menționat că datele și informațiile emise de MFP și declasificate prin acest act normativ nu pot prejudicia securitatea și apărarea țării.

Mai este comunicat și faptul că odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern vor fi declasificate trei categorii de informații:

– Informații clasificate strict secret de importanță deosebită – de exemplu, situații privind restituirile din creditele externe în perioada 1959 – 1972; note, referate și situații privind planul de credite al Băncii Naționale a Republicii Socialiste România și al celorlalte bănci în ansamblu; note, referate, situații asupra cifrelor propuse de MF pentru bugetul de stat pe anul 1955; planul financiar centralizat a veniturilor și cheltuielilor finanțate prin Ministerul Finanțelor; situația planului de cheltuieli al Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Forțelor Armate din perioada 1950 – 1960; note ale MFP privind solicitarea deschiderii de credite la Banca de Stat a Republicii Populare Române pentru diverse plăți.

– Informații clasificate strict secret – de exemplu, dări de seamă și planuri de muncă ale Direcției Speciale; rapoarte privind cifrele de plan, impozitele populației; referate privind realizarea planului de încasare a primelor de asigurare; referate deschidere credite; planuri și rapoarte de încasare daune; rapoarte privind aprovizionarea cu mărfuri a magazinelor sătești; studii privind producția industrială, investițiile, prețul de cost, cercetarea științifică, aprovizionarea, muncă și retribuția personalului muncitor; situația veniturilor și cheltuielilor bugetare din credite externe.

– Informații clasificate secret – de exemplu, rapoarte, situații statistice privind încasările de venituri agricole; avize proiecte de decrete privind exproprierile unor terenuri proprietate particulară; dări de seamă anuale privind stabilirea impozitului pe venit; studii privind evoluția circulației bănești în România; planurile anuale ale încasărilor bugetare.

 

Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul Guvernului (www.gov.ro).

Informații secrete de stat declasificate de Guvern was last modified: iunie 27th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: