Info fiscal – Mai 2025

COD FISCAL

M.Of. nr. 503/29 mai 2025

689/1.750. — Ordinul președintelui ANAF și al președintelui Autorității Vamale Române nr. 689/1.750/2025 privind aprobarea Procedurii și condițiilor de transmitere a informațiilor prevăzute la art. 46^2 alin. (22) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Comentarii

Art. 46^2 alin. (22) C.fisc. se referă la informațiile transmise de către organul fiscal central către autoritatea vamală competentă cu privire la impozitul suplimentar și constituirea garanției de către persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale (scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit sau consemnare de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului pe seama organului fiscal central).

PROCEDURĂ FISCALĂ

M. Of. nr. 436/12 mai 2025

Ordinul președintelui ANAF nr. 623/2025 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.

Comentarii

Se modifică Anexa nr. 3 – „Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat” la OPANAF nr. 587/2016 pentru poz. 87 – Contribuție la Fondul de Tranziție Energetică (modificare temei legal).

M. Of. nr. 439/13 mai 2025

Ordinul președintelui ANAF nr. 597/2025 privind modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central și pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.767/2021 pentru aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central.

Comentarii

Prin acest ordin se modifică Anexa nr. 1 „Conţinutul cererii de acordare a eşalonării la plată şi documentele justificative anexate acesteia” şi Anexa nr. 2 ”Procedura de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central” la OPANAF nr. 90/2016.

Principalele modificări se referă la:

1. Actualizarea modelului cererii de acordare a eșalonării la plată.

2. Revizuirea elementelor din cererea de eșalonare la plată și reducerea numărului de documente depuse de către contribuabili ce însoțesc cererea

3. Creanțele vamale individualizate în decizii de regularizare a situației comunicate de autoritatea vamală sunt considerate obligații fiscale.

4. Se acordă amânarea la plată a penalităților de nedeclarare aferente obligațiilor fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de debitor și stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere, stinse parțial prin plată și/sau compensare în termenul prevăzut la art. 156 alin. (1) C.proc.fisc. și/sau eșalonate la plată, precum și cele instituite și comunicate la data pierderii valabilității eșalonării la plată în cazul menținerii valabilității acesteia, în vederea reducerii cu 75%, până la data finalizării eșalonării la plată.

5. actualizarea procedurii de acordare a înlesnirilor la plată prin:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– stabilirea competenței de acordare a înlesnirilor la plată în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere – în sarcina organelor fiscale care administrează obligațiile fiscale datorate de acestea.

– eliminarea obligativității debitorului de a depune anumite documente, cum ar fi: situația financiară anuală, situația încasărilor și plăților pe ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii de acordare a eșalonărilor la plată, precum și situația privind indicatorii orientativi și alte informații.

– menținerea competenței organelor fiscale din subordinea A.N.A.F. de a acorda înlesniri la plată pentru creanţele vamale stabilite de către organele vamale prin decizii de regularizare a situaţiei și transmise spre recuperare prin executare silită organelor fiscale.

M. Of. nr. 453/15 mai 2025

Ordinul președintelui ANAF nr. 649/2025 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.

Comentarii

OPANAF nr. 649/2025 modifică Formularul (100) – „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat” și Formularul (710) – „Declarație rectificativă’”, precum și Instrucțiunule de completare aprobate prin OPANAF nr. 587/2016, ca urmare a modificărilor aduse Codului fiscal prin O.U.G. nr. 156/2024 și O.U.G. nr. 21/2025 cu privire la reintroducerea impozitului pe construcții (poz. 112 din Anexa nr. 1 la OPANAF nr. 587/2016).

Informații suplimentare – Tax focus nr. 13/19 Mai 2025.

M. Of. nr. 460/19 mai 2025

Ordinul președintelui ANAF nr. 617/2025 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.494/2013 privind aprobarea modelului și conținutului formularului tipizat „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor”, cod A.N.A.F. 14.13.22.99/7, destinat utilizării în activitatea de control a inspectorilor din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală.

Comentarii

Formularul „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor” se modifică prin:

– înlocuirea sintagmei „inspector” cu sintagma „inspector antifraudă”.

– se introduce competența alternativă cu privire la soluționarea plângerii contravenționale la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.

LEGISLAȚIA MUNCII

M. Of. nr. 395/5 mai 2025

Legea nr. 53/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor.

Comentarii

Legea nr. 53/2025 modifică:

1. O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu privire la următoarele aspecte:

– situații pentru revocarea vizei anuale (angajatorul a fost lichidat sau se află în insolvență, nu desfășoară activități economice, nu are achitate obligațiile către bugetul de stat, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune prevăzută Codul muncii ori a fost sancționat, în ultimele 6 luni). Aceleași situații apar și în cazul revocării dreptului de ședere temporară.

– prelungirea dreptului de ședere nu mai necesită prezentarea dovezii menținerii salariului la nivelul cel puțin a salariului minim brut pe economie.

2. O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România:

– pentru eliberarea avizului de angajare este necesar certificatul constatator din care să rezulte că în registrul comerţului sau, după caz, în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor nu au fost înregistrate menţiuni privind deschiderea procedurii lichidării.

– dacă viza de lungă şedere în scopul angajării în muncă sau dreptul de şedere temporară în scopul angajării în muncă a fost revocată conform art. 33 alin. (4) lit. f) ori, după caz, la art. 77 alin. (3) lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002, angajatorul este obligat la plata, către lucrătorul sezonier, a două salarii minime brute garantate în plată, precum şi a obligaţiilor restante pe care angajatorul ar fi trebuit să le respecte în cazul în care viza de lungă şedere ori dreptul de şedere temporară nu ar fi fost revocat.

M. Of. nr. 430/9 mai 2025

Ordin al ministrului muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale pentru aprobarea Procedurii de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților — REGESONLINE.

Comentarii

Obligația de a întocmi și accesa Registrul general de evidență a salariaților — REGES-ONLINE, (Registru) revine:

a) persoanelor fizice sau juridice de drept privat;

b) instituții/lorautorităților publice/alte entități juridice care angajează personal în baza unui contract individual de muncă;

c) misiunilor diplomatice, oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, reprezentanțele organizațiilor internaționale acreditate în România, institutele culturale și reprezentanțele comerciale și economice ale altor state în România, pentru personalul angajat local care are cetățenia română sau pentru străinul cu drept de muncă în România.

Informații suplimentare au fost transmise în Tax focus nr. 12 din 14 Mai 2025.

FONDURI SPECIALE

M. Of. nr. 455/16 mai 2025

Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon nr. 241/2025 pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind modul de evidență, raportare, calcul și plată a taxei pe activitatea minieră și a redevenței miniere.

Comentarii

Se aprobă Instrucțiunile tehnice privind modul de evidență, raportare, calcul și plată a taxei pe activitatea minieră și a redevenței miniere.

Acest ordin abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 198/2009 pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind modul de evidență, raportare, calcul și plată a taxei pe activitatea minieră și a redevenței miniere.

ALTE REGLEMENTĂRI

M. Of. nr. 423/8 mai 2025

Hotărârea președintelui CCF nr. 6/2025 privind aprobarea documentelor prezentate spre dezbatere în Conferința ordinară anuală a Camerei Consultanților Fiscali din 29 aprilie 2025.

Comentarii

S-au aprobat:

– Raportul anual de activitate al Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali pe anul 2024

– Situațiile financiare anuale ale Camerei Consultanților Fiscali pe anul 2024

– Execuția bugetului de venituri și cheltuieli al Camerei Consultanților Fiscali pe anul 2024.

– Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025

– Programul de activitate al Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali pentru anul 2025.

M. Of. nr. 483/23 mai 2025

Legea nr. 86/2025 privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Comentarii

Principalele aspecte care modifică Legea nr. 129/2019 se referă la:

1. Introducerea obligației de aplicare a măsurilor standard de cunoaștere a clientelei în cazul: (i) caselor de schimb valutar, (ii) furnizorillor de servicii decriptoactive, (iii) tranzacțiilor imobiliare, (iv) furnizorilor de servicii de jocuri de noroc.

2. Solicitarea de informații despre sediul real, dacă acesta este diferit de sediul social, în cazul persoanelor juridice.

3. Identificarea și verificarea identității clientului, de către entitățile raportoare, pentru a permite depistarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte.

Se interzice entităților raportoare să aplice măsuri simplificate de cunoaștere a clientelei ori de câte ori există suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.

4. Măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei aplicate de către entitățile raportoare în cazul în care s-au identificat riscuri mărite – transmiterea unui raport de tranzacții suspecte ori de câte ori o persoană expusă public este beneficiarul unei polițe de asigurare de viață și sunt identificate motive de suspiciune.

5. Accesul la Registrul central organizat la nivelul ONRC pentru persoanele juridice care au obligaţia de înmatriculare în registrul comerţului și la Registrul central organizat la nivelul Ministerului Justiţiei pentru asociaţii şi fundaţii se asigură oricărei persoane sau organizații care poate demonstra un interes legitim, iar accesul la Registrul central organizat la nivelul ANAF în cazul fiduciilor sau construcţiilor juridice similare acestora se asigură oricărei persoane fizice sau juridice care poate demonstra un interes legitim de a accesa informațiile privind beneficiarul real.

6. Instituțiile de credit și instituțiile financiare au obligația de a identifica și evalua riscurile legate de produse și tehnologii noi și de a lua măsuri pentru gestionarea și atenuarea riscurilor, înainte de lansarea sau utilizarea acestor produse și tehnologii.

7. Oficiul supraveghează pe bază de risc activitatea asociațiilor și fundațiilor înființate în baza O.G. nr. 26/2000 și identifică tipurile de asociații și fundații vulnerabile la utilizarea abuzivă în scopul finanțării terorismului. Asociațiile și fundațiile au obligația (i) de a pune la dispoziția Oficiului informațiile și datele solicitate, (ii) de a implementa controale interne pentru a se asigura fă fondurile sunt contabilizate integral și sunt cheltuite în conformitate cu scopul și obiectivele activității declarate în statut, (iii) de a lua măsuri rezonabile pentru a confirma informațiile despre beneficiari și asociațiile/fundațiile asociate.

8. Schimbul de informaţii între entităţile raportoare în scopul îndeplinirii sarcinilor ce le revin acestora, în contextul relaţiilor de corespondent şi în cazul în care sunt utilizate ca terţe părţi nu se consideră încălcare a cerinţelor privind secretul profesional şi bancar.

9. Această lege transpune prevederile art. 74 din Directiva (UE) 2024/1.640 a Parlamentului European și a Consiliului din 31 mai 2024 privind mecanismele care trebuie instituite de statele membre pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Directivei (UE) 2019/1.937 și de modificare și abrogare a Directivei (UE) 2015/849, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 19 iunie 2024.

M. Of. nr. 509/30 mai 2025

Hotărârea Guvernului nr. 524/2025 pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni.