Individualizarea pedepsei. Mărirea acesteia prin majorarea cuantumului sporului aplicat condamnatului (NCPP, NCP, VCP)

14 nov. 2018
Vizualizari: 1115
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 111/2017

NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 585 alin. (1) lit. a); NCP: art. 5, art. 39 alin. (1) lit. b); VCP: art. 34 alin. (1) lit. b), art. 52

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni.

În aceeași ordine de idei, se constată că, având în vedere data comiterii acestor infracțiuni, în mod corect Curtea de apel a făcut aplicarea art. 5 C. pen., precum și a Deciziei nr. 13/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorie, prin care s-a stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 C. pen.

În această succesiune logico-juridică, prima instanță, analizând dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce-l privește pe condamnatul A. din ambele coduri penale, a constatat, în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este Codul penal din anul 1969, întrucât regimul concursului de infracțiuni reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., prin stabilirea unui spor fix și obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite este mult mai aspru decât cel prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, care lasă la aprecierea judecătorului dacă se aplică sau nu un spor de pedeapsă.

În considerarea textelor de lege anterior evocate, prima instanță, contopind pedepsele aplicate condamnatului prin hotărârile de condamnare a căror contopire s-a solicitat, având în vedere sporul de 2 ani închisoare stabilit prin Sentința penală nr. 4/F din data de 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2013, definitivă prin Decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care a intrat în puterea autorității de lucru judecat, fiind obligatorie menținerea acestui spor, a hotărât ca petentul condamnat A. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat sporul de 2 ani închisoare, în total 7 ani închisoare.

Dată fiind împrejurarea că legea penală mai favorabilă a fost determinată ca fiind Codul penal anterior tocmai în considerarea faptului că regimul concursului de infracțiuni reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., prin stabilirea unui spor fix și obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite este mult mai aspru decât cel prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, care lasă la aprecierea judecătorului dacă se aplică sau nu un spor de pedeapsă, Înalta Curte constată că pedeapsa astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond a fost just individualizată, judecătorul fondului apreciind în mod corect că sporul de 2 ani aplicat print-una din hotărârile de condamnare, intrat în puterea autorității de lucru judecat, care a fost menținut obligatoriu, este suficient, pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare fiind corespunzător stabilită în raport cu criteriile generale de individualizarea a pedepselor, potrivit textelor de lege referitoare la pedeapsă și scopul educativ-preventiv al acesteia.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. anterior, vizând pedeapsa și scopul ei, „pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului”.

Ca atare, pedeapsa astfel cum a fost stabilită de instanța de fond este corect individualizată, astfel că nu se impune mărirea acesteia prin majorarea cuantumului sporului aplicat condamnatului A.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, nefiind fondată, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respinsă.

Văzând și disp. art. 275 alin. (3) și (6) C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.

Individualizarea pedepsei. Mărirea acesteia prin majorarea cuantumului sporului aplicat condamnatului (NCPP, NCP, VCP) was last modified: noiembrie 13th, 2018 by Redacția ProLege
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.