Îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. Obligațiile autorităților publice în administrarea şi întreţinerea traseelor turistice

5 dec. 2022
Vizualizari: 239
  • NCPC: art. 451 alin. (2)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 august 2017 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România ANSMR Brașov, Consiliul Județean Bihor, Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Bihor, să se constate că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și să fie obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 400.000 euro, în RON la cursul BNR din ziua plății, din care suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale, pentru minorul B. ca urmare a decesului tatălui, D., din data de 30 august 2014, suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale, pentru A., ca urmare a decesului soțului, D., la aceeași dată, suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale, pentru C. ca urmare a decesului fiului, D..

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 446 din 10 martie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține că acesta deduce judecății critici care sunt nefondate, după cum urmează:

Deși în expunerea succintă a cazului, regăsită în partea de început a memoriului de recurs, reclamanții au reafirmat ceea ce au susținut pe parcursul întregii judecăți a litigiului, anume că moartea violentă a membrului familiei lor a avut ca unic motiv lipsa oricăror indicatoare sau a lucrărilor specifice de semnalizare și protecție a traseului turistic „Circuitul Lumii Pierdute”, în special în zonele ce presupuneau un grad mare de risc, în partea destinată criticilor de recurs propriu-zise (regăsite începând cu pag. 14 a memoriului), aceștia, pe de o parte au negat concluzia instanțelor de fond cum că D. ar fi părăsit traseul turistic, aflându-se în afara acestuia atunci când a alunecat în interiorul avenului, iar pe de altă parte, au invocat absența unor avertizoare/mijloace de protecție eficiente care să conștientizeze indiscutabil orice persoană asupra pericolului deplasării dincolo de limita amplasării acestora (de tipul balustradelor, lanțurilor, etc.).

Susținând aceasta, în continuare au invocat istoricul accidentelor produse de-a lungul timpului în zonă, care ar fi avut loc sub forma căderilor în gol, deducând de aici conștientizarea care ar fi trebuit să fie prezentă la nivelul autorităților cu atribuții în administrarea și întreținerea traseului turistic asupra periculozității acestuia, dar, în același timp și al interesului manifestat de vizitatori față de obiectivul Avenul Negru, inclusiv sub aspectul fotografierii acestuia (în mod similar circumstanțelor în care a survenit accidentarea și decesul lui D.).

Înalta Curte reține că pentru a susține critica de nelegalitate relativă la îndeplinirea de către autoritățile pârâte a obligațiilor pozitive concrete, de a asigura și garanta viața – cât privește pe intimatul Statul român, sau de amenajare și supraveghere a traseelor montane prin luarea tuturor măsurilor de evitare a producerii accidentului (ceea ce ar fi presupus, potrivit recurenților, cercetarea, verificarea și amenajarea cât mai temeinică a circuitelor din zona Padișului) – cât îi privește pe ceilalți intimați, în realitate, recurenții-reclamanți se raportează nu la situația de fapt a cauzei, astfel cum aceasta a fost deplin și definitiv stabilită în fața celor două instanțe de fond, ci la propria versiune asupra împrejurărilor de fapt, versiune ce a fost corectată în baza probatoriului administrat, în privința detaliilor relevante sub aspectul responsabilității faptului cauzator al decesului, prin cercetarea judecătorească realizată de către cele două instanțe de fond.

Astfel, în reținerea acestora, traseul turistic parcurs de reclamanți în data de 30.08.2014 se oprește la 25m de intrarea în Avenul Negru, loc semnalizat printr-un indicator „Accesul interzis”, iar porțiunea dintre zona de oprire sau de odihnă și intrarea în aven nu este marcată și nu este considerată traseu turistic. După marcaj urmează o pantă foarte abruptă, iar după vreo 20 de metri este intrarea în aven. Planul înclinat care duce spre aven nu face parte din traseul turistic și această zonă s-a stabilit că a fost parcursă de turistul D. care, în final, a alunecat în interiorul avenului. Există o cărare nemarcată până la aven, înspre dreapta, dar aceasta este folosită doar de speologi, singurii cărora le este permis accesul în aven pe bază de autorizare și cu echipament de specialitate, adecvat parcurgerii peșterilor verticale.

De aceea, susținerea din cuprinsul motivelor de recurs în sensul caracterului nejustificat al tezei că D. a ieșit de pe traseul turistic și s-a deplasat spre Avenul Negru sau că vizionarea acestui obiectiv nu ar face parte din circuitul turistic, are semnificația contestării circumstanțelor de fapt ale cauzei, imposibil de realizat în calea de atac a recursului a cărui judecată este circumscrisă unui control în legalitatea al hotărârii instanței de apel.

De asemenea, atunci când evocă alte șase incidente similare celui în care și-a pierdut viața membrul familiei lor, pentru a sugera atât periculozitatea traseului turistic, dar și rata ridicată de producere a riscului insuficient avertizat/semnalizat, recurenții ignoră o altă concluzie asupra împrejurărilor de fapt a instanțelor de fond, anume că accidentul din 30 august 2014 din Avenul Negru este singurul în care a fost implicat un turist (fără echipament necesar parcurgerii în siguranță a unor peșteri cu sectoare verticale), că în intervalul de timp 1997-2017 pe traseul Padiș-Lumea Pierdută au mai avut loc doar două accidente minore ce au implicat turiști (soldate cu entorse) și că în avenele din Lumea Pierdută, în intervalul de timp 1956 – 2017, s-au înregistrat trei accidentări, în toate fiind implicați speologi care exploatau sau parcurgeau avenul, fiind echipați corespunzător, accidente ce au presupus însă răni minore.

Așadar, semnalizarea prin mijloace suplimentare, alta decât s-a reținut că deja există pe traseul turistic în discuție, nu se poate reține că ar fi fost justificată în considerarea unei cazuistici care ar fi sugerat o insuficientă prevenire asupra pericolelor.

De altfel, atunci când au reținut inexistența faptei ilicite imputate pârâților, ambele instanțe de fond au identificat drept singura cauză a incidentului conduita culpabilă a înseși victimei, care nu a respectat indicatoarelor traseului și care, în mod voluntar și conștient, s-a deplasat în afara traseului turistic, într-o zonă de risc asupra căreia fusese avertizată și despre care o persoană adultă avea toate datele necesare să o evalueze corect (potrivit celor reținute în fața instanțelor de fond, platforma de la marginea traseului permițând vizualizarea deschiderii avenului, care este de 50 mp și periculozitatea zonei din preajma acestuia).

Or, față de o astfel de conduită aleasă de victima tragicului accident, chiar și mijloacele de protecție indicate de recurenți – balustrade/lanțuri pentru împiedicarea accesului/îngrădirea intrării în aven – nu pot crea obstacole absolute în evitarea unor accidente precum cel ce a avut loc în cazul membrului familiei lor, prin ajungerea în marginea avenului care a antrenat alunecarea în interiorul peșterii verticale.

Deplasarea victimei dincolo de indicatorul „Accesul interzis”, amplasat la sfârșitul traseului, nu este nici consecința neluării de către intimatele chemate în judecată a măsurilor de evitare a producerii accidentului, prin cercetarea, verificarea și amenajarea temeinică a circuitelor turistice din zona Padișului, și nici a nesocotirii de către stat a obligațiilor sale pozitive de a asigura și garanta viața cetățenilor săi, ca valoare socială ocrotită prin art. 2 din CEDO (care însă nu presupune furnizarea de către stat a unei garanții absolute de siguranță a persoanei indiferent de activitatea desfășurată și de riscurile pe care aceasta le implică), mai ales atunci când, ceea ce animă un astfel de comportament, este o conduită în afara marjelor firești de precauție, determinată ca în speță, de dorința de a face o fotografie cât mai precisă/explicită asupra peșterii verticale.

De vreme ce, urmând același traseu, reclamanții au rămas în viață tocmai întrucât, potrivit relatărilor acestora, ei au ales să se odihnească la capătul circuitului, iar nu să iasă în afara sa, demonstrează că faptele ilicite imputate pârâților, în maniera descrisă de intimați, nu puteau fi reținute drept cauze ale accidentului ce a provocat moartea turistului D., după cum în mod corect s-a concluzionat prin decizia instanței de apel.

De asemenea, atunci când pun în discuție lipsa de fermitate și relativitatea avertismentului administratorilor traseului cu referire la indicația dată turiștilor de a nu se apropia „prea tare de buza avenelor” din cauza pericolului de alunecare, recurenții au în vedere recomandarea cu titlu general existentă la intrarea în traseu (valabilă pentru toate avenele din circuit) și ignoră de fapt existența specifică a indicatorului „Accesul interzis”, reținut de instanța de apel ca fiind amplasat la finalul traseului montan de aceleași autorități, alături de acela care indică atingerea punctului din traseu „Avenul Negru”.

Or, raportat la aceste câteva elemente ale cauzei puse în discuție pe calea recursului, dintre cele numeroase avute în vedere în adoptarea soluției instanței de apel, în mod corect s-a concluzionat asupra netemeiniciei acuzației de săvârșire de către pârâți a faptelor ilicite imputate acestora, stabilindu-se că aceștia au luat măsurile specifice și posibile de delimitare și indicare a traseului montan, de evidențiere a capătului acestuia și de interzicere a accesului în zona care se afla în afara limitelor traseului turistic marcat, dar că, pentru evitarea accidentelor este necesară și o conduită corespunzătoare din partea turiștilor, de respectare a regulilor de conduită instituite prin dispoziții legale.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Apreciind ca fiind nefondat, Înalta Curte va respinge recursul declarat și, la solicitarea intimaților, va obliga pe recurenții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în recurs constând în onorariu de avocat, în cuantum de 2000 către Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Bihor, prin E. Bihor (dovedite cu înscrisurile depuse la filele x) și în cuantum de 1000 RON către Consiliul local Pietroasa și Unitatea Administrativă Comuna Pietroasa, prin Primar (dovedite cu înscrisurile depuse la filele x), în ambele cazuri cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în considerarea complexității relativ reduse a aspectelor supuse dezbaterii pe calea recursului, în raport cu cele ale cauzei în ansamblu, în configurarea elementelor litigiului în faza judecării acestuia în fond și proporțional pretențiile îndreptate împotriva fiecăreia din aceste părți.

Sursa informației: www.scj.ro.

Îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. Obligațiile autorităților publice în administrarea și întreținerea traseelor turistice was last modified: decembrie 3rd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.