Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
127 views
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinare şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:
Temeiul de drept al suspendării pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin încheierea din data de 13 decembrie 2023 îl reprezintă dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa poate suspenda judecata cauzei atunci când dezlegarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Recurentul critică soluţia curţii de apel din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susţinând, dintr-o primă perspectivă, că o atare măsură de sistare temporară a cursului procesului ar fi inadmisibilă în ipoteza admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar, dintr-o a doua perspectivă că incidenţa acestui caz de suspendare ar fi condiţionată de existenţa unei chestiuni prejudiciale a cărei dezlegare trebuie să preceadă soluţionarea cauzei principale, condiţie apreciată de recurent ca nefiind îndeplinită în cauză.
Art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că „Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi…”, fiind consacrat astfel un caz de suspendare facultativă a judecăţii.
În acest context, instanţa reţine că suspendarea în discuţie implică pe de o parte întrunirea condiţiilor stabilite de norma legală, anume ca dezlegarea cauzei respective să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, iar pe de altă parte identificarea de către judecător a oportunităţii dispunerii unei astfel de măsuri de temporizare a procesului.
În acest din urmă sens, Înalta Curte subliniază că formularea art. 413 alin. (1) C. proc. civ. nu are caracter imperativ sub aspectul dispunerii suspendării judecăţii, ci textul debutează cu o conferire în beneficiul instanţei a atribuţiei de a aprecia asupra necesităţii suspendării amintite.
Cât priveşte setul de critici referitoare la inadmisibilitatea suspendării facultative în ipoteza admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte le consideră nefondate.
Astfel, aspectele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 204/25.03.2021 nu reprezintă un argument în susţinerea acestei teze, câtă vreme problema analizată în cuprinsul acestei hotărâri a vizat raţiunile ce au stat la baza eliminării cazului de suspendare de drept a soluţionării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în faţa Curţii Constituţionale, iar nu cazul de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Nici opinia indicată în minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel de la Craiova (26-27 mai 2022) organizate de Institutului Naţional al Magistraturii nu poate fi valorificată în sensul reţinerii unui imposibilităţi de utilizare a măsurii suspendării pentru ipoteza vizată de cauza pendinte, întrucât aceasta nu este de natură a afecta sau exclude dreptul suveran al instanţei de interpretare a normei juridice.
Înlăturarea, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, a cazului de suspendare de drept a cauzei, ce avea un caracter obligatoriu, imperativ, nu poate să conducă la concluzia că instanţa nu poate uzita de cazul facultativ de suspendare a cursului judecăţii, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune, introducerea cazului de revizuire a hotărârii prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. neînlăturând, în sine, posibilitatea suspendării facultative a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Aşadar, nu se poate exclude de plano admisibilitatea instrumentului procesual al suspendării dispuse în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. atunci când raportarea se face la o sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, câtă vreme prin aceasta din urmă se analizează însuşi temeiul obiectiv al dreptului subiectiv afirmat de una dintre părţile din proces în combaterea pretenţiilor formulate de partea adversă. Aşadar, dacă poate interveni suspendarea judecăţii pentru a se stabili într-o altă judecată existenţa ori inexistenţa unui drept, cu atât mai mult poate interveni o astfel de măsură procesuală când în discuţie este însuşi temeiul legal ce fundamentează dreptul afirmat de o parte, sub aspectul constituţionalităţii sale
Cu toate acestea, Înalta Curte găseşte fondate criticile recurentului ce vizează neîndeplinirea condiţiilor reglementate de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în cauza pendinte.
Prin încheierea atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în prezent abrogată.
Conform acestor prevederi, pot participa la concursul de promovare pe loc, în gradul profesional imediat superior, judecătorii şi procurorii care au avut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc anumite condiţii minime de vechime în funcţia de judecător sau procuror.
Din întregul context al argumentelor evocate de prima instanţă se reţine că raţiunea pentru care Curtea de Apel Bucureşti a apreciat incidenţa, în cauză, a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este cea legată de faptul că prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi invocarea, de către reclamant, a principiului non bis in idem reprezintă temeiul cererii de chemare în judecată.
Prin Hotărârea nr. 3135/15.12.2022, secţia pentru Judecători a CSM a dispus invalidarea rezultatului obţinut de recurentul – reclamant la concursul de promovare a judecătorilor pe loc în funcţii de execuţie, iar această hotărâre a fost atacată de reclamant.
Deşi chestiunea modului de aplicare a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi principiului non bis in idem reprezintă elemente cu a căror verificare instanţa a fost învestită, se observă că, prin cererea de chemare în judecată, recurentul – reclamant a invocat un număr multiplu de aspecte pe care le-a apreciat ca reprezentând elemente ce, în opinia sa, ar afecta legalitatea actului atacat şi ar justifica pretenţiile sale.
Cu titlu exemplificativ, Înalta Curte arată că printre argumente s-a numărat şi cel conform căruia condiţiile de participare la concurs se apreciază în raport cu data ultimei zile a perioadei de înscriere la concurs, reclamantul opinând că la această dată toate condiţiile ar fi fost îndeplinite şi că sancţiunea aplicată prin decizia nr. 233/24.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi fost ulterioară datei de verificare a condiţiilor de participare la concurs. De asemenea, recurentul – reclamant a evocat incidenţa unei autorităţi de lucru judecat ataşată deciziei civile nr. 233/24.10.2022, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce în opinia sa ar produce efecte în cauza de faţă, precum şi principiul securităţii juridice, inclusiv din perspectiva tipului de examen vizat de interdicţia de a se prezenta la concursul de promovare (promovare efectivă), reclamantul susţinând că a fost sancţionat suplimentar prin neacordarea indemnizaţiei lunare aferente gradului de curte de apel.
Or, aceste aspecte implică verificarea unor probleme diferite faţă de cele vizate de excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât nu pot fi primite motivele curţii de apel potrivit cărora aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ar fi oportună în acest caz.
Deşi este adevărat că prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. fac referire la faptul că dezlegarea cauzei depinde, în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, totuşi, în circumstanţele particulare ale cauzei, nu se poate aprecia oportună suspendarea cursului judecăţii, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul reclamantului la soluţionarea litigiului său într-un termen rezonabil, optim şi previzibil, cu atât mai mult cu cât nu reclamantul a solicitat suspendarea judecăţii, acesta chiar opunându-se măsurii de sistare temporară a cursului procesului câtă vreme are deschisă inclusiv calea reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., în ipoteza unei soluţii favorabile în faţa instanţei de contencios constituţional.
În acest din urmă sens, Înalta Curte reţine că o ingerinţă în exercitarea dreptului la un proces echitabil trebuie să prezinte caracter legal, să urmărească un scop legitim şi să prezinte caracter proporţional, ceea ce presupune asigurarea unui just echilibru în raport de interesul privat al părţii în discuţie.
Or, deşi partea recurentă – reclamantă a înţeles să valorifice în proces instrumentul procesual reprezentat de excepţia de neconstituţionalitate, totuşi nu este de acord ca aceasta să aibă un efect dilatoriu prin suspendarea facultativă a judecăţii dispusă de judecătorul primei instanţe, câtă vreme prin exercitarea acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ urmăreşte promovarea în grad profesional şi obţinerea unui beneficiu salarial aferent acesteia. Într-un astfel de context, deşi Curtea de Apel Bucureşti putea aprecia asupra oportunităţii dispunerii suspendării litigioase, totuşi măsura procesuală nu poate avea un efect disprorţionat, din moment ce interesul recurentului – reclamant este să obţină o judecare a cauzei într-un termen optim şi previzibil pentru clarificarea situaţiei sale profesionale şi salariale.
Aşa fiind, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile care justifică incidenţa în proces a măsurii suspendării cauzei şi sunt fondate criticile recurentului, în temeiul prevederilor art. 496 coroborate cu art. 414 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa încheierea din data de 13 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, în vederea continuării judecăţii cauzei.
Sursa informației: www.scj.ro.
