Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
97 views
Înalta Curte constată că, prin decizia de casare cu trimitere, s-au reţinut următoarele:
„Toate aceste aspecte au fost ignorate de instanţa de fond care nu a făcut o analiză reală a acestui motiv de contestaţie, nelămurind care este legătura dintre actele suspendate şi adresa de înfiinţare a popririi şi omiţând să stabilească dacă există suprapunere între sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidară şi cele pentru care s-a dispus suspendarea. De asemenea, nu a stabilit care sun efectele suspendării executării titlurilor de creanţă principale asupra adresei de înfiinţare a popririi.
Cât priveşte dosarul x/2013, acesta a avut ca obiect contestaţie la executare formulată de debitoarea S.C. B. S.R.L. împotriva unor acte de executare silită prin vânzare la licitaţie a unor imobile, neavând legătură cu adresa de înfiinţare a popririi.
În concluzie, Înalta Curte constată că acţiunea a fost admisă de instanţa de fond pentru motive care, în parte s-au dovedit nefondate şi, în parte, nu au fost analizate în mod corespunzător, impunându-se reanalizarea lor în raport de probatoriul de la dosar şi, eventual, de alte probe care se dovedesc utile pentru soluţionarea cauzei.
De asemenea, se constată că în cadrul acţiunii au fost formulate mai multe apărări între care şi aceea că nu au fost efectuate plăţi către debitorul principal după data înfiinţării popririi, iar instanţa de fond s-a limitat la cele menţionate mai sus, apreciind că motivele de nulitate reţinute fac inutilă analizarea celorlalte argumente.
Având în vedere faptul că nu au fost analizate de instanţa de fond toate motivele din contestaţie şi pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă”.
Prin sentinţa recurată cu prezentul recurs, prima instanţă învestită cu rejudecarea pricinii a reţinut că „pentru a respecta indicaţiile deciziei de casare, Curtea reţine că deşi suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înfiinţare a popririi dacă partea nu a formulat contestaţie la executare în cadrul căreia să solicite suspendarea popririi executorii, însă organul fiscal a suspendat voluntar poprirea înfiinţată începând cu data de 09.10.2013 şi numai pentru suma de 1.017.941 RON din totalul de 3.835057 RON pentru datoriile stabilite prin titlul executoriu nr. x/05.06.2013. – dosar iniţial”.
În continuare, prima instanţă a analizat aspectele de fapt legate de popririle înfiinţate şi de plăţile efectuate de reclamantă.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut următoarele:
„În ceea ce priveşte suprapunerea sumelor, Curtea reţine că a analiza dacă există suprapunere între sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidară şi cele pentru care s-a dispus suspendarea nu se mai impune în aceste condiţii, întrucât sumele pentru care s-a înfiinţat poprirea sunt mult mai mari decât cele pentru care s-a suspendat măsura popririi, astfel că deşi reclamanta nu era împiedicată să achite suma de 1.017.941 RON pentru care s-a înfiinţat poprirea, aceasta a achitat cu 1.608.421,10 RON în plus decât suma pentru care interdicţia de plată era suspendată, aspect ce probează reaua credinţă a reclamantei şi justifică atragerea răspunderii solidare pentru întreaga sumă”.
Astfel, prima instanţă a analizat cele două aspecte impuse prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare; modalitatea concretă de rezolvare şi concluzia dedusă din această analiză pot fi cenzurate numai în cadrul unui motiv de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar nu se poate reţine neconformarea indicaţiilor obligatorii ale instanţei de casare şi nerespectarea prevederilor art. 501 din C. proc. civ.
Analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la greşita interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a dispoziţiilor art. 148 din vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv a dispoziţiilor art. 27 din vechiul Codul de procedură fiscală.
(i)In ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta a invocat faptul că raţionamentul instanţei de fond pleacă de la susţinerea ca suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înfiinţare a popririi, dacă partea nu a formulat contestaţie la executare in cadrul căreia sa solicite suspendarea popririi executorii, susţinere care este contrara prevederilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:
„Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării”.
Cu privire la acest aspect, prima instanţă a reţinut că, prin adresa nr. x/25.06.2013, s-a înfiinţat măsura popririi faţă de reclamanta A. S.R.L. cu privire la debitul datorat societăţii B. S.R.L. până la concurenţa sumei de 3.835.057 RON pentru datoriile stabilite prin titlul executoriu nr. x/05.06.2013; reclamanta a confirmat înfiinţarea popririi la 08.07.2013.
Ulterior, organul fiscal a emis adresa nr. x/09.10.2013, prin care a adus la cunoştinţa a patru terţi popriţi, printre care şi reclamanta, că în urma soluţiilor dispuse de către instanţă în dosarul nr. x/2013, suspendă parţial poprirea înfiinţată asupra sumelor datorate potrivit adresei de înfiinţare a popririi nr. 1/25.06.2013 pentru suma de 1.017.941 RON.
A reţinut prima instanţă că, deşi suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înfiinţare a popririi dacă partea nu a formulat contestaţie la executare în cadrul căreia să solicite suspendarea popririi executorii, organul fiscal a suspendat voluntar poprirea înfiinţată începând cu data de 09.10.2013 şi numai pentru suma de 1.017.941 RON din totalul de 3.835057 RON pentru datoriile stabilite prin titlul executoriu nr. x/05.06.2013.
Or, din această perspectivă, Înalta Curte nu poate concluziona asupra existenţei unei greşite aplicări a legii de către prima instanţă.
După cum a constatat şi instanţa de casare cu trimitere, prin sentinţa nr. 4332/18.09.2013 pronunţata de Tribunalul Braşov in dosarul nr. x/2013, au fost suspendate efectele deciziilor nr. 11119/04.06.2013, nr. 111191/04.06.2013, nr. 122824/12.07.2013, nr. 11129/04.06.2013, nr. 706/07.06.2013 şi nr. 1107/11.07.2013 emise de AJFP Braşov împotriva debitorului B. S.R.L., iar nu efectele deciziei de înfiinţare a popririi nr. 1/25.06.2013 cu privire la reclamantă.
Or, a mai reţinut instanţa de casare cu trimitere că poprirea reprezintă, într-adevăr, o modalitate de executare silită a unei obligaţii a debitorului principal dar, toate actele referitoare la poprire au fost emise anterior datei la care a fost deschisă procedura insolvenţei în ceea ce priveşte pe debitorul principal S.C. B. S.R.L.; în schimb, în cazul angajării răspunderii solidare a terţului poprit, acesta răspunde în nume propriu pentru un act al său prin care a zădărnicit sau a îngreunat urmărirea debitorului principal, astfel încât nu mai este incident articolul 36 din Legea nr. 85/2006, nemaifiind vorba de o acţiune pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că suspendarea titlului fiscal (împotriva debitorului principal) nu suspenda de plano executarea adresei de înfiinţare a popririi faţă de terţul poprit, dacă partea nu a formulat contestaţie la executare în cadrul căreia să solicite suspendarea popririi executorii; astfel, nu se poate reţine o greşită aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
(ii)Recurenta a mai invocat încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală, care au următorul conţinut:
„Executarea silită se suspendă: a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii”.
Prima instanţă a constatat, omologând raportul de expertiză întocmit în cauză, că în perioada 19.03.2014 – 02.06.2014, când poprirea iniţială era suspendată pentru suma de 1.017.941 RON, reclamanta în calitate de terţ poprit a efectuat plăţi în cuantum de 2.626.362,10 RON, cu mult mai mult decât debitul pentru care se suspendase poprirea. Astfel, a reţinut expertul că, în perioada 19.03.2014 – 02.06.2014, reclamanta a efectua plăţi cu ordine de plată prin bancă conform Anexei 5 la raportul de expertiză în cuantum total de 2.626.362,10 RON. În concluzie, reclamanta a efectuat plăţi în cuantum de 2.626.362,10 RON către debitorul B. S.R.L. în perioada înfiinţării popririi aderente adresei de înfiinţare a popririi nr. 1/25.06.2013, după suspendarea acesteia pentru suma de 1.017.941 RON, achitând cu 1.608.421,10 RON mai mult decât suma pentru care poprirea fusese suspendată.
Suspendarea parţială a popririi trebuie înţeleasă în sensul că terţul poprit poate face plăţi către debitor în limita sumei suspendate la executarea popririi numai după ce acesta execută restul sumei ce încă este supusă popririi; or, terţul poprit a efectuat plăţi către debitoare în cuantum de 1 926 362,10 RON în perioada 19.03.2014-29.04.2014, precum şi în cuantum de 700.000 RON, la data de 2 iunie 2014 (împrejurare care reiese din procesul-verbal din 2.12.2015 încheiata de inspector din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi care este recunoscută prin recurs de către recurentă), plăţi efectuate ulterior primirii adresei nr. x/25.06.2013 şi fără a demonstra executarea popririi în partea care era încă supusă executării. O interpretare diferită a textului legal ar permite terţului poprit să evite executarea popririi prin efectuarea prioritară de plăţi către debitorul supus executării; suspendarea parţială a popririi trebuie înţeleasă în sensul că terţul poprit este ţinut în a executa poprirea asupra sumei reduse pe durata suspendării, putând face plăţi către debitor pentru ceea ce depăşeşte suma poprită astfel cum a fost redusă. Or, în situaţia dată, suma care era în continuare supusă executării popririi din perspectiva terţului poprit era aceea de 2 626 362 RON, sumă pe care acesta avea obligaţia de a o achita cu prioritate organului fiscal.
Recurenta contestă prin motivele de recurs caracterul de plăţi al sumei reţinute de către expert, susţinând că acestea sunt plati pe care recurenta le-a efectuat către creditorii societăţi B. S.R.L. in contul acestei societăţi, împrejurare care ar fi recunoscută si de expertul desemnat in Suplimentul la raportul de expertiza contabila judiciară.
Or, Înalta Curte constată că la fila x (supliment la raportul de expertiză), expertul a menţionat expres că „anterior primirii notificării x/08.05.2014, cu data de primire 16.05.2014 A. S.R.L. a efectuat plăţi prin bancă în perioada 19.03.2014-29.04.2014 către B. S.R.L. în sumă de 1 926 362,10 RON”; această reţinere de fapt a expertului nu mai poate fi combătută în cadrul recursului, axat exclusiv pe chestiuni de nelegalitate.
Prin urmare, susţinerile recurentei legate de greşita aplicare a prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală, sunt nefondate.
(iii)Recurenta a mai susţinut că raţionamentul instanţei de fond încalcă dispoziţiile art. 149 alin. (14), respectiv dispoziţiile art. 148 alin. (2) lit. a) si alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deoarece interpretând coroborat textele mai sus menţionate, pe perioada suspendării executării silite terţul poprit nu mai este ţinut de obligaţiile prevăzute de art. 149 alin. (9) din vechiul C. proc. civ., astfel încât efectuarea unor eventuale plaţi nu poate fi considerata o încălcare a dispoziţiilor legale anterior menţionate, care sa conducă la angajarea răspunderii solidare in condiţiile art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat deja în cadrul motivului de casare anterior că terţul poprit poate face plăţi către debitor în limita sumei suspendate la executarea popririi numai după ce acesta execută restul sumei ce încă este supusă popririi; or, terţul poprit a efectuat plăţi către debitoare în cuantum de 1 2 626 362,10 RON în perioada 19.03.2014- 2.06.2014, plăţi ulterioare primirii adresei nr. x/25.06.2013 şi fără a demonstra executarea popririi în partea care era încă supusă executării.
(iv)Înalta Curte constată că este însă fondat motivul de casare referitor la greşita interpretare a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală dintr-o altă perspectivă, invocată tot de către recurentă.
Astfel, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 5031 M/05.01.2015 s-a atras răspunderea in limita sumei de 6.827.364 RON.
Or, conform prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Cod de procedura, fiscala, „răspund solidar cu debitorul terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) şi (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării”.
Prin probatoriul administrat în faţa primei instanţe şi în cadrul situaţiei de fapt reţinute de aceasta, s-a constatat că terţul poprit a efectuat plăţi către debitoare în cuantum de 2 626 362,10 RON în perioada 19.03.2014- 2.06.2014, cu încălcarea obligaţiei de executare a înştiinţării de poprire nr. 1/25.06.2013.
Or, cum textul invocat se referă la răspunderea solidară a terţului poprit cu debitorul în limita sumelor sustrase indisponibilizării, în mod greşit a validat prima instanţă decizia de atragere a răspunderii solidare pentru ceea ce depăşeşte suma de 2.626.362,10 RON, sumă dovedită în faţa primei instanţe a fi fost sustrasă de către recurentă prin plăţile directe către debitor.
Ca urmare, din această perspectivă, se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea în parte a acţiunii, cu anularea deciziei atacate în limita efectivă a sumelor sustrase indisponibilizării.
Temeiul procesual al soluţiei date recursului
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curta va dispune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea în parte a acţiunii anularea în parte a Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 5031M/05.01.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 434/24.02.2015 emisă de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov, pentru ceea ce depăşeşte suma de 2.626.362,10 RON; menţinerea în rest a sentinţei recurate (cu menţinerea dispoziţiilor din sentinţă referitoare la onorairul de expert).
Sursa informației: www.scj.ro.
