Incidența normei de incriminare a conduitei de conducere fără permis, în ipoteza anulării ope legis a dreptului de a conduce, ca efect al unei condamnări definitive. Irelevanța valabilității unui permis emis de un stat terț

• NCP: art. 335 alin. (2)
• NCP: art. 336 alin. (1)
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 396 alin. (10)
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 442 alin. (1)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1
• NCPP: art. 585
• NCPP: art. 597 alin. (7)
• O.U.G. nr. 195/2002: art. 114 alin. (1) lit. a)
• O.U.G. nr. 195/2002: art. 116 alin. (1)
• O.U.G. nr. 195/2002: art. 20 alin. (1)
• O.U.G. nr. 195/2002: art. 24 alin. (6)

Prin sentința penală nr. 476/2023 din 29 martie 2023, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în baza art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (sub forma conducerii unui vehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat), faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 8.750 RON amendă penală (corespunzătoare a 250 zile-amendă x 35 RON/zi).

I s-a pus în vedere inculpatului că, potrivit art. 559 alin. (1) C. proc. pen., este obligat să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Satu Mare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 75/RC din 13 februarie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În prezenta cauză, inculpatul A. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 15.000 RON amendă penală, (250 zile-amendă x 60 RON ziua-amendă).

În esență, ca situație de fapt, s-a reținut cu caracter definitiv:

În data de 05 noiembrie 2020, în jurul orei 18:30, organele de poliție din cadrul Poliției Transporturi Aeriene Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în incinta Aeroportului Satu Mare, au controlat autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, care se afla pe partea carosabilă, aproape de barierele de acces în zona de acțiune a indicatorului rutier cu semnificația „Oprirea interzisă”, solicitându-i totodată conducătorului autoturismului, care era singur în autoturism, să înainteze pentru a debloca banda de circulație, dar să oprească după bariere, pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare.

Conducătorul autoturismului s-a conformat cererii organelor de poliție, iar la solicitarea acestora de a prezenta documentele personale și ale autovehiculului a arătat că nu are niciun document asupra sa și a susținut că se numește C..

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că persoana în cauză nu este C., ci inculpatul A. și că acesta are permisul de conducere anulat.

În ceea ce privește dreptul de a conduce al inculpatului A., instanțele de fond și apel au reținut că, la data de 05.11.2020, acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât, prin sentința penală nr. 1275/22.10.2019 a Judecătoriei Satu Mare a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, motiv pentru care, începând cu data de 12.11.2019 (data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare) dreptul de a conduce autovehicule a fost anulat.

Astfel, s-a reținut că, în data de 12 noiembrie 2019, Judecătoria Satu Mare a comunicat IPJ Satu Mare – Poliția Rutieră, că prin sentința penală nr. 1275 din 22.10.2019 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare în 12.11.2019, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. Sub acest aspect, s-a reținut că în data de 06.10.2018, inculpatul a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe str. x din mun. Satu Mare și, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ca urmare, acestuia i s-a reținut permisul de conducere seria x valabil până în 18.03.2026 eliberat de autoritățile din Australia, menționându-se totodată că, fiind verificat în baza de date a poliției, inculpatul figura având permisul de conducere categoriile B, C, E eliberat de SRPCIV Satu Mare, seria x, valabil până în 16.12.2020.

Prin dispoziția șefului Serviciului Rutier din cadrul IPJ Satu Mare nr. 354385 din 20.11.2019 s-a dispus anularea permisului de conducere seria x emis de autoritățile din Australia aparținându-i inculpatul A., măsură care a fost adusă la cunoștința inculpatului prin adresa din 21.11.2019.

Prin urmare, s-a constatat în cauză că dispoziția din 20.11.2019 a Șefului Serviciului Rutier prin care s-a dispus anularea permisului de conducere aparținând numitului A., în baza sentinței nr. 1275 din data de 22.10.2019, rămasă definitivă la data de 12.11.2019, în temeiul art. 114 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002, a fost comunicată inculpatului prin serviciul poștal, la domiciliul acestuia, conform borderoului nr. 38/22.11.2019 și condicii de corespondență .

Totodată, s-a constatat că, potrivit procedurii incidente la acea dată, în cazul permiselor de conducere eliberate de autoritățile străine, permisul de conducere, însoțit de copia sentinței penale nr. 1275 din 22.10.2019 a Judecătoriei Satu Mare și două exemplare ale notificării verbale au fost înaintate Direcției Relații Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a fi înaintat autorităților competente din Australia . Anularea permisului de conducere eliberat de autoritățile din Australia a fost implementată și în aplicația informatică a Poliției Române din bazele de date Evidența Permiselor Străine (EPS) .

Au mai reținut instanțele că, potrivit relațiilor furnizate de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Punctul Național Focal, rezultă că, inculpatul A. este titularul permisului de conducere britanic cu seria x , emis la data de 13.11.2018 și valabil până la data de 30.08.2046.

De asemenea, s-a reținut că potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că, în data de 06.10.2018 inculpatului i-a fost reținut permisul de conducere nr. x eliberat de autoritățile din Australia, ca urmare a săvârșirii infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În concluzie, în prezenta cauză, instanțele au constatat că, întreg probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, susține neechivoc starea de fapt astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, rezultând că, la data de 05.11.2020, în jurul orei 18:30, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe aleea de acces ce face legătura între Drumul E81 și Aeroportul Internațional Satu Mare, având permisul de conducere anulat ca urmare a condamnării dispuse prin sentința penală nr. 1275 din data de 22.10.2019, rămasă definitivă la data de 12.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.

În aceste condiții, pe baza situației de fapt astfel reținute în cauză, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanțele de fond și apel au statuat că fapta inculpatului inculpatul A., anterior descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (sub forma conducerii unui vehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat), prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În baza situației definitiv stabilite și a probatoriului administrat, se constată că fapta imputată inculpatului A. se circumscrie normei de incriminare prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., existând o corespondență deplină cu toate cerințele de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, Înalta Curte apreciază criticile inculpatului A. vizând greșita sa condamnare, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală și astfel în opinia apărării se impune achitarea acestuia, ca fiind nefondate.

Atât în fond, cât și în apel, în susținerea solicitării de achitare a inculpatului A., apărarea acestuia a formulat aceleași critici reiterate și prin recursul în casație de față, în sensul că:

– din lecturarea sentinței penale nr. 1275/22.10.2019 a Judecătoriei Satu Mare, se poate constata că instanța nu a stabilit pe seama inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., și anume interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice;

– dispoziția de anulare a permisului de conducere australian nu produce efecte, deoarece autoritățile române nu pot să anuleze un document emis de către o țară străină, mai mult decât atât, de o țară care nu este membră a Uniunii Europene;

– totodată, în opinia apărării inculpatului, fapta în sine nu este prevăzută de legea penală, deoarece inculpatul deținea un permis de conducere valabil la data săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa, respectiv la data săvârșirii faptei (05.11.2020) deținea un permis de conducere valid emis de către autoritățile din Marea Britanie.

A mai invocat apărarea recurentului că, în ceea ce privește situația persoanelor care dețineau permis străin și au săvârșit infracțiunii prevăzute de legislația rutieră, prin modificările aduse O.G. nr. 195/2002, (prin O.G. nr. 1 din 27.01.2022), legiuitorul a înțeles să stabilească sancțiunea ce decurge din condamnarea dispusă de autoritățile române, care nu poate fi cea de anulare a permisului eliberat de autoritățile străine, ci, practic, intervine o măsură de interdicție de conducere a autovehiculelor de către persoanele care dețin permis străin, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Or, consideră recurentul că, până la această modificare legislativă (reglementare ce ar putea fi considerată și lege mai favorabilă recurentului), nu exista o sancțiune clară pentru cei care dețin permis de conducere străin și săvârșesc infracțiuni prevăzute de legislația rutieră, pe teritoriul României, fiind astfel clarificate consecințele condamnării, consecințe care nu puteau consta în anularea actului emis de către autoritățile străine. În concluzie, față de aceste motive, s-a solicitat achitarea recurentului, întrucât fapta reținută în sarcina acestuia nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, prin cererea de recurs în casație, apărarea recurentului a făcut referire la conținutul normei incriminatoare reținute în cauză, art. 335 alin. (2) C. pen. care vizează modalități alternative de comitere a faptei, respectiv prevede un regim sancționator mai blând, susținând apărarea că, legiuitorul a înțeles să pedepsească distinct cele două modalități alternative de comitere a faptei de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, având intenția clară de a sancționa fapta de a conduce un vehicul fără deținerea unui permis valid de conducere. Or, în opinia recurentului, fapta în sine, reținută în actul de inculpare, nu este prevăzută de legea penală deoarece recurentul deținea doua permise de conducere valabile la data săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa.

Ca atare, s-a considerat de către apărare că în cauza de față nu se putea reține ca fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii incriminate de legiuitor, (fapta de a conduce vehicule fără a deține permis de conducere), deoarece la data de 05.11.2020, recurentul deținea cel puțin un permis de conducere valid, din Marea Britanie, motiv pentru care s-a solicitat achitarea inculpatului A..

Înalta Curte, în acord cu instanțele de fond și apel, analizând criticile inculpatului, relativ la împrejurarea invocată de apărare în sensul că dispoziția de anulare a permisului de conducere australian nu produce efecte, deoarece autoritățile române nu pot să anuleze un document emis de către o țară străină, respectiv susținerea potrivit căreia, prin sentința de condamnare, nr. 1275/22.10.2019 a Judecătoriei Satu Mare, nu a fost stabilită pe seama inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., și anume interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, constată că acestea sunt neîntemeiate și nu conduc la înlăturarea cerințelor de tipicitate ale infracțiunii imputate recurentului.

În cauză, situația analizată a vizat împrejurarea că inculpatului A. i-a fost anulat permisul de conducere ca urmare a rămânerii definitive a sentinței penale nr. 1275 din data de 22.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Satu Mare, definitivă la data de 12.11.2019, ulterior, prin dispoziția șefului Serviciului Rutier nr. 354375 din 20.11.2019 dispunându-se anularea permisului de conducere seria x emis de autoritățile din Australia, începând cu data de 12.11.2019.

În acord cu cele reținute de instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 27/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen. persoana care, după pronunțarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. și până la anularea permisului de conducere dispusă de către șeful poliției, conduce un autovehicul pe drumurile publice.

A reținut Înalta Curte în considerentele acestei decizii că, efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis, ca urmare a existenței unei hotărâri de condamnare.

De asemenea, s-a statuat că deținerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condițiile în care instanța de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice.

În concret, în speță, în raport de dispozițiile legale în vigoare la data comiterii infracțiunii de către inculpat, s-a reținut că efectul juridic al anulării permisului de conducere s-a produs ope legis, ca urmare a existenței unei hotărâri judecătorești de condamnare, indiferent dacă permisul de conducere deținut era eliberat de autoritățile române sau de o autoritate străină, în fapt, consecința existenței unei hotărâri judecătorești de condamnare fiind cea a anulării dreptului de a conduce, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora dreptul de a conduce pe drumurile publice autovehicule este condiționat de posesia unui permis de conducere corespunzător. Or, în momentul rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului prev. de art. 336 C. pen., cum este cazul inculpatului, cel condamnat pierde dreptul de a conduce, neavând relevanță data în care se anulează permisul de conducere.

Mai exact, potrivit Deciziei ICCJ nr. 27/2021, constituie infracțiune conducerea unui autovehicul imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, indiferent dacă posesorul permisului a primit sau nu dispoziția de anulare a permisului de conducere emisă de șeful biroului rutier, potrivit dispozițiilor în vigoare la data săvârșirii faptei, rezultând că potrivit art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 anularea permisului de conducere se dispune în situația în care titularul permisului de conducere a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 C. pen.

Ca atare, în cauză, s-a apreciat de către instanța de control judiciar prin decizia recurată că, rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare pentru una dintre infracțiunile prevăzute de art. 114 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 195/2002 implică nu doar anularea permisului de conducere, ci presupune pierderea de către cel condamnat a dreptului de a conduce, respectiv decăderea persoanei din dreptul de a conduce, așa cum s-a reținut și în art. 1 din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule.

Înalta Curte mai notează că potrivit legii și jurisprudenței în materie, în situația existenței unei condamnări definitive pentru infracțiuni prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, automat permisul de conducere este anulat. În acest sens, prevederile trebuie cunoscute de orice conducător auto și este imposibilă invocarea necunoașterii legii. De asemenea, s-a stabilit în materia acestor infracțiuni, că inculpatul rămâne în deplină cunoștință de cauză cu privire la faptul că nu are dreptul de a conduce din momentul în care, în urma reținerii permisului la momentul constatării faptei, i se eliberează o dovadă fără drept de circulație. Din moment ce nu poate conduce pe parcursul procesului când este prezumat nevinovat, când planează incertitudinea asupra existenței infracțiunii, după hotărârea de condamnare cu atât mai mult nu ar avea dreptul să conducă.

Totodată, relevantă este și împrejurarea că, din moment ce potrivit art. 24 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obținerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, este clar, pentru identitate de rațiune, că, în urma condamnării definitive pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 din C. pen., condamnatul pierde dreptul de a conduce.

Rezultă potrivit acestor dispoziții faptul că, lipsa antecedentelor penale pentru astfel de infracțiuni este așadar o condiție de deținere a permisului de conducere, așa cum rezultă din art. 24 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, iar redobândirea dreptului de a conduce va presupune un nou examen pentru obținerea permisului cu respectarea prevederilor art. 116 alin. (1) din aceeași ordonanță.

În acest sens, sunt și cele statuate prin decizia de dezlegare a chestiunii de drept ce a format obiectul Deciziei nr. 27/2021 a Înaltei Curți, menționându-se în această decizie că, din economia acestui text de lege, (art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002), rezultă, în mod cert, că instituția anulării permisului de conducere ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești de condamnare este incidentă de la respectivul moment – cel al rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești, neputându-se opune titularului dreptului de a se prezenta la examen pentru obținerea unui nou permis de conducere o dispoziție pur administrativă de anulare a permisului de conducere emisă ulterior. Așadar, prin această decizie, s-a stabilit, cu titlu obligatoriu, că efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis, ca urmare a existenței unei hotărâri judecătorești de condamnare, iar deținerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condițiile în care instanța de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice.

Prin urmare, revenind la situația juridică a inculpatului recurent din prezenta cauză, în lumina tuturor acestor considerente, Înalta Curte constată că în mod legal în cauză s-a reținut că fapta imputată acestuia, în modalitatea în care a fost reținută de către Curtea de Apel Oradea, respectiv că în data de 05.11.2020 inculpatul A. a condus autoturismul având permisul de conducere anulat și implicit neavând dreptul de a conduce, urmare a condamnării prin sentința penală nr. 1275 din data de 22.10.2019, rămasă definitivă la data de 12.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Satu Mare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., se suprapune riguros peste elementele de tipicitate ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., (în varianta conducerii unui vehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat).

Elementul material al laturii obiective constă în conducerea de către inculpatul A. a autoturismului pe drumurile publice, deși avea permisul de conducere anulat, iar urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru siguranța circulației, legătura de cauzalitate rezultând ex re.

Toate criticile apărării recurentului inculpat A. în raport de care se solicită achitarea întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală sunt neîntemeiate.

În acord cu cele reținute de instanțele de fond și apel, critica inculpatului în sensul că instanțele române nu aveau dreptul să anuleze permisul de conducere emis de autoritățile australiene și din acest motiv consideră recurentul că fapta sa nu e prevăzută de legea penală deoarece avea la data faptei un permis valabil, este nefondată, neavând nicio relevanță împrejurarea invocată în apărare, respectiv dacă dispoziția administrativă de anulare a permisului de conducere emisă de autoritățile române a fost operată sau nu de către autoritățile competente din Australia, întrucât așa cum s-a arătat, efectul juridic al anulării permisului de conducere s-a produs ope legis, din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, iar în situația inculpatului A., efectul anulării permisului de conducere s-a produs la data de 12.11.2019, când a rămas definitivă sentința penală de condamnare a Judecătoriei Satu Mare, nr. 1275/22.10.2019.

Totodată, așa cum s-a menționat anterior, deținerea în materialitatea lui a unui permis de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce, în condițiile în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă instanța a dispus condamnarea persoanei în cauză pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, consecința fiind cea a pierderii dreptului de a conduce în condițiile legii, (de altfel, așa cum au reținut și instanțele în cauză, acesta a fost și motivul pentru care, la momentul depistării inculpatului, acesta a declarat verbal, necorespunzător adevărului, datele de identificare ale fratelui său, pentru a împiedica identificarea sa, întrucât cunoștea că avea permisul de conducere anulat).

Astfel, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată și această critică a apărării, potrivit căreia inculpatul deținea la data săvârșirii faptei, 05.11.2020, un permis de conducere valid, emis de către autoritățile din Marea Britanie, neavând relevanță acest aspect de vreme ce pronunțarea unei hotărâri de condamnare implica nu doar anularea permisului de conducere, ci presupunea pierderea de către cel condamnat a dreptului de a conduce, respectiv decăderea persoanei din dreptul de a conduce.

Or, așa cum a menționat și instanța în hotărârea de condamnare, inculpatul nu se poate prevala în cauza de față de faptul că, la data săvârșirii faptei deținea un permis de conducere valid emis de autoritățile din Marea Britanie. A accepta concluzia contrară, ar însemna că orice persoană care a fost condamnată definitiv în baza unei hotărâri judecătorești și căreia i-a fost anulat un permis de conducere, iar ulterior aceasta ar continua să conducă pe drumurile publice prevalându-se de un alt permis de conducere, emis de un alt stat, și-ar exercita în continuare drepturile și și-ar adapta comportamentul, exclusiv ca urmare a propriei aprecieri, cu eludarea dispozițiilor legale și lipsind practic de efecte juridice o hotărâre judecătorească.

De asemenea, examinând aceeași critică a apărării, instanța de apel a menționat în mod corect că, dacă s-ar accepta susținerile apărării, într-o astfel de situație, dacă o persoană deține mai multe permise de conducere eliberate atât de autoritățile române, cât și de cele străine, pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare nu ar avea nicio consecință, pentru că, într-o astfel de situație, chiar dacă unul dintre permise ar fi anulat, inculpatul ar mai deține două permise de conducere valabile și, implicit, dreptul de a conduce.

În acord cu statuările instanței de apel, împrejurarea că inculpatul deținea două permise de conducere valabile la data săvârșirii infracțiunii nu are relevanță câtă vreme rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracțiunile prevăzute de art. 114 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 195/2002, are ca efect juridic principal pierderea dreptului de a conduce de la data rămânerii definitive a hotărârii, măsura anulării permisului de conducere fiind una tehnico-administrativă, astfel că în speță nu este incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerile recurentului inculpat referitoare la faptul că prin O.G. nr. 1 din 27.01.2022 au fost aduse modificări Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, vizând situația persoanelor care dețineau permis străin și au săvârșit infracțiunii prevăzute de legislația rutieră, similar celor reținute prin decizia recurată, se constată că în mod evident aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, fiind adoptate și intrând în vigoare ulterior datei când s-a comis infracțiunea dedusă judecății. Or, această ordonanță, nr. 1 din 27.01.2022, invocată de inculpat, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 89 din 28 ianuarie 2022, fiind în vigoare de la 31 ianuarie 2022, fapta dedusă judecății fiind din data 05 noiembrie 2020.

Chiar și apreciind că pe parcursul soluționării cauzei, s-a clarificat la nivel normativ sancțiunea care intervine în cazul în care titularul permisului de conducere eliberat de autoritățile străine a săvârșit pe teritoriul României una dintre infracțiunile prevăzute de art. 334-339 C. pen., în diferitele variante normative ale acestora, se constată că și măsura interzicerii dreptului de a conduce pe teritoriul României, înseamnă în fapt anularea dreptului de a conduce, negarea acestui drept pe o perioadă de un an, în orice situație, recurentul neavând drept de a conduce pe teritoriul României la data când acesta a fost surprins conducând.

În concluzie, în limitele criticilor admisibile în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în raport cu susținerile recurentului și scopul recursului în casație, față de cele anterior reținute în cauză, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului A. prin hotărârea de condamnare realizează o corespondență deplină cu elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

Așadar, reținându-se că, în speță, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 653/A/2023 din data de 03.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.