Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
124 views
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul acţiunii îl constituie cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, prin care reclamanta a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 979,85 RON – contravaloare servicii şi rate echipamente, a sumei de 311,69 RON – despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, a sumei de 93,93 RON – penalităţi de întârziere şi a penalităţilor calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului.
Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Bacău şi Judecătoria Oradea şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a regimului juridic al dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., de ordine privată sau de ordine publică.
Potrivit dispoziţiilor art. 1028 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., competenţa de a soluţiona cererea de valoarea redusă în primă instanţă aparţine judecătoriei, competenţa teritorială fiind stabilită potrivit dreptului comun.
Înalta Curte constată că nu se poate determina competenţa de soluţionare a cauzei prin aplicarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., care instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Aceasta întrucât, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., potrivit cu care „cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile”.
Se reţine că aceste dispoziţii sunt aplicabile în toate situaţiile în care obiectul cererii este în legătura cu raporturile juridice născute între consumator şi profesionist fie dintr-un contract, fie dintr-un fapt licit ori ilicit, iar, în speţă, sumele solicitate pârâtului îşi au izvorul în contractul de furnizare de servicii de comunicaţii electronice mobile, încheiat între C. S.A. şi pârât.
În cazul cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, C. proc. civ. instituie o normă de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Este real că dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.
Totodată, dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol prevăd că, în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă.
Înalta Curte constată, însă, că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că părţile au încheiat o convenţie de alegere a instanţei competente în condiţiile de mai sus, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile privind competenţa teritorială potrivit regulilor anterior arătate.
Având în vedere aceste considerente, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepţia de necompetenţă teritorială poate fi invocată de părţi ori de către judecător inclusiv, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Înalta Curte mai reţine că, în cauză, excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică a Judecătoriei Bacău a fost invocată de instanţă, din oficiu, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, când părţile ar fi putut pune concluzii, cu respectarea termenului imperativ prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.
Din actele şi lucrările dosarului, respectiv verificările în baza de date DEPABD, s-a constatat că domiciliul pârâtului, având calitatea de consumator, este în str. x, Oradea, jud. Oradea, care se află în circumscripţia Judecătoriei Oradea.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Oradea este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
Sursa informației: www.scj.ro.
