Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
98 views
Reclamantul A. a învestit Judecătoria Târgu Jiu cu o cerere, în temeiul art. 919 şi art. 996-999 C. proc. civ., prin care a solicitat să se dispună, pe cale de ordonanţă preşedinţială, stabilirea locuinţei minorei C., la locuinţa reclamantului, iar în subsidiar, stabilirea programului de legături personale cu minora prin luarea minorei de la domiciliul mamei la domiciliul tatălui în fiecare weekend din săptămână, în zilele de sâmbătă şi duminică, începând de sâmbătă ora 10:00 până duminică, ora 16:00, perioadă în care minora să petreacă timpul în compania tatălui, la domiciliul acestuia, în parcuri, sau alte locuri destinate agrementului minorilor, până la soluţionarea definitivă a divorţului, cerere ce se încadrează, dat fiind obiectul său, în categoria celor la care face referire generic art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ca cereri date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ., „Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
Cu toate acestea, textul legal evocat nu se aplică tuturor cererilor date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, ci numai celor privind ocrotirea persoanei fizice, reglementate de Titlul III, intitulat „Ocrotirea persoanei fizice” al Cărţii I, „Despre persoane”, din C. civ., în alte cazuri legea „prevăzând altfel”.
Astfel, cererile date de lege în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, altele decât cele la care se referă art. 114 alin. (1) C. proc. civ. urmează, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, fie regula de drept comun (de ex. acţiunea în tăgăduirea paternităţii, acţiunea în nulitatea absolută sau relativă a recunoaşterii de paternitate, acţiunea în contestarea filiaţiei etc.), fie alte reguli speciale (de ex. cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, cererile referitoare la obligaţia de întreţinere formulate de creditorul acesteia, cererile de divorţ etc.).
Prin urmare, în cazurile expres prevăzute de lege, anumite cereri privind ocrotirea persoanei fizice, date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, vor fi de competenţa altei instanţe decât cea în circumscripţia căreia se află domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite.
În plus, materia divorţului şi cea a ordonanţei preşedinţiale sunt reglementate prin norme speciale care derogă de la normele generale atât în ceea ce priveşte procedura de judecată în sine, cât şi în ceea ce priveşte competenţa materială şi teritorială (specialia generalibus derogant).
Potrivit art. 920 C. proc. civ., „Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei”.
În materia ordonanţei preşedinţiale, art. 998 C. proc. civ. statuează că:
„Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului”, astfel încât competenţa materială se determină prin raportare la dispoziţiile corespunzătoare care reglementează cererea privind fondul dreptului, aceeaşi fiind soluţia şi în cazul competenţei teritoriale.
În cauza de faţă, fondul litigiului îl reprezintă divorţul părţilor, reglementat de normele speciale din Titlul I – „Procedura divorţului” al Cărţii a VI-a intitulată „Proceduri speciale” din C. proc. civ., care în art. 915 stabileşte regulile după care se determină competenţa teritorială în soluţionarea cererii de divorţ, iar în art. 919 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. se arată că la cerere, instanţa de divorţ se pronunţă, între altele, şi cu privire la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul.
Instanţa la care face referire dispoziţia legală, ca având competenţa să dispună măsuri provizorii pe tot timpul procesului de divorţ, este cea de divorţ, astfel cum aceasta este indicată de art. 915 C. proc. civ., şi care deja a fost învestită cu cererea de divorţ. Concluzia se impune pe baza argumentului legat de plasarea textului de lege în cuprinsul titlului privind procedura divorţului, în capitolul referitor la dispoziţii comune ale acestei proceduri speciale.
Pe de altă parte, este de observat că norma în discuţie (art. 920 C. proc. civ.) este o aplicaţie, sub aspectul stabilirii instanţei competente, a dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ., care reglementează competenţa instanţei ce urmează a fi sesizată cu cererea de luare a măsurilor urgente pe calea ordonanţei preşedinţiale, ca fiind acea instanţă competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.
Astfel, ca regulă generală, cererea de ordonanţă preşedinţială este în competenţa materială şi teritorială a instanţei ce soluţionează sau ar soluţiona cererea vizând fondul cauzei, în situaţia în care o astfel de cerere nu a fost încă formulată, regulile după care se determină competenţa acestei din urmă instanţe fiind, deci, pe deplin aplicabile în stabilirea instanţei ce poate soluţiona cererea de ordonanţă preşedinţială.
Prin urmare, faţă cele arătate mai sus, rezultă că, atâta timp cât fondul litigiului, constând în acţiunea de divorţ, se află deja pendinte pe rolul instanţei, competenţa teritorială în soluţionarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială având ca obiect luarea, în mod provizoriu, până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, a unor măsuri privitoare la minori, cum este cea referitoare la stabilirea locuinţei minorilor sau la încuviinţarea legăturilor personale ale părinţilor cu minorii, aparţine instanţei competente să soluţioneze fondul, respectiv instanţei de divorţ.
Înalta Curte notează, aşadar, că, în cauză, pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea privind instituirea, în timpul procesului de divorţ, a măsurilor vremelnice pe durata acestui proces, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 920 C. proc. civ., trebuie avută în vedere nu numai noţiunea de instanţă competentă să judece cererea de divorţ, ci în special aceea de instanţă care este deja sesizată cu soluţionarea cererii de divorţ.
Cum din verificările efectuate în programul de evidenţă informatizată a instanţelor, rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de divorţ este Judecătoria Tîrgu Jiu, secţia civilă, pe rolul căreia este înregistrat dosarul nr. x/2023, în cadrul căruia s-a solicitat, printre altele, ca instanţa să încuviinţeze exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi şi stabilirea locuinţei minorului la reclamant (acelaşi reclamant din prezenta cauză), înseamnă că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială pendinte.
În consecinţă, reţinând aplicarea prioritară a dispoziţiilor art. 920 C. proc. civ. ce decurge din caracterul său de normă specială în raport cu dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
Sursa informației: www.scj.ro.
