Încheierea prin care s-a respins o cerere de recuzare. Nulitate. Comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului (NCPC)

21 iun. 2018
Vizualizari: 2038
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 528/2018

NCPC: art. 488, art. 486 alin. (3), art. 489 alin. (2) și (3), art. 493 alin. (3), (4) și (5), art. 499

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, petentul A. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 62 din 17 august 2017, pronunțate de Tribunalul Suceava.

În cadrul soluționării cererii de apel, petentul A. a formulat cerere de recuzare a judecătorilor B., C., D., E. și F.

Prin încheierea de ședință din data de 6 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/86/2017/a2, s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a judecătorului F. și au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de recuzare a judecătorilor D., B., E. și C.

Împotriva încheierii de ședință din data de 6 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/86/2017/a2, a declarat recurs petentul A., solicitând admiterea căii de atac.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 decembrie 2017.

La data de 4 decembrie 2017 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se faptul că cererea de recurs este prematur formulată.

Completul de filtru C2, constatând că sunt întrunite condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 5 decembrie 2017, comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului către părți, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs (filele 21-22), raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Ulterior, verificându-se fișa ECRIS a Dosarului nr. x/86/2017 aflat pe rolul Curții de Apei Suceava, s-a constatat că cererea de apel formulată de A. împotriva sentinței civile nr. 62 din 17 august 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava a fost soluționată la data de 6 decembrie 2017.

La data de 8 ianuarie 2018, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, s-a fixat termen de judecată pentru data de 20 februarie 2018, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., tară citarea părților.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul își exprimă nemulțumirile în legătură cu modul de soluționare a cauzei, formulând o serie de critici, fără ca acestea să fie încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care sa vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a nemulțumirilor părților cu privire ia soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-i o încheiere prin care s-a respins o cerere de recuzare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluționarea acestei cereri, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurentul A. nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

Constată nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 6 octombrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, pronunțate în Dosarul nr. x/86/2017/a2.

Sursa informației: www.scj.ro.

Încheierea prin care s-a respins o cerere de recuzare. Nulitate. Comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului (NCPC) was last modified: iunie 20th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.