Incertitudine cu privire la adevăratul proprietar al imobilului în litigiu. Casarea deciziei de apel cu trimitere spre rejudecare (VCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1327/2019

VCPC: art. 304 pct. 9, art. 312, art. 315

Prealabil analizării criticilor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă se impune precizarea limitelor în cadrul cărora va fi analizată decizia de apel. Sub acest aspect se reține că în fața primei instanțe au fost formulate două capete de cerere, unul fiind admis, iar cel de-al doilea fiind respins. Apelul a fost declarat de reclamantă și a vizat doar capătul de cerere respins, iar în recurs criticile aceleiași părți au în vedere tot soluția de respingere a capătului de cerere privind evacuarea. În consecință, primul capăt de cerere, nefiind contestat în căile de atac, a intrat sub autoritatea de lucru judecat.

Analizând cererea de recurs din această perspectivă, se reține că principala critică adusă deciziei de apel vizează nelegalitatea acesteia raportat la acele considerente care statuează asupra caracterului incert al proprietarului spațiului în litigiu, situație care, în opinia instanțelor inferioare, afectează dreptul recurentei-reclamante de a obține evacuarea intimatei-pârâte. Instanța de apel a mai reținut că dreptul recurentei-reclamante de a obține evacuarea intimatei-pârâte este afectat și de exhibarea de către ultima parte a unui contract de închiriere încheiat cu un terț, cel care, la rândul său se pretinde proprietar la imobilului.

În ce privește considerentul care vizează existența unui alt contract care ar conferi intimatei-pârâte dreptul de folosință asupra spațiului în litigiu, instanța supremă reține că la momentul soluționării recursului acesta nu mai subzistă. Astfel, în fața instanței de fond a fost depus un contract de închiriere încheiat cu Primăria Rozavlea, pe o durată de 12 luni, începând cu 01.02.2011, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin act adițional semnat de ambele părți. Se observă că după expirarea termenului contractual, intimata-pârâtă nu a depus dovezi din care să rezulte prelungirea duratei de închiriere. Se reține, totodată, că instanța de apel a reținut existența acestui contract, ca argument în pronunțarea soluției de respingere a apelului declarat în cauză, fără a solicita vreo dovadă care să ateste continuarea relației contractuale cu terțul pretins proprietar al spațiului. Din această perspectivă, legalitatea deciziei de apel este afectată prin aceea că a dat valență juridică, ca impediment la solicitarea recurentei-reclamante de evacuare a intimatei-pârâte, unui act juridic ce pare a nu mai fi fost în ființă la acel moment.

În consecință, se apreciază că nu mai poate fi reținut considerentul referitor la dreptul de folosință de care s-ar fi bucurat intimata-pârâtă în baza unui titlu emanând de la un terț care se pretinde proprietar, așa cum se pretinde și recurenta-reclamantă. Se arată că pe parcursul soluționării recursului, intimata-pârâtă a depus la dosar un singur act adițional la contractul de închiriere încheiat cu Primăria Rozavlea prin care este prelungită durata de închiriere până la 31.01.2014, ulterior acestui moment nemafiind dovedită continuarea raporturilor contractuale.

A doua critică susținută în memoriul de recurs vizează incertitudinea pretins existentă cu privire la adevăratul proprietar al imobilului în litigiu. Sub acest aspect, instanța supremă reține că soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă a fost suspendată pentru stabilirea proprietarului asupra spațiului, urmare a unei acțiuni în constatare promovată de aceeași parte în contradictoriu cu intimata-pârâtă din prezenta cauză.

Prin Decizia civilă nr. 107/R din 24 octombrie 2018 Tribunalul Maramureș, secția I civilă, a admis acțiunea reclamantei A. formulată în contradictoriu cu pârâta Comuna Rozavlea și a constatat dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra imobilului situat la parterul blocului din comuna Rozavlea, având destinația de spațiu comercial, respectiv cofetărie. În considerentele deciziei, instanța a mai reținut, analizând admisibilitatea acțiunii în constatare, că reclamanta nu avea deschisă calea acțiunii în realizare, fiind în posesia spațiului.

În consecință, se apreciază că problema incertitudinii ce plana asupra proprietarului spațiului în litigiu a fost tranșată, urmare a hotărârii judecătorești menționate anterior, astfel încât critica recurentei-reclamante pe acest aspect este întemeiată, urmând ca recursul declarat de parte să fie admis, în temeiul art. 312 C. proc. civ. din 1865.

Se impune casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a reținut, aspectul juridic ce a determinat promovarea căii extraordinare de atac apare ca fiind tranșat urmare a pronunțării Deciziei civile nr. 107/R din 24 octombrie 2018 de către Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2013.

Au fost sesizate, însă, aspecte ce presupun un probatoriu ce poate fi administrat doar în fața instanței de apel. Astfel, în cadrul recursului, intimata-pârâtă a depus acte din care rezultă radierea sa din Registrul Comerțului, operațiune efectuată în timpul soluționării cauzei (24 februarie 2015 – dosar recurs).

În consecință, rejudecând cauza în limitele cererii de apel (respectiv sub aspectul soluției primei instanțe de respingere a capătului de cerere privind evacuarea din spațiul comercial) se impune mai întâi stabilirea cadrului procesual în care urmează să fie continuată judecată, urmare a radierii intimatei – pârâte din Registrul Comerțului. Totodată, pentru legala soluționare a cauzei se impune administrarea probatoriului care să determine dacă spațiul în litigiu mai este ocupat de reprezentatul întreprinderii familiale, sau de membrii ai fostei întreprinderi. Or, probatoriul ce se impune a fi administrat pentru lămurirea aspectelor menționate nu se limitează la înscrisuri, singurele probe admisibile în calea de atac a recursului.

În aceste condiții, chiar dacă recursul recurentei-reclamante s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, fiind admis, soluția ce se impune este aceea de casare a deciziei de apel cu trimitere spre rejudecare. Se are în vedere sub acest aspect faptul că litigiul a fost soluționat de instanța de apel pentru considerente care țineau de incertitudinea calității de proprietar a recurentei-reclamante, fiind invocate impedimente de ordin juridic, nefiind administrate probe pe situația de fapt.

Având în vedere considerentele reținute, văzând și dispozițiile art. 315 C. proc. civ. din 1865, recursul recurentei-pârâte va fi admis, iar decizia de apel va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele și sub aspectele menționate.

Sursa informației: www.scj.ro.