Începe selecţia procurorilor pentru Parchetul European

17 iun. 2021
Vizualizari: 258

Deschidem Revista din acestă seară cu revocarea Avocatului Poporului, care a avut loc ieri, în Parlament. Potrivit președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, săptămâna viitoare ar putea începe procedura de numire a noului Avocat al Poporului.

„«Plenul Parlamentului a hotărât revocarea din funcția de Avocat al Poporului a doamnei Renate Weber pentru motive care țin de încălcarea Constituției și a Legilor țării. Este o decizie care a fost luată în conformitate cu procedurile constituționale și legale», a declarat Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, miercuri, într-o conferință de presă”, notează Libertatea.

 „Ședința a început în jurul orei 14:30. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 247 de voturi «pentru», 32 «contra» și o abținere. PSD a refuzat să participe la vot și a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională decizia”, scrie Libertatea.

La Antena 3, miercuri seară, Renate Weber a vorbit despre posibilele motive ale demiterii sale din funcția de Avocat al Poporului.

„«Eu spun în continuare că, de fapt, eu am intrat în coliziune în calitatea de Avocat al Poporului cu Guvernul de la acea dată (condus de Ludovic Orban – n.r. ) atunci când am atacat la Curtea Constituțională o ordonanță de urgență din alea 25 adoptate într-o seară, prin care spitalelor private li se permitea să aibă acces la fonduri publice, dar un acces care nu era controlat decât de ministru, prin simpla lui semnătură pusă pe solicitarea spitalului. Or asta, în termen mediu și lung, ducea, evident, la o scădere a capacității spitalelor publice de a se ocupa de servicii de calitate și înțeleg că atunci am atacat la CCR, cu unanimitate CCR ne-a dat dreptate», a mai spus Renate Weber”, notează România liberă.

Presa mai scrie că liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților să dispună rectificarea votului exprimat în plen asupra moțiunii simple împotriva ministrului Cristian Ghinea.

Vă rugăm să luați act de grava încălcare a Regulamentului Camerei Deputaților și să dispuneți rectificarea rezultatului votului exprimat în data de 15 iunie 2021, în cadrul ședinței de vot final, asupra moțiunii simple inițiate de deputații grupului PSD – «Cristian Ghinea, de la zero la abis». Potrivit Regulamentului, există o singură opțiune de exprimare a votului asupra moțiunii simple, și anume votul cu cartela. Astfel, la moțiunea simplă s-au exprimat 139 de voturi pentru, 126 contra, pe cartelă, ce corespund deputaților aflați în sală. Se constată că un număr de 50 de voturi exprimate online, prin intermediul tabletelor, a fost cuantificat și prezentat în rezultatul final, contrar prevederilor Regulamentului, care stipulează că doar actele normative, în timpul pandemiei, se votează prin sistemul de votare hibrid, moțiunea simplă nefiind act normativ, urmând a fi votată prin intermediul cartelelor de vot”, arată cererea deputatul Alfred Simonis, notează România liberă.

„Acesta cere Biroului permanent să dispună rectificarea rezultatului votului exprimat asupra moțiunii simple și să informeze plenul de rezultatul corect, pentru a se lua act că «moțiunea simplă a fost adoptată, urmând a se proceda la informarea Guvernului și publicarea acesteia în Monitorul Oficial»”, mai arată România liberă.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat că va fi demarată o nouă procedură de selecție pentru nouă procurori delegați la Parchetul European.

„«De curând am participat la întrunirea Consiliului JAI unde s-a apreciat foarte mult contribuția României la operaționalizarea Parchetului European. În continuare, la începutul lunii iulie va urma o nouă procedură de selecție pentru încă 9 procurori delegați», a afirmat Stelian Ion, la finalul ședinței de miercuri a Executivului”, notează News.ro.

Și tot ministrul Stelian Ion a anunțat, miercuri, că Guvernul a adoptat un Proiect de Hotărâre prin care va fi suplimentat numărul de posturi pentru DNA și că este în curs de avizare și un Proiect de Hotărâre prin care va fi suplimentat numărul de posturi la DIICOT.

„«Am și eu pentru justiție o veste bună astăzi, mai ales pentru lupta împotriva corupție. Guvernul a adoptat astăzi un proiect de hotărâre prin care s-a suplimentat numărul maxim de posturi pentru DNA. Este vorba de 90 de posturi de poliție și de poliție judiciară și de încă 50 de posturi de personal auxiliar. (…) Avem o strategie a sistemului de justiție care și ea e pusă în aplicare. În primă fază, vor fi alocați 30 de polițiști de poliție judiciară în 2021, apoi, în următorii 2 ani, câte 30 de polițiști și polițiști de poliție judiciară, ofițeri și agenți în fiecare an. A fost solicitată această hotărâre de Guvern inclusiv de conducerea actuală a DNA. Un număr de 50 de polițiști de poliție judiciară va fi alocat pentru DIICOT. E un alt proiect care este în procedura de avizare», a mai afirmat Stelian Ion, la finalul ședinței de miercuri a Guvernului”, potrivit News.ro.

Camera Deputaților a adoptat miercuri, decizional, Proiectul de Lege pentru completarea alin. (5) al art. 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

„Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea alin. (5) al art. 34 din Legea nr. 165/2013, în sensul includerii în categoria de solicitanți care beneficiază de prioritate la soluționarea dosarelor, a persoanelor cu handicap grav, respectiv a celor care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul I”, arată News.ro.

„«Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională, în con- siderarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu», arată un amendament admis la propunerea legislativă adoptată de către deputați”, mai scrie News.ro

Seară frumoasă!

Începe selecția procurorilor pentru Parchetul European was last modified: iunie 17th, 2021 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: